Am ales sa inchei seria articolelor pe 2009 cu cea mai frumoasa poezie de dragoste pe care am citit-o pana acum.
Este opera lui Andrei Pavel si face parte din culegerea sa de poezii intitulata Arta deceptiei. Poezia incheie capitolul Amintiri pierdute.
- Am asa o pofta de chiftelute marinate... de n-ai idee..., zise el si se uita cu ochii lui mari la mine.
Lasase asa, capul intr-o parte ca si catelusii care cersesc atentie. Apoi m-a mangaiat usor si s-a dus catre frigider. Cumparase carne tocata, oua si condimente pentru chiftelute. Mi le-a aratat si a zambit cu toti dintii. Deci era premeditata, nu i s-a facut pofta brusc.
Nu aveam nici un chef sa gatesc la ora 1 noaptea, mai ales ca urma sa plecam a doua zi devreme. Am oftat. Si-a dat seama ca nu vreau, drept urmare a inceput sa isi miste corpul ca si cum ar fi dat din coada si chitaia.
Normal ca am cedat. Puteam sa nu?
- Ok... daca ti-e pofta... dar ma duc sa ma schimb... nu pot sa gatesc, mai ales sa prajesc carnea asta in hainele in care avea de gand sa dormmm...
-Nu, nu te schimba, te rog!
- Dar o sa miroasa a mancare si nu imi place. Trebuie sa ma schimb. Nu suport sa stau in casa cu hainele in care dorm, mai ales sa gatesc cu ele.
- Nu! Te implor, lasa-le pe tine. Am o fantezie cu bucataresele, mai ales daca hainele lor miros a mancare...
Iar a ranjit cu toti dintii!
Hmm, o provocare, o porcosenie, poate iese de ceva interesant...
Am facut un compromis si am ramas cu hainele acelea pe mine.
M-am apucat de calit ceapa, de framantat carnea, de pus orez, oua, etc... El a incins uleiul, mi-a pregatit faina si... dai si prajeste blondo, la ora 2 noaptea chiftele... ca nah... ii e omului pofta.
Eram murdara de faina pe maini. Se lipise carne de faina si toate de mainile mele. M-a apucat stranutatul si m-am umplut toata de faina... AVEAM DRACI... MULTI!
Statea pe un scaun langa mine si radea. Radea ca ma chinui si stia ca ma enerveaza cand rade asa...
N-am mai rezistat, am luat de chiftea prospat fainata si i-am lipit-o pe ochi. S-a blocat. Nu a mai ras. Am crezut ca s-a suparat pentru ca este mai coleric decat mine (da... exista) si eram sigura ca va spune 2-3 vorbe de duh si va pleca sa se culce.
Dar nu. A luat chifteaua cruda de pe ochi, a muscat din ea si a venit sa ma sarute. Stie ca imi place sa mananc carne cruda. L-am sarutat si mi-a pasat bucata. M-a mirat ca nu s-a suparat. Cu cealalta mana mi-a ridicat bluza si a inceput sa ma mangaie. A apropiat incet mana in care avea chifteua si m-a atins usor. Era rece. Nu am schitat nici un gest de dezaprobare. Era al dracului de kynky.
M-a intors brusc si cu o miscare de care nu il credeam in stare mi-a dat pantalonii jos. L-am simtit apoi. Era tare "bucuros". Nu a mai asteptat sa reactionez in vre-un fel si l-am simtit inauntru. Tot.
Imi adulmeca mirosul de prajeala din haine si era extrem de excitat. Am incercat sa ii spun ca se arde ce e pe foc, dar nu i-a pasat. M-a intors din nou si m-a urcat pe masa.
Nu are rost sa mai precizez ca s-a ars ce era pe foc si s-a umplut bucataria de fum. Imi era frica sa nu se sesizeze vecinii si sa cheme pompierii (cine ma stie, cunoaste problema mea cu pompierii).
A fost cea mai flamanda partide de sex din viata mea si am savurat-o la maximum.
Oricum, prima si a treia prajeala au fost salvate. Si a reusit sa manance 2 chiftelute. Maine ii fac si marinate ca stiu ca vrea.
SUNTEM NEBUNE.
Punct.
Acum incep sa ii inteleg si pe amaratii astia de barbati. Am zis ca incerc...
Pai, pe bune acum, cum sa isi mai dea seama in ce directie sa se indrepte ca sa inceapa sa faca ceva in privinta noastra (a femeilor) daca noi ne schimbam atitudinea si starea ca secundarul de la ceas?!
Ba vrem, ba nu vrem. Vrem, dar... stai asa... ca parca nu merge asa usor, ca parca ar fi mai bine asa... sau nu asa... invers... dar stii, eu vreau ceva stabil, eu nu sar asa in pat din prima (si in gandul ei e deja intr-o capra 69 sau de 69 de ori in capra), eu sunt cuminte, nu am mai facut asta niciodata (cacat... e cea mai mare fantezie a ta dar ti-e frica sa recunosti)... Si cate si mai cate!!!
Vorbeam azi cu un prieten si ma intreba de ce dracu ne place sa fim mintite?
Sunt doua raspunsuri la aceasta intrebare: 1. daca fata cauta scuze inseamna ca nu e interesata si asa incearca sa scape; 2. suntem atat de instabile emotiononal incat le sugeram in mod direct barbatilor ce sa ne spuna ca se ne "convinga".
Eu nu cred in faza de prietenie intre un barbat si o femeie. Da, exista, insa la un moment dat totul se reduce la fizic(a). Si, sincer, oricat de beat sau treaz ai fi, toate femeile iti par bune la un moment dat (valabil si invers).
Asa ca... sa o lasam balta bai fetelor. Un lucru e clar. Ambele sexe gandesc la fel. Poate ca suntem noi atrase de niste tipologii anume, dar tot o gaura avem de umplut si ei au cu ce sa faca asta.
Nu mai are rost sa ne ascundem dupa cires. Sunt sigura ca nu exista femeie care sa nu isi fi imaginat cum arata amicul ei gol intr-un anumit moment, cum ar face dragoste iubitul prietenei ei bune (cum ar face-o in 3, daca ar gandi ca mine), sau ce senzatii i-ar starni prietena ei sau a amicului ei.
Toti suntem bipolari. Toti tanjim la lucruri extreme dar unora le e frica sa recunoasca asta. Si cei care o fac sunt criticati, marginalizati, declarati vulgari si nesimtiti, sau, in cel mai rau caz, obsedati.
Nu-i nimic, atunci cand femeile se vor organiza si vor merge in grup la psiholog, le vor face programare si barbatiilor.
Asta ar cam vrea sa arate ca o lista a greselilor din 2009 si a posibilitatilor de rezolvare a lor.
Pai... am facut o groaza de porcarii anul asta. Per ansamblu a fost un an 60% de cacat si 40% cand a mirosit a trandafiri mov.
- m-am indragostit de un imbecil. Si asta tot datorita tembelismului meu irecuperabil si ireparabil. Imi promisesem sa nu fac asta, dar aveam 2 ani de pauza si relaxare emotionala si parca lipsea ceva framantare sentimentala. Si mi s-a pus pata. Si, cum nu imi place sa pierd, NICIODATA, am facut sapaturi, am recurs la santaj sentimental, am fost penibila, dar am reusit. Am reusit sa il am, chiar daca numai fizic. Psihic era numai in mintea mea. Nu am sa uit niciodata cand, in momentele penibile (dar si dragute in acelasi timp) de dinaintea primei noastre partide de sex, incercam sa incropim o discutie si am spus ceva de genu': "te cunosc de cateva luni de zile..." si raspunsul a fost: "ma stii de cateva luni de zile... de cunoscut nu ma cunoasti inca!". Una peste alta, cel pe care il stiam de prin februarie a reusit sa ma bage in patul lui (cu voia mea) prin august, de vreo 2 ori. And then...? Nimic. Deci, AM PIERDUT... si am spus mai sus ca nu imi place sa pierd... NICIODATA.
Solutia? Pai orgoliul meu inca sangereaza rauuu. Si pentru mine este o chestie neterminata pentru ca nu exista un final la ea. Repet, pentru mine. Pentru ca, se pare ca eu am pus suflet si am luat-o ca fiind mai mult decat este de fapt. Nu vreau sa ma razbun pentru ca tin foarte mult la el, dar vreau sa inchei aceasta chestie, in orice fel, dar sa o inchei, sau, in cel mai optimist scenariu, sa o continui...
- am ramas la acelasi job. El, este un job antrenant, frumos, cu multe responsabilitati si care aduce mari satisfactii pe plan profesional si iti mangaie orgoliul. Dar atat. Salariul este ingrozitor de mic si sistemul este intr-o mare groapa de gunoi. Am refuzat un contract de studii in alta tara tocmai pentru ca nu am putut sa renunt la 3 ani de munca. Si am ramas cu acelasi salariu, chiar mai mic in ultimele 2 luni (traiasca statul roman care ne-a obligat sa ne luam concediu fara plata). Deci, situatie de cacat.
Solutia? Am gasit ceva auxiliar. Un castig neasteptat dar care presupune o munca titanica. Mi-am castigat dreptul la o bursa europeana pentru doctorat. In chimie. Prietenii mei glumesc pe seama asta; cica ultima femeie doctor in chimie a fost ucisa in revolutia din decembrie '89. Dar pana sa ajung sa patesc asta trebuie sa devin sotie de presedinte al tarii... hahahaha. Aici pot sa spun ca mirosea a trandafiri mov.
- m-am axat mai mult pe descoperirea si explorarea laturii mele artistice. Am scris pe blog, am inceput sa scriu o carte, am desenat foarte mult si am avut primele doua proiectele: de scris o sceneta si de facut un referat artistic despre Paris... in franceza. Am vazut ca este mai usor sa desenezi si sa colorezi cu creioane decat cu pensula pe panza. Dar, incercarea moarte n-are si prin exercitiu te perfectionezi.
Solutia? Am in plan sa imi completez colectia cu literatura erotica, sa imi cumpar domeniu pe net, sa termin cele 6 tablouri/colaje pe care le-am inceput, sa imi amenajez o camera din apartament ca birou de lucru cu tot cu sevalet, sa ma apuc de cursuri de arta teatrala si actorie (si sa joc in prima mea piesa adevarata, pe scena unui teatru), sa ma apuc iar de cursurile de balet.
Aici chiar miroase a 100 de trandafiri mov.
- am stat acasa in concediul de asta-vara. De cacat, dar macar am avut timp pentru mine. Chiar am stat 3 saptamani cu mine si am realizat ca este chiar interesant. Din pacate asta a mai sensibilizat un pic relatia cu gasca, ca nah... ochii care nu se vad, se uita. Am reusit insa sa vad marea de 2 ori si de fiecare data a fost foarte antrenant. Prima data am plecat la ora 00.00 din Bucuresti si am condus ca o nebuna pana la Liberty Parade. Am mai prins cateva ore si a fost foarte tare. Apoi am fost la concert la Duffy, in Mamaia, intr-o vineri, cand "eram foarte bolnava si nu m-am putut duce la birou".
