Crampei de viata

Va spusesem acum cateva zile ca am participat la un concurs organizat de cei de la Trilema care presupunea compunerea unui text de minim 495 si maxim 505 semne. Un concurs cu texte care sa se incadreze in proza arhiscurta.
L-am gasit pe un blog pe care il citesc destul de des si m-am gandit sa particip si eu. Am gandit ca e ca la loto. Tuturor ne place sa castigam, dar cum putem face asta daca nu jucam? Asta am zis si acum... hai sa vedem ce iese.
Eram la birou si mi-am rapit vreo 20 de minute ca sa ma gandesc la un text. Am numarat la litere, la spatii si semne de punctuatie pana mi-au iesit 503. Am dat send si am fost inscrisa in concurs. Am intrat la pozitia 63 (inca 6 si intram la una din pozitiile mele preferate :P).
Apoi am asteptat. S-au inscris 159 de texte pana la final.
Jurizarea a durat cateva zile. Initial erau 13 premii. Locul I, II si III si 10 mentiuni. Locul I primea 300 lei, II 200 lei si III 100 lei. Mentiunile constau in cate un domeniu si hosting gratis pentru 1 an.
Am primit duminica mail in care am fost anuntata ca s-au afisat rezultatele. Emotii, chestii... Ma simteam ca la bacalaureat si ma uitam pe lista si nu ma vedeam.
Acum voi va intrebati de ce ma uitam la castigatori? De ce eram atat de sigura ca am castigat? Pai... nu eram, dar imi doream. Nu m-am gasit pe nici o lista. La naiba. Am dat un Ctrl F si am scris 63 (numarul meu de concurs). L-a gasit... Si uite asa am vazut ca sunt pe locul 113 (din 159), cu un punctaj de 28.125.
Ehh, asta e... Macar am incercat.
Si apoi citesc restul articolului. Domnul Mircea Popescu, organizatorul concursului, a fost impresionat de multimea care a participat la concurs si a marit lista de castigatori. Astfel, in afara celor care nu au primit nici un vot din partea juriului (adica 42 de participanti) toti au castigat.
Au fost locul I, II si III si mentiuni. Printre care si eu! Yupyyyyy.
Deci, am castigat un domeniu si hosting pentru 1 an.
Tot e ceva. Pe bune. Este mai mult o incurajare pentru tentativele mele literare.
Acesta este textul castigator:
"Te urasc cum iubesc un rasarit de soare, un zambet de copil, o cafea buna, o declaratie de dragoste, o floare daruita din inima.
Te urasc cum iubesc viata, libertatea, imaginatia bogata, mintea agera si talentul tau.
Te urasc pentru ca am ajuns sa te respir, sa te simt, sa te gust, fara ca tu sa iti dai seama.
Te urasc pentru ca m-ai ridicat in al noualea cer si m-ai lasat sa cad, sa ma sparg in mii de bucati si nu m-ai lipit la loc.
Te urasc pentru ca m-ai facut sa te urasc.
De fapt, cred ca te iubesc!"

P.S. Iti multumesc M pentru ca mi-ai dat ocazia sa refulez in asa vorbe si, probabil, pentru ca sunt sincere si din inima au impresionat.
Iti dedic si tie acest premiu cu toate ca nu iti pasa!

x² + px + q = 0 W = ∫F(S) x cosα dS V= ds/dt

x_1/2 = -p/2 ± √ (p/2)² – q ↑‼ tg hx = e^x – e^-x/ e^x + e^+x O = I x N

u_c = U (1 – e^-t/RC) C + O₂ = CO₂

f_r = 1/2¶ x 1/√LC; w = 2¶f_r 4FeS₂ + 11O₂ = 2Fe₂O₃ + 8SO₄

-d/dt∫BαA = ǾE^’dl = - ∫ (δB/δt +rot(B x v)dA) x ≠ y; z = x

HCl + H₂O ↔ Cl^- + H³O w_rot = ½ x J w²

a² = b² + c²

V = 1/6 ¶ h (3 ə² + 3 ə⁴ + h³) P_v = ♥

Daca ♥ este raspunsul, pot sa reformulez intrebarea???

