Crampei de viata

Ce urmeaza sa cititi reprezinta prima si... cea mai intensa poveste de dragoste traita de autoare. Aceste intamplari s-au derulat in urma cu multi ani... intre 1999 si 2000. Tot ceea ce veti citi sunt gandurile mele din acea perioada si nimic din ce urmeaza nu are amprenta celor 26 de ani din prezent... totul este redat conform unor insemnari de la 18 ani.


Cineva mi-a spus odata ca eu am un caracter prea puternic pentru o fata. Ieseam mereu in evidenta cu lucruri bune sau rele, oricum... faceam impresie. Si colegele si bunele prietene erau pe masura mea, deci eram o trupa de soc... :). Eram si una dintre acele fete mereu optimiste, care dadea sfaturi, consola pe toata lumea si eram puternica, fapt ce le dadea incredere celor din jur.

Poate din cauza asta si a faptului ca ma comportam ca un baietoi, nu prea eram interesata de baieti. Dar vremea a trecut si trebuia sa intru si eu in randul lumii, pentru ca deja la acea varsta o groaza de fete erau initiate, cunoscatoare si sigure pe ele. Insa eu asteptam marea dragoste. Si am tot crezut, am sperat, am avut chiar o relatie de aproape 6 luni in care nu am gasit ceea ce cautam ! ... Si tot un bun prieten m-a ajutat !!!

Era pe la inceputul lui iunie '99. Aproape de vacanta si, liberi de alte presiuni, ne-am adunat, toata gasca, la petrecerea de majorat a lui Catalin. Ce mai pregatiri si aranjari si cautari de cadouri...

In sfarsit a venit si acea seara si ne-am indreptat spre vila din Otopeni a lui Catalin. Odata cu revederea atator prieteni m-am simtit ca acasa. Toti imi erau cunoscuti si ii iubeam de pe la varsta de 9 ani.
O singura privire mi-a fost de ajuns si imediat am gasit un grup necunoscut. Era mic, alcatuit din doua fete si un baiat; pe fete le stiam ca vecinele lui Catalin si pe baiat il stiam din vedere din scoala generala.
La inceput nu m-am aratat prea interesata, am trecut peste moment si mi-am vazut de treaba.
Cum nu se putea mai bine, in acea sambata a fost meci de fotbal la TV. Suporter infocat, eram pe baricade, dar mi-am dat seama mai tarziu ca nu eram la fel de convingatoare la prietena mea, Luciana.
Fericiti dupa victorie, ne-am apucat sa petrecem. Muzica, zbenguiala, etc... Din fire eu nu dansez, si din aceasta cauza am pierdut destul de multe, dar...
Oricum, eu m-am simtit bine, dar stiu pe cineva care s-a simtit si mai bine. Prietena mea, Luciana, a reusit sa atraga atentia acelui baiat, caruia nu-i cunosteam numele, a dansat cu el, au facut schimb de numere de telefon si chiar s-au sarutat. Eram un pic confuza si nu stiam daca sa ma bucur pentru ea sau sa imi fie mie ciuda pentru ca il placeam si eu pe acelasi baiat. Dar am fost alaturi de ea pentru ca eu nu aveam nici o sansa, atunci !
Era foarte incantata si super fericita si acum nu-i mai ramanea decat sa astepte telefonul de la el. Nu vreau sa fiu rautacioasa, dar nici pana azi (22.07.2000), nu l-a primit !
Dar soarta a facut ca totul sa se schimbe. Ne-am mai intalnit intamplator, cand am trecut dupa vreo trei zile pe la Catalin si de vreo doua ori in autobuzul 182, de unde mi-a dat de inteles ca nu are nici un fel de intentie cu Luciana. Parca m-am mai linistit putin ! :)
A doua oara cand ne-am intalnit in autobuzul 182, eu eram la usa din fata si el la cea din spate. Ne intorceam de la scoala si era cald. M-am facut observata, si, tocmai cand ma pregateam sa cobor, a venit, m-a oprit si m-a rugat sa cobor la urmatoarea statie. Am fost foarte incantata, cu toate ca asta insemna sa-l conduc eu pe el acasa. Am mai vorbit in masina si cand am coborat el mi-a marturisit ca nu si-a ales bine fata pe care trebuia sa o agate la petrecere... Ca sa vezi...
Am inteles imediat mesajul, dar n-am putut sa ma las coplesita de sentimente. Ma gandeam ca daca nu i-a mers cu Luciana, atunci incearca cu prietenele ei... !!!
Apoi, o vreme nu am mai auzit nimic de el. Am inteles ca fusese plecat la mare si , daca la intoarcere nu a dat nici un semn de viata, aproape ca abandonasem lupta.