Solutia? Sa imi gestionez mai bine farama de finante pe care o posed si sa imi planific si sa si achit din timp tot ce presupune vacanta si timp liber.
Cat despre ceea ce va urma in anul ce vine??? Offf, nici nu vreau sa ma gandesc. O sa am foarta multa treaba la job, am cel putin 2 nunti la care trebuie sa particip moarta-coapta (la una dintre ele chiar organizez petrecerea burlacitelor... sa vedeti aici dezmat, nu gluma!), sa ma apuc serios de scoala si sa stau ore intregi in laborator, printre studenti si substante chimice (asta chiar imi doresc foarte mult), sa imi termin de scris cartea, sa mai slabesc cel putin 10 kg, sa il fac pe printul (cu tot cu calul sau alb) sa gaseasca adresa mea, sa fiu mai egoista si sa ma respect mai mult.
Deci... promit sa echilibrez balanta. Sa miroasa mai mult a trandafiri mov si mai putin a altceva.
Semnez, ZOE.
... sau, doi politisti numarau o trila.
Am avut aceste cateva zile libere cu ocazia sarbatorilor de iarna. Si le-am petrecut cu familia si prietenii. Asa e cel mai frumos.
Mosul nu a fost foarte generos, dar, saracul de el, il cred. Ce imi doream eu nu avea cum sa incapa intr-o cutie sau intr-o punga de cadouri. De fapt, nici nu e ceva material... Whatever...
Am sa incerc insa sa va explic trilema mea. Trilema este de fapt o dilema si inca un pic...
Sunt sigura ca exista in viata fiecaruia dintre noi persoane pe care nu le puteti suferi. Care, in principiu, au facut ceva rau in trecut si care v-au suparat cu ceva, drept urmare, acum nu le puteti suferi. Pana alaltaieri exista si in viata mea cineva de genul asta.
Aici incepe prima parte din trilema mea.
Este draguta, desteapta, poate cam prea libertina si mi-a furat iubitul din clasa a VII-a. De atunci nu o mai pot suferi. Am mai spus ca am simtul proprietatii foarte bine dezvoltat. Din clasa a VII-a pana acum ne-am mai intalnit si toata lumea si-a dat seama ca daca as fi vrut sa o fi paruit de cateva ori.
Vineri seara insa, am iesit cu ea si inca 3 persoane intr-un bar. Ce se poate intampla cand se aduna 3 fete si 2 baieti (acestia din urma straini mie)? Toate discutiile duc la sex. Am glumit destul de mult pe seama unuia dintre ei si..., mai in gluma, mai in serios, discutia s-a mutat catre noi doua. Cum am avut deja o experienta girl-to-girl si ea isi doreste, m-am aratat dispusa. Si uite asa, s-a aprins scanteia in mintea ei. A tot tinut sa imi mentioneze ca ea a vorbit serios si ca se gandeste cu ardoare la asa ceva. INCREDIBILLLLLL! Dupa aproximativ 13 ani de ura si nervi, sexul dezamorseaza tot.
Si am inceput sa o privesc cu alti ochi. Este destul de kynky si are o imaginatie bogata. Si... cred ca ar iesi ceva scantei. Hmmm... Astept sa faca primul pas. Pana la urma ea trebuie sa ceara, eu sunt aici.
A doua parte a trilemei o reprezinta o bucatica din felul meu de a fi. Cea mai buna prietena a mea a spus ca ma vede mai degraba mama decat sotie (asta insa intr-un viitor foarteeee indepartat). De ce? Pentru ca eu nu cred in casnicie, nu cred ca pot exista oameni fideli, nu cred ca poti sa stai cu cineva ani si ani de zile in aceeasi casa si sa formezi FAMILIA PERFECTA. Ciudat ar spune cei care ma cunosc, tinand cont de faptul ca ai mei se cunosc de 38 de ani si au o casnicie veche de 28 de ani. Dar altele erau vremurile. Altele erau conceptiile, dorintele, nevoile. Cu toate ca sunt inconjurata de amici casatoriti sau cuplati de ani de zile, nu mai cred in ceva stabil. Poate ca nu mai am incredere in oameni... sau in mine.
Drept urmare sustin sus si tare ca eu nu ma marit si nu vreau copii.
Si cred ca pierd foarte mult din cauza asta. Cred ca "am pierdut puncte" si in fata LUI cu asta.
Si tot zilele astea mi s-a demonstrat ca mai exista baieti care vor asa ceva (familie, casnicie, copii). WTF? Gresesc eu? ... Se pare ca da. Am sa invat sa imi tin gura. Sa pastrez aceste ganduri pentru mine si poate nu voi mai speria oamenii din jurul meu.
A treia parte este totusi felul meu de a fi, per ansamblu. Eu iubesc oamenii. Si mai ales prietenii. Eu ajut mereu, cu ce pot, cat pot. De cele mai multe ori, din ratiuni financiare, nu am putut sa fiu mereu ACOLO sa fac ACEL LUCRU cot la cot cu ceilalti. Dar intentionam asta. Recunosc ca sunt curioasa, dar ma doare al dracului de mult cand raman ultima care afla x chestii, cand sunt ultima invitata in x loc, doar pentru ca nu eram acolo cand s-a discutat despre acel x lucru. Imi place sa cred ca prietenii sunt prieteni indiferent de disponibilitatea sau indisponibilitatea unora dintre noi.
Apoi, poate ma implic prea mult. Poate pun prea mult suflet in orice lucru neinsemnat si un eventual esec sau refuz doare de o mie de ori mai mult decat in mod normal.
Poate sunt prea sfatoasa si cred ca detin adevarul absolut (acest lucru mi-a fost reprosat). Dar eu nu am sustinut niciodata asta. Doar, datorita faptului ca imi place sa comunic, imi spun parerea. Asta nu inseamna ca ce spun eu e litera de lege (ciudata alaturare de cuvinte tinand cont ca eu CHIAR FAC LEGI la job).
Si poate ca IMI PASA PREA MULT. Prin definitie eu sunt foarte egoista, dar cand e vorba de actiuni ce implica si relatiile (fie ca e vorba de cele cu prietenii sau de cele cu baietii/barbatii), sunt repetenta cu coronita (cred ca o sa inregistrez replica asta pentru ca ma defineste 100%).
Una peste alta, noul an se anunta greu. Foarte greu. Trebuie sa imi revizuiesc comportamentul, sa fiu mai miserupista, sa am mai multa grija de mine si, daca tot sunt neagra in cerul gurii (asa spune mama cateodata... ma considera rea), pai atunci sa se vada asta.
Si totusi... poate sunt doar refulari de sfarsit de ani... sau nu.
Inca o capodopera a regizorului meu preferat, Tim Burton.
De abia astept luna martie... hihihi.
People tend to hold overly favorable views of their abilities in many social and intellectual domains.
The authors suggest that this overestimation occurs, in part, because people who are unskilled in these domains suffer a dual burden: Not only do these people reach erroneous conclusions and make unfortunate choices, but their incompetence robs them of the metacognitive ability to realize it.
Across 4 studies, the authors found that participants scoring in the bottom quartile on tests of humor, grammar, and logic grossly overestimated their test performance and ability.
Although their test scores put them in the 12th percentile, they estimated themselves to be in the 62nd.
Several analyses linked this miscalibration to deficits in metacognitive skill, or the capacity to distinguish accuracy from error. Paradoxically, improving the skills of participants, and thus increasing their metacognitive competence, helped them recognize the limitations of their abilities.
A Glasgow smile (also known as a Glasgow grin, Anna grin, Chelsea grin or Chelsea smile) is a nickname for the practice of cutting a victim's face from the edges of the mouth to the ears.
The cut – and the scars it leaves – form an "extension" of what resembles a smile.
Sometimes to further hurt or even kill the victim, he or she would then be stabbed or kicked, most notably in the stomach (or in case of kicking, the groin), so that the face would be ripped apart when the victim screamed.
The practice originated in the Scottish city of Glasgow, which gave it its name. It also became popular in Chelsea, London (where it is known as a "Chelsea grin") and other areas of Britain, for gangs hoping to leave a message to rival gang members. If cut deep enough, the victim may bleed to death.
Success is going from failure to failure without loss of enthusiasm.
Consider ca cel mai simplu, frumos, intim, sexy si personal lucru dintre doi oameni este SARUTUL.
Pentru mine inseamna incununarea suprema a tuturor sentimentelor ce pot exista intre doi oameni. Este cu mult mai presus decat sexul in sine si valoreaza de un infinit de ori mai mult decat acesta.
Acum cateva luni as fi putut sa pariez cu tot ce am ca nu exista sex bun fara sentimente. Ca preludiul include o "mozoleala" substantiala si schimb enorm de saliva. Ca asa incepe acel ceva dintre cei 2. Acum nu mai sunt atat de sigura. Se poate si fara sentimente, fara indragosteala aia care transforma si cel mai cerebral om in "visatorul prostovan".
Se poate sa ai parte de ceva bun de fiecare data si chiar sa se imbunatateasca pe masura ce actiunea se repeta.
Da, exista acea cutie cu bune bomboane de ciocolata si este atat de bine sa savurezi cate una, rar.
Si totusi...
As putea oricand sa apreciez foarte mult un sarut din partea unei persoane la care tin sau pe care chiar o iubesc in defavoarea sexului, dar si o buna partida de "friky friky" cu cineva care stie care-i treaba acolo jos in defavoarea "mozolelii".
Recunosc ca sunt cam ambigua in aceste declaratii, dar nu prea reusesc sa exprim aceste trairi.
Un lucru e simplu: mi-ar fi foarte greu, daca nu chiar imposibil, sa sarut o persoana pentru care nu simt ceva deosebit. Sunt sigura ca ar fi ceva fortat si, din pacate pentru mine, nu ma pot preface.
Am experimentat asta vara posibilitatea de a avea pe cineva la care tineam foarte mult. Si, in cele doua dati in care am fost mai apropiati ce de obicei, s-au intamplat multe. Am mai povestit despre asta, dar ideea era ca probabil dorinta, cantitatea considerabila de alcool si implinirea ambitiei de a-l avea m-au facut sa consider ca saruturile lui sunt perfecte. Si poate chiar sunt. Sigur sunt, pentru ca asa le vad eu, pentru ca asa vreau eu sa fie, pentru ca...
Mi-a placut foarte mult rabdarea cu care el a inceput totul. Rabdarea cu care a explorat fiecare por al pielii si atentia care a acordat-o fiecarui centimetru de piele.
