Meditatii la chimie...

Author: Clo / Etichete:

Am fost intrebata zilele trecute daca dau meditatii la chimie. Persoana respectiva stia ca am studii ample in acest domeniu... Ma rog, as putea sa fac si asta, dar nu e genul meu. sunt prea colerica pentru acest gen de ocupatie. M-a lasat sa prezint argumente pro si contra, sa spun ca de fapt, banii m-ar ajuta, dar nu ma tin nervii, etc...
Si radea... nu intelegeam de ce o face. Dar radea cu mare pofta!
Mi-a raspuns ca nu se referea fix la chimia, ca materia de la scoala, se referea la chimie in genereal. ??? Ce-i aia "chimie, in general"? Am primit un raspuns la care nu ma asteptam.
Este vorba despre chimia dintre doua persoane (indiferent de sex, spuse, cu zambetul pe buze). M-am blocat...
Da, am 12 ani de studiu in chimie, dar la materia asta, "chimia dintre 2 oameni", sunt repetenta cu coronita.
Da... am si diplome in acest sens. Cum asa? Simplu.
Exista chimia dintre 2 persoane si da... subscriu, tot cu zambetul pe buze, nu conteaza daca sunt de sexe diferite sau nu.
Exista un post anterior in care se explica faptul ca dragostea dureaza 3 ani. Daca dragostea dureaza 3 ani, chimia dintre 2 oameni dureaza cam cat ii ia acidului sa iasa din apa si sa o transforme in apa plata. Si da, metafora nu e aleasa aleator. Cam asta e de fapt chimia dintre 2 oameni.
Imaginati-va o sticla de apa minerala. Sigilata. Se agita brusc. Rar si apasat. Apoi, din ce in ce mai des. La un moment dat se deschide dopul. Prima reactie este sa tasneasca apa in exces. Si asta se intampla datorita modificarii volumului din sticla. Apoi, se linisteste. Se gusta. Inteapa. Gadila. Ne place. Bem cu pofta prima gura, primul pahar. Apoi apare o senzatie de saturatie. Faci o pauza. Te mai ocupi si cu alte activitati. Doar n-o sa bei toata ziua numai apa.
Unii pun dopul la loc, ca sa se pastreze mai mult timp acidul. Altii agita de fiecare data sticla. Altii nu. In schimb, unii uita sa puna dopul.
Toti cei enumerati mai sus reprezinta diferite tipologii. Cei care pun dopul ca sa aiba mai mult timp apa acidulata, iubesc senzatia si nu se satura repede de ea. O pastreaza cat mai mult, pana cand se termina apa si trebuie sa achizitioneze alta. Acestia insa sunt fericiti pentru ca beneficiaza mult timp de ceea ce le face placere.
Cei care agita mereu sticla traiesc cu intensitate fiecare moment si ocazie, insa, spre deosebire de ceilalti, vor ramane mai repede fara acid, nu neaparat fara apa. Deh, ce e mult, strica cateodata.
Cei care nu agita sticla de fiecare data, se pot alatura celor din prima categorie, dar asta le si tradeaza multumirea de sine si faptul ca doar le place sa aiba o sticla cu apa minerala si atat.
Insa... cei care uita sa puna dopul... offf... sunt de compatimit. Nu se respecta nici pe ei, nici apa minerala. Au deschis-o, au gustat si apoi au uitat de ea. Pacat. Nu stiu ce pierd.

Facand o paralela stiintifico-psihologica intre randurile de mai sus, putem spune ca daca tot ai pus mana pe o sticla de apa si o deschizi... SAVUREAZ-O.
Dar ai grija... nici nu o agita mereu, nici nu uita sa ii pui dopul. Incearca sa o iei asa cum e. E apa minerala si e indicat sa te comporti cu ea ca atare. Si ea iti va da la randul ei toate satisfactiile pe care le pretinzi de la ea.

Nadajduiesc ca ati inteles parabola si sunt curioasa ce fel de consumatori de apa minerala sunteti voi...

Me, myself and I

Author: Clo / Etichete:

Ne-am intalnit toate trei. Eu, cea fizica, partea mea pozitiva si cea negativa. M-au bagat de urgenta in sedinta. Deja nu mai suportau incertitudinea in care ma invart. Mi-au cerut sa imi pun ordine in viata. Mi-au reprosat ca le dezamagesc. Ma credeau mai puternica, mai tare, mai cu picioarele pe pamant.

Am lasat umilita capul in jos si am suspinat. Ce mai aveam de zis in apararea mea? Nimic. Au dreptate.
Si pana la urma pentru ce? Mi-am incalcat niste principii, am trecut cu vederea unele amanunte in care credeam cu adevarat. Si... rezultatul a fost tot un mare esec. Si chiar nu s-a meritat. Am inceput un joc care era pierdut din start, dar pe care am vrut neaparat sa il joc. Marsavia partenerului a intrecut insa multe limite.
Recunosc, nu le-am dezamagit numai pe ele, m-am dezamagit in primul rand pe mine. Cea mai grea infrangere personala. Si, de ce??? Pentru ca mi-am pus o ambitie.
Partea mea buna incerca sa ma faca sa inteleg ca asta e pericolul pentru actiunile gandite cu inima si nu cu creierul. Ca asta este dezavantajul femei, de a se implica mereu si de a i se demonstra aproape de fiecare data ca nu se merita osteneala.
Cea rea radea cu gura pana la urechi si imi tot soptea ca asta este rezultatul faptelor mele din trecut, a rautatilor facute ce se intorc exact cand nu te astepti si sub forme diferite.

Am cazut pe ganduri... Daca tot ne refeream la acest aspect, cu ce naiba am gresit? Ca am fost mereu fidela si am tinut de fiecare data la celalalt? Ca m-am implicat si am facut tot posibilul ca totul sa merga bine? Ca am facut unele sacrificii si compromisuri? Ca am fost cinstita? Ca sunt prea sincera? Ca este atat de evident ca imi place sau nu compania acelei persoane?
Se prea poate.
Probabil ca asa incearca viata sa imi dea o lectie. Dar am eu impresia ca degeaba. Materialul meu genetic este setat asa. Nu pot sa mint, sa ma prefac, sa insel, sa fiu necinstita. Nu pot, si gata!
Si ce daca ma minteam zilnica ca nu am incredere, ca totul e o joaca, ca... La sfarsitul jocului tot eu am pierdut.
Sa incerc sa ma razbun? Da... asta a fost primul gand ce mi-a zburat prin minte (se pare ca aici dracusorul meu a avut castig de cauza). Si cum sa fac asta, fara sa imi fac si mie rau. NU. Degeaba.
Asta e... traiesc doar cu speranta ca la un moment dat sa treaca prin aceleasi stari; si macar asta sa se intample exact cand nu si-ar dori. Voi jubila atunci, in tacere... sau nu.

Ingerasul si dracusorul deja au adormit. Si-au dat seama ca nu au cum sa ma influenteze. Tot ce vreau eu fac, dar cred ca si ei nadajduiesc ca ma voi trezi la un moment dat. Si eu, personal, astept asta.

De ce sunt femeile mai bune decat barbatii... analiza neutra

Author: Clo / Etichete:

Da, cica va fi o analiza neutra. Sa speram.
La ce ne gandim prima data cand spunem ca barbatii sunt mai buni decat femeile??? La forta. O sa auzi barbatii care se lauda si spun ca ce fac ei nu pot face femeile; ca ele nu pot lucra pe santier, nu pot lucra in mina sau mai stiu eu in ce locuri periculoase si dificile. Poate, pana la un anumit punct au dreptate, dar sa nu uitam ca unii dintre cei mai mari arhitecti ai Romaniei cel putin a fost o femeie. Palatul Parlamentului (sau Casa Poporului) a fost proiectata de arhitect sef Anca Petrescu, ce a avut in subordine alti 400 de arhitecti (toti barbati, evident).
"Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de 330.000 m², înscriindu-se în "Cartea Recordurilor" la capitolul "Clădiri Administrative", pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la Cape Canaveral din Florida şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Pentru comparaţie se poate menţiona că această clădire depăşeşte cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt." (Wikipedia)
Daca de atatea sute de ani nimeni nu a gasit o explicatie logica pentru piramide, uite ca O FEMEIE a fost in stare sa proiecteze o cladire mai mare decat una dintre cele mai importante piramide.

Nu contesta nimeni valoarea masculina si faptul ca ei se pot lauda cu primii pasi pe Luna, cu descoperirea atator leacuri pentru boli incurabile, cu tot felul de constructii... de la aparatura minuscula pana la edificii imense, dar... nu inteleg de ce nu ni se recunoaste si meritul nostru.

Sincer... exista ceva care nu poate fi intrecut de nici o mare realizare masculina. Si, in ziua de azi este de ajuns sa doresti ca se poate indeplini pe loc miracolul. Nici macar nu mai este nevoie de interventia lor miraculoasa. Da, este vorba despre cea mai mare realizare a omenirii si cel mai mare miracol posibil... NASTEREA. Cu atata emancipare pe sexul frumos este nevoie doar de cateva picaturi luate de la un anumit frigider si poti avea un copil cu gene de geniu.

Cati barbati pot face sincer ceea ce fac femeile? Cati barbati pot sta ore intregi sa asculte plansetul unui nou nascut si sa il legene in brate, sa alapteze, sa schimbe sute de scutece, sa pregateasca la orice ora din zi si din nopate ceva bun de mancare... de multe ori din nimicuri, sa poata sa croseteze si sa creeze costumatii pentru cel/cea mica pentru serbare, sa ii spele si sa ii calce hainutele, sa se gandeasc cu ce il asorteaza, sa ii dea sfaturi si sa il ajute sa devina un om bun, sa il faca sa poate descifra si filtra ce e bun si ce e rau, sa ii ghiceasca mereu gandurile, sa ii aline suferintele sau sa ii impartasesca suferintele, sa ii vorbeasca ei/lui despre prima incercare in care va deveni femeie/barbat, sa gaseasca mereu ceva marunti in buzunare pentru o acadea.

Nu contesta nimeni putereea si rezistenta barbatiilor si siguranta care ti-o inspira cand mergi alaturi de el pe strada, protectia cu care te inconjoara.

Dar...

Si mai este un lucru care ne face superioare. Exceptand specia de bipede care traiesc doar pentru bani, faima si fitze, toate femeile iubesc cu sufletul. Daca o femeie ajunge sa iubeasca, atunci sa fii sigur ca este real sentimentul. De aceea ele trec foarte greu peste orice esec sentimental si isi promit in pumni ca a doua oara nu vor face aceeasi greseala dar fii sigura ca exact la fel vor pati si in continuare. O femeie care nu iubeste cu sufletul, cu inima, NU IUBESTE. Are un interes sau pur si simplu vede in asta o ocupatie.
Da, cu o floare se poate face la un moment dat primavara. Orice femeie este in sinea ei intruchiparea dragaleseniei, a romatismului incurabil si a floricelelor si fluturilor din stomac.

Sunt sigura ca ar mai fi multe de scris si spus.

Pentru final, am o singura intrebare pentru acei masculi care se considera intr-adevar sexul tare si care desconsidera cat se poate de mult partea feminina a realitatii ce ii inconjoara: CAND ATI SPALAT ULTIMA DATA UN WC???

Cand voi primi un raspuns realist si sincer ma voi declara multumita de persoana respectiva.

3 ani...

Author: Clo / Etichete:

Am fost in vara la o piesa de teatru. Draguta. "Dragostea dureaza 3 ani". O consider o piesa foarte realista, cu toate ca pot sustine sus si tare ca cine ajunge sa aiba 3 ani de relatie este deja un om mare. Adaptarea cartii scrise de Frédéric Beigbeder trebuie neaparat vazuta. Incercati si voi sa trageti o concluzie dupa ce cititi tot. Enjoy!

Cu timpul, iubirea dispare
Dragostea este o bătălie pierdută dinainte.

La început, totul este frumos, chiar şi tu. Nu-ţi vine să crezi că eşti aşa de îndrăgostit. Fiecare zi îşi poartă mica încărcătură de miracole. Nimeni de pe faţa Pământului n-a mai cunoscut vreodată atâta plăcere. Fericirea există; şi e simplă: este un chip. Universul zâmbeşte. Timp de un an, viaţa nu este decât o înşiruire de dimineţi însorite, chiar şi în după-amiezele cu ninsoare. Scrii cărţi pe această temă. Te căsătoreşti, cât mai iute posibil – de ce să stai pe gânduri, dacă eşti fericit? Gândurile te întristează, viaţa este cea care trebuie să învingă.