Intre timp, ma chinuiam cu "fantastica" mea relatie...

A inceput si scoala si speram sa ne mai intalnim, asa, intamplator, dar n-a fost sa fie.

Insa soarta mi-a suras intr-un final. Pe 17 octombrie a dat Luciana petrecerea de majorat.

Am facut o mare greseala sa-l invit si pe Alex, un fost prieten, dar care era sufletul petrecerilor, pentru ca nu m-a lasat in pace nici o secunda. Credeam ca voi pleca mai repede pentru ca presiunea era foarte mare. Insa, pe la ora 23 mi-am vazut visul cu ochii. Prietenul meu Catalin si a lui iubita, Loredana, au venit la petrecere. Timp de o singura secunda mi-a trecut prin cap ca s-a putea sa fi venit si Cosmin. Am intrat in camera si am vazut cum statea, sprijinit de perete, un pic speriat de atata necunoscut. M-am dus la el, l-am pupat pe ambii obraji si i-am urat bun venit. A fost foarte surprins, dar stiu ca restul serii l-am petrecut aproape impreuna. Aproape, pentru ca Alex tragea de o parte de mine si Luciana tragea de Cosmin. Pe la ora 1 mi-a spus ca trebuie sa plece caci avea treaba in ziua ce tocmai incepuse. Am reusit sa ii mai aman plecarea cu aproape o ora, timp in care am mai stat impreuna. Eram foarte jenati de privirile rautacioase ale lui Alex si ale Lucianei. In final, realul meu ajutor, Catalin, a pus doua melodii lente; acele balade rock ale lui Bon Jovi, preferatele mele, si am dansat cu Cosmin. Inima imi batea atat de tare, mai ales ca mainile lui umblau usor pe spatele meu. Nici nu pot sa descriu in cuvinte cat de bine m-am simtit si, la finalul melodiilor, l-am sarutat. Da, eu, fata aia timida in relatiile cu baietii, am avut curajul sa preiau initiativa. Sunt sigura ca l-am surprins, deci mi-am atins scopul!

Asadar, exact inainte sa plece am facut schimb de numere de telefon si el mi-a promis ca ma va suna in dupa-amiaza respectiva. Sincera sa fiu, nu credeam ca el va suna, mai ales ca stiam cum procedase cu Luciana, dar speram ca eu sa insemn mai mult pentru el. Si asa a fost...

Duminica, dupa noaptea alba si fericita, m-am trezit si i-am povestit mamei cele intamplate. Nu s-a aratat prea incantata, dar astepta sa vada continuarea. Dehh, mamele astea... Eu insa incercam sa ma detasez si ma uitam la tv. Pe la 17.30 a sunat telefonul. Am raspuns si m-am pierdut cand i-am auzit vocea in receptor. Nu-mi venea sa cred. Mi-a dat intalnire la el la bloc. Eram atat de entuziasmata si totusi nu am vrut sa risc, asa ca am sunat-o pe Roxi si l-am sunat si pe Catalin si am dublat numarul persoanelor. Daca tot ma intalneam cu Catalin, acesta m-a rugat sa ii aduc niste cd-uri pe care le uitase la Luciana. Nu ma simtea foarte bine, ca dupa tot ce se intamplase sa ma duc la ea, dar am facut-o si pe asta.