Si saruturile lui... ohhh... probabil ca nu sunt cu nimic mai speciale decat cele ale altor baieti/barbati, dar... sunt ale lui.
Ai putea spune ca amintirile sunt frumoase atunci cand le ai si ca totul ar trebui sa ramana acolo, in cutiuta aceea din sufletul tau pe care scrie numele lui, dar la mine e mai ciudat. La mine se acceantueaza pe zi ce trece. Si ma roade. Ma roade pentru ca a ramas o "treaba neterminata" si pentru ca stiu ca merit mai mult... si, mai ales ca stiu ca el poate oferi asta. Si chiar nu cer prea mult!
Oricum, concluzia este simpla si evidenta: un sarut nu este doar un sarut... este gestul suprem al dorintei!
Am terminat de citit cartea "Fantasmele erotice ale barbatiilor" scrisa de ziarista Nancy Friday.
Scrisa e mult spus. De fapt aceasta ziarista a facut un pas foarte inteligent. A dat un anunt in ziar si pe cateva site-uri ca ar fi interesata sa primeasca scrisori cu ceea ce este in mintea barbatiilor cand este vorba de fantezii, emotii, trairi. De fapt, cam la ce fantazeaza barbatii atunci cand fac sex (ca dragoste fac foarte rar) sau cand se masturbeaza.
Citisem inainte "Fantasmele erotice ale femeilor" de aceeasi autoare si imi lasase o impresie relativ dezamagitoare. Dar, ma gandeam ca poate femeile nu au fost foarte sincere, sau, ele, pentru ca iubesc, nu prea au nevoie sa fantazeze. Se implica atat de mult in actiunea de sine, incat nu mai au timp sa fantazeze. Au fost cateva fantasme insa pe care le pot considera relativ deplasate sau "cam bolnave", dar mintea omului este nemarginita.
Trecand acum la fantasmele barbatiilor, ma asteptam la multa pornografie verbala, la multa desconsiderare a femeii, la ganduri "foarte murdare" si porcosenii.
Am fost surprinsa sa vad ca in 550 de pagini barbatii viseaza aproximativ 75-80% cum sa isi satisfaca mai bine iubita/sotia/amanta/prietena si apoi sa spunem ca ca se gandesc la EI.
In afara de capitolele cu fetisism pentru haine, placerea lor pentru dusurile reci (nu este vorba de dusurile propriu-zise... promit sa revin cu un articol explicativ in viitor) si putinele cazuri de sadism (spre dezamagirea mea), barbatii chiar simt nevoia sa isi faca partenera sa se simta bine.
Am ramas surprinsa sa vad ca majoritatea fanteziilor lor se concentreaza pe dorinta de a-si satisface femeia din pat. Unii dintre ei nici nu mai dadeau mare importanta orgasmului propriu, ci considerau orgasmul ei ca implinirea si satisfactia personala suprema.
Una peste alta, pot spune ca este o carte nerecomandata pudicilor sau celor care vad sexul ca o datorie sau ca pe un tabu.
Nu stiu cat de mult poti invata din ea, ca, pana la urma, din punctul meu de vedere, fiecare om ar trebui sa aiba propriile sale fantezii, nu sa le imprumute de la altii.
Dar... este interesant sa observi ca langa fiecare dintre noi exista mereu o persoana care se poate gandi chiar in momentul acesta la tot felul de "chestii", fara ca tu, cel de langa el, sa iti dai seama, sau fara ca el/ea sa se dea de gol.
Revin la dorinta mea de a avea puterea sa pot citi gandurile oamenilor... Cred ca as ramane foarte surprinsa si mi-as putea schimba parerea despre unii dintre cei de langa mine.
Imi doresc sa primesc de la Mos Craciun, oricare ar fi el anul asta, jucaria aia cu Hello Kitty in avion.
Se gaseste la Carreffour Colentina (probabil ca si in celelalte supermarket-uri de acelasi tip) si este la raionul jucarii.
P.S. Exista si Hello Kitty in masina, dar pe aceasta o am deja.
:D
"Auzi...
Azi am vorbit cu niste fete despre un baiat. Si nu era vorba despre tine.
Si... Nu m-am simtit vinovata cu nimic si nici nu mi-a parut rau ca nu era vorba despre tine!
... Dar... una dintre fete a intrebat de tine. Si... a picat asa, un pic, destul de aiurea...
As fi vrut sa spun ca ESTI LEGENDA! Si ca nici nu mai stiu cine esti!
Dar nah... "
Fragment din "MANIFEST CONTRA TA"
M-am saturat de delegatii, de plecat de acasa cu zilele, cu saptamanile, de vorbit non-stop in engleza sau in franceza, de lucrat haotic si mult peste limita programului meu de bugetar!
Vreau acasa, in patutul meu, sa vad la TV programe in limba romana, sa ascult stiri si mai ales RECLAME, sa pot sa ma intalnesc cu prietenii mei, sa pot sa ii sun de cate ori vreau (m-ar rupe roamingul daca as face asta si cand sunt plecata).
Vreau acasa sa pot manca ce vreau eu, sa pot iesi prin lume si sa nu trebuiasca sa gesticulez la McDonald's ca vreau meniul ala cu sucul ala, etc, etc...
E foarte aiurea sa te uiti pe peste tot si sa vezi decoratiuni de craciun si toate aranjamentele astea si sa realizezi ca esti la distanta de 5 ore de Bucuresti, intr-o tara de kkt si cu o limba absolut imposibila!!!
VREAU ACASAAAAAAAAA...
Offf!!!
Acum am inteles de ce nu a mers intre noi 2.
Era chiar absurd, de fapt, IMPOSIBIL.
Eu sunt asa:
"Ati vanat? Ca mi-e foame si n-am chef sa ma murdaresc pe labute de sangele victimei. Oferiti-mi voi dumicatii cei mai buni. Si da, puteti sa tineti restul, doar sunteti prieteni cu leoaica.
Daca ati hotarat sa va faceti o trupa, eu va fac favoarea sa va fiu solista, altfel n-aveti nicio sansa. Daca v-ati gandit la un proiect, uite, accept sa imi asum eu inaltul patronaj, pentru ca oricum singuri sunteti in deriva. De fapt, daca e vorba despre orice pe lumea asta, eu cred ca tot la mine v-ati referit/gandit cumva, dar v-a fost jena sa spuneti lucrurilor pe nume. Hai, toata lumea sa scandeze acum: le-oai-ca! le-oai-ca! le-oai-ca!
Uite, ca sa intelegi mai bine, eu ma pun aici, pe piedestalul asta, si voi puteti sa incepeti sa gravitati in jurul meu. E, acum nu va suparati copilareste, nu toata lumea s-a nascut sa fie leader. Daca universul avea cu mine planuri meschine si imi pregatea un destin marunt, in primul rand nu ma facea leoaica. Deci e clar ca buna-ziua ca trebuie sa am si supusi. Ziceti si voi, gresesc pe undeva? Apropo, v-am zis ca eu nu gresesc niciodata?
Eu m-am nascut ca sa traiesc in puf sau din pufii altor animale, pufii vostri, bunaoara. Sa ma odihnesc cat trebuie, sa mananc delicatese si sa arat cel mai bine din padure. Acum e randul vostru sa va sfatuiti si sa vedeti cum reusiti sa-mi asigurati toate astea. Pentru ca, fara sa va dati seama, pana acum ati trait fara directie, asa. A, inca ceva. Vedeti starvurile care atarna de copacul ala inalt? Ei bine, nu vreti sa ajungeti ca ei. Acolo sunt atarnati, ca sa-i vada toti copiii, cei tradatori, mincinosi si puturosi. Stiu ca nu e cazul vostru, dar sa fie spus.
Barbatule care ma vrei aproape, ai tras lozul cel mare. Eu imi tin coama mereu bine pieptanata, ma imbrac cel mai elegant si scump din padure. Ia-ma de brat si fa-ma regina ta, ca sa crape de necaz toate animalutele mai putin norocoase din padure. Oricum, eu detest luzerii, din padure scapa cine poate.Iti place ca trec ca o pisica mare si frumoasa si se intorc toate capetele dupa mine? Pai atunci spune, ce naiba te balbai. Pentru ca, pe langa cele mai bune bucati de carnita, eu mananc zilnic si complimente pe paine, fara de care dieta mea sufera cumplit. N-o sa ma supar nici daca dai in linguseala, pot sa traiesc cu asta, si chiar bine.
Iar cand vrei sa ma calaresti, infige-ti bine mainile in coama mea si fii atent. Trebuie sa apesi aici, aici si aici, in momentele in care-ti zic eu. Si nu pleci din pat pana nu ajungem amandoi la o armonie sora cu nebunia. Mai mancam ceva, mai imi spui ca sunt frumoasa, mai imi spui ca sunt frumosa… Si pana la urma trebuie sa prinzi spilul. Din dormitorul meu nu iese nimeni pana nu marai eu a extaz.
Ce? Te-am sufocat? Inseamna ca esti slab de inger si atunci sincer, nu prea avem ce vorbi. Bashti de-aici. Eu vreau tot si vreau acum, aici, pe tava. La mine sa nu vii cu ciosvarte si cu resturi. Mie imi dai tot ce ai tu mai bun si lasa ca ma ingrijesc eu sa fie bine administrat. Cand iti vine sa ma inseli, poate te mai gandesti o data. Daca te prind, dupa aia trebuie sa te omor, alegerea iti apartine. Doar i-ai vazut pe cei atarnati in copacul de colo.
Eu sunt leoaica, cea mai frumoasa si mai cuceritoare si mai desteapta si mai talentata si mai creativa femeie din padure. Tie cum spuneai ca-ti zice?"
El e asa:
"Leul e regele animalelor. Si daca stau sa ma gandesc ca sunt si eu un animal in felul meu, atunci e clar. Leule, esti si regele meu.
Dar ce e asta? Tocmai mi-au cazut in cap, lovindu-ma cu zgomot, niste obiecte. Un kilogram de rodii, o blana, o masina, un putinei cu icre rosii si un voucher de excursie in Maldive (asta a durut cel mai tare, a lovit cu un colt). Ma uit speriata si inteleg. E leul care tine deasupra mea, maraind, cornul abundentei lui seducatoare. Caci asa face felina asta seducatoare prin coama si atitudine. Au, au, au, dar ce bine eeee.
Leule, eu nu am sange albastru prin vene, dar sunt simpatica. Ca de-aia mai ales. Si de fiecare data, draga leule, ma stradui cat pot sa ma ridic la pretentiile unui rege, care nu suporta sa aiba alaturi altceva decat o regina pe masura. Ma uit sa nu am cute la ciorapi, sa nu cumva sa-mi sara oja de pe unghii cand iti gatesc. Ma vopsesc de 3 ori pe zi, ca sa nu se vada niciun milimetru la radacina. Dar imi mai sare din gura la masa, in public. Mai spuin prostii cand tu spui numai lucruri intelepte si stralucitoare. Si tu pur si simplu nu suporti asta.