Stateam si ma gandeam ca m-am culcat de 2 ori cu tine si nu stiu cum arati dezbracat.
Da, e chiar de ras, dar este adevarat.
Poti sa pui la socoteala ca ambele dati eram beata. Pe de-o parte din cauza alcoolului si pe de alta parte din cauza beatitudinii care ma stapanea la maxim. (Maxim, am spus... =)) )
Da, am inteles ca eram amandoi ca doi copii prosti (tu chiar esti copil) si ne era teama sa ne atingem sau macar sa ne sarutam. Ai sustinut mereu, sus si tare, ca baiatul trebuie sa faca primul pas. Tie ti-au trebuit trei incercari pana "sa ma impiedic". Dar asta e tot farmecul, nu?
Era mereu (adica in ambele cazuri) bezna. Era noapte. De fapt nici nu a mai contat cum naiba arati gol. Era de ajuns ca erai gol cu mine, langa mine, in mine.
Cat de mult m-a amuzat faza cu prezervativul. Nu-l gaseai. Aveam si eu unu'. Cred ca ti-am si zis, dar era penibil sa nu ai. Oricum nu-mi place cu el, dar nah... stiam eu ce flori mai polenizasesi inainte???
Ai fi vrut sa te ajut sa il pui? La naiba... nu ma pricep. Nu am incercat nici macar pe o banana sau pe un castravete (mi-au venit niste idei!!!). E de datoria voastra sa va "imbracati", nu? Cine stie mai bine decat voi parametrii pe care ii detineti?
Si apoi a fost faza cu desuurile mele. Cat le-am cautat dupa jocul nostru de-a baba oarba... Cum naiba or fi ajuns in partea cealalta a camerei, habar n-am.
Te-am pipait asa, un pic, dar chiar nu aveam de gand sa te masez ca sa iti descoper patratele de pe abdomen. Eu vroiam doar sa fac sex. Mai ales cu tine.
Mi-a placut ca ai coborat la subsol. Niceeee... si nici macar nu ai avut pretentii de reciprocitate. Oricum, la mine e mai greu. Trebuie sa meriti ca sa ai privilegiul de a te gusta.
Din pacate pentru tine, fraier mic ce esti, nu mi-ai mai dat ocazia.
Asta e... tu ai pierdut la faza asta. Dar ar fi bine sa te gandesti ca imi plac acadelele... pe bat... hmmm.
Una peste alta, sau, mai bine zis, unul peste alta, habar n-am cum arati gol.
Nu e funny???

M-am intrebat de cateva ori ce s-ar intampla daca anumite persoane ar ajunge sa imi citeasca blogul. Desigur, pot sa restrictionez accesul unora, insa nu asta e ideea.
Ce s-a intampla daca anumite "personaje principale" din povestirile mele ar citi ce am scris despre anumite intamplari.
Una dintre variante ar fi ca poate ar intelege mai bine cat de intens au fost traite acele intamplari. Desigur ca as putea sa cad in ridicol in acceptiunea lor, dar este alegerea mea ce si cat, cum, cand postez.
Sa luam un exemplu: presupunem, prin absurd, ca EL ajunge sa citeasca. Ii trebuie ceva timp liber si rabdare ca sa ajunga sa citeasca tot. Dar... citeste! Ce e de facut apoi? Este logic ca eu nu am de unde sa stiu daca citeste sau nu, decat daca se exprima intr-un anume sens. Si..., tinand cont ca astept de vreo 6 luni sa se exprime intr-un fel sau altul, eu zic ca sunt in siguranta! :)
Pana la urma ce mare branza? Oricine poate scrie orice. Oricine poate citi aceste aberatii si poate sa aiba o parere sau nu.
Si totusi... daca ar citi?
Internetul asta face minuni cateodata. Si google-ul la fel. Dar am speranta ca se considera destul de superior ca sa nu stea sa caute aiurea in eter vre-un blog al unei ratacite in meandrele amorului neimplinit.
Si, daca ma gandesc mai bine, sa-l citeasca frate. Macar e cat de cat cursiv, nu cred ca am facut multe greseli gramaticale sau am aberat extrem de deranjator.
Si daca a citit si nu a reactionat ar trebui sa ma simt prost? Nu. Ori nu are ce sa spuna ori nu este destul de interesant sau interesat ca sa se deranjeze.
Una peste alta, tinand cont de faptul ca unii oameni ce ar putea sa fie subiecte picante pentru mine, ma citesc, nu imi permit sa (mai) fac greseala de a se afla printre subiecti. Stiu cel putin 2 persoane care, atunci cand vor citi fraza asta, vor zambi!

Si mai eu un crez: toate se intampla cu un motiv. Se intampla atunci cand trebuie (cel mai des atunci cand nu te astepti).
Poate asa reusesc sa ma desprind de obiceiul pe care il am de vre-un an: sa caut potcoave de cai morti.
Un singur lucru mai adaug: am oua sa ii dau chiar eu sa citeasca articolele despre sau cu el.
Lectura placuta!