Pe drum m-am intalnit cu prietenul meu, care a realizat ca se intamplase ceva in seara precedenta. In sfarsit am ajuns la locul intalnirii, dar Cosmin nu venise. Pana cand a iesit pe usa apartamentului eram linistita, insa de atunci, inima a inceput sa imi bata intr-un ritm ametitor. Eram super-fericita. Si totusi, parca nu prea vroiam sa facem publica relatia noastra care era la inceput. Am stat, am povestit de la petrecerea tocmai trecuta si dupa vreo 2-3 ore am plecat spre casa. Dupa cum era de asteptat, s-a oferit sa ma conduca, iar momentele de dinaintea despartirii au fost de neuitat. Insa un lucru groaznic s-a intamplat: cel cu care eram angajata intr-o relatie, ne-a vazut. Normal ca s-a suparat, ne-am certat si se pare ca a suferit enorm. Dar de ce nu eram afectata si priveam totul cu atata raceala??? Pentru ca nu mai tineam la el, iar dragostea pentru noua persoana din viata mea inghitise sentimentele care le aveam pentru el. Stiu ca nu este frumos ce gandesc, dar cu inima nu te pui. Sunt momente cand ea comanda tot.

Dupa aceasta intalnire pe inserat, Cosmin a vrut sa stie daca vreau sa vina sa ma ia a doua zi de la scoala. Fireste ca am acceptat si de abia asteptam momentul. Dar, din pacate, uitasem ca se oferise sa vina la liceu sa ma astepte si Alex. A doua zi eram distrata, intr-o imensa stare de beatitudine. Le-am povestit colegelor, dar ele nu pareau prea increzatoare si se gandeau ca dau iubirea fostului meu prieten si prietenia Lucianei pentru Cosmin. Ele nu il cunosteau si ajunsesem la concluzia ca nici eu si asa m-am trezit intr-o mare dilema.

Inainte de ultima ora l-am vazut venind pe Alex, imbracat ca personajul principal din serialul "Nemuritorul" si avand in mana un mare buchet de trandafiri. Nu stiam pe unde sa ma ascund mai repede. Colegele mele l-au alungat, spunandu-i ca eu am plecat mai devreme si ca nu mai sunt la scoala. Am intrat intr-un final la ora si, pana la sfarsitul ei, a intrat un coleg de-al meu care il cunostea pe Alex si m-a dat de gol. Dupa ore, nu vroiam cu nici un pret sa il intalnesc pe Alex, dar pana sa ajung in statie l-am vazut. Normal ca mi-a facut morala si mi-a reprosat ca imi bat joc de el, dar eu nu-l bagam in seama. Cand am ajuns in statie s-a intamplat miracolul. Acolo ma astepta Cosmin. Nici nu-mi venea sa cred, dar a fost superb. Schimbul de replici dintre ei si faptul ca se intreceau in minciuni, numai ca sa nu recunoasca vreunul dintre ei ca venise dupa mine, m-a amuzat teribil. Dupa ce am urcat in masina show-ul a continuat si intr-un final Alex a coborat lasand florile unei tipe din autobuz. Ramasi singuri, Cosmin m-a condus pana acasa si a ramas sa vorbim la telefon. Normal ca a sunat si Alex si s-a luat iar de mine la telefon, dar greseala ca l-am invitat la petrecere nu aveam cum sa o repar. In final mi-a spus ca este sigur ca relatia mea nu o sa reziste si ca acel baiat isi va bate joc de mine. L-am contrazis si l-am asigurat ca acest lucru nu se va intampla, cu toate ca nu il cunosteam pe Cosmin decat de 2 zile.

Intre timp, presiunile facute de fostul meu prieten ma deranjau. Intalnirile cu Cosmin erau din ce in ce mai dese, iar la nici zece zile de cand ne-am cunoscut, i-am cedat... Dragi cititori, nu este cazul sa judecati acest fapt, sunt sigura ca si voi ati avut in viata voastra ocazia sa traiti acea big love, iar daca inca nu s-a intamplat, mai discutam dupa ce veti trece prin acesta experienta. Nu pot sa zic ca a fost ceva extraordinar, tinand cont ca aveam multe emotii, imi era frica si nu stiam cum se va comporta cu mine... Oricum, a fost ceva magic...

Mai stiu ca vremea era rece si urata, dar noi ne plimbam mult, povesteam despre tot si orice, incercam sa ne cunoastem mai bine.