Esti facut din aur poleit cu miere, dar cand marai la mine mi se face parul maciuca. Si cum tu nu suporti sa imi stea prost freza, cand ma vezi asa nu-ti place si iar ragi. Ti se ridica des coama in spinare, dar numai eu am pieptanul potrivit, cu care sa ti-o domolesc. Si tu stii asta, ca de-aia ma lasi sa te servesc pe unde treci.
Cand alte animalute se uita la mine cu pofta, e vina mea ca le-am tulburat cu naucitoarea-mi carisma. Iti infigi coltii in gatul meu firav si ma obligi sa ma fac colac, mica, pe covor. Dar leule, pentru tine m-as face chiar covor, nu numai covrig. Pentru ca toata padurea ma invidiaza ca dorm langa tine si iti aduc vanatul proaspat la nas. Orgoliul tau e un animal cu vointa proprie. Si daca din greseala il ciufulesc putin, pentru ca premeditat n-as face-o niciodata, ma ameninti ca ma dai afara din padure sip e mine si pe neamul meu. Iarta-ma, domnule leu. Si lasa-ma sa-ti dovedesc ca pot mai mult. Chiar daca e sa-mi curga sange din nas. Am fost bolnava cand eram mica, dar nu pot trai decat la umbra ta.
Cand mergem undeva, eu trebuie sa stau un pas in spate, supusa si in banca mea. Pentru ca tu ai treaba sa farmeci toate animalutele din padure. Si eu nu trebuie cumva sa fiu, nici pentru o secunda, mai stralucitoare decat tine. Eu trebuie sa fiu regina demna si tacuta, zambind mandra catre ceilalti supusi si bucuroasa ca m-ai lasat sa stau pe langa tine. Miau-miau.
Leule, esti asa de bun orator si stii cele mai potrivite cuvinte, pe care le rostesti cu patos la micile sau marile adunari de prin padure. Si mie, cand imi tii discursuri in fata oglinzii de la baie, imi sare basca. Si dupa ce te ling putin in semn ca ma supun, te rog sa ma lasi si sa te barbieresc eu, ca sa nu te obosesti. Ma faci din vorbe ca nicio alta specie. Te ascult si fac tot ce imi ceri, chiar daca pe alocuri e dezonorant si padurea rade pe-nfundat de mine.
Deci domnule leu, fa-ti pantofii cu mine cum ai tu nevoie. Si ai grija sa-mi atragi atentia dupa aia ca sunt cam sifonata. Si ca nu ma incadrez la statutul de regina potrivita pentru un leu. Dar nu-i bai, eu o sa incerc mereu, pana imi iese. Totul e sa ai si tu putina rabdare."
DECI, CHIAR SUNT ABSURDA!!! Dar un singur lucru mai am de spus: ai fost si vei ramane o provocare! Nu scapi tu asa usor! Din ciclul: "CE TI-AS FACE DE TE-AS PRINDE!!!" (Si pot sa te prind, dar ar fi prea usor si prea banal - ceea ce nu ma caracterizeaza)
P.S. Sper ca nu se mai gaseste nimeni care sa spuna ca "sufar de mine"!!!
Am gasit aici un articol care imi demonstreaza cat de mult se imbina nevoia fiecaruia dintre noi cu pasiunea mea.
Adica si eu am aceleasi nevoi ca toti (cateodata in exces as putea sa spun ;)) ), dar imbinate si cu studiul materiei numita CHIMIA... ehhhheeeee.
Daca peste 3 ani devin doctor in chimie, cu partea asta cum va ramane???
Tare as vrea (interesanta alegere de cuvinte :P) sa stiu un raspuns la intrebarea de mai sus.
Hihihi...
Daca la alte "refulari" nu am comentat si am lasat melodia sa vorbeasca de la sine, aici nu ma pot abtine!
Acesta ar trebui sa fie imnul femeilor care stiu ce vor de la viata lor.
GO GIRL!!!
A black baby dies and goes to Heaven.
God tells him he earned his wings.
The baby asks: Am I really an angel now?
God: HELL NAW, NIGGA, YOU ARE A BAT!
Marti noapte. Ora 01.30. Deja 2 decembrie.
Tocmai stingeam aragazul ca era gata ciorba si puiul la punga din cuptor si imi spalam pensulele pentru ca, Napoleonul din mine gatea, picta si se uita la "Dansez pentru tine" pe ProTV.
Din pacate a doua zi dimineata trebuia sa ma trezesc pentru a ma duce la serviciu, chiar daca sunt in fara plata. Ce draqu... Romania...
Nu stiu ce ma face sa ma uit pe fereastra la bucatarie si vad ca vecinul meu de la etajul 4 era cu un barbat si cautau ceva in portbagajul masinii. Chiar ma miram ca la ora aceea, pe frigul si ceata aia ei stau la masina.
Cel putin asa credeam eu...
Ma deplasez in dormitor sa inchid geamul ca sa nu imi inghete nasul cand dorm.
Aud tipete. Trag cu ochiul pe geam. Doi barbati il alergau pe un al treilea si pana la urma l-au prins si au inceput sa il bata. Dar cu mare placere, nu asa, in joaca.
Nu am facut legatura cu ceea ce se intamplase cu aproximativ 1-2 minute mai devreme. Stiu ca la mine in spatele blocului se mai aduna vecinii la un poker sau barbut si nu ar fi fost prima oara cand se iau la cearta din cauza asta.
Dar m-am gandit totusi sa urmaresc firul evenimentelor. Am alergat catre sufragerie si am iesit tiptil pe balcon. Acei 2 barbati inca il mai bateau pe al treilea, deplasandu-se cu el in acelasi timp. De abia acum mi-am dat seama ca cei doi barbati erau vecinii mei de la etajul 4. Si acum am facut legatura ca cei 2 pe care ii vazusem eu mai devreme erau hoti care ii furau din masina.
Unul dintre vecini, in ritm de pumni si picioare, a sunat la politie. Il imobilizasera pe unul dintre hoti si am dedus ca politia i-a rugat sa il tina aproape de ei ca urmeaza sa vina repede.
In timp ce vecinul l-a bagat pe hot in masina proprie (alta decat cea "violata"), i-a luat si telefonul mobil hotului si l-a sunat de cateva ori pe al doilea hot, care a reusit sa scape. Il tot ruga sa vina sa isi ia priEtenul, ca nu i-au facut nimic, ca nu s-au suparat, etc...
Nu s-a lasat pacalit hotul.
De cand a sunat vecinul meu la politie, mi-am aprins o tigara. Eram la 3/4 din ea cand a venit politia. Daca mie imi ia aproximativ 4-5 minute sa fumez o tigara, deci, in aproximativ 3 minute un echipaj de politie a fost in fata blocului meu.
L-au scos pe hot din masina si a inceput dansul: acesti doi politisti au inceput sa il bata intr-un mare stil. I-au dat cativa pumni in stomac ca sa il forteze sa stea culcat pe burta... in noroi. Apoi i-au carau picioare in burta, spate, cap si au inceput sa il "fragezeasca" ca pe snitzel cu bulanul din dotare.
In cateva momente a mai aparut un echipaj de politie. Au coborat si din aceasta masina 2 politisti care l-au luat pe hot intr-alta serie de pumni, picioare. De data asta hotul a inceput sa tipe si sa urle ca are probleme in familie si are nevoie de bani, ca nu vrea sa fure, bla, bla...
Dupa cateva minute in care l-au rugat pe vecinul meu sa urce sa isi ia actele pentru a merge la sectie cei patru politisti verificau masina "violata", al doilea echipaj a plecat impreuna cu hotul catre sectia de politie. Nici nu vreau sa ma gandesc cata bataie si-a mai luat hotul acolo, la sectie. Am avut ocazia sa aud niste povesti dintr-o sectie de politie de sector si, credeti-ma, te infiori cu ce sete si placere bolnava ii bat pe cei de genul celui prins aseara.
Dar, cea mai tare faza de aseara a fost faptul ca hotii au venit la furat cu scuterul.
Si, cat vecinul meu se imbraca si isi lua actele, cei doi politisti ramasi la locul faptei, se chinuiau sa porneasca scuterul care a devenit proba.
Intr-un final a coborat si vecinul si a pornit el scuterul. Vecinul s-a urcat in masina cu unul dintre politisti si al doilea s-a suit pe "monstrul pe 2 roti" si au plecat.
Cu tigara terminata de ceva timp, cu o mare doza de adrenalina in mine, am purces catre patutul meu cald, uitandu-ma inca o data pe geamul de la dormitor sa vad daca masinuta mea este in regula.
Deci... POLITIA ROMANA INCA ISI FACE DATORIA!
Am reusit, dupa 2 incercari esuate (1 din lipsa de timp si 1 din lipsa de somn) sa vad, ceea ce eu numesc cel mai bun film pe 2009.
Spun asta si din prisma faptului ca este facut de regizorul meu preferat, Tim Burton.
P.S. Filmul mi-a fost recomandat inca de prin februarie. Si cum gusturile mele si ale LUI coincid, chiar am asteptat mult filmul asta. Nu stiu daca mai e cazul sa spun ca l-am vazut cu o mica strangere de inima?!
Asta da ambitie!!!!!!!!!!
Am fost la targul de carte Gaudeamus. Mare dezamagire. Mai ales ca m-am dus cu portofelul si buzunarele goale. Dar si datorita faptului ca a fost o mareeeeeeeeee aglomeratie, agitatie si nu se putea respira.
Noroc ca am iesit la aer, insa am dat peste mirosul persistent de mici la gratar.
Acum, sa nu fim absurzi. Daca nu am dat peste pitzy sau cocalari, ceva trebuia sa strice atmosfera, nu?
Am ramas totusi surprinsa sa vad ca se calca lumea in picioare pentru carti. Nu stiam ca tineretul (era predominant) mai citeste atat de mult. Placuta surpriza.
Drumul spre casa a fost relativ rapid. Am avut norocul sa prind loc in autobuzul 282 care ma lasa fix in fata blocului, cu toate ca asta a insemnat sa fac aproape tot traseul lui.
Si am ajuns in zona Floreasca. Aici am facut 4 ani de zile liceul. Si, cand a oprit autobuzul in statia Garibaldi, mi-am adus aminte de cate sute de ori am stat si am asteptat acolo masina si cate amintiri placute am din acea statie. Acolo a inceput prima mea poveste de dragoste!
Ahhh, amintiri, amintiri...