În al doilea an, lucrurile încep să se schimbe. Ai devenit tandru. Eşti mândru de înţelegerea care s-a stabilit în sânul cuplului. Îţi înţelegi soţia "din priviri"; ce bucurie să simţi că eşti una cu ea. Pe stradă, lumea crede că nevasta îţi este soră; chestia asta te flatează, dar te şi lucrează. Faceţi dragoste din ce în ce mai rar şi crezi că nu e nimic grav. Eşti convins că dragostea voastră este, pe zi ce trece, tot mai puternică, când, de fapt, sfârşitul lumii este pe aproape. Aperi căsătoria în faţa amicilor burlaci, care nu te mai recunosc. Dar eşti sigur oare că te recunoşti pe tine însuţi în cel ce îşi recită lecţia învăţată papagaliceşte şi se abţine să se uite după domnişoarele proaspete care dau strălucire străzii?

În al treilea an, nu te mai abţii să te uiţi după domnişoarele proaspete care dau strălucire străzii. Nu mai vorbeşti cu soţia ta. La restaurant, stai ore în şir lângă ea, ascultând ce povestesc vecinii de masă. Ieşi în oraş din ce în ce mai des: asta îţi este scuza, ca să nu mai regulezi. Curând după aceea vine şi momentul în care nu-ţi mai poţi suporta nevasta nici o secundă, fiindcă te-ai îndrăgostit de alta. Există un singur punct în privinţa căruia nu te-ai înşelat: viaţa e cea care are, cu adevărat, ultimul cuvânt. În al treilea an, ai o veste bună şi una rea. Cea bună: dezgustată, nevasta te părăseşte. Cea rea: începi o nouă carte.

Un divorţ festiv

Ca să conduci bine când ai luat-o pe ulei, este de-ajuns să virezi între clădiri. Marc Maronnier acţionează acceleratorul, ceea ce are ca efect sporirea vitezei scuterului. Se clatină printre maşini. Când le atinge, acestea fac semne cu farurile şi claxonează ca la nunţile de ţoape. Ironia sorţii: Maronnier tocmai îşi serbează divorţul. În seara asta, este la turul numărul 5 bis şi nu trebuie să piardă vremea: cinci locante într-o seară (Castel – Buddha – Bus – Cabaret – Queen) înseamnă deja o chestie cotoioasă, aşa că imaginaţi-vă cum trebuie să fie cea de a cincea bis care, după cum o indică şi numărul, este executată de două ori în noaptea respectivă.

El iese de multe ori singur. Tipii mondeni sunt fiinţe solitare, pierdute într-o mulţime de cunoştinţe vagi. Strângerile de mână au darul de a-i face să se simtă în siguranţă. Fiecare nouă pupătură pe obraz e un trofeu. Îşi dau iluzia importanţei salutând oameni celebri, în timp ce ei înşişi nu se învrednicesc să facă nimic cu mânuşiţele lor. Se aranjează în aşa fel încât să nu frecventeze decât locuri extrem de zgomotoase, ca să nu fie nevoiţi să vorbească. Petrecerile i-au fost lăsate omului ca să-şi ascundă gândurile. Puţini tipi cunosc atâta lume, cum cunoaşte Marc, şi puţini sunt atât de singuri, cum este el.

În seara asta nu e o petrecere ca toate celelalte. Este propriul său divorţ-party! Ura! A început prin a cumpăra câte o sticlă în fiecare stabiliment. Şi s-ar părea, de asemenea, că a dat iama binişor prin ele.

Marc Maronnier, eşti Regele Nopţii, toată lumea te adoră; oriunde te duci, patronii de crâşmă te pupă-n bot, treci peste cozile de la intrare, ai masa cea mai bună, cunoşti numele de familie ale tuturor oamenilor, râzi de toate glumele lor (în special de cele mai lipsite de haz), ţi se dau droguri pe gratis, apari în poze peste tot şi fără nici un rost, este incredibil de câtă trecere ai ajuns să te bucuri în societate doar în câţiva ani de cronică mondenă! Un nabab! "Mondanitor"! Păi atunci, spune-mi şi mie, ca să pricep, de ce şi-a luat valea nevastă-ta?– Ne-am despărţit de comun dezacord, mormăie Marc, intrând la Bus. Apoi, adaugă:– M-am însurat cu Anne fiindcă era un înger; şi tocmai ăsta e motivul de divorţ. Am crezut că eram în căutarea dragostei, până într-o zi, când am înţeles că tot ce voiam era să fug de ea.

Îngerul tăcerii şi-a fâlfâit o clipă aripile, după care Marc a schimbat subiectul:– Ei, drăcie, a exclamat, fetele de aici sunt bunuţe, ar fi trebuit să mă spăl pe dinţi înainte. Hei! Domnişoară, sunteţi frumoasă ca un vis. Aş putea să vă scot hainele, vă rog?

Aşa e Marc Maronnier: face pe scârbosul, în costumul lui de catifea, pentru că îi este ruşine să fie tandru. Tocmai a împlinit treizeci de ani: vârsta aia parşivă, la care eşti prea bătrân ca să fii tânăr şi prea tânăr ca să fii bătrân. Face totul pentru a-şi confirma reputaţia, astfel încât să nu decepţioneze pe nimeni. Voind să-şi îngroaşe dosarul de presă, s-a transformat, încetul cu încetul, în propria sa caricatură. Îl oboseşte să demonstreze că este bun şi profund, aşa că face pe hahalera superficială, adoptând un comportament dezordonat şi chiar supărător. Prin urmare, este vina lui dacă nu vine nimeni să-l consoleze, când strigă pe ringul de dans: "Iupi! Am divorţaaaat!" Razele laser sunt singurele care îi pătrund în inimă, ca tot atâtea săbii.

Curând vine şi clipa în care a face un pas după altul devine o operaţiune complicată. Se urcă pe scuter bălăbănindu-se. Noaptea este geroasă. Apăsând cât poate pe manete, Marc simte cum îi curg lacrimi pe obraji. Vântul e de vină, cu siguranţă. Pleoapele îi rămân ca de marmură. Nu poartă cască. La Dolce Vita? Care Dolce Vita? Unde s-o fi dus? Prea multe amintiri, prea multe lucruri de uitat, e treabă grea să ştergi toate astea, va trebui să retrăiască atâtea momente plăcute, pentru a înlocui frumuseţea dinainte.

Se întâlneşte cu nişte amici la Baron, pe Avenue Marceau. Şampania te costă ochii din cap, iar fetele aşijderea. De exemplu, dacă vrei să faci dragoste cu două fete, dai şase miare, în timp ce o singură fată e trei miare. Nu scad din tarif nici să le pici cu ceară. Cer cash; Marc iese să scoată bani de pe card, de la un bancomat. Ele îl duc la hotel, se despoaie în taxi, îl sug într-o înţelegere deplină, iar el le apasă pe cap. În cameră, fetele se ung cu cremă parfumată; el o regulează pe una, în timp ce aceasta o linge pe cealaltă; după o vreme, incapabil să juiseze, simulează orgasmul, apoi se duce în baie să arunce discret, în pubelă, prezervativul gol.

Se hotărăşte ca, de acum încolo, să se masturbeze întotdeauna înainte de a ieşi în oraş, ca să nu mai fie ispitit să facă tot ce-i vine pe chelie.


Lăsat de izbelişte pe plajă

Bună ziua la toată lumea, aici e autorul. Vă urez bun-venit în creierul meu, scuzaţi-mă de deranj. Gata cu păcăleala: am luat hotărârea să-mi fiu propriul personaj principal. De obicei, ceea ce mi se întâmplă nu e niciodată grav şi nimeni din jurul meu nu moare din această pricină. De exemplu, n-am pus niciodată piciorul în Sarajevo. Dramele mele se desfăşoară în restaurante, în localuri de noapte şi în apartamente decorate cu muluri. Chestia cea mai dureroasă care mi s-a întâmplat în ultima vreme este că n-am fost invitat la parada de modă a lui John Galliano. Şi, dintr-o dată, poftim: mor de supărare. Am cunoscut o perioadă în care toţi amicii mei se puseseră pe băutură, apoi una în care se drogau, după aia una în care se însurau şi acum o traversez pe cea în care toţi divorţează, după care mor. Asta se petrece totuşi în locuri vesele, cum este cel de aici, de la Voile Rouge, o plajă din Saint Tropez, unde este foarte cald şi se eurodansează sus, pe bar, iar lumpencurviştinele în bikini, sunt duşuite – pentru a se răcori – cu şampanie Cristal Roederer de un miar sticla de 75 de centilitri, care le este suptă, după aceea, din buric. Sunt înconjurat de râsete silite. Am poftă să mă înec în mare, dar prea sunt multe jet-skiuri.

Cum am putut lăsa aparenţele să-mi dicteze viaţa în asemenea hal? Se spune deseori că "trebuie salvate aparenţele". Eu, unul, zic că trebuie asasinate, fiindcă ăsta e singurul mijloc prin care te poţi salva.

Făptura cea mai tristă pe care am întâlnit-o vreodată

La Paris există unele locuri în care – pe timp de iarnă – este mai frig decât în altele. Degeaba tot bei alcooluri tari, aici, parcă suflă viscolul până în fundul barurilor. Era glaciară a venit mai devreme. Chiar şi mulţimea te face să dârdâi.

Am făcut lucrurile aşa cum se cuvine: născut într-o familie bună, am învăţat la liceul Montaigne, apoi la liceul Louis le Grand, am făcut studii superioare în institute unde am întâlnit oameni inteligenţi, i-am invitat la ceaiuri dansante, iar unii dintre ei au mers chiar până acolo încât mi-au dat de lucru, m-am însurat cu cea mai drăguţă fată pe care o cunoşteam. De ce este atât de frig aici? În ce moment m-am rătăcit? Eu, unul, nu ceream altceva decât să vă fac pe plac; nu mă deranja chiar aşa de tare să fiu la locul meu. De ce să n-am şi eu dreptul ăsta? De ce, în locul fericirii simple, care îmi fusese fluturată prin faţa ochilor, n-am găsit decât o complicată degradare?

Sunt un om mort. În fiecare dimineaţă mă trezesc cu un chef de somn imposibil de stăpânit. Mă îmbrac în negru fiindcă sunt în doliu după mine însumi. Port doliu după omul care aş fi putut fi. Mă preumblu cu un pas neabătut pe Rue des Beaux-Arts – strada pe care a murit, ca şi mine, Oscar Wilde. Mă duc la restaurant şi nu mănânc nici o îmbucătură. Chelnerii sunt jigniţi fiindcă nu mă ating de farfuriile lor. Dar cunoaşteţi voi oare morţi care să-şi termine felul principal lingându-se pe bot? Prin urmare, tot ce beau e pe burta goală. Avantaj: beţie rapidă. Inconvenient: ulcer la stomac.

Nu mai zâmbesc. Este peste puterile mele. Sunt mort şi îngropat. N-am să fac copii. Morţii nu se reproduc. Sunt un mort care strânge mâna oamenilor de prin cafenele. Sunt un mort mai degrabă convivial şi foarte zgribulit. Cred că sunt persoana cea mai tristă pe care am întâlnit-o vreodată.

La Paris – pe timp de iarnă – când termometrul coboară sub zero grade, făptura umană are nevoie de săli dosnice, luminate la căderea întunericului. Acolo, ascunsă în mijlocul turmei, poate, în sfârşit, să se pună pe tremurat.


Data limită a valabilităţii

Poţi să fii înalt, brunet, şi să plângi. Pentru a face asta, e de ajuns să descoperi dintr-o dată că dragostea durează trei ani. Este genul de descoperire pe care nu i-l doresc nici celui mai mare duşman – ceea ce este o figură de stil, fiindcă n-am aşa ceva. Snobii n-au duşmani, dar încearcă să-şi facă, de-aia îi vorbesc de rău pe toţi cei din jur.

Un ţânţar durează o zi, un trandafir trei zile. O pisică durează treisprezece ani, dragostea trei. Uite aşa. La început, este un an de pasiune, pe urmă, un an de tandreţe şi, în cele din urmă, un an de plictis.