La nici doua saptamani dupa cele intamplate, a venit balul bobocilor la noi in liceu. Normal ca mergeam impreuna ! Cu o zi inainte de bal, Cosmin a facut greseala de a nu se duce la meditatii. Mi se pare ca era vacanta. Oricum ma pot considera vinovata, caci a stat cu mine in acea zi. Nu credeam ca se va intampla ceva, dar, a doua zi de dimineata, in loc sa ma sune el sa stabilim ora la care ne intalnim, m-a sunat mama lui si mi-a spus ca a trebuit sa plece de urgenta, impreuna cu tatal lui, la bunicii din Craiova si nu credea ca va ajunge in aceeasi zi inapoi. Am fost foarte dezamagita. Toate planurile noastre se ruinasera si nici nu mai aveam asa chef de bal. Mi-am sunat colega si am rugat-o sa se intalneasca cu mine si sa mergem impreuna caci eram singura. Pe la ora 13 a sunat iar telefonul; de aceasta data era Cosmin. Am fost foarte surprinsa si el mi-a explicat ca aflasera ai lui ca nu fusese la meditatii si i-au interzis sa mearga cu mine la bal. Nu se rezolvase nimic, dar macar eram linistita ca nu se intamplase nimic grav.

Am ajuns totusi la bal, dar nu aveam nici un chef de distractie. Colegii ma incurajau si incercau sa ma distreze. Chiar am dansat, sau, ma rog, m-am prostit si eu, numai ca sa pierd vremea. Dupa vreo 3 ore imi venise iar cheful de dans si m-am indreptat catre ring, cand, la intrare, l-am vazut pe Cosmin. La inceput am crezut ca am vedenii si faptul ca il doream atat de mult aproape de mine ma face sa aiurez, dar am realizat intr-un final ca era adevarat. Nici nu stiu cum sarit din gramada de oameni si am ajuns in bratele lui, dar stiu ca il strangeam atat de tare ca nu mai vroiam sa plece de langa mine. Mi-a povestit ca a fugit de acasa si si-a luat si un prieten cu el ca sa poata intra in discoteca, caci ai lui ii luasera si biletul si banii.

Acesta a fost inca un momemt sublim care m-a facut sa ma simt cea mai norocoasa si fericita fiinta de pe Pamant. Am realizat in acele momente ca intr-adevar insemn ceva pentru el, daca a facut aceste gesturi, numai ca sa fie cu mine! Mi se parea ca traiesc cel mai frumos vis din care nu vroiam sa ma trezesc.

Timpul a trecut, au venit si sarbatorile de iarna, dar inainte, pe 7 noiembrie, a fost ziua lui, prilej cu care m-am agatat de gatul lui, la propriu, prin initiala comuna a numelor noastre pe care i-am daruit-o.

Asadar, Craciunul ne-a adus amandorura cadouri si clipe frumoase. Si revelionul il tin in cutia cu amintiri de neuitat din inima mea. Nereusind sa mergem la vreo petrecere, am hotarat sa mergem in Piata Revolutiei, unde era un mare concert. Nu ne-am dat seama ca va fi un frig teribil si o ninsoare interminabila, ca altfel nu am fi mers, insa, odata ajunsi, am ramas. Am inghetat de tot, dar, simplul fapt ca ne tineam in brate ne incalzea destul.

Restul vacantei ni l-am petrecut impreuna. Ne facusem programul fiecare, in functie de celelalt. Mergeam impreuna la scoala, cateodata el venea pana la mine, cateodata eu pe la el. Asa am ajuns sa ii cunosc cativa dintre colegi.

Era sa uit de petrecerea din 12 decembrie, data de Alina. Din cate mi-a spus el atunci, i-a placut mult de mine cand a venit sa ma ia de acasa. La petrecere am stat numai impreuna si asa i-a cunoscut si el pe Mihaela si Bogdan, doi buni prieteni.

Deja sentimentele mele atingeau punctul maxim si ma simteam atat de bine, de fericita, de puternica, incat ma credeam invincibila.

Odata cu trecerea timpului, presiunea bacului si a meditatiilor devenea din ce in ce mai mare. Singura mea scapare din aceste chinuri era Cosmin. Ajunsesem sa ma duc cu nerabdare la meditatii la chimie pentru ca stiam ca atunci cand ies el ma va astepta si faceam acel drum de la Eminescu pana in Colentina, pe jos.