Dupa cum am scris intr-un post anterior, am primit 2 comenzi literaro-artistice.
Pe una dintre ele (cea cu sceneta) am onorat-o.
Si a avut un succes nebanuit in randul viitorilor protagonisti.
In seara aceasta (28.11) are loc premierea. Nu pot fi prezenta, dar am incredere in capacitatile actoricesti ale prietenelor mele, drept urmare, prevad un succes naucitor.
Cea mai tare stire de azi de prin ziare.
O scroafă din Axedale, Australia, a stârnit panică la ferma unde ”locuieşte”. Zilele trecute, animalul “balonat” a dat un pârţ atât de puternic, încât a declanşat alarma de scurgere gaze. Speriat, proprietarul fermei a chemat ajutoare. Cei 15 pompieri sosiţi la faţa locului au detectat, chicotind, “defecţiunea”.
=)))))))))
Existe momente in viata cand iti doresti ca o noapte sa nu se mai termine. Sau poate nu o noapte, poate cele cateva ore insiruite consecutiv care te-au facut "cea mai fericita fiinta de pe pamant".
Pana acum ceva vreme eram ferm convinsa ca nu se poate sa te simti bine si sa savurezi o partida de amor daca nu erai indragostita. Ca fetele iubesc cu inima, ca ele nu pot face doar sex, ca ele fac dragoste!
Intr-un fel asa e. Dar cum trebuie sa evoluam continuu, accept noul/vechiul trend.
Deci da... se poate face sex multtttt si bunnnnnn si fara alte implicari.
Aici insa e nevoie de ceva foarte important. SA AI CU CINE. Si acela SA AIBA CU CE.
Am mai spus si ma repet. Faza cu marimea care nu conteaza este o mare vrajeala. Este spusa ori de femei care se multumesc cu ce au in pat si nu mai doresc sa evolueze sau sa caute ceva mai bun, ori e spusa de vre-un barbat care isi accepta frustrarea celor cativa centimetrii in minus.
Nu discriminez pe nimeni, dar ar cam trebui sa ne trezim la realitate si sa acceptam adevarul asa cum este el.
Si da, este important si ce faci, dar mai ales, CUM o faci.
Si cand nevoia se amplifica cu dorinta, ar trebui sa ai grija sa nu existe materiale inflamabile in zona pentru ca ies scanteiiiiiii!
Una peste alta, e al draqului de bine si bun ceva intens, in portii mici si rare.
Si, evident, ca te trezesti dimineata cu acel zambet, imbecil in felul lui, dar cu un farmec aparte.
Mi s-a mai intamplat de cateva ori sa merg pe strada si sa am impresia ca toata lumea imi stie secretul si ca ma simpatizeaza.
Nu intentionez sa transform blog-ul in "1001 de nopti", dar traiesc niste momente la intensitate maxima si pot sa strig cat ma tin plamanii asta!
Sac!
P.S. Iubesc momentele din ziua urmatoare cand eu si locul "actiunii" inca poarta mirosul parfumului sau.
Lume, lume... mi-am facut cont pe Facebook.
Doar pentru ca sa ma joc online cu prietenii mei.
Atat!!!
E funny site-ul asta. Are multe chestii dragute.
Drept urmare, am gasit un fel de test care mi-a dat un rezultat INGRIJORATOR!!!
You'll pass away:
Date: March 3 of 2025 at 2:40 pm.
Cause: Hit by lightning while skydiving
Age: 43 years old.
Deci... trebuie sa profit cat pot de mult de cei 15 ani care mi-au mai ramas din viata.
Am mai scris in post-urile trecute ca iubesc foarte mult arta si mi-as fi dorit sa am macar un talent. Dar am fost harazita cu alte atribute pentru care sunt foarte recunoscatoare.
Drept urmare, nu imi ramane decat sa apreziez arta (de orice fel) facuta de altii. Si, in putinul meu timp liber, sa incerc sa mazgalesc sau sa ordonez niste cuvinte pe hartie.
Cunoscutii apreciaza avantul meu si uite asa, peste noapte, m-am trezit cu 2 "comenzi" :D.
Una dintre ele este un colaj despre Franta sau Paris. Poze, text, dar totul intr-o maniera artistica, melancolica, pariziana...
Al doilea proiect (cel urgent) este scrierea unei scenete pe care o vor interpreta prietenele mele la un bal mascat.
Tipic mie, imi place sa lucrez foarte mult in conditii de stres, drept urmare, voi da bice si sa vedem ce iese.
In cadrul unui experiment sociologic, unei grupe de 50 de oameni in care erau in mod egal femei si barbati i s-a dat un text si insarcinarea sa aseze in cadrul acelui text o virgula.
Textul era: "Daca barbatul ar stii realmente valoarea pe care o are femeia ar merge in patru labe ."
Toti barbatii au asezat virgula dupa cuvantul "are". Toate femeile au asezat virgula dupa cuvantul "femeia".
Daca as avea 1 milion de euro...
Ohhh... cate as face cu atatia bani.
Am de ales intre doua aspecte. Cel financiar si cel sufletesc.
Cred ca pana la urma se intalnesc aceste aspecte intr-un anumit punct.
Probabil ca in prima faza as sta cateva ore sa meditez asupra imensului noroc care "a picat" pe capul meu.
Apoi as da o mare petrecere. Cu toti prietenii. Intr-un loc frumos. De fitze (sa vedem si noi cum e in Bamboo, ce draqu'). Apoi, 2-3-4 zile as face shopping. La greu! Mi-as cumpara toate prostiile de care probabil ca nu o sa am nevoie, dar e bine sa le ai! As incheia toate socotelile cu bancile si mi-as achita toate datoriile. As pleca in cea mai lunga excursie, in cel mai dorit loc de catre mine.
Si apoi...?
Da, as putea sa traiesc bine-mersi din dobanda banilor ramasi dupa excentritatile de la inceputul euforiei mele de milionara in euro. Nu m-as mai gandi cat mai e pana la ziua de salariu, pentru ca probabil mi-as da demisia de la serviciu (sau nu...). M-as rasfata mult, dar exista posibilitatea ca, la un moment dat, sa ma plictisesc de atata lux si buna-stare. Ar deveni BANAL.
Ce as mai putea sa fac?
Sa traiesc cu sentimentul ca banii cumpara orice. Cu bani poti sa te intreti, poti sa te protejezi de eventualele boli (ca ai acces la spitale si policlinici), poti sa iti satisfaci orice capriciu...
Asta, teoretic...
Dar, oare, BANII ADUC FERICIREA???
Stiu sigur ca o intretin... dar m-as multumi doar cu atat?
Normal ca orice supozitie este facuta doar pe baza de imaginatie, pentru ca inca nu am castigat atatia bani. Dar...
Cred totusi ca daca as avea atat de multi bani, i-as investi pe toti in fabrica ce produce fericire (stiu sigura ca exista asa ceva; este imposibil sa nu existe). Si mi-as cumpara de toti emotii, sentimente, indragosteala... fericire!
Frumos vis... din pacate o sa ma trezesc in curand.
Acest post este un fel de concluzie.
Declar de la bun inceput ca imi iubesc parul. Este frumos si ma mandresc cu el.
Drept urmare, il ingrijesc mult. A suferit totusi multe. A trebuit sa se supuna tuturor capriciilor mele. A fost scurt, lung, cu suvite si in aproape toate culorile (mai putin roz sau verde).
La origini, el este negru taciune. Dar a trecut prin faza ciocolatie, negru albastrui, negru movuliu, rosu intens, aproximativ portocaliu. In prezent este un blond ca spicele de grau.
Nu voi mai continua elogierea podoabei mele capilare, dar a trebuit sa fac un intro.
Ce am observat eu de-a lungul timpului, impactul aspectului exterior este foarte mare pentru cei din jur.
Conteaza foarte mult daca esti slaba sau grasa, daca ai picioare lungi sau nu, daca ai un fund frumos si bine definit, sani proeminenti (aia mici nici nu sunt luati in considerare). Si, da, conteaza foarte mult si culoarea parului.
Am observat ca negrul maturizeaza si, in unele, cazuri imbatraneste.
Rosul aprins socheaza. Lumea se uita la tine ca la urs. Unii cu admiratie, altii isi fac cruci.
In schimb... blondul... ehhhh... alta gasca in alta traista.
Lumea se comporta altfel cu o blonda.
O blonda are mai multe avantaje. Nu mai este trimisa la cratita daca face vreo greseala in trafic. Este lasata sa se bage in fata taximetristilor sau a ratb-istilor (MINUNE, STIU!!!).
Unei blonde i se deschide usa la bloc, serviciu, magazin.
O blonda este salutata de catre toata lumea la birou sau in mediile pe care le frecventeaza destul de des (aceleasi medii pe care le frecventa si cand era bruneta sau roscata).
O blonda este privita altfel in mijloacele de transport in comun. I se adreseaza tot felul de intrebari: "unde este strada X", "cat este ceasul", etc.
O blonda este judecata mai mult. Daca este blonda, in cele mai multe cazuri este doar BLONDA si atat!
Ca si concluzie generala, daca esti blonda (sau macar te prefaci), s-ar putea sa ai mai multe de castigat!
Acum depinde de blonda si de ceea ce vrea ea de la viata ei.
Daca ai devenit blonda doar pentru ca ai vazut asta o mare provocare, felicitari. Incearca sa ramai cat mai mult asa. S-ar putea sa fie cea mai distractiva si pseudo-educativa din viata ta. Daca doar esti blonda... sincere pareri de rau.
Fetelor, vopsiti-va cositele asa cum credeti voi ca va simtiti. Nu credeam ca o sa spun asta vreodata, dar... blondul rulz. Cel putin deocamdata.
Water intoxication
Water intoxication (also known as hyper-hydration or water poisoning) is a potentially fatal disturbance in brain functions that results when the normal balance of electrolytes in the body is pushed outside of safe limits by over-consumption of water.
Normal, healthy (both physically and nutritionally) individuals have little reason to worry about accidentally consuming too much water.
Nearly all deaths related to water intoxication in normal individuals have resulted either from water drinking contests, in which individuals attempt to consume high amounts of water, or long bouts of intensive exercise during which electrolytes are not properly replenished, yet excessive amounts of fluid are still consumed.
2000 i.Hr. - Ia si mananca radacina asta.
1000 d.Hr. - Radacina asta e pagana, mai bine spune rugaciunea asta.
1850 d.Hr. - Rugaciunea e superstitie, mai bine bea potiunea asta.
1940 d.Hr. - Potiunea asta e facuta din untura de sarpe, mai bine ia pastila asta.
1985 d.Hr. - Pastila asta nu e eficienta, mai bine ia antibioticul asta.
2000 d.Hr. - Antibioticul e artificial. Ia si mananca radacina asta.