În primul an spui: "Dacă mă părăseşti, mă OMOR".
În al doilea an spui: "Dacă mă părăseşti, o să sufăr, dar o să-mi treacă".
În al treilea an spui: "Dacă mă părăseşti, desfac o sticlă de şampanie".

Nimeni nu te avertizează că dragostea durează trei ani. Complotul dragostei se bazează pe un secret bine păstrat. Eşti lăsat să crezi că dragostea e o chestie pe viaţă, când, de fapt – din punct de vedere chimic – dispare după trei ani. Am citit într-o revistă pentru femei că dragostea este o emisie, de scurtă durată, de dopamină, noradrenalină, prolactină, luliberină şi ocitocină. O mică moleculă, feniletilamina (FEA), declanşează senzaţii de veselie, de exaltare, de euforie. Când te îndrăgosteşti la prima vedere înseamnă că neuronii din sistemul limbic îţi sunt saturaţi cu FEA. Tandreţea nu înseamnă altceva decât endorfine (opiul cuplului). Societatea te înşală: îţi vinde marea dragoste, când, de fapt, s-a demonstrat ştiinţific că aceşti hormoni încetează să mai acţioneze după trei ani.

De altfel, statisticile arată clar: o pasiune durează în medie 317,5 zile (mă întreb ce s-o fi petrecând în ultima jumătate de zi...), iar, la Paris, două cupluri căsătorite din trei divorţează în cei trei ani ce urmează căsătoriei. În anuarele demografice ale Naţiunilor Unite, specialiştii din domeniul recensămintelor îi chestionează, cu privire la divorţ, pe locuitorii din şaizeci şi două de ţări, încă din 1947. Majoritatea divorţurilor au loc în cursul celui de-al patrulea an de căsătorie (ceea ce înseamnă că demersurile au fost începute la sfârşitul celui de-al treilea an). "În Finlanda, Rusia, Egipt, Africa de Sud, sutele de milioane de bărbaţi şi de femei studiate de ONU, care vorbesc limbi diferite, exercită meserii diferite, se îmbracă în mod diferit, manipulează monede, rostesc rugăciuni, se tem de demoni diferiţi, nutresc o infinitate variată de speranţe şi visuri... cunosc cu toţii un vârf al curbei divorţurilor exact după trei ani de viaţă în comun". Această banalitate nu este decât o umilinţă în plus.

Trei ani! Statisticile, biochimia, propriul meu caz: toate arată că durata dragostei rămâne mereu aceeaşi. Tulburătoare coincidenţă. De ce trei ani şi nu doi sau patru sau şase sute? După mintea mea, asta confirmă existenţa celor trei etape pe care le-au evidenţiat atât de des Stendhal, Barthes şi Barbara Cartland: Pasiune – Tandreţe – Plictiseală, ciclu cu trei faze ce durează, fiecare, un an – triunghi la fel de sacru ca şi Sfânta Treime.

În primul an, cumperi mobila.
În al doilea an, muţi mobila.
În al treilea an, împarţi mobila.

Cântecul lui Ferré rezuma totul: "Cu timpul, iubirea dispare". Cine eşti tu, să cutezi a te măsura cu nişte glande şi cu nişte neurotransmiţători care te lasă baltă, inevitabil, la data prevăzută? Poţi, la o adică, să iei în discuţie lirismul poetului, dar, dacă te pui cu ştiinţele naturii şi cu demografia, ţi-ai asigurat înfrângerea chiar din start.


La capătul mosorului

M-am întors acasă într-un hal fără de hal. Ei, fir-ar al dracu', ce porcărie să fac asemenea chestie la vârsta mea! Cultul clondirului mai merge la optsprezece ani, dar la treizeci e ceva jalnic. Am ciugulit o jumătate de ecstasy, ca să iau la mozol nişte necunoscute. Altfel, aş fi fost prea sfios pentru a-mi încerca norocul. Numărul de fete pe care nu le-am sărutat niciodată de teamă să n-o zbârcesc este incalculabil. Şarmul meu e acela de a nu şti dacă am sau nu şarm. La Queen, cele două blonde drăgălaşe şi abţiguite, care îşi vârau limba în urechile mele, creând un efect de gâlgâială stereofonică, m-au întrebat:– Mergem la tine sau la noi?

După ce le-am tras o ţocăială colectivă amândurora (şi după ce le-am muşcat cei patru sâni), le-am răspuns ţanţoş:– Voi la voi şi eu la mine. N-am cauciucuri şi, pe urmă, în seara asta îmi serbez divorţul; tare mi-e teamă că n-o să mi se scoale.

După ce m-am dat jos de pe scuter, mi-am regăsit apartamentul pustiu. Pumnul angoasei m-a izbit în stomac: deşteptarea de după X. N-am nevoie de aşa ceva; ce folos să-ţi petreci seara fugind de tine însuţi, dacă, după aia, tot te prinzi, la tine acasă. În buzunarele paltonului, am dat peste nişte cocaină rămasă pe un fund de plic. Am tras-o pe nas chiar din hârtie. Asta o să-mi amorţească spleen-ul. Pe vârful nasului mi-a rămas puţin praf alb. Acum mi-a fugit somnul. Zorii au venit, Franţa o să se apuce de lucru. Şi, în timpul ăsta, un adolescent întârziat o să stea neclintit ore în şir. Prea turtit ca să poată dormi, citi sau scrie, am să stau cu ochii în bagdadie, strângând din dinţi. Aşa cum arăt, aprins la faţă şi cu nasul alb de praf, mă văd în oglindă ca un clovn în negativ.

Azi n-o să mă duc la muncă. Mândrie de a fi refuzat o partuză bisexuală, a doua zi după divorţ. Lehamite de fetele astea cu care te culci, dar lângă care deteşti să te trezeşti.

În afară de o cratiţă cu lapte, care dă pe dinafară, nu există pe toată faţa pământului o chestie mai sinistră decât mine.


Reţetă pentru ameliorarea situaţiei

Să repetaţi des aceste trei fraze:

1) FERICIREA NU EXISTĂ.
2) DRAGOSTEA ESTE IMPOSIBILĂ.
3) NIMIC NU ESTE GRAV.

Nu râdeţi, pare o tâmpenie, dar reţeta asta poate că mi-a salvat viaţa atunci când ajunsesem la fund. Încercaţi-o când o fi să faceţi următoarea depresie nervoasă. V-o recomand.

Iată şi o listă de cântece triste, bune de ascultat la vremea când o iei din nou în sus, pe pantă: April come she will, al lui Simon şi Garfunkel (de 20 de ori), Trouble, al lui Cat Stevens (de 10 ori), Something in the way she moves, al lui James Taylor, Et si tu n'existais pas, al lui Joe Dassin (de 5 ori), Sixty years on urmat de Border Song al lui Elton John (de 40 de ori), Everybody hurts al lui REM (de 5 ori), Quelques mots d'amour al lui Michel Berger (de 40 de ori, dar nu vă fuduliţi prea tare cu treaba asta), Memory Motel al lui Rolling Stones (de 8 ori şi jumătate), Living without you al lui Randy Newman (de 100 de ori), Caroline No al lui Beach Boys (de 600 de ori), Sonata Kreutzer a lui Ludwig van Beethoven (de 6000 de ori).


Pentru cei care au pierdut începutul

Am treizeci de ani şi încă nu-s în stare să mă uit în ochii unei fete drăguţe fără să roşesc. Atâta emotivitate mă consternează. Sunt prea blazat pentru a mă îndrăgosti cu adevărat şi totuşi prea sensibil pentru a rămâne indiferent. Pe scurt, prea slab pentru a rămâne însurat. Dar ce m-o fi apucat? Evident că ispita de a vă trimite la cele două volume precedente e mare, dar, la urma urmei, n-ar fi fair-play, dat fiind că aceste capodopere romantice au fost date la topit puţin după succesul lor de stimă.

Aşadar, să facem rezumatul episoadelor anterioare: eram un petrecăreţ înverşunat, produs de soi al societăţii noastre bazate pe luxul inutil. Născut la 21 septembrie 1965, după douăzeci de ani de la Auschwitz, în prima zi de toamnă. Am venit pe lume în ziua în care frunzele încep să cadă din copaci, în ziua în care zilele încep să descrească. Poate că de aci mi se trage temperamentul posac. Îmi câştigam existenţa înşirând cuvinte prin jurnale şi pe la agenţiile de publicitate – acestea din urmă prezentând avantajul de a plăti mai scump pentru un număr de cuvinte mai redus. M-am făcut cunoscut prin petrecerile pe care le-am organizat la Paris, într-un moment când, la Paris, nu mai erau petreceri. Asta n-are nimic de-a face cu cuvintele şi totuşi în felul ăsta mi-am făcut un nume, probabil fiindcă, în epoca noastră, cei ce înşiră cuvinte sunt socotiţi mai puţin importanţi decât oamenii cu poza publicată în paginile destinate evenimentelor nocturne, din unele reviste.

Pe cei interesaţi de biografia mea i-a surprins că m-am căsătorit din dragoste. Într-o zi, am crezut că zăresc eternitatea într-o privire albastră. Eu, care îmi duceam viaţa alergând de la o sindrofie la alta şi de la o ocupaţie la alta, ca să n-am vreme să fiu deprimat, mi-am închipuit că sunt fericit.

Anne, soţia mea, era ireală, de o frumuseţe luminoasă, aproape imposibilă. Mult prea frumoasă pentru a fi fericită, dar asta n-am aflat decât prea târziu. O priveam ore în şir. Uneori, îşi dădea seama şi îmi reproşa: "Nu te mai uita atâta la mine, îmi striga, mă deranjează!" Dar spectacolul meu preferat ăsta era: s-o urmăresc în tot ce făcea. În general, băieţii aşa ca mine, care s-au socotit pociţi, în copilărie, sunt atât de uimiţi când reuşesc să cucerească o fată drăguţă, încât o cer de nevastă la iuţeală.

Urmarea nu străluceşte prin originalitate: ca să nu intrăm în detalii, să zicem că ne-am instalat într-un apartament prea mic pentru o dragoste atât de mare. Cert este că ieşeam prea des în oraş, aşa că am fost târâţi într-un vârtej destul de tulbure. Lumea zicea despre noi:– Ăştia doi ies foarte des.– Da, săracii... Rău trebuie să le mai meargă!

Oamenii nu greşeau în totalitate, chiar dacă erau încântaţi să aibă măcar o dată, la petrecerile lor fâsâite, o fată drăguţă.

Aşa e viaţa: cum eşti niţeluş fericit, cum are ea grijă să te cheme la ordine.

Ne-am fost infideli, rând pe rând.

Ne-am lăsat aşa cum ne-am luat: fără să ştim de ce.

Căsătoria este o uriaşă maşinaţie, o escrocherie infernală, o minciună organizată, în care ne-am pierdut ca doi copii. De ce? Cum? Foarte simplu. Un tânăr cere mâna femeii pe care o iubeşte. Lui îi ţâţâie fundul de frică, e înduioşător, transpiră, bâiguie, iar ea, ea are ochii strălucitori, râde nervos, îl pune să repete întrebarea. De îndată ce ea a spus da, pe cap le cade brusc o întreagă listă de obligaţii: cine şi prânzuri în familie, planuri pentru masa festivă, probe pentru rochia de mireasă, ciorovăieli, interdicţia de a râgâi sau pârţâi în faţa socrilor, stai drept, zâmbeşte, zâmbeşte, e un coşmar fără sfârşit şi ăsta nu-i decât începutul. După aceea – o să vedeţi – totul este organizat în aşa fel încât să se deteste reciproc.

Love really sucks...