Incepusem sa il cunosc, sau cel putin asa credeam.

A venit si 1 martie si, cum stia ca nu imi plac martisoarele, mi-a daruit un mare catel de plus (pe care, dupa 8 ani, inca il mai am). Chiar si dupa atata vreme, ma bucuram ca un copil de fiecare data cand ma suna si de abia asteptam sa vina seara ca sa ne putem vedea. Tot prin acel martie am fost la balul indragostitilor si noi eram unul din putinele cupluri in care intr-adevar erau doi indragostiti.

Zilele, saptamanile treceau si incercam sa petrecem cat mai mult timp impreuna, dar eu nu mai eram atat de disponibila. Veneau lunile mai si iunie cand eu dadeam bacul. Stresul, emotiile si presiunea ma terminau si foarte rar gaseam cateva momente libere. Tocmai aici s-a intamplat inevitabilul. El nu a inteles acest lucru si faptul ca ma zbateam sa imi impart timpul intre scoala (caci aveam de incheiat niste medii), meditatii (caci erau materii pentru bac si facultate) si el (pentru ca il iubeam si vroiam sa fiu cat mai mult timp cu el), l-a facut sa se simta neglijat. Nu mai puteam sa ii fiu disponibila mereu, cu toate ca am cam chiulit in acea perioada mai mult decat in toata viata mea de scolarita.

Spre deosebire de el, eu l-am inteles si l-am ajutat. Nu aveam pretentia sa mi se ridice nu stiu cate statui sau sa mi se dea nu stiu ce decoratii, dar am scris eu cateva caiete pentru el (unul de istorie, unul de romana), plus cateva referate, luandu-mi din timpul meu care si asa trecea foarte repede. Scriam in ore la scoala, scriam noaptea si mereu incercam sa nu il dezamagesc. Si totusi, as vrea sa stiu si eu cine ar mai fi facut asta, daca nu fiinta care-l iubea cel mai mult. Niciodata nu l-am refuzat si am facut tot posibilul. Toata lumea se mira si ma credea nebuna, dar mie mi se parea ceva normal. Iti ajuti prietenii in asemenea situatii si nu iti ajuti fiinta draga??? Intr-adevar timpul meu liber se limita la 2-3 ore, duminica dupa-amiaza, dupa ce faceam tot atatea ore de meditatii la matematica, dar eu faceam tot posibilul.

Adevaratele compromisuri le-am facut insa in pat. S-a chinuit mult pana sa ma convinga de cat de interesante si placute pot fi unele chestii, dar pana la urma am cedat, caci in dragoste este totul sau nimic. Nu ma autocompatimesc, dar daca nici aceste lucruri nu sunt facute din dragoste, atunci eu nu mai inteleg nimic.

In sfarsit a venit bacul. La prima proba a venit cu mine si cu toate ca nu crede, el mi-a dat multa incredere in mine si m-a ajutat sa imi inving frica. Era si este talismanul meu norocos. Apoi a plecat din Bucuresti si nu a fost partas la marele meu succes de la franceza. Nedorind sa ma influenteze, nu a mai venit la celelalte probe, dar stiu ca s-a gandit la mine. Era primul pe care il sunam, in cazul in care nu treceam pe la el ca sa fie sigur ca am depasit inca un obstacol.

A venit si penultima proba dupa care am mers cu prietenii in Spring, dar nu mai m-a dus si la petrecerea de dupa pentru a mai petrece cateva clipe cu el. In ziua rezultatelor am fost mai mult suparata decat fericita, cu toate ca trecusem bacul si il luasem chiar cu 8 si ceva. M-a suparat mama care a vrut sa se laude in fata unor cunostiinte care nu merita respectul nostru, spunand o nota mai mare. Dar parca vocea lui m-a incurajat la aflarea vestii si m-a binedispus.