Daca ala negru cu coada si furca care exista in maruntaiele pamantului ar fi facut preselectie pentru o asistenta, cert as fi castigat detasat competitia.
Why? Pentru ca pot!
Stiam de mult ca o vorba doare mai mult decat o palma si mai stiam ca poti sa ridici sau sa dobori un om cu vorbele, dar nu ma vedeam in stare sa devin asa.
Ehhh, uite ca se poate.
M-am hotarat sa fiu altfel decat eram pana acum.
Why? Pentru ca pot.
Mi s-a spus ca ceea ce NU mi se intampla, cu toate ca imi doresc, poate fi cauzat de faptul ca ceva din "sistemul" meu nu functioneaza cum ar fi trebuit sa o faca.
Ok!!! Un raspuns cat se poate de pertinent si realist.
Pai, daca pana acum eram fata buna, ajutam pe toti, aveam incredere in lume, lasam de la mine pentru chestii minore sau chiar mari, incercam sa impac si capra si varza ca sa nu se supere nimeni, ma ofeream pentru orice, si, nu a mers "sistemul" cum ar fi trebuit, am zis sa incerc sa fiu exact pe dos.
O sa fiu rea, nesimtita, o sa jignesc de cate ori o sa am ocazia, o sa ma doara in cur de toti si de toate, o sa fiu exact invers decat eram pana acum.
O sa pot?
Probabil ca imi va fi foarte greu si probabil ca multe lume nu o sa merite unele chestii, dar deja m-am saturat sa fiu Zana Maseluta care este f****a in cur de toti, tocmai pentru este buna.
Ehhh, sa vedem ce iese!!!

Nu as putea sa spun exact de ce am ales melodia asta. Poate pentru ca ma unge pe suflet, poate pentru ca e in playlistul de la mp3 si am ascultat-o la infinit saptamana asta, poate pentru ca azi a fost difuzata de 2 ori la Radio Guerilla???
Poate ca da.
De fapt cred ca stiu. Pentru ca versurile spun un mare adevar.

In citirile mele de bloguri din blogroll, am gasit la Strumfita cu esarfa un concurs. Este organizat de catre cei de la Trilema, mai exact de catre Mircea Popescu.
Este vorba despre un text de maximum 500 de semne (cu mica toleranta de +/- 1%). Textele ce depasesc acest barem nu sunt luate in considerare.
Sunt si ceva premii puse in joc: "Primul clasat va primi un premiu de 300 RON. Al doilea clasat va primi un premiu de 200 RON. Al treilea clasat va primi un premiu de 100 RON. Urmatorii 5 10 clasati vor primi cate un nume de domeniu (.com, .net, .org, .biz etc, exclus .ro) plus hosting gratuit pe un an de zile (in conditii identice cu Bursierii Trilema). Castigurile in bani se acorda prin inmanare directa in municipiul Timisoara, ori prin transfer bancar sau mandat postal, in restul tarii (sau al lumii)."
Concursul are 2 etape. In perioada 12 - 31 ianuarie trebuie sa postezi pe blog textul cu care vrei sa participi si sa trimiti un link cu postul catre organizatori, ca si comment la articolul respectiv. Apoi, intre 1 si 5 februarie juriul analizeaza si delibereaza. Pe 6 februarie sunt anuntati castigatorii.
Va propun sa participam cu to(n)tii. Poate castiga vre-unul dintre noi si face cinste si celorlalti.
Asta este textul meu:
"Te urasc cum iubesc un rasarit de soare, un zambet de copil, o cafea buna, o declaratie de dragoste, o floare daruita din inima.
Te urasc cum iubesc viata, libertatea, imaginatia bogata, mintea agera si talentul tau.
Te urasc pentru ca am ajuns sa te respir, sa te simt, sa te gust, fara ca tu sa iti dai seama.
Te urasc pentru ca m-ai ridicat in al noualea cer si m-ai lasat sa cad, sa ma sparg in mii de bucati si nu m-ai lipit la loc.
Te urasc pentru ca m-ai facut sa te urasc.
De fapt, cred ca te iubesc!"

AVERTISMENT: in acest articol vor exista injuraturi.
Mama ei de zapada!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Doamne cat urasc iarna! Din toata inima!
Dupa ce ca e un frig de mori mai sunt si nevoita sa plec zi de zi de acasa si sa calaresc nametii pana la birou. Si dai si circula cu transportul in comun, ca deh, este chiar sport extrem cu masina pe vremea asta (mai ales cu cauciucuri de vara).
Si am asteptat sa se potoleasca potopul rece ca sa ies iar la munca. P**a mea! A doua oara pe anul asta cand am iesit sa dau zapada.
In primul rand masinuta mea este parcata in spatele blocului. Deci, in vecii vecilor nu va trece o deszapezitoare pe acolo.
Ma uitam