Author: Clo / Etichete:


Daca se apuca cineva sa faca legatura cu post-urile din trecut o sa imi recomande un psiholog... Pe langa faptul ca nu va mai intelege nimic, se va si mira de cat de instabila pot fi... Dar... asta e.
Concluzia este ca tot ceea ce ne inconjoara este o mare de ... nu stiu cum se spune frumos! Cat de imbecil poate fi un specimen uman ca sa nu invete din greselile lui? Si cat de des ar trebui sa isi repete ca e mai bine sa lase mai intai creierul sa isi faca rostul lui cand e vorba de luarea unei noi decizii... si sa ignore inima asta care nu e buna de nimic si te baga numai la belele???
De cate ori trebuie sa te mai dai cu capul de pragul de sus ca sa ajungi la concluzia ca un cap spart nu e un lucru bun??? De ce se intampla mereu sa dai peste acelasi tip de oameni dar care au doar infatisarea diferita?
Am primit de curand un sfat cum ca ar trebui sa nu iti pese, sa fii relaxat si miserupist. Pai... sa fie cine poate! Eu nu am ajuns inca la acest stadiu. Cum poti cere cuiva sa nu ii pese cand tie iti pasa de celelalt? Si apoi, daca nu ii pasa nu te roade asta? Daca nu ii pasa inseamna ca nu insemni ceva-ul ala anume, ca nu...
Da... life sucks...
Si ce pot face? Sa imi impun sa fac si eu la randul meu ceea ce mi se face mie? Din pacate, mie nu-mi iese. La fapte bune si sentimente frumoase pot concura la cel mai mare campionat si pun pariu ca pot urca pe podium, dar la cele rele... mai am de lucrat.
DA, categoric, merita sa te comporti urat, sa fii cat se poate de egoist, de nesimtit si rau!!!

Promit ca ma voi face rea...

Cine mai are nevoie de romantism?

Author: Clo / Etichete:

La prima intalnire baiatul ii aduce fetei flori. De ziua ei ii cumpara un urs de plus. Cand pleaca la mare stau pana dimineata pe plaja sa priveasca imbratisati rasaritul. La miezul noptii ii arunca pietricele in geam si o trezeste pentru a-i striga "Te iubesc!".

Dupa ceva timp el ingenuncheaza si ii intinde un inel. La nunta ii face un videoclip cu ei doi in diferite ipostaze si ii canta “mare cat inima mea, mare cat inima mea, mare cat inima mea”. Romantic , nu?

Depinde , cred, de perspectiva. Aceste exprimari ale afectiunii, considerate in mod normal romantice si retete perfecte spre inima unei femei nu imi par decat niste clisee perimate. Unii au spus ca sunt pragmatica. Altii m-au numit insensibila. Eu pur si simplu apreciezi originalitatea si sinceritatea. Gesturile copiate din filme, cadourile clasice gen : bomboane, trandafiri si jucarii de plus nu fac altceva decat sa arate ca acel barbat nu te cunoaste indeajuns de bine incat sa iti ofere ceva personalizat.

La urma urmei ce inseamna sa fii romantic? E sinonim cu a fi visator, cu a aprecia “dulcegariile” ? A capatat romantismul un sens nou in secolul XXI? O excursie- surpriza la Amsterdam e un gest romantic sau- daca nu e Paris nimic nu e?

Poate unii aleg pur si simplu sa aiba propria lor reprezentare asupra romantismului. O seara in pat cu pizza si Friends poate fi la fel de romantica ca o cina in doi la un restaurant expensive?

Daca gasesti inelul “mare cat inima lui” in prajitura pe care o savurezi la restaurantul de mai sus, e romantic ( si riscant asa spune eu). Dar daca iti spune pur si simplu “cred ca ar trebui sa ne casatorim. Vrei sa mergem sa iti alegi un inel ?”, atunci cum e?

E oare nevoie de gesturi mari pentru a-ti demonstra dragostea? Avem nevoie cu adevarat de atentii si gesturi gandite si copiate pentru a fi convinse ca partenerul ne apreciaza? Sau ne pierdem in aceste "tandreturi", mintindu-ne cu succes in loc sa apreciem sinceritatea?





Fetele bune ajung in Rai. Fetele rele ajung unde vor ele.

Author: Clo / Etichete:

Orice relatie este de fapt un raport de forte. Unul domina, altul cedeaza, pana cand se ajunge la echilibru. Relatia “perfecta” este cea in care partenerii isi schimba succesiv rolurile. Azi conduci tu, maine el, si asa ajungeti la un armistitiu.

Cea mai puternica arma de seductie si dominare este INDIFERENTA. Reala sau simulata, indiferenta te ajuta fie sa cuceresti, fie sa-ti domini partenerul. Insa manipularea, pentru ca la asta se reduce totul, este o adevarata arta. Daca alegi sa te joci cu indiferenta, fii sigura ca esti pregatita, stii ce faci si, cel mai important, stii cand sa te opresti.

Cand vrei sa il cuceresti, secretul este sa nu pari interesata. Asta ii raneste intotdeauna orgoliul. Se va chinui sa-ti arate cat de fascinant e el si te va considera o provocare. Odata ce ai cedat si ti-ai atins scopul, trebuie sa stii sa ii mentii interesul. Aici intervine cea mai dificila parte a relatiei. Daca ii faci toate poftele si cedezi prea des, sentimentul de provocare va disparea iar el se va purta ca si cum totul i se cuvine, ajungand sa neglijeze nevoile tale.

E timpul sa recurgi iar la arma secreta. Barbatii sunt obisnuiti cu aerul de independenta si pot fi foarte usor speriati daca le ataci aceasta iluzie. Asa ca nu te grabi sa “ridici pretentii” sau sa ii obligi sa-si asume responsabilitati. Fa-l sa se simta liber, incurajeaza-l sa iasa cu baietii in oras si ai grija sa se simta confortabil cand iesiti impreuna cu prietenii lui. Cand esti pe teritoriul barbatilor, abtine-te de la prea multe gesturi de afectiune. Asta ii distruge “virilitatea”.

“Indiferenta” inseamna sa pastrezi un spatiu de intimitate. Nu il agasa cu telefoanele, nu-l tine la interogatorii interminabile si nu-i da, in nici un caz, ultimatumuri. Lasa-i impresia ca nu depinzi de el. Ai grija sa nu renunti la prietenele tale si la iesirile intre fete si nu uita sa fii mereu cocheta, chiar daca ai obtinut deja ce ai vrut. Nu uita ca cea mai grea provocare este sa mentii o relatie, nu sa o incepi.

Cum spuneam la inceput, indiferenta poate fi o arma fatala. Ea are insa doua taisuri. Poate sa te ajute sau poate sa-ti dea dureri de cap. Daca te joci prea mult s-ar putea sa-l pui cu botul pe labe si sa-l transformi in ceva ce nicio femeie nu-si doreste. Pentru ca nu vrei sa te alegi cu un “fanatic” care te haituieste si de care nu poti sa mai scapi, ai grija cum folosesti aceasta arma si mai ales ai grija sa nu faci excese!

Pauza in relatia de cuplu - solutie sau doar pretext pentru despartire?

Author: Clo / Etichete:

Cine poate explica rostul pauzei intr-o relatie de cuplu? In afara de cel de a o distruge intr-un mod iremediabil. "Mai bine sa luam o pauza!” La auzul acestor cuvinte rostite ca si cum ar fi deslusirea misterului pentru o relatie perfecta, mintea mea intra in ceata.

Ok. Stiu ca o pauza inseamna ca membrii cuplului sa nu se mai vada sau daca se intalnesc sa se comporte distant. Dar oare cei doi implicati reusesc se rezolve mai bine problemele de cuplu in mod separat? Stai o saptamana, o luna… pana la un moment dat cand lucrurile devin clare? El hotaraste sa nu mai faca lucrurile care te suparau pe tine, tu nu-l mai superi pe el si uite asa: Traiasca pauza!

E drept ca exista argumente in favoarea pauzei, cum ar fi linistirea gandurilor negre, clarificarea sentimentelor sau reinvierea dorintei. Nu ma convinge niciunul. Tot sunt de parere ca pauza duce la distantarea dintre parteneri si intr-un final la despartire.

Consider ca lucrurile lasate nerezolvate capata o amploare dezastruoasa cu fiecare clipa care trece. La un moment dat nimeni nu mai stie de la ce a pornit totul. Si daca te intrebi ce te-a facut sa declari persoana de langa tine “iubirea vietii tale”, nu mai poti deslusi nimic bun intr-o mare de defecte. Cu astfel de ganduri, mi-e greu sa cred ca se poate gasi linistea.

Problemele nerezolvate sunt ca niste foi inghesuite intr-un sertar pana cand sertarul devine neincapator si se rupe, iar foile se imprastie in toate directiile. Decat sa ajungi sa te certi din cauza nedreptatii de pe pamant sau a lipsei de sens a vietii , cred ca e mai usor sa rezolvi pe rand fiecare haina aruncata anapoda, fiecare telefon dat cu un minut mai tarziu peste termenul limita acceptat, fiecare ironie, fiecare surpriza esuata… Ordinea in “hartii” nu poate fi facuta in mod separat. Tu le vei aseza intr-un fel, iar el in altul si va veti trezi, dupa o pauza, in aceeasi situatie de dezordine.

Uneori pauza este prost numita pauza. Este doar refuzul de a incerca sa rezolvi problemele in doi. E o modalitate de a accepta ca sfarsitul se poate intampla, dar ai sansa de a-l testa inainte de-al trai cu adevarat. Daca te tine…te desparti. Daca te doare prea tare, te intorci. Si cand te intorci, risti sa te trezesti intr-o cu totul alta relatie. Nimeni nu mai este dispus sa ofere la fel de mult ca inainte - in orice caz nu mai mult decat celalalt. Sunteti precauti si suspiciosi. Daca e sa va mai “prabusiti”, cu siguranta ca data viitoare veti fi pregatiti sa aterizati in picioare.

Ce ai alege?

Author: Clo / Etichete:

Sa spunem ca printr-un noroc chior prindeti pestisorul de aur si acesta nu va spune ca va poate indeplini trei dorinte, dar ca va poate ajuta sa dati, O SINGURA DATA, timpul inapoi.
Ce ati alege?
Sunt sigura ca au fost zeci, daca nu chiar sute de momente in care ai spus: Off, daca as putea sa dau timpul inapoi...!
Ce am putea sa schimbam?
Sunt sigura ca nu sunt singura fana a filmelor SF. Drept urmare ati vazut cel putin un film in care personajul principal se poate intoarce in timp ca sa schimbe ceva. Dar chiar si acolo esti avertizat ca orice schimbare cat de mica este ea, poate da totul peste cap.
Cred ca in functie de cea mai recenta intamplare sau traire din viata fiecaruia, ne dorim sa schimbam un anumit lucru, moment, decizie, vorba, fapta.
Daca ai fost ranit in dragoste ti-ai putea dori (in functie de cat de grava este drama) sa nu te fi intalnit cu el/ea, sa nu ii fi spus lucrul acela sau sa nu fi facut acel gest. Si totusi... De ce? Toate au un rost. Sunt ferm convinsa ca daca iti era menit el/ea ca suflet pereche ori nu se intampla tragedia, ori viata va face tot posibilul ca sa va intalniti. Daca nu, inseamna ca trebuie sa continui sa cauti. Te-ai gandit vreodata ca se poate ca in orice secunda persoana care sta langa tine (in tramvai, metrou, la coada la ceva, la film sau se grabeste undeva) poate fi chiar ACEA PERSOANA pe care o cauti? Deschida ochii si inima.
Ti-ai dori sa te intorci in timp la momentul in care ai ranit pe cineva? Cand le-ai raspuns rastit persoanelor dragi sau cand ai aruncat o vorba grea in graba sau la nervi?
Iti doresti sa repeti momentul in care ai dat un examen numai pentru ca acum stii ce raspunsuri sa dai?

Singurul lucru pe care mi l-as dori eu este sa dau timpul inapoi cu 2 ani si ceva si sa petrec alaturi de o fiinta foarte draga mie ultima zi din viata ei. Sa o strang in brate, sa o sarut sa ii spun ca o iubesc si sa ii multumesc ca m-a crescut si ca mi-a fost alaturi si la bine si la rau. Sa o asigur ca imi este bine, ca ma descurc pana acum si ca fac ceea ce imi place si ceea ce sunt sigura ca si-ar fi dorit ea pentru mine.

O vorba, un gest, o iubire, se pot recupera. Dar o fiinta care pleaca dintre noi va ramane mereu asa si nu putem face nimic, oricat de mult ne-am stradui.

Pretuiti ceea ce aveti si nu ezitati sa va exprimati sentimentele. Va puteti trezi ca nu mai aveti timp... si ca este prea tarziu.