Apoi a plecat la mare si in inima mea a ramas un gol. As fi dat orice sa fiu macar o zi cu el acolo. Am plecat pana la urma si am stat cu Mihaela si cu Bogdan in gazda. Fericirea mea nu era neaparat faptul ca vedeam marea, ci, mai ales faptul ca speram sa il gasesc pe el acolo. Cu toate ca stateam in Eforie Nord si pana in Olimp unde era el cazat era foarte mult, in prima seara i-am convins pe ai mei prieteni sa mergem sa-l cautam. Nu stiam nimic sigur, dar speram sa avem noroc. Era foarte rece, ploua si dupa lungi cautari am ales sa abandonam. Eram foarte dezamagita si nu vroiam cu nici un pret sa ma dau batuta. A doua zi nu se putea face plaja si atunci am hotarat sa incep cautarile. Am fost la posta, l-am sunat pe Catalin, care insa nu stia unde se cazase Cosmin. Am stat si m-am gandit ca ultima sansa era Cristi, prietenul lui Cosmin. L-am gasit cu greu in cartea de telefon, l-am sunat dar nici el nu mi-a dat un raspuns sigur, insa, mi-a lasat un indiciu. Am plecat, am facut o ora pe drum, 1/2 ora pana am gasit hotelul. Momentul mult asteptat a fost primit cu mare raceala de catre el si, in loc sa aprecieze eforturile mele, m-a certat. In acele momente m-am simtit ca ultimul ca ultimul om de pe Pamant si am realizat cat de fraiera eram. Surprinderea lui si raceala cu care m-a tratat m-au dezarmat complet si dupa ceva timp am fost nevoita sa ma intorc in Eforie.

Cu toate ca Mihaela si Bogdan m-au sfatuit sa nu il caut, nu se asteptau ca lucrurile sa mearga atat de rau. Dar eu nu am facut decat sa ii demonstrez cat de mult tin la el, asa cum a facut-o si el la inceput, cand a venit dupa mine la bal.

Timpul ramas l-am petrecut aproape singura si apoi ne-am intors acasa. Cu toate ca am venit in aceeasi zi acasa, nu m-a sunat. A facut-o insa sambata, cand ne-am intalnit si a fost foarte darnic. Mi-a dat cadoul pentru ziua mea si a hotarat ca este mai bine sa ne despartim!!! Explicatia era aceea vesnica, antica si de demult, cum ca si-ar fi gasit pe altcineva si ca totul se intamplase inainte de bac. Nu a reusit insa sa imi explice cand se intalnea cu ea, caci aproape toata ziua era cu mine si cand nu era, oricum nu avea timp de altele. Intr-adevar intalnise pe cineva la mare, dar nu stiu daca era ceva serios, mai ales ca am inteles ca acea tipa, cand a fost pusa sa aleaga, l-a ales tot pe prietenul ei. Seara si noaptea de sambata au fost groaznice pentru mine, mama fiind nevoita sa stea cu mine pana la 1 noaptea ca sa ma linisteasca. Si nimeni nu avea dreptul sa ma contrazica dupa cat de mult m-am implicat eu in aceasta relatie.

Si ziua de duminica a fost distrusa, starea in care ma aflam era de nedescris. Un suport neasteptat a venit insa din partea Lucianei, care a trecut si ela la randul ei printr-o situatie asemanatoare si incerca acum sa ma linisteasca.

Meditatia de la chimie de luni nu a mai avut acelasi farmec, iar gandul ca a doua zi era ziua mea de nastere si ca voi fi singura, nu-mi dadea pace.

De atunci toata lumea imi dadea sfaturi, toti se credeau experti, dar este foarte usor sa dai sfaturi din afara situatiei...

Singura mea rugaminte pentru cititorii acestui articol este de a nu incerca sa judecati. Acestea au fost si sunt trairile mele de la varsta de 18 ani. Asa am gandit, am simtit, am trait atunci si tot ce am facut acum este sa va impartasesc si voua ceea ce a fost. Despre Cosmin spun si acum ca el reprezinta persoana pe care am iubit-o cel mai mult pana in momentul de fata. S-ar putea sa ma enumar printre acele putine persoane care au trait o iubire adevarata in viata. Ne-am revazut dupa cativa ani. Eram de aproape 4 ani cu cineva, dar momentul revederii lui m-a dat peste cap total; erau fluturasi, genunchi moi si toate acele trairi pe care le ai cand vezi pe cineva foarte drag. Am ramas prieteni, vorbim, dar mai rar si stiu ca ma pot baza pe el daca am nevie de ceva.