Am primit un email funny.
Asa da sef...
"După mulţi ani de serviciu, un om realizează că nu a fost promovat, nu a fost transferat, nu i s-a mărit salariul, nu i s-au dat prime şi că firma nu face nimic în acest sens. Deci omul s-a decis ca într-o dimineaţă, să meargă la managerul direct, iar după schimbul de amabilităţi, a început să-i menţioneze şefului observaţiile sale.
ŞEFUL, uitându-se la el, a râs şi l-a rugat să ia loc spunând:
- Prietene, dar tu nu ai lucrat in compania asta nici măcar o zi !
Omul a fost surprins să audă aceasta dar şeful a continuat să explice:
- Câte zile sunt într-un an ?
- 365 zile iar o dată la 4 ani sunt 366 zile.
- Câte ore are 1 zi ?
- 24 ore.
- Câte ore munceşti pe zi ?
- 8 ore/zi (de la ora 8.00 la 16.00).
- Aşa, deci cât la % dintr-o zi munceşti ?
Angajatul face calculele şi zice:
- 8 ore/24 ore = 1/3 dintr-o zi (adică 33,3%).
- Foarte bine, deci cât reprezintă 1/3 dintr-un an ?
- 122 (1/3 x 366 zile = 122 zile).
- Vii la lucru în week-enduri ?
- Nu, domnule.
- Câte zile de week-end sunt într-un an ?
- 52 Sâmbete şi 52 Duminici, în total 104 zile week-end.
- Merci. Dacă eliminăm din cele 122 zile cele 104 zile week-end, câte zile
ramân ?
- 18 zile.
- OK ! De obicei, în fiecare an ai circa 3 săptămâni de Concediu de Odihnă. Acum, elimină cele 15 zile din cele 18 zile rămase. Câte zile mai rămân ?
- 3 zile.
- Lucrezi de Anul Nou, Paşte şi Crăciun ?
- Nu, domnule.
- Bun. Elimină cele 3 zile de Sărbătoare din zilele rămase. Câte zile mai rămân ?
- Niciuna, domnule.
- Păi... Ce mai doreşti ?
- Am înţeles, domnule. Vă mulţumesc, domnule pentru toţi banii pe care mi-i oferiţi. Îmi pare rău că am încercat să fur de la companie !"
De abia azi mi-am facut curaj sa vad si eu "Eternal sunshine of a spotless mind". Da, stiu ca e deja legenda si ca a aparut in 2004, dar nu am considerat pana acum ca este cazul sa il vad. Probabil pentru ca mi-era frica sa nu mi se intample ceva asemanator (stupid, stiu, dar...).
Ce ar fi daca tot ce era in film ar fi posibil (sau e deja)?
Cum ar fi daca am putea sa platim pe cineva si, intr-o noapte, sa ne stearga din memorie ceva care ne chinuie, doare, bantuie?
M-am intrebat daca as apela la asemenea servicii...
Probabil ca daca ar fi destul de recenta intamplarea (fix atunci te doare cel mai rau), da, as face-o.
Si totusi...
Pansand-mi ranile de pe suflet (eu am un asemenea pansament pentru sufletul meu zbuciumat), sustin sus si tare ca as pastra toate amintirile. Si bune si rele. Fiecare dintre ele are farmecul ei. Ce am mai incerca noi sa invatam din ele daca le stergem?
Si, plus de asta, daca ele exista in sufletul nostru, inseamna ca, la un moment dat, au insemnat ceva pentru noi. Ne-au influentat cu ceva viata sau ne-au facut sa traim niste momente unice. Sunt sigura ca le putem ascunde (daca nu le mai vrem pentru o perioada) in sertarasele din sufletul nostru si sa le scoatem la un moment dat.
Eu zic sa le pastram!
Ma tot chinui sa gasesc un subiect interesant. Unul la care sa am CE sa studiez, UNDE sa studiez si care sa aiba si rezultate satisfacatoare.
Am gasit pe http://epochtimes-romania.com/article.php?article_id=54472 un articol care prezinta un posibil domeniul pe care as vrea sa ma orientez: NANOTEHNOLOGIA si NANOMATERIALELE.
"Nanotehnologia. Probabil ca nu realizati prea clar despre ce este vorba, dar nu sunteti singurul. Folosirea tot mai frecventa a acestei tehnici a adus in prim plan atat oameni de stiinta, cat si organizatii non-guvernamentale. Toti se tem ca s-a facut prea putin pentru evaluarea potentialelor riscuri - generate de stiinta care tocmai infloreste - pentru oameni si mediul inconjurator. Peste 800 de produse cu structuri moleculare modificate sunt deja disponibile pe pietele comerciale. Printre acestea putem gasi creme protectoare impotriva radiatiilor solare, aditivi alimentari, imbracaminte care nu se pateaza si nu se sifoneaza, aparate sportive stabile si usoare, piese de masini, ustensile de bucatarie rezistente la bacterii, vopsele rezistente la zgarieturi si sosete lipsite de miros.
Armata ia in considerare posibilitatea folosirii nanoparticulelor pentru mai buna aprindere a combustibililor si pentru explozibilii din bombe. In afara de aceasta, se intentioneaza revolutionarea medicinei, agriculturii, a „energiei verzi” si a mediului inconjurator prin intermediul noii tehnologii.
S-au cercetat mii de posibilitati de utilizare, saptamanal fiind introduse noi produse si anuntate noi patente. Cele mai multe sunt in ramurile automobilismului, medicinei, cosmeticii si electronicii.
In 2007 produsele obtinute prin nanotehnologii, vehiculate pe piata mondiala se ridicau la valoarea de 103 miliarde de euro, pana in 2015 asteptandu-se o crestere de pana la 2,1 trilioane de euro.
Stiinta domeniului microscopic
Parul uman are un diametru de cca. 100 000 de nanometri. Fibrele de carbon, nanotuburi in miniatura, sunt de 20 de ori mai puternice decat otelul sau kevlar-ul de aceeasi greutate. Nanotehnologia este stiinta domeniului microscopic, care permite modificarea materialelor chimice la nivel molecular, adica la o scara situata la a miliarda parte dintr-un metru. Nanoparticulele pot imbunatati in mod substantial functiile aproape oricarui produs sau pot da nastere la produse cu totul noi. Nanotehnologia este tratata drept urmatoarea revolutie stiintifica, de un rafinament extrem.
Sustinatorii acestei stiinte promoveaza punctul de vedere conform caruia, crearea de noi produse prin modificarea materiei la nivel molecular ar putea duce (printr-o dezvoltare stiintifica prudenta) la un salt economic, imbunatatindu-se astfel calitatea vietii.
Reversul medaliei este deocamdata doar foarte putin cunoscut, iar evaluarea comportamentului acestei particule minuscule „fabricate de om” ar putea deveni problematica pentru industrie si guverne, conform celor afirmate de toxicologul Shane Jouneay, ofiter sef executiv la Institutul de Consulting si Training in Toxicologia Nanotehnologiei din Nova Scotia, Canada.
Nanomateria are o alta chimie
„Nanoparticulele introducandu-se in atat de multe produse, exista in mod firesc ingrijorarea, ca ele vor ajunge in corpul uman, unde pot provoca reactii nedorite. Iar pe partea de mediu problemele raman aceleasi ca si in cazul celorlalte chimicale: trebuie urmarite, apoi reizolate, pentru a vedea ce urmari au, ceea ce este foarte greu la ora actuala” ne spune Jouneay. In timp ce avem metode suficiente de determinare a gradului de toxicitate al noilor medicamente citostatice sau al pesticidelor, acest lucru nu este valabil in domeniul nanometric, „deoarece aici comportamentul substantelor prezinta diferente mari fata de ceea ce am studiat pana acum.”
Aceste particule minuscule cu proprietati deosebite, au de asemenea un comportament diferit si provoaca o intoxicare diferita de cea a chimicalelor traditionale. Una dintre ingrijorari este faptul ca nanoparticulele se comporta ca si cum ar fi absente, dar pot ramane in corp, provocand cancer. Studiile au demonstrat ca nanoparticulele sunt transportate de la plaman la ficat sau chiar la creier. Alte cercetari au demonstrat efecte daunatoare la plante sau la pesti, al caror creier a suferit unele deteriorari la 48 de ore dupa adminstrarea de nanoparticule.
Dupa ce in 2006, in Gemania 77 de persoane au avut probleme cu respiratia, a avut loc un feed-back legat de produsul utilizat de catre acestea, bazat pe nanoparticule, numit „Magic Nano”, folosit la curatirea bailor.
In acelasi timp Grupul ETC - o noua organizatie de studiu - si-a reinnoit apelul facut in 2003 catre toate laboratoarele de nanotehnologie din intreaga lume de a-si inceta cercetarile in acest domeniu si de a se retrage de pe piata produsele care contin nanoparticule produse in mod artificial.
Pentru unii savanti insa, reglementarile in vigoare sunt suficiente si vor ca cercetarile sa avanseze, pana ce se vor trage concluzii stiintifice asupra toxicitatii nanoparticulelor.
Multe tari implementeaza sau planuiesc implementarea de sisteme de strangere de date de la firmele care utilizeaza nanotehnologii. Conform Environment Canada, informatiile sunt folosite in elaborarea de lucrari cadru, necesare stabilirii unor reglementari.
Conform opiniei d-nei Journaey, este exterm de greu de stabilit ce anume inseamna nanomateriale. Cat despre autoritatile guvernamentale, acestea sunt foarte nepregatite din punctul de vedere al reglementarilor, „deoarece exista o problema de alt ordin: a determina ce anume trebuie reglementat in acest domeniu.” Nu se stie cum interactioneaza aceste nanomateriale cu ecosistemele, cum pot fi detectate in mediul inconjurator, daca ajung in lantul alimentar sau daca pot fi absorbite prin piele.
„Stim atat de multe si in acelasi timp nimic despre poluarea mediului inconjurator” declara presei canadiene un toxicolog de la Consiliul de Aparare al Resurselor Naturale din Washington.
Implementarea nanocipurilor
Au aparut de asemenea intrebari asupra influentelor de natura etico-sociala, pe care le-ar avea nanotehnologia, daca aceasta ar imbunatati abilitatile umane, cum ar fi puterea din membre sau acuitatea vizuala. Sau daca ar exista microcipuri implementate direct in creierul uman pentru a permite accesul la Internet sau folosirea anumitor softuri prin simpla apelare. Intr-un viitor nu prea indepartat, asemenea progrese ar putea deveni realitate.