Poveste fara nume

Author: Clo / Etichete:

Dupa amiaza. Frigut. Aeroport. Duminica. Lume multa. Asteptare lunga. O privire. Doua priviri se intalnesc. Se privesc. Se studiaza. Zambesc. Ea se preface ocupata tocmai pentru a mai trage cate o privire pe furis. El se aseaza astfel incat ea sa nu vada ca el o observa. Si isi intalnesc iar privirile. Zambesc. Ce frumos!!! Se simt ca la 16 ani. Tineri, timizi. Rosesc amandoi. Ea rade. Nu mai are curaj sa se mai uite sa vada si reactia lui.
Se anunta check-in-ul. Se ridica. Se aseaza la coada. El sta neclintit. Asa s-a nimerit locul ei la coada, chiar aproape de locul unde sta el. Si sta la coada. Rade. Asculta radio. Ii mai arunca cate o privire razleata. Iar li se intersecteaza privirile. Ei ii bate inima. Ar fi vrut sa aiba curaj sa se duca la el. Sa il intrebe ceva. Orice. Dar ce? Si cum, asa ... brusc? Daca tot acest scenariu este doar in mintea ei? Daca el nu gandeste la fel si a intrat fara sa vrea in jocul ei imaginar? Poate fi penibila. Nimic nu e mai rau decat sa devi penibil.
Ofteaza. Isi doreste sa afle cum il cheama. Un lucru e insa cert. Merg in aceeasi directie. Daca merg la acelasi hotel? Ehh, visul o ia deja razna...
Dar ... daca si el gandeste acum fix acelasi lucru? Si ..., ca si ea, nu are curaj.
OFF!!! AR DA ORICE ACUM, CA PENTRU CATEVA MOMENTE, SA II POATA CITI GANDURILE!!!
Ar vrea sa il cheme Andrei sau Stefan. Este dragut. Arata ca un Andrei sau ca un Stefan. Cati ani o avea? Crede ca este de aceeasi varsta cu ea. Crede ca se potrivesc.
Urca in avion. Fatalitate! Stau foarte aproape unul fata de celalalt. In diagonala, la diferenta de un rand de scaune. Ea il poate observa mai usor. Si totusi ... Nu e sigura ca el a observat unde sta ea. Sirul fatalitatii continua. Langa ea e un loc liber. Off ... ce mult ar vrea ea ca el sa vina si sa stea acolo, sa vorbeasca, sa se cunoasca. Poate, ..., daca ar fi vorbit s-ar mai fi intalnit apoi prin oras. Dar nu se intampla.
Ea este un pic trista. Scoate o carte. Vrea sa citeasca. Nu are chef. Apuca o fila, se refugiaza in scris.
Iar il priveste. A adormit. E obosit. Si ea e obosita, dar poate dormi apoi la hotel.
Ea asculta Parazitii, scrie o poveste platonica de dragoste pe hartia de la cina din avion.
Cred ca adorme si ea.
Somn usor.

De ce e mai des folosit NU decat DA...

Author: Clo / Etichete:

Pentru ca poate...
Cine? Acest NU... se strecoara peste tot si in toate.
NU mai visam;
NU mai iubim cu inima, ci doar daca ne iese ceva din asta;
NU mai traim, doar ca sa traim; ne calculam fiecare miscare, gest, reactie, gand;
NU mai avem prieteni adevarati; avem amici, colegi si poate 1 sau 2 prieteni pe care nu prea avem timp sa ii vizitam, sunam, scoatem in oras;
NU mai avem rabdare pentru noi, pentru ceilalti, pentru toti;
NU ne mai bucuram de un rasarit de soare ca stim ca asta inseamna o noua zi de munca;
NU mai avem loc pe strada, autobuz, masini;
NU ne mai pasa de nimeni si de nimic;
NU ne mai iubim pe noi insine;
NU mai mancam sau ben ce si cum trebuie; mereu trebuie sa facem excese, si asta, pentru ca NU mai vrem sa fim cumpatati;
NU ne mai respectam batranii, parintii;
NU ne mai place scoala, e mai misto sa devi un emo sau cine stie ce frustrat cu apucaturi de sinucigas in serie;
NU mai vrem sa mai muncim;
NU vrem familie ca asta inseamna obligatii;
NU vrem copii ca nu avem cu ce sa ii crestem;
NU MAI VREM NIMIC!!!


Asta e cel mai grav... ne dam batuti fara sa ne dam seama si cand realizam asta e prea tarziu.

Stiti voi mai multe chestii care pot incepe cu DA???

Am ratacit gandurile ordonate si stabile...

Author: Clo / Etichete:

Da... chiar ca am ratacit vara asta... si nu numai vara... cam tot anul... a fost mare agitatie, am calatorit foarte mult (bine... mereu este loc pentru si mai mult), am vorbit, m-am distrat, am baut, am fost in club, am fost la mare, am mers fff mult cu avionul, am fost de doua ori in africa, am cunoscut oameni noi, am cautat printul pe cal alb, dar se pare ca avea calul pana, k nu am gasit printul...
Dar vreau sa il gasesc? Hmmm... nu stiu ce sa zic!
Am un amic foarte bun cu care pot vorbi chestii de tot felul, despre orice, cam oricand. Mi-a zis ca deja am devenit un "arici" si ca el este fff curios care va fi viitorul "nefericit". Si cand ma gandesc ca DA, are dreptate. Sunt un very big ARICI care se mai si constipa cand vine vorba despre o viitoare relatie.
DE CE???
Uite asa... nu mai am rabdare!!! Pe cuvant. Nu mai am rabdare sa incep ceva; nu mai am rabdare sa o iau de la inceput cu cineva. Sa incep iar sa ma fac cunoscuta aceluia, sa incepem cu faze d'alea de oracol de clasa a V-a. Ce culoare iti place? Ce film iti place? Care "este" hobby-urile tale???
YUCK.
Da. Nu stiu cat de sanatoasa este aceasta gandire, dar asta e filingul meu actual. Pe bune acum... sunt perfect de acord ca inceputul unei relatii este cea mai frumoasa parte a acesteia. El nu te stie, tu nu il stii; ti se pare foarte frumos (sau nu) tot ceea ce face. Totul e nou. Te surprinde in mod placut (sau nu), dar totusi te surprinde. O sa isi dea silinta sa iti faca surprize, cadouri, sa te duca nu stiu pe unde.
Dar... intotdeauna va face ce si cum ii place lui. Adica... barbatii din ziua de azi nu mai au chef sa te asculte si sa te cunoasca. O sa te duca la un club unde merge el de obicei sau unde a auzit ca e dragut, o sa te scoata la un pub unde mergea cu baietii sau cu fosta, o sa te scoata in parc daca l-ai prins intre salarii, etc...
Da, probabil ca zambesti sau chiar razi cand citesti, dar asa e. Si atunci??? De ce sa te mai chinui???
Probabil ca acum ar trebui sa descriu si cum ar trebui sa fie Dl. Perfect. Nu, nu am sa fac asta pentru ca nu exista. Asa cum nu exista Dl. Perfect, asa nu exista nici echivalentul feminin.

"Vama - 17 ani ... infinit ..."

Author: Clo / Etichete:

17 ani, baierame, timiditate, inceput,
Saliva, buze, rasuflare,
Noapte alba, lacul tei,
Ciorapi de dama, suferinta, fotografie, ramas-bun,
Disperare, hohote de ras, politie, rasarit, metrou,
Prietenie, plaja, foc, dragoste, putere, tinerete, fum,
Iubire, amintire, val, nepasare, lupta, orgasm ideal.


17 mii, pahar, tigara, camin, speranta, asternut,
Betie, cantec, ignoranta, ruscas, nisip, gara de nord,
Carte de munca, libertate, urlet, rana,
Scarba, mila, lasitate, orgoliu, furie, nedreptate,
Mizerie, otrava, rautate, violenta, sange.


Succesc, povara, somnifer, avutie, aer, secunda, ger,
Invidie, depravare, nerabdare, goana, depresie, mal,
Delfini, lumina, orizont, liniste, furtuna, despartire, somn,
Albastru, cersetor, destin, ratacire, suflet, coroana, chin,
Uitare, lacrima, copil, oboseala, tremur, prevestrire, har,
Speranta, judecata, scrum,
Asteptare, zambet, credinta, drum,
Destertaciune, stele, foc,
Intuneric, inger, nemurire, nimic,
Calatorie, univers, molecula, dor, infinït…

S. de la absolut

Author: Clo / Etichete:

Aseara ma plimbam pe banda biciclistilor din fata, spatele sau laterala Casei Poporului (niciodata nu stii). "Aseara" este un termen inexact. Era 2 dimineata si bulevardul aproape pustiu mirosea a iarba proaspat cosita si a asfalt incins.

Ma gandesc intens cand ma plimb si, poate de aceea, evit sa plimb prea des. Spatiul vast in care paseam m-a dus firesc cu gandul la singuratate. Daca timp de multe saptamani principala mea preocupare (filosofica) a fost propria mea singuratate (mai degraba simtita decat traita) de cateva zile incoace ma confrunt cu atatea alte singuratati incat propria mea situatie mi se pare caracterizata de o similitudine aproape deranjanta (pentru idealurile mele de unicitate).

Nu pot sa nu remarc in lumea contemporana mie, tendinta oamenilor de a isi lega soarta de un alt individ mult mai tarziu decat in deceniile, secolele sau chiar mileniile trecute. Astfel, casatoria suporta un proces de degradare (in timp si in esenta) care se transpune in realitatea cotidiana prin:

" - Hai frate, lasa-ma cu casatoria."
" - Mai intai sa-mi traiesc viata si apoi ma leg"
" - Dupa 35 de ani m-oi gandi si la insurat/maritat".

Nu am cum sa remarc pozitia "vietii" in raport cu "casatoria". Daca stramosii nostrii vedeau viata in interiorul casniciei, noi vedem in mod clar viata in afara actului de la primarie. Daca in lumea araba (si nu numai) viata incepea cu casnicia (fetele se casatoreau de la 11, 12 ani), in lumea contemporana viata se termina cu casnicia iar respectiva casnicie este vazuta ca o moarte, o fundatura, un preambul al mortii (si, chiar uneori, o moarte figurativa).

Totusi, la fel ca si in preistorie, exista si pe taramul secolelor noastre o teama extrema. Mi-as dedica cateva luni din viata cercetarii acestei frici primordiale numai din curiozitatea de a afla daca frica de singuratate a individului este sau nu mai mare decat teama de moarte. Foarte adevarat este ca cele doua temeri sunt extrem de inrudite - de fapt baza lor este comuna. Omul nu poate supravietui decat in colectiv, in comunitate. Acest fapt este mai valabil astazi chiar decat atunci cand traiam in pesteri. Teama de singuratate este atat reactie a simtului de autoconservare cat si prosdus al marketingului, filozofiei si conceptelor contemporane.

Totusi, deviind putin, suntem niste singuratici. Cuplurile nu mai sunt demult cupluri in adevaratul sens al cuvantului asa cum dragostea capata noi valente pierzand vechi valori. Unirea unor singuratati distincte este o realitate cu mult mai valabila decat alungarea singuratatii prin crearea unui singular "noi".

Here on my own - asta este realitatea. All by myself - recomandarea. Cautarea divertismentului, a antesteziantelor, a reprezentarilor, a superficialitatilor, aparentelor, povestilor (multe, intense dar artificiale) este doar o cale pe care, in mijlocul unei confuzii generale si generalizate, o alegi - asa cum o fac toti ceilalti. "Toti ceilalti" este elementul cheie - astfel chiar daca suntem ABSOLUT singuri (simtim asta) alegerea in spiritul turmei ne apropie de o colectivitate si de o senzatie de apartenenta - chiar daca nu facem altceva decat sa alegem, realegem si re-re-alegem mereu si mereu singuratatea.

Desigur acesta este doar un fel de eseu. Nu o poveste.

...thinking

Author: Clo / Etichete:

This makes a person do some thinking.

There was a blind girl who hated herself because she was blind. She hated everyone, except her loving boyfriend. He was always there for her. She told her boyfriend, 'If I could only see the world, I will marry you.'

One day, someone donated a pair of eyes to her. When the bandages came off, she was able to see everything, including her boyfriend.
He asked her, 'Now that you can see the world, will you marry me?' The girl looked at her boyfriend and saw that he was blind. The sight of his closed eyelids shocked her. She hadn't
expected that. The thought of looking at them the rest of her life led her to refuse to marry him.

Her boyfriend left in tears and days later wrote a note to her saying: 'Take good care of your eyes, my dear, for before they were yours, they were mine.'


