Crampei de viata

... sau, doi politisti numarau o trila.
Am avut aceste cateva zile libere cu ocazia sarbatorilor de iarna. Si le-am petrecut cu familia si prietenii. Asa e cel mai frumos.
Mosul nu a fost foarte generos, dar, saracul de el, il cred. Ce imi doream eu nu avea cum sa incapa intr-o cutie sau intr-o punga de cadouri. De fapt, nici nu e ceva material... Whatever...
Am sa incerc insa sa va explic trilema mea. Trilema este de fapt o dilema si inca un pic...
Sunt sigura ca exista in viata fiecaruia dintre noi persoane pe care nu le puteti suferi. Care, in principiu, au facut ceva rau in trecut si care v-au suparat cu ceva, drept urmare, acum nu le puteti suferi. Pana alaltaieri exista si in viata mea cineva de genul asta.
Aici incepe prima parte din trilema mea.
Este draguta, desteapta, poate cam prea libertina si mi-a furat iubitul din clasa a VII-a. De atunci nu o mai pot suferi. Am mai spus ca am simtul proprietatii foarte bine dezvoltat. Din clasa a VII-a pana acum ne-am mai intalnit si toata lumea si-a dat seama ca daca as fi vrut sa o fi paruit de cateva ori.
Vineri seara insa, am iesit cu ea si inca 3 persoane intr-un bar. Ce se poate intampla cand se aduna 3 fete si 2 baieti (acestia din urma straini mie)? Toate discutiile duc la sex. Am glumit destul de mult pe seama unuia dintre ei si..., mai in gluma, mai in serios, discutia s-a mutat catre noi doua. Cum am avut deja o experienta girl-to-girl si ea isi doreste, m-am aratat dispusa. Si uite asa, s-a aprins scanteia in mintea ei. A tot tinut sa imi mentioneze ca ea a vorbit serios si ca se gandeste cu ardoare la asa ceva. INCREDIBILLLLLL! Dupa aproximativ 13 ani de ura si nervi, sexul dezamorseaza tot.
Si am inceput sa o privesc cu alti ochi. Este destul de kynky si are o imaginatie bogata. Si... cred ca ar iesi ceva scantei. Hmmm... Astept sa faca primul pas. Pana la urma ea trebuie sa ceara, eu sunt aici.
A doua parte a trilemei o reprezinta o bucatica din felul meu de a fi. Cea mai buna prietena a mea a spus ca ma vede mai degraba mama decat sotie (asta insa intr-un viitor foarteeee indepartat). De ce? Pentru ca eu nu cred in casnicie, nu cred ca pot exista oameni fideli, nu cred ca poti sa stai cu cineva ani si ani de zile in aceeasi casa si sa formezi FAMILIA PERFECTA. Ciudat ar spune cei care ma cunosc, tinand cont de faptul ca ai mei se cunosc de 38 de ani si au o casnicie veche de 28 de ani. Dar altele erau vremurile. Altele erau conceptiile, dorintele, nevoile. Cu toate ca sunt inconjurata de amici casatoriti sau cuplati de ani de zile, nu mai cred in ceva stabil. Poate ca nu mai am incredere in oameni... sau in mine.
Drept urmare sustin sus si tare ca eu nu ma marit si nu vreau copii.
Si cred ca pierd foarte mult din cauza asta. Cred ca "am pierdut puncte" si in fata LUI cu asta.
Si tot zilele astea mi s-a demonstrat ca mai exista baieti care vor asa ceva (familie, casnicie, copii). WTF? Gresesc eu? ... Se pare ca da. Am sa invat sa imi tin gura. Sa pastrez aceste ganduri pentru mine si poate nu voi mai speria oamenii din jurul meu.
A treia parte este totusi felul meu de a fi, per ansamblu. Eu iubesc oamenii. Si mai ales prietenii. Eu ajut mereu, cu ce pot, cat pot. De cele mai multe ori, din ratiuni financiare, nu am putut sa fiu mereu ACOLO sa fac ACEL LUCRU cot la cot cu ceilalti. Dar intentionam asta. Recunosc ca sunt curioasa, dar ma doare al dracului de mult cand raman ultima care afla x chestii, cand sunt ultima invitata in x loc, doar pentru ca nu eram acolo cand s-a discutat despre acel x lucru. Imi place sa cred ca prietenii sunt prieteni indiferent de disponibilitatea sau indisponibilitatea unora dintre noi.
Apoi, poate ma implic prea mult. Poate pun prea mult suflet in orice lucru neinsemnat si un eventual esec sau refuz doare de o mie de ori mai mult decat in mod normal.
Poate sunt prea sfatoasa si cred ca detin adevarul absolut (acest lucru mi-a fost reprosat). Dar eu nu am sustinut niciodata asta. Doar, datorita faptului ca imi place sa comunic, imi spun parerea. Asta nu inseamna ca ce spun eu e litera de lege (ciudata alaturare de cuvinte tinand cont ca eu CHIAR FAC LEGI la job).
Si poate ca IMI PASA PREA MULT. Prin definitie eu sunt foarte egoista, dar cand e vorba de actiuni ce implica si relatiile (fie ca e vorba de cele cu prietenii sau de cele cu baietii/barbatii), sunt repetenta cu coronita (cred ca o sa inregistrez replica asta pentru ca ma defineste 100%).

Una peste alta, noul an se anunta greu. Foarte greu. Trebuie sa imi revizuiesc comportamentul, sa fiu mai miserupista, sa am mai multa grija de mine si, daca tot sunt neagra in cerul gurii (asa spune mama cateodata... ma considera rea), pai atunci sa se vada asta.

Si totusi... poate sunt doar refulari de sfarsit de ani... sau nu.