Serendipity...

Author: Clo /

"Serendipity", undeva in Bucurestiul vechi...
Acesta este visul meu!
Serendipity este însuşirea de a găsi obiecte interesante (de valoare), este cel mai frumos cuvant din limba engleza (din punctul meu de vedere).
Ce ar fi?
Ar fi cea mai frumoasa florarie din tara. Ar avea cele mai frumoase flori. Si ar mai avea ceva: cele mai personale mesaje.
Visul meu este sa am aceasta florarie si fiecare buchet, aranjament sa fie extrem de personal. Sa fie insotit cu cate un biletel scris de mana celui care il achizitioneaza; bilet care sa descrie in totalitate sentimentul ce insoteste acele flori.
As pune la dispozitie foi, cartoane colorate, pixuri, stilouri, creioane, cu care fiecare dintre cei care cumpara sa scrie, cu propria lor mana, ceea ce inseamna pentru ei si, mai ales, pentru cei ce urmeaza sa primeasca acel cadou.
As sta de vorba cu fiecare om in parte, as vrea sa ii aflu povestea. Sa observ cati oameni se indragostesc, cati iubesc, cati isi cer iertare pentru greselile facute, cati isi apreciaza parintii, bunicii...
M-as hrani cu acele povesti si le-as trai pe fiecare in parte cu o mare intensitate.
As fi cea mai fericita sa stiu ca fac fericita macar o persoana intr-o zi.
Mi se pare un gest absolut sublim sa daruiesti flori. Si mai ales sa descri, cu toate cuvintele tale, scrise din inima, din suflet, ceea ce simti pentru acea persoana.
Florile te bucura, iti infrumuseteaza viata, dar, la un moment dat, mor. Dar cuvintele scrise ti se intiparesc pe retina, pe suflet!
Doamne, cat de fericita as fi daca mi-as indeplini acest vis!
As da toti anii de scoala si de munca pentru a fi zilnic ACOLO, sa traiesc prin sentimentele oamenilor din jurul meu!

Castanele

Author: Clo /

Toamna nu a fost niciodata anotimpul meu preferat, dar are ceva special care ma trimite inapoi in timp, pe vremea cand eram copila, fara nici o grija si fara nici o obligatie.

Imi amintesc in fiecare an, prin septembrie, cum adunam kilograme intregi de castane si le aduceam acasa. Imi dau seama acum ca innebunit-o probabil pe bunica mea cu atatea castane, dar erau pasiunea mea.

Dezvoltasem un cult al lor si le gaseam mereu alte si alte intrebuintari. Le cantaream (aveam un cantar precis, cu greutati si alte device-uri), le “gateam” amestecandu-le cu frunze si ce mai “imprumutam” de la bucatarie, gen malai, sare, faina, zahar… mi le vindeam singura, evident dupa ce le cantaream, in “boutique-ul” pe care mi-l improvizasem sub masa din sufrageria bunicilor.

Mi-am adus aminte de castane si de partea aceasta frumoasa a copilariei mele azi, cand ma plimbam pe meleaguri straine, intr-un parc, in pauza dintre sedinte.

Ce a trecut vremea!!!

Vreau copilaria inapoi, sa se tot repete… mi-e dor de oamenii din copilaria mea, mi-e dor sa nu am obligatii, mi-e dor de bunicii mei care acum ma privesc din cer si nu conteaza in ce tara sunt, ei ma vad ca ingerii calatoresc ca gandul si ca vantul in Rai!