This is how the human brain often works when our status changes. Only a very few remember what life was like before, and who was always by their side in the most painful situations.

Life Is a Gift
Today before you say an unkind word - Think of someone who can't speak.
Before you complain about the taste of your food - Think of someone who has nothing to eat.
Before you complain about your husband or wife - Think of someone who's crying out to GOD for a companion.
Today before you complain about life - Think of someone who went too early to heaven.
Before you complain about your children - Think of someone who desires children but they're barren.
Before you argue about your dirty house someone didn't clean or sweep - Think of the people who are living in the streets.
Before whining about the distance you drive Think of someone who walks the same distance with their feet.
And when you are tired and complain about your job - Think of the unemployed, the disabled, and those who wish they had your job.
But before you think of pointing the finger or condemning another - Remember that not one of us is without sin.
And when depressing thoughts seem to get you down - Put a smile on your face and think: you're alive and still around.

De ce dispare iubirea?

Author: Clo / Etichete:

De ce dispare dragostea dupa un timp? De ce doi oameni care s-au iubit ajung uneori sa se urasca ori sa cunoasca suferinte interioare de neimaginat? Unde se duc frumusetea si atractia de la inceput, caldura si blandetea, tandretea si vorbele frumoase? Unde se rupe lantul care pulsa in inimile indragostitilor atita timp cat iubirea, nu-i asa, este puternica si depaseste orice granite?

Se intampla deseori sa iubim un numar de ani, dupa care sa ne intoarcem (iar) la singuratate, la o instabilitate emotionala si, mai ales, la dorinta de a intalni din nou marea dragoste. Cred ca de fapt nu iubirea este cea care dispare. Dispare insa cu certitudine capacitatea mintii noastre de a o mai percepe. Iubirea, in forma ei cea mai pura, in forma ei reala, are o putere pe care de multe ori nu putem sa ne-o imaginam. In iubire este insasi puterea fara de care niciunul dintre noi nu am putea exista. Iubirea nu poate sa dispara. Ea se disipa insa in vietile noastre agitate si se transforma in incapacitatea de a mai simti dragostea celuilalt. Dupa cativa ani de dragoste, unu-doi-trei (cine poate sti exact?), mintea noastra incepe a-si pune intrebari, iar inconstientul incepe sa vada tulbure. Toate realitatile devin vise neimplinite si apare nevoia de nou. Atractia catre altceva. Acel altceva care ne da un imbold caruia nu-i putem rezista. Sau putem, insa cu pretul nefericirii de a nu-l putea imbratisa, de a nu-i putea gusta din serul dulce.

Poate ar trebui sa simtim iubirea nu ca o traire sexuala si nici ca o pasiune arzatoare, cat mai ales ca o stare a sufletului. Un suflet dornic sa retraiasca momentele de inceput, care se afla cu siguranta undeva acolo ascunse si care asteapta doar sa fie redescoperite.

Oare facem asa???

Author: Clo / Etichete:

Un profesor de filosofie stãtea în fata clasei având pe catedrã câteva
lucruri.Când ora a început, fãrã sã spunã un cuvânt, a luat un borcan mare
gol, pe care l-a umplut cu mingi de tenis.
I-a întrebat pe studenti dacã borcanul este plin si acestia au convenit cã
era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în
borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile
de tenis.
I-a întrebat din nou pe studenti dacã borcanul era plin iar acestia au
fost de acord cã era.
Profesorul a luat dupã aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan.
Firesc nisipul a umplut de tot borcanul.
I-a întrebat din nou pe studenti cum stãtea treaba iar acestia au rãspuns
în cor "pliiin"!
Profesorul a scos de sub catedrã douã cesti cu cafea pe care le-a turnat
în borcan umplându-l de aceastã datã definitiv. Studentii au râs.
Dupã ce hohotele s-au domolit, profesorul spus:
"Acum as dori sã întelegeti cã acest borcan reprezintã viata voastrã.
Mingiile de tenis reprezintã lucrurile importante pentru voi: familie,
copii, sãnãtate, prieteni si pasiunile voastre. Dacã totul ar fi pierdut
în afarã de acestea, viata voastrã ar fi tot plinã. Pietricelele sunt
celelalte lucruri care conteazã pentru voi: serviciul, casa, masina, iar
nisipul e restul lucrurilor mãrunte. Dacã veti începe cu nisipul, nu veti
mai avea unde sã puneti mingile de tenis si pietricelele. La fel si în
viatã, dacã îti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu
vei avea niciodatã timp pentru lucrurile importante pentru tine. Acordã
atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacã-te cu copiii, iesi
cu sotia în oras la cinã, joacã tenis, vei avea suficient timp altã datã
sã faci curat sau sã repari cine stie ce dispozitiv. Ai, în primul rând
grijã de mingiile de tenis, ele conteazã cu adevãrat. Stabileste-ti
prioritãtile, restul e doar nisip."
Unul dintre studenti a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele
douã cãni de cafea. Profesorul a zâmbit:
"Mã bucur cã întrebi asta, ele vor doar sã arate cã, oricât de plinã ar
pãrea viata ta, e loc întotdeauna pentru douã cãni de cafea, împreunã cu
un prieten."

Lista cu dorinte

Author: Clo / Etichete:

Ce paradox!
Din liceu imi doresc sa ma casatoresc, sa am o familie numeroasa: socrii, cumnati, verisori, nepoti, copii. Si totusi, atrag si resping barbatii. Cand simt ca va fi bine, renunt. Cred ca mi-e teama ca voi dezamagi cand se va descoperi ca nu sunt perfecta, nici pe departe asa puternica cum vreau sa par, ca nu stiu si nu pot fi permanent amabila si zambareata. Mi-e rusine ca nu pot fi FEMEIA IDEALA.

An de an fac bilant.
Intrari si iesiri. Cat dau si cat primesc. An de an imi propun tinte: sa fiu mai buna, sa ajut cat mai mult.
Acum doi ani, o perioada buna: mi-am schimbat job-ul, am terminat masteratul, am plecat in concediu, am cunoscut oameni, colegi minunati, oameni care mi-au schimbat viata, mi-am facut noi prieteni.
Am invatat ca, pentru a face fericiti pe cei din jur, trebuie sa caut fericirea in interiorul meu. Am inceput sa admir verdele firului de iarba, ciripitul pasarilor, caldura razelor de soare, picaturile de ploaie.
Am inteles ca, CINEVA, acolo sus ma iubeste. Citeam, de curand, ca tot ce facem, facem cu ajutorul LUI si pentru EL. Se pare ca nimic nu e intamplator. Probabil viata mea avea alt traseu.
Pentru acest an din cartea vietii mele, ajunsa la pagina nr.27, imi doresc:
- sa devin logodnica, sotie si mama (cat mai curand posibil). Nimic altceva nu m-ar face sa ma simt mai implinita si utila;
-sa botez un copil;
-sa fac acte caritabile;
-sa am un concediu de vis in mijlocul naturii (sa alerg pe pajisti verzi si insorite, sa joc badminton si volei, sa-mi imbratisez si sarut omul drag, sa rad in hohote, de fericire).

Promit sa va impartasesc pe rand, implinirea fiecarei dorinte din cele enumerate.
Voi ce dorinte aveti?

Mircea Dinescu: Femei de cariera

Author: Clo / Etichete:

O prietena mi-a trimis acest material... Sincer, este atat de real si la obiect, incat e practic imposibil sa nu te regasesti in el!!!
Lectura placuta!


Odată, la serviciu, am dat de o colegă nervoasă la toaletă. Ieşise din cabină, îşi netezea fusta si bombănea: "Ştii bancu' ăla cu Iţic?". N-am ştiut dacă vorbeşte cu mine, aşa că am mormăit incert, în aşa fel încît, la o adică, să reiasă că eu de fapt cîntam. A continuat şi m-a scăpat astfel de propria-mi mutră buimacă: "Cică se ruga Iţic toată ziua la Dumnezeu: dă, Doamne, să cîstig la loterie! Ajută-mă, Doamne, să cîstig la loterie, hai, Doamne, zău, de ce nu mă ajuti şi pe mine să cîstig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atîta văicăreală, se repede la el: mă, Itic, pe cuvînt că te-am auzit si m-am străduit din răsputeri, dar te rog frumos, ajută-mă şi tu puţin: joacă la loterie!".

Am hăhăit cu ea un pic, dar aşteptam legătura dintre banc şi motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Aşa şi eu, dragă: tocmai am făcut acum un test de sarcină care, normal, mi-a ieşit negativ. Am plîns ca proasta, cu fundul pe colac, fiindcă mă screm de vreo patru ani să rămîn gravidă şi degeaba! După aia însă, brusc, mi-a bubuit mintea că de la ciclul trecut n-am mai făcut sex, de fapt! Că eu cu bărbată-miu nu ne întîlnim decît 8 minute pe zi, dimineaţa. Şi, deşi el n-are nevoie decît de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindcă îmi fac părul cu drotul, pantofii cu cremă şi botul cu ruj."

Verifică-ţi agenda, am putea să ne vedem azi la 1.45 să luăm lunch-ul si să facem un copil?

Mă uitam la ea cu ceva ce fusese pînă de curînd admiraţie, dar deja nu mai eram sigură: femeie de carieră, obsedată de promovare, leafă, autoritate şi performanţă. Vorbea jumate-n engleză, jumate-n română, cum se poartă acum, era toată numai taioare, promouşăn, targhet, ăuaernes, marchet, pablic-rileişăns, plening, risărci, fidbac. Damă spirt, cu părul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fără-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomică şi de bărbatii care cred că femeile sînt inferioare.

Avea un soţ manager, care-şi făcea al doilea doctorat şi chelise prematur din cauza studiului năpraznic şi ambiţiei de a fi şef. Aveau bani, lucrau în multinaţionale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mîndria-n ei. Dar n-aveau copii… Asta lipsea din tabloul perfect.

Cînd au împlinit 30 de ani au făcut consiliu de familie, cu părinti şi cu socri cu tot, şi au decis să aibă un băiat şi o fată, neapărat în ordinea asta. Cînd au împlinit 34, s-ar fi bucurat să aibă şi-un pechinez, numai că progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 şi pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 şi pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, îi lăsa şi lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea şi el, mînca uscătura. Apoi se strecura în pat lîngă ea, dar n-o trezea niciodată pentru sex, fiindcă el trişa, seara nu făcea duş, nu mai avea timp. Făcea doar dimineaţa.

Ea văzuse-n filme cum femeile de carieră îsi făceau test de sarcină la WC-ul firmei, deoarece acasă nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare dată era că numai din ovulul ei nu se putea isca nici un făt, mai trebuia şi ceva de le el, parcă. Dar el avea de învăţat ca s-ajungă docent, ea avea de ajuns cea mai sefă şi de cîstigat bani. Copiii nu apăreau, iar cuscrii făceau deja consilii numai între ei, hotărau ceva, însă rezoluţia rămînea nerostită, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu răspundeau, erau în miting.

Pe ea, ovulaţia o prindea numai în brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu ştia ce e aceea ovulaţie, deşi pe vremuri, cînd erau studenţi şi obişnuiau să mai şi trăiască, ea îi desenase două ovare şi niste puncte pe care le înghesuiau alte puncte, cu coadă.

Femeile s-au opintit cîteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca nişte tîmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Sefii pleacă de vineri la prînz şi-i mai vezi luni după-masă, cînd se deşeaptă din mahmureli de cinci stele.

Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atît din coate şi-ai făcut ulcer de cînd mănînci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal.


Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrătici şi te trezesti ţipînd. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7.30 si la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strîmb si-ti stă bretonul ca o bidinea.


Scuză-mă, te las putin pe fir, că mă cere unul de nevastă...

Munca e bună numai cînd ţi-aduce un franc cinstit în buzunar si, mai ales, îti dă şi răgazul să-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţesti muncind cinci zile pe săptămînă si să ameţesti în bar două zile pe săptămînă. Ăsta e raportul minim rezonabil.

Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneste cu lapte praf, soţul o iubeste leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămînă (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mîncare la copii, spală vase şi-o asteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cînd operează el pe creier şi mai face şi lectii cu ăia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti să investească.

Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gîndul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia că se poate orice. Că sotul, copilul, ciobănescul german şi siameza asteaptă oricît, ei latră la unison cu mîndrie că au o directoare în familie.