„Folosirea nanotehnologiilor in corpul uman pentru intarirea abilitatilor umane este o tema interesanta, multi crezand ca aceasta va deveni si cea mai importanta din secolului 21”, declara Patrick Lin, director al Grupului de Etica a Tehnologiilor Emergente, din cadrul Universitatii Politehnice de Stat din California. „Nanotehnologia ne ajuta sa micsoram aparatele din ce in ce mai mult. Aparatele devin tot mai minuscule si pot fi integrate in hainele noastre sau pot fi implementate chiar in corpurile noastre.”
Cercetatorii se tem, ca in lipsa unei cercetari adecvate si a promovarii in constiinta publica, se va ajunge la o reactie a societatii impotriva utilizarii nanomaterialelor.
Momentan, dupa cum crede Lin, chimistii ar interpreta toxicitatea nanoparticulelor intr-un fel, iar toxicologii in altul, fapt pentru care firmele care produc nanomateriale ar trebui ajutate sa faca cunoscuta experienta lor din acest domeniu.
In continuare Lin sustine: „Nanotehnologia este o combinatie de trei - patru limbi diferite. Este chimie, biologie si toxicologie. Cercetarile necesita persoane care sa poata naviga cu adevarat prin aceste taramuri. La ora actuala exista doar putini oameni care pot intelege simultan ambele laturi: toxicologia si nanotehnologia.”"
Telefonul meu este in moarte clinica.
Cred ca simte ca vreau sa il inlocuiesc cu unul nou.
Drept urmare, incepe sa se razbune. Se inchide brusc, nu mai suna, i se termina bateria intr-o zi...
Si am zis ca e cazul sa fac un pic de curatenie in el.
Am inceput cu mesajele.
Mare greseala... Foarte mare greseala!
Am inceput sa sterg din cele de la banci, de la leasing (toate ma anuntau ca am de platit facturi). Mai erau si cele monosilabice de la prieteni, d'alea de genul: "ok", "da", "multumesc", "vin acum, fii pregatita :P".
Am ajuns la categoria sms-uri care ar trebui sterse, dar nu am curajul sa o fac...
Si le-am luat treptat. In ordine descrescatoare. Mi-au trezit amintiri placute din zilele de august si septembrie (doua luni foarte intense).
Am ajuns la cele din iulie. Mi-a fost un pic teama sa le deschid. Aveam un nod in stomac si inima a inceput sa bata in ritm alert. Ingerasul de pe umarul drept ma sfatuia sa nu le deschid. Macar atat daca nu am curaj sa le sterg. Dracusorul de pe umarul stang ma impingea sa le deschid: "citeste-le... o sa iti aduci aminte cat de mult ti-a batut inima cand ai primit cadou de ziua ta aceste sms-uri... o sa suspini cand iti vei aminti ce s-a intamplat dupa ce ai dat curs unei invitatii dintr-un asemenea mesaj... CITESTE-LEEE, CITESTE-LEEE...".
Masochismul in exces din mine m-a facut sa le deschid. Si le-am citit. Si mi-am amintit.
Mi-am amintit ca mi-am incalcat promisiunea facuta la inceputul anului, aceea de a nu ma mai indragosti aiurea. Mi-am amintit ca am condus in 2 nopti cu o viteza nebuna, intr-o avansata stare de ebrietate din Colentina pana in Tineretului pentru a fi alaturi de el. Imi amintesc ca betia sentimentelor si a trairilor intense au anulat betia celo cateva sticle de vin rosu consumate. Imi amintesc... multe!
Si... nu. Nu am sters mesajele. Nu am sters nici numarul de telefon, chiar daca nu l-am mai folosite de atunci pentru ca SUNT INCAPATANATA SI AM PRINCIPII, ce dracu!!!
Apoi am gasit mesajele care mi-au amintit de altcineva si de un joc foarte frumos, care, insa s-a terminat brusc si relativ repede.
Offff!
Nu vreau sa le sterg si nici nu o sa fac asta. Astept sa se strice telefonul si sim-ul ca sa dau vina pe ei si pe soarta!
Uras oamenii care scriu articole la comanda.
Urasc faptul ca pe 9 din 10 bloguri sunt articole despre inevitabilele alegeri (al meu nu se pune, ca eu nu am facut propaganda nimanui, eu am blamat o campanie).
Urasc faptul ca toti si-au pus link-uri catre blogurile candidatiilor la presedintie.
DE CE???
Chiar nu mai e nimic altceva interesant?
Nu mai aveti povesti prin suflet pe care sa le scrieti?
Nu mai aveti intamplari care merita povestite?
NU MAI AVETI IMAGINATIE???
Cand eram mica nu am vrut sa devin doctorita sau printesa. Am vrut sa fiu baiat. Din fericire m-am dezvoltat armonios, pe toate planurile, am toate curbele si scobiturile ce ma declara fata.
Am primit pe mail recenzia acestei carti: SUCCESUL IN VIATA de Brian Tracy.
Nu este genul meu de literatura, dar sunt cateva chichite care merita macar o data citite.
"Stii cum sunt prinse maimutele in Africa? Vanatorul pune o piatra de marimea unui ou de gaina intr-o scorbura cu diametrul de sase centimetri. Maimutele il urmaresc de la distanta si sunt macinate de curiozitate.
Apoi vanatorul se indeparteaza la cativa metri. Imediat apare o maimuta care baga mana in scorbura. Ea simte ca acolo este un obiect si incearca sa-l scoata. Dar diametrul scorburii este mult prea mic. Sigur, maimuta isi poate scoate mana in orice moment, dar pentru aceasta este nevoie sa dea drumul pietrei si s-o piarda.
Frica de a pierde o tine pe loc.
Vanatorul se apropie si baga maimuta in sac!
Te-ai gandit vreodata ca majoritatea lucrurilor pe care le faci zilnic le faci din frica de a nu pierde ceea ce ai deja?
De dimineata cand te trezesti si te speli pe dinti (pentru a nu pierde zambetul ala din reclama) pana seara cand te arunci in pat obosit (pentru a nu pierde somnul de frumusete), totul este o goana cu mainile deschise pentru a pastra ceea ce ai acumulat.
Lucrurile pe care le avem ajung sa ne detina si sa ne controleze viata.
Ai castigat o masina la un concurs - dintr-o data nu mai poti dormi noaptea de frica sa nu ti-o fure hotii.
Ai primit un caine - nu mai poti pleca in weekend la mare pentru ca trebuie sa ii dai mancare si sa ii duci cacatelul la gunoi.
Paradoxul zilelor noastre este ca suntem din ce in ce mai ocupati sa strangem lucruri fara sa observam ca de fapt suntem mai ocupati sa nu pierdem lucruri pe care practic nu le-am avut niciodata.
Uite-te in jurul tau unde esti chiar acum, acasa, la birou, pe strada si pune-ti intrebarea : care sunt lucrurile fara care n-as putea trai daca ar disparea brusc?
Fac un pariu cu tine ca ai putea trai fericit fara laptop, telefon mobil, crema de ras, crema de fata, pantofi de firma, sacou in dungulite, sistem audio 5.1, masina de spalat automata cu cincizeci de programe, cuptor cu microunde, masina de serviciu, masina de concediu, masina cu clima bizonica, remorca, 100 de perechi de sosete, cinci perechi de pantofi, aer conditionat, jocurile pe computer, blogul pe care scrii zilnic, internet, counter-strike, mobila scumpa si pune tu inca 1000 de lucruri pe care le vezi...
Alergi de dimineata pana seara nu pentru a deveni mai liber, ci pentru a deveni mai sclav. Lucrurile pe care le cumperi nu te fac mai liber, ci doar te inrobesc mai tare.
Cu fiecare cutie care se asaza pe dulapul tau esti mai las si mai fricos. Mai plin de frica de a incerca sa simti, sa traiesti.
Fiecare lucru nou pe care il cumperi aduce cu el o doza de frica egala cu valoarea pe care i-o dai. Cu cat un lucru pare mai valoros pentru tine, cu atat ti-e mai frica sa nu-l pierzi. Si, cand ti-e frica sa nu pierzi, exact asta se intampla: PIERZI .
Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi jobul, incepi sa nu mai risti, sa faci doar ce e strict necesar, ajungi indolent si esti data afara.
Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi iubitul/iubita incepi sa devii prea disponibil, sa faci orice compromis si esti parasit.
Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi masina, nu dormi noaptea si te imbolnavesti, stai prin spitale si trebuie s-o vinzi ca sa poti da spaga.
Cineva imi povestea ca in evreieste nu exista verbul “a avea” ci doar unul care se traduce mai bine prin “a administra” . Nu “AI” nici unul din lucrurile pe care le “ai”.
Azi sunt la tine, maine nu mai sunt. Si in timpul asta tu traiesti cu frica de a nu pierde ceea ce nici nu ai!
Oare degeaba sportivii care “nu mai au nimic de pierdut” joaca mai bine de obicei? Atunci cand nu mai ai nimic de pierdut nu-ti pasa care e deznodamantul: conteaza doar ceea ce faci acum, aici.
Nu mai conteaza cat risti. Nu mai conteaza ca oamenii se uita ciudat la tine cand te manifesti altfel.
Esti liber cand scapi de frica de a pierde.
Poti face asta in sapte pasi.
1. Fa o lista cu lucrurile pe care le-ai adunat de-a lungul vietii si care te-au impiedicat sa faci ceea ce iti doreai la un moment dat.
2. Arunca lista la gunoi. Listele nu rezolva problemele. Doar accentueaza frica.
3. Fa o lista cu lucrurile pe care ti-ai dori sa le faci inainte sa mori.
4. Arunca si lista asta.
5. Uite-te in jur, ia primul lucru pe care nu l-ai mai folosit de mai mult de o luna si arunca-l intr-o cutie. Mai priveste in jur si ia-l pe al doilea. Vezi ce a ramas si ia-l pe al treilea. Nu te opri pana cand nu ai in imediata ta apropiere doar lucrurile pe care le folosesti des. De preferat zi de zi, saptamana de saptamana. (Cand m-am mutat unde stau acum, cu trei luni in urma aveam impresia ca sunt foarte multe lucruri de carat si adunat si o sa dureze enorm. Un sfert din ele le-am aruncat cand le-am sortat.) Ce sens are sa pastrezi perechea aia veche de ghete pe care o ai de acum cinci ani cand tocmai ti-ai luat alta anul trecut? etc.
6. Traieste o zi fara telefon si internet. Pleaca la munte, la mare, oriunde si inchide tot ce inseamna aparat cu baterii sau fara. Gandeste-te apoi cat de liber te-ai simtit.
7. Risca. Fa lucrul de care te temi cel mai mult. Daca ti-e frica sa nu pierzi autobuzul, mergi pe jos. Vei fi fericit!"
Inca mai fac parte din categoria mentionata in titlu: "tineretul Romaniei". Spun asta nu ca sa ma simt eu mai tanara ci pentru ca este realitatea. Am deja 6 ani in campul muncii, dintre care, ultimii 3 la prezentul job.
