Crampei de viata

Se spune ca doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa. Se mai spune si ca odata ce ti-ai daruit inima cu totul, ceva acolo in fiecare dintre noi trebuie sa continue sa bata. Si atunci, nimic altceva nu poate umple golul lasat decat o iubire mare care sa strige prin toti porii tai: iubesc si sunt iubita. E adevarat, dragostea nu e pur si simplu un schimb, un troc sec pe care il facem cu cei de langa noi doar ca sa putem spune ca avem o relatie, dar este intr-o oarecare masura cuantificabila. Putem iubi mirosul unei ploi de vara, un rasarit pe malul marii, un cer senin dar totodata putem spune “te iubesc ca pe nimeni altcineva!”. Nu poti sa te daruiesti complet, sa inchizi ochii si sa uiti de toate sfaturile rationale pe care le-ai auzit vreodata daca nu stii ca cineva e gata oricand sa traiasca toate astea alaturi de tine. Nu e nimic absurd in a cere sa fii iubita daca nu la fel macar in aceeasi masura.
Cea mai buna reprezentare a unui cuplu este spun eu, fuziunea Ying si Yang unde masculinul si femininul se completeaza desavarsit asa cum probabil, in intimitea propriilor ganduri, ne-am fi dorit cu totii cel putin o data sa se intample si in viata reala. Un dezechilibru in impartasirea sentimentelor ar rasturna neindoielnic toate legile logicii emise vrodata. Exista o jumatate mai mare decat cealalta? Imposibil! Nu e deloc utopie ceea ce-mi doresc. Nu cer sau sper in perfectiune atunci cand vine vorba despre oameni si limite. Cred insa cu toata fiinta mea in perfectibilitate, in atingerea unui punct in care iubim si suntem iubiti fara constrangeri, in mod comparabil de ambele parti.