Cînd ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le întelegi masochismul, pînă la urmă. Pericolul dospeşte abia cînd femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4.00 de la uzină, apoi vrea mîncare cu sos, maiouri cît de cît curate şi putin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divortul part-time si facilitează hîrjoana extraconjugală a bărbatului constrîns de hormoni.

Cînd constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bîzîie că pe bonă o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam tîrziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucuresti cînd termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lîngă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa cînd te cerea ăla de nevastă, şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbesti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.

Mircea, fă-te că trăiesti!

Apropo, cînd ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea cînd ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roată şi fir cîrlionţat. Vasăzică: ultimul film văzut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citită a fost "Notiuni de introducere în cibernetică", ultima ieşire în natură a fost pe ierbuţa de la Romexpo, cînd ti-a venit delegaţia din Danemarca, ultima dată cînd ai găsit alimentara deschisă în drum spre casă încă se găsea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot şi odată i-ai făcut uneia o confesiune prin fax, încă îi cumperi copilului haine cu două măsuri mai mici, fiindcă atît purta cînd te-ai angajat, ultima dată cînd ai fi vrut să faci sex aveai ciclu, iar ultima dată cînd ai făcut sex te-ai inhibat, fiindcă uitaseşi să-i spui ceva contabilei.

Nu i-ai mai spus bărbatului din viata ta "te iubesc" de-o veşnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu', ar trebui să i-o şuieri în timp ce-ţi tai pieliţa de la unghii, imediat după ce-l ameninţi să nu cumva să uite să-ţi cumpere tampoane cu aripioare şi adeziv, că-ţi vine sigur diseară sau mîine.

Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna. Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viata, femeie! Atît cît se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu.

Cele mai frumoase petice de viată le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, cînd o tăiasem de la şedinta de redacţie, lăsînd vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer si m-au chemat vecinii să strîng apa.

Mi-a rămas în cap (si mie, ca atîtor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cînd habar n-aveau că intraseră deja în direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!". Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Pînă cînd vom pricepe omeneşte tîlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.

Meerkat tribute...

Author: Clo / Etichete:


Invataturi...

Author: Clo / Etichete:

Trebuie sa recunosc de la bun inceput ca am un mare defect... Sunt prea vulcanica, emancipata si cam temperamentala...

Da, cateodata toate acestea sunt foarte de folos. Mai mereu, de fapt, dar sunt si momente cand asemenea rabufniri strica. Sau cum ar zice cineva:"O dau cu batul in balta"...
Asa sunt si, sincer, nu stiu daca ma pot schimba, dar am sa incerc sa ma controlez macar...

Exista oameni in viata noastra care au o influenta mai mare sau mai mica. Am mai povestit despre prieteni, apropiati sau mai putin apropiati. Exista prietenii din copilarie, de la bloc, de la scoala generala, liceu, facultate, serviciu... Stiti voi la ce ma refer. Prietenii care dureaza si dupa ce imprejurarea in care i-ai cunoscut isi schimba coordonatele temporale.

O astfel de prietenie am pierdut-o de curand.

De ce??? Pentru ca... am fost fraiera si nu am pretuit-o cum ar fi trebuit.

Am pierdut o prietenie veche de 19 ani, in mai putin de o zi. Nu stiu daca este necesar sa descriu cum si in ce fel. Un lucru stiu sigur. REGRET, si, din pacate, nu mai pot face nimic.
Am abuzat de sinceritatea si dorinta lui de a imi impartasi aspecte din viata personala. Am judecat cam pripit ceea ce nu stiam exact ca este real sau macar justificat. Am facut ceea ce mi-am propus sa nu fac niciodata. Sa judec si sa denigrez o persoana.

Poate m-a luat valul, poate faptul ca sunt atat de impulsiva m-a facut sa scriu niste lucruri pe care poate ar fi trebuit sa le tin pentru mine, sa ramana doar in mintea mea. Nu regret insa faptul ca am fost sincera si am scris exact ceea ce am crezut.

Desigur, acum poate va intrebati de ce am facut asta... Ar putea fi exprimata si ca un fel de razbunare, dar se interpreteaza gresit. A fost o refulare a faptului ca acea persoana nu a inteles ca o prietenie de 19 ani poate insemna mai mult decat o relatie, poate fi o simpla si sincera prietenie in care notiunea de sex, sau orice e legat de asta nu isi avea locul. De cand nu mai poate fi o simpla prietenie intre un baiat si o fata? De cand tot ce e legat de 2 persoane de sex opus trebuie sa duca la sex?

Asta ar trebui sa inteleaga cine trebuie. Ar trebui sa aprecieze ca o prietenie, mai ales una de o asemenea durata, este de un milion de ori mai rara si mai pretioasa decat o relatie, fie ea de iubire sau profesionala.

Probabil ca am devenit un pic mai confuza in exprimare dar este destul de greu sa incerci sa exprimi ceea ce simti fara a incerca sa mai faci oamenii sa sufere. Nu asta este intentia mea, nu asta incerc sa fac, dar problema este atat de delicata incat nu ai cum sa spui sau sa faci ceva afara ca nimeni sa nu se simta un pic iritat.

Ideea principala care ar trebui sa reiasa din toata aceasta amestecatura de cuvinte, ar fi ca este foarte greu sa pierzi un prieten din cauza unui gest, fapt, necugetat.

Continui sa fiu sincera si sa declar ca este foarte indreptatit sa procedeze in acest fel. Si eu as fi facut la fel. Si eu m-as fi simtit ranita, si mie mi-ar fi greu sa ii explic ei ca tot ce a citit nu a fost spus de catre el la un moment data pentru ca se simtea frustrat sau dezamagit, ci a fost spus unui prieten de catre un alt prieten. Poate ea ar trebui sa inteleaga ca si eu am spus povesti asemanatoare acestui prieten, ca a fost un schimb de experiente de viata din care credem noi ca am tras ceva invataminte.

Recunosc in acest moment ca am mai primit o palma de la viata, am mai tras o invatatura si sunt sigura ca aceasta greseala nu se va mai repeta.

Cea mai mare dorinta a mea din acest moment este sa pot sterge din viata mea momentul si impulsul in care am scris acele lucruri, pentru ca nici el si nici ea sa nu le citeasca si eu... SA IMI POT RECAPATA PRIETENIA LUI.

Probabil ca sta nu va fi posibil, dar sper ca daca ei mai au curiozitatea de a citi acest blog, sa gasesca aici o modalitate publica prin care... imi cer scuze!!!

Am invatat...

Author: Clo / Etichete:

Am invatat... ca nimeni nu este perfect...
Pana cand nu te indragostesti.
Am invatat ...ca viata e dura...dar eu si mai si!!!
Am invatat ...
Ca sansele nu trebuie niciodata sa le pierzi.
Acelea pe care le pierzi tu le prinde din zbor o alta persoana.
Am invatat ca atunci cand porti pica si amaraciune fericirea se duce in alta parte.
Am invatat... ca ar trebui mereu folosite vorbe bune... pentru ca maine poate va trebui sa le retragi.
Am invatat ca un suras e un mod economic pentru a-ti imbunatati aspectul.
Am invatat ca nu pot sa aleg cum ma simt... dar pot mereu sa fac cate ceva.
Am invatat...ca atunci cand fiul tau nou nascut iti tine degetul in micul lui pumn... s-a lipit de tine pentru toata viata.
Am invatat...ca toti vor sa traiasca in virful muntelui... dar toata fericirea si cresterea au loc in timpul urcusului.
Am invatat ...ca trebuie sa te bucuri de calatorie si sa nu te gindesti doar la scopul ei.
Am invatat ... ca e mai bine sa dai sfaturi doar in doua situatii... cand sunt cerute si cand de ele depinde viata cuiva.
Am invatat ca cu cat irosesc mai putin timpul... mai multe lucruri reusesc sa fac.

Rezervat non-pudicilor

Author: Clo / Etichete:

Da... acest subiect este mai delicat. Trebuia sa ma documentez. Si da cu intrebari in stanga si in dreapta, dar, sincer nu ma asteptam sa primesc asemenea raspunsuri. Realizez ca sunt inconjurata de persoane foarte fericite si implinite, care au parte de senzatii tari si de parteneri potenti.

Despre ce e vorba??? Despre mult doritul orgasm.

Am gasit 3 definitii in DEX:

1. ORGASM s.n. Punctul culminant al excitaţiei sexuale. – Din fr. orgasme.

2. ORGASM ~e n. med. Grad suprem de voluptate ce apare la încheierea actului sexual. /

3. ORGASM s. n. 1. momentul culminant al excitaţiei sexuale. 2. (fig.) agitaţie: frenezie. (<>

Usor de zis, greu de obtinut. Oare???

Consider ca trebuie indeplinite anumite conditii pentru ca aceste senzatii sa fie percepute, simtite, traite. Normal ca spun asta din punctul de vedere al unei femei, pentru ca la noi e "mult de munca". La ei...de cateva ori inainte si inapoi si gata... Dar la noi... ehheee.

Mic indrumar pentru masculii care credeau ca le stiau pe toate:

- adanc nu inseamna mereu ca e bine...
- repede, cu o frecventa la care viteza de frecare creste cu ritmul, nu este mereu de dorit... daca saracele OR (a se citi organe de reproducere) erau din alte materiale, puteau lua foc...
- a nu se folosi partile corpului pe post de manere; chiar daca pare porno, tinem mult la podoaba noastra capilara, si daca chiar vrem sa ne scurtam lungimea lui, ne tundem la salon, nu il vrem smuls din radacina;
- nu va grabeste nimeni; de aceea exista reluari pt meciuri, iar berea va sta tot in frigider si cand veti termina "datoria".


Dupa cum va spuneam, am "chestionat" cateva persoane si am sa incerc sa va redau mai jos:

- Ce crezi tu ca e orgasmul din punctul tau de vedere? Cum iti dai tu seama ca se simuleaza sau sau e real?
- Un mascul: atunci cand e simulat ii lipseste ceva...e prea brusc...e fortat..si sunt cateva chestii micutze care nu apar ca atunci cand este simtit...
- Ca exemplu? Dezvolta... dpv feminin stiu ce sa scriu; imi tb si parerea unui mascul.
- Un mascul: parerea mea e ca daca barbatii ar putea delimita in mod constient un orgasm mimat de unul adevarat fie ar fi niste complexati fie femeile n-ar mai trebui sa mimeze...asa ca barbatii fie sunt prea tantalai sa-si de-a seama...fie nu le pasa...; orgasmu' simulat reprezinta toate reactiile fizice care pot fi reproduse in mod constient de catre femeie...; atunci cand au unul real nu se mai pot controla...si de aici apar anumite reactii care nu se pot simula...insa cheia este sa-ti cunosti partenera...; adica, daca o faci cu o tipa de 5 ori n-ai de unde sa stii... tre' sa ai ceva experienta ca sa poti sa zici uite... aici a simulat... aici a fost adevarat... tre' sa ai experianta cu partenera respectiva...
- Ce imi place mie la barbati este faptul ca la teorie nu ii intrece nimeni...


Va prezint si parerea unor femele:
- Cum descrii tu un orgasm adevarat?
F1:- Am inteles... pai sa vezi... ca simt la un moment ca ajung acolo, si daca am ce sa strang, strang, si incep sa ma incordez din ce in ce mai mult, eventual mai scot si sunete; si cand ajung acolo este maximum de incordare si de placere pt ca este foarte bine, simt cum ma eliberez si cand termin ma relaxez dintr-o data.
Cat de necesar este sa simulam daca nu ii iese un orgasm de fiecare data? Hmmmm... mi e greu sa raspund pt ca n-am simultat niciodata... si zambesc tamp, pentru ca eu am rezolvat altfel problema.
- Nu pot sa cred... toate aveti orgam si astia ai vostrii sunt super potenti!!!
F1:- Daca se intampla sa termine el inainte pt ca nu mai poate sa se abtina, ii spun ca n-am terminat si ma rezolva altfel...
- Am inteles..
F1: - Vrei sa-ti descriu si cum e la serviciu?
- Daaaaa
F1: - Cand ti-e teama sa nu vina cineva si sa te gaseasca cu pantalonii in vine, dar totusi o faci pentru ca e mult prea tare; si senzatia de dupa e geniala pt ca esti amuzat si de faptul ca ai scapat ca nu v-a prins nimeni; si e genial vara cand esti in fusta, si iti dai chiloteii jos, iar el ii pune in geanta lui ca sa nu stea pe jos; ii dai si lui pantalonii jos si te sui peste el in timp ce el sta pe scaun; asta dupa c emai inainte i-ai facut un blowjob.
F1: - Mai vrei sa-ti mai povestesc ceva?
- Daca mai ai ceva interesant legat de trairile si placerile sexului....
F1: Da. Am mai trait o faza misto. Cand am simtit ca fac dragoste, nu sex. A fost un moment din timpul partidei in care pur si simplu a fost genial. El era peste mine, in pozitia clasica si eram contopiti si am simtit ca suntem una si aceeasi persoana; il simteam in mine si simteam ca suntem unu. A fost cel mai tare orgasm!!!