Job dragut. Prost platit (foarte prost as putea spune), dar cu imense satisfactii profesionale. In 3 ani de zile, am reprezentat tarisoara asta draga pe la conferinte internationale si negocieri europene. Am vazut Bruxelles-ul de zeci de ori si am reusit sa vad locuri in care nu imi imaginam ca voi ajunge vreodata. Asta este partea frumoasa a delegatiilor si norocul de a avea cateva ore libere pentru a putea sa vizitezi ceva; in rest, negocieri zi-lumina, responsabilitati, decizii, hotarari!
Este foarte impresionant si mangaitor in orgoliu cand stai la o masa ovala cu placuta pe care scrie ROMANIA in fata ta si stii ca in momentul ala tu esti tara in sine. Acolo nu reprezinti ministerul si nici pe tine ca persoana, acolo reprezinti tara. Tot ce spui se consemneaza si se noteaza. O groaza de noi legi si reglementari care sunt in vigoare in tara asta acum se negociaza acolo.
Pe langa asta, ti se mai da ocazia sa poti transmite opiniile si propunerile celorlalti experti din tara referitoare la unele problematici.
Hai ca o dau prea in limbaj ministerial si nu e bine. Revenind la subiectul initial, mi s-a oferit ocazia sa organizez la Bucuresti, un eveniment cu banii europeni (de la Comisia Europeana). Un workshop cu tema problematicii de care ma ocup de vreo 3 ani si ceva. Am invitat unitatile din subordinea mea (adica a ministerului) si industria implicata.
Din start a insemnat ca A TREBUIT SA LUCREZ CU ROMANII! Am sa mentionez acum si, probabil ca am sa ma repet in acest articol, urmatoarea afirmatie: decat sa lucrezi cu romanii, mai bine iti bagi un bat in fund!!!
Este inimaginabil cum se pot bate pe o delegatie la Bucuresti. Cate telefoane data pe ascuns fata de sefi, cate presiuni, cate si mai cate... Am vorbit in saptamana de dinaintea workshopului ore intregi la telefon. Vroiau sa stie cum sunt camerele in hotel. O stimabila doamna a pus o intrebare care m-a blocat (si, va jur, ca asta mie nu mi se intampla des!!!): vroia sa stie daca va avea camera pe nord sau pe sud, pentru ca dansa nu poate dormi la sud!!!
Un stimabil domn m-a tinut 20 minute la telefon pentru ca era foarte curios ce meniu se va servi in pauza de pranz si daca se poate fuma in hotel!!!
INCREDIBIL!!!!
Altii aveau probleme cu transportul, unii vroiau sa vina cu avionul (ca nu au zburat si ei niciodata), alta stimabila doamna m-a intrebat daca pot sa ii aranjez sa mai stea stea o noapte in plus (pe banii europeni, desigur) pentru ca si-a aranjat niste analize la o clinica din Bucuresti!!!
Depasind (cu o imensa stupoare) aceste momente penibile si jenante (ajunsesem sa imi fie rusine de rusinea lor), a venit magica zi. Probabil ca se asteptau ca workshopul sa fie condus de vre-un sef, vre-un director, ministru, etc...
Surpriza le-a fost imensa cand au descoperit ca la prezidiu era o blonda cu ochii albastrii si care (dupa varsta), era cea mai tanara din sala. Mi-am pus ambitia sa le arat ca se poate face treaba si la varsta asta, incercand sa le dau peste nas comentariilor rautacioase din pauze ("cum o fii sa treci direct de la gradinita la prezidiul unui workshop de nivel european...").
Spre iumirea tuturor si fericirea mea, am reusit sa ii tin in frau si invitatii de peste hotare care au avut prezentari la acest workshop (2 din Germania, 1 din Danemarca, 1 din Slovenia, 1 din Polonia) m-au felicitat pentru eveniment.
DECI DA! SE POATE! Tineretul din ziua de azi nu este reprezentat numai de cei care stau in autobuz pe scaun si care sfideaza batranii ce se sprijina de bara in fata lor, nu este reprezentat numai de cei care ambaleaza masinile de la taticu' si mamica care fura banii nostrii ca sa aiba el/ea cu ce sa plateasca sucul din Dorobanti, nu inseamna doar cei care se drogheaza in scoli, parcuri, cluburi, nu este cel din pozele de pe hi5 sau de pe pitzipoanca.org sau cocalari.com.
Tineretul din ziua de azi participa si castiga olimpiade, lucreaza pe 2 lei in institutii de prestigiu dar reprezinta Romanica cu "succesuri" prin strainatate, face filme de succes si se premiaza la festivaluri, isi elibereaza spiritul creativ si talentul nemasurat creind opere geniale, scrie carti, iubeste, studiaza la nivel inalt in tara si in strainatate...
TINERETUL DIN ZIUA DE AZI MERITA UN PIC MAI MULT RESPECT!!!
AM VRUT SA DEMONSTREZ PRIN ACEST ARTICOL CA NU TREBUIE NEAPARAT SA AI PESTE 40 ANI SI SA FII O MOLUSCA IN STARE DE RELICVA SI SA AI UN PERETE PLIN DE DIPLOME CARE NU ITI FOLOSESC LA NIMIC PENTRU A FI BAGAT IN SEAMA!
DACA VREI, POTI!!!
9 noiembrie 2009.
Aproape iarna.
Si totusi... ZIUA IN CARE A RASARIT IAR SOARELE PE STRADA MEA.
De azi, subsemnata, este doctoranda cu bursa la Universitatea Politehnica Bucuresti, la Facultatea de Chimie-Fizica.
Pentru cei care cunosc, planul de a face "bombita atomica" este pe cale de a se implinii.
Glumesc!
De cele mai multe ori, cand se intampla ceva in viata mea (bun sau rau), incerc sa asociez cu o melodie sau un film.
Ultimele luni le pot asocia cu noul album al lui Pink - Funhouse. Genial!!!
Doamneeee, cata nehotarare vad in jurul meu...
Toata lumea vrea cate ceva. Daca intrebi ce vrea, nu stie sa iti raspunda. Daca reprosezi ca nu stie ce vrea sare pana la cer...
Deci???
Unii vor stabilitate in viata lor agitata (cine oare?). Intrebata ce inseamna stabilitate in viziunea ei, persoana a tinut sa mentioneze ca vrea sa se aseze intr-un loc si totul sa fie bine. Ce o fi insemnand asta? Vrea o relatie stabila? Vrea pe cineva care sa ii asigure confortul emotional care ii lipseste? Si daca asigurarea acestui confort implica inventarea unei rutine (curatenie, mancare, spalat de vase si haine, copil, etc...) ce face?
Cat de mult suntem dispusi sa ne sacrificam pentru a avea ceea ce ne dorim?
Stiu din propria-mi experienta ca orice are un pret. Si parca cel mai mare greu de platit pret este acela al libertatii. Suntem, sau este dispus/a sa plateasca asemenea pret doar pentru ceva care crede ca ii lipseste?
De ce nu incercam sa ne uitam totusi la ceea ce avem?
De ce toti oamenii vor mai mult, mai mult?
Nu este cateodata de ajuns ceea ce avem?
Luam un exemplu: om normal, sanatos (fizic, nu neaparat si "psihic"), cu un job cat de cat sigur, cu prieteni multi si buni, cu o familie intreaga si sanatoasa, cu un acoperis deasupra capului, cu o masinuta care functioneaza (si nu este ultima fitza si mai si plateste rate la ea), cu mici datorii (ca altfel nu ar mai simti nevoia sa merga la serviciu asteptand salariul ca sa le plateasca). Pana aici am descris un om relativ banal, normal, de clasa mediu, cu mari aspiratii sa ajunga in viitor cineva sau ceva mai bun decat este acum.
Acest om are insa ceva ce ii lipseste. Probabil (mai mult ca sigur) ca ii lipseste o jumatate. Nu neaparat ACEA JUMATATE, dar ii lipseste...
As mai lua un exemplu. Tot un om, care are tot ce am descris mai sus, plus ACEA JUMATATE. Insa, nici acesta nu este fericit, pentru ca ii lipseste rodul iubirii dintre el si jumatatea accea a lui (a omului).
In ambele cazuri sunt doaua probleme. Doua lipsuri. Diferite ca si problematica, ca si putere a omului simplu de a le realiza. Dar..., luate separat, fiecare reprezinta ceva foarte important pentru fiecare in parte si, fiecare in parte considera asta un impediment in calea fericirii sale.
Si totusi, cand s-au gasit cat de cat niste rezolvari, acele persoane au refuzat. Pentru ca nu reprezenta ceea ce isi doreau.
Ce e de facut?
Caffeine
This is why the world produces more than 16 billion pounds of coffee beans per year. It's actually an alkaloid plant toxin (like nicotine and cocaine), a bug killer that stimulates us by blocking neuroreceptors for the sleep chemical adenosine. The result: you, awake.
Water
Hot H2O is a super solvent, leaching flavors and oils out of the coffee bean. A good cup of joe is 98.75 percent water and 1.25 percent soluble plant matter. Caffeine is a diuretic, so coffee newbies pee out the water quickly; java junkies build up resistance.
2-Ethylphenol
Creates a tarlike, medicinal odor in your morning wake-up. It's also a component of cockroach alarm pheromones, chemical signals that warn the colony of danger.
Quinic acid
Gives coffee its slightly sour flavor. On the plus side, it's one of the starter chemicals in the formulation of Tamiflu.
3,5 Dicaffeoylquinic acid
When scientists pretreat neurons with this acid in the lab, the cells are significantly (though not completely) protected from free-radical damage. Yup: Coffee is a good source of antioxidants.
Dimethyl disulfide
A product of roasting the green coffee bean, this compound is just at the threshold of detectability in brewed java. Good thing, too, as it's one of the compounds that gives human feces its odor.
Acetylmethylcarbinol
That rich, buttery taste in your daily jolt comes in part from this flammable yellow liquid, which helps give real butter its flavor and is a component of artificial flavoring in microwave popcorn.
Putrescine
Ever wonder what makes spoiled meat so poisonous? Here you go. Ptomaines like putrescine are produced when E. coli bacteria in the meat break down amino acids. Naturally present in coffee beans, it smells, as you might guess from the name, like Satan's outhouse.
Trigonelline
Chemically, it's a molecule of niacin with a methyl group attached. It breaks down into pyridines, which give coffee its sweet, earthy taste and also prevent the tooth-eating bacterium Streptococcus mutans from attaching to your teeth. Coffee fights the Cavity Creeps.
Niacin
Trigonelline is unstable above 160 degrees F; the methyl group detaches, unleashing the niacin—vitamin B3—into your cup. Two or three espressos can provide half your recommended daily allowance.