- Cum descrii tu un orgasm adevarat?
F2: La mine pe langa faptul ca abia mai respir, mi se contracta toti muschi si simt furnicaturi in tot corpul; un soi de amorteala super placuta; si dupa....o relaxare totala cateva zeci de secunde...
- Cat de necesar este sa simulam daca nu avem mereu? Cat de necesar este pentru el si pentru ea?
F2: Eu nu simulez, asa ca nu stiu ce sa-ti zic. Lui sincer cred ca i se cam frange daca ai tu sau nu orgasm; sau depinde cat de mult te iubeste.
- Exact acelasi rasp am primit de la un mascul.
F2: Daca te iubeste indeajuns de mult, va trece la alte metode de simulare. Dar in general....lor nu prea le pasa ca ei oricum au.
Concluzia e simpla: in ziua de azi toate fele au orgasm, baietilor nu le pasa daca partenerele lor sunt stisfacute pana la capat sau nu... noi toti traim intr-o armonie totala si totul este roz... WTF!!!


Just me...

Author: Clo / Etichete:

Intotdeuna ma simt ciudat pentru ca niciodata nu sunt capabila sa merg mai departe.
Oamenii au o aventura sau chiar o relatie intreaga... se despart si uita. Merg mai departe de parca si-ar fi schimbat marca de cereale.
Eu niciodata nu am putut sa uit o persoana cu care am fost impreuna...pentru ca fiecare persoana are calitatile sale specifice. Nu poti niciodata sa inlocuiesti pe cineva. Ce e pierdut e pierdut. Fiecare relatie, cand se sfarseste, face imi rau cu adevarat. Niciodata nu imi revin pe deplin. De asta ar trebui sa am foarte mare grija cand ma implic intr-o relatie...pentru ca doare prea mult. Nici macar in relatii pasagere nu ma implic...pentru ca m-as lipsi de cele mai banale lucruri ale persoanei. De parca as fi obsedata de lucrurile marunte...
Poate ca par nebuna, dar cand eram mica... mi s-a spus ca intotdeauna ajung tarziu la scoala. Ma uitam la castanele care cadeau din copaci si se rostogoleau pe alee, sau la furnicile care traversau drumul, la felul in care o frunza arunca o umbra pe trunchiul unui copac. Lucruri marunte.
Cred ca e la fel si cu oamenii. Vad la ei micile detalii, atat de specifice fiecaruia... care ma misca, care imi lipsesc si imi vor lipsi intotdeauna. niciodata nu poti sa inlocuiesti pe cineva... pentru ca fiecare e facut din detalii atat de specifice si de frumoase.

Mda... marimea chiar conteaza...

Author: Clo / Etichete:

Desigur ca cei mai multi dintre voi se vor gandi instinctiv la marimea OGM (am descris mai jos ce inseamna)... Este vorba si despre asta pana la urma, dar nu numai.

Ma refer la marime in general. Incercati sa-i observati pe cei din jurul vostru. Vor sa aiba in posesie cea mai mare masina, cel mai mare si mai tare mobil, cea mai mare casa, cea mai mare vedeta la brat... Cat de mare trebuie sa fie masina??? Un jeep, neee, deja e depasit; ceva mai mare, mai mare...Le propun celor de la RATB sa le imprumute cate un autobuz, troleibuz, tramvai acestor oameni care vad in toate lucrurile care ii inconjoara si care trebuie sa fie cat mai mari, prelungirea impotentei lor fizice si psihice.

Sa avem cea mai mare casa... cu nspe mii de camere mari, incomensurabil de mari, pe care, atunci cand li se termina banii pe care i-au "imprumutat" de la noi, oamenii de rand, prin afacerile lor cu borduri sau terenuri, nu mai au cu ce sa le incalzeasca, intretina, amenaja.

Sa aiba cea mai tare gagica, dar care sa corespunda strict unor standarde universal valabile: blonda, slaba, siliconata prin toate locurile, eventual vre-un fotomodel sau cantareata de duzina. Atat trebuie sa fie ea, pentru ca daca, Doamne fereste, o intrebi macar cum e vremea, nu va stii sa iti raspunda rapid, se va incurca intre interjectii si sunete nedefinite, se va intoarce gales catre sotul prea potent financiar ca sa caute un ajutor.

Cat despre marimea aceea... mda, este importanta. Citeam mai de una zi cum Freud explica simplu si la obiect ca oamenii complexati de anumite lipsuri fizice, adica de lipsa unor centimetri, mai multi, in stare erecta, tind sa fie inconjurati de lucruri multe si mari, mai ales mari.
Ce concluzie putem trage din aceasta notiune, facand o paralela cu ce e scris mai sus? Ca aceste personaje sunt slab doatate si tind catre un absolut zero??? As putea sa citez dintr-o conversatie cu un bun prieten prin care am ajuns la concluzia ca exista nefericiti de acest gen care se autosatisfac ( nu am vrut sa scriu ca se mastur...) cu penseta...

As vrea sa cunosc acea femeie/fata/femela ipocrita care ar avea curajul sa spuna sus si tare ca pentru ea nu conteaza cat de mare si tare e "the thing". Ca pentru ea conteaza sufletul, ceea ce gandeste, comportamentul... Ohhh, fuck off!!! Nu cred o iota din toate astea.
In ziua de azi notiunea de indragosteala, romantism, iubire d'aia prosteasca nu mai exista. Acum te cuplezi cu un mascul doar daca frecventeaza anumite cluburi, are tzoale de firma pe el, are cel putin o masina straina si MARE in dotare si multi, multi bani. De ce??? Pentru ca am devenit niste materialisti nebuni dupa avutie si care nu mai vedem dincolo de asta nimic. Nu mai exista plimbari in parc (ce draqu... parc??? club frate, clubareala), nu se mai iese la o prajitura, decat daca e desert la nu stiu ce restaurant de fitze din centru, etc.

Asa ca, se poate trage o singura concluzie: in cazul in care esti femela si vrei sa ai acces la un mascul la moda trebuie sa fii conform standardelor de mai sus, si, de asemenea si reciproca.
Asa ca, sa ne facem toate blonde, sa ne siliconam toate partile corpului ce pot fi expuse la un moment dat, sa ne hranim doar cu apa plata cu lamaie (dar sa fie neaparat din mall), sa ne imbracam cu haine doar de firma pentru ca de la altele putem face urticarie si sa nu cumva sa avem alte studii decat Dreptul.
Daca va incadrati la sectiunea masculi in ascensiune, trebuie sa posedati una bucata masina de fitze, haine de firma de asemenea, abonament la sala chiar daca este doar pentru ca sa va delectati cu puicutzele care sa cracesc pe aparate, bani, foarte multi bani si sa stiti pe dinafara toate cluburile din oras pe care este impetuos necesar sa le frecventati. Daca, Doamne fereste, nu sunteti posesorii unui OGM (organ genital masculin) de minim 15 cm, puteti apela la o pereche de sosete (de firma, indubitabil), iar in momentul actiunii sa stingeti lumina.
Daca mai adaugam la toate astea si un refren de manele, deja am descris un cuplu perfect format din Ken si Barbie.

In aceasta avalansa de Ken-i si Barbii, va doresc sa supravietuiti cat de mult puteti. Uniti-va fortele si respirati adanc.

Si totusi, avem cu ce sa ne si mandrim

Author: Clo / Etichete:

http://www.youtube.com/watch?v=itidLk5Dd3k

http://www.youtube.com/watch?v=wzcuBbztn-0

http://www.youtube.com/watch?v=60eDIEpVCVM

http://www.youtube.com/watch?v=RxXo48LXBKc


Enjoy

Si continuam... (Prostia cucereste Romania, partea a IV-a)

Author: Clo / Etichete:

Am niste prieteni fideli care se amuza de articolele mele. Ei se amuza pentru ca le inteleg si mai ales pentru ca nu fac parte din categoriile mentionate in ele. De fapt ma contrazic; daca faceau parte din aceste categorii, nu aveau cum sa fie prietenii mei.

So, mi s-a sugerat ca am scapat din "clasamentul" stupizeniei, pe acele specimene (a se citi fete si baieti) care frecventeaza o facultate particulara pentru ca asa trebuie. Sa nu ma intelegeti gresit, nu inseamna ca daca faci facultate la particulari e rau. Io ma refer la acele "vedete" din showbizz care fac, LOGIC, toate Facultatea de Drept. Dreptul la ce??? La a fi blonde, stupid de blonde, la a aparea la emisiuni cretine la tv, la a avea blugii rupti in cur pe scena, ca deh..."din spate muzeu, din fata weceu", la a conduce cele mai scumpe si roz masini, la a avea un iubit/sot batran si impotent cu care sa iti faci reallityshow???

Ok, te duci la privata (a se intelege facultate particulara, nu toaleta :)), te filmezi cand te duci la cursuri/examene (asta in cazul in care nu te filmezi cand nasti) si iesi zambitoare spunand sus si tare ca ai luat 10. Cum ....... mea reusesc aceste fete sa fie atat de bune? Si vedete si superbe si mamici (unele) si studente de zece??? Ma depaseste aceasta performanta. Asta este si motivul pentru care inseamna ca nu sunt vedeta...

Sunt sigura ca v-ati dat seama ca era vorba in paragraful de mai sus de cea mai mare cacofonie de femeie in viata, si anume: MoniCA COlumbeanu. Daca una ca asta a ajuns sa ma inspire inseamna ca trebuie sa imi trag singura 2 palme. Dar ea este intr-adevar etalonul pentru categoria proasta la facultate.
Si da, ea poate... Fetelor, propun sa reinviem miscarea GIRLPOWER si sa incercam si noi, muritoarele, sa le egalam performantele.

Suntem fraiere. Studiem la stat, la zi, ne rupem coatele prin facultati de genu' chimie, fizica, matematica, biologie, unde nu avem nici un fel de echipamente si in Romania nici un fel de perspective, muncim sezonier prin vacante pentru ca nu ne permite curicula scolara sa avem si job full time in timpul facultatii, nu ne luam haine scumpe pentru ca ai nostrii parinti muncesc pe bune si nu fac afaceri cu borduri sau cu terenurile lui Becalli si avem iubiti normali, eventual studenti/someri/visatori cu care ne permitem un Mc Donald's pe luna.

Haideti sa ne apucam de sala (pentru alea care au nevoie), sa devenim fotomodele si sa defilam in pi... goala ca sa ne vada si pe noi un mos impotent si frustrat de viata, putred de bogat de altfel, sa ne ia de nevasta si sa ii turnam un copil (daca avem noroc poate sa fie chiar al lui) si sa devenim celebre, adorate si admirate.

Imi pare bine ca pot sa scriu asta si sa le multumesc parintilor mei cu aceasta ocazie ca s-au imprumutat la cunoscutii ca sa imi asigure bani de meditatii, ca m-au sustinut la o facultate extrem de grea si mai ales ca mi-au dat o educatie exemplara si nu m-au lasat sa plec urechea la "moda vremii", sa devin ce am descris mai sus.

Atata timp cat ma duce capu' sa leg 2 fraze fara sa fac pauze de respiratie de cateva zeci de secunde, sa nu intercalez intre 2 cuvinte un "deci", "aaaa", "stii", "fataaaa", ma declar fericita si impacata cu mine insami.

P.S. Dedic acest articol unei bune prietene care mi-a atras atentia asupra omisiunii si care imi intelege pasurile. Enjoy M.

P.P.S. N-as vrea sa fiu catalogata drept rasista, dar asta este realitate. Ma poate contrazice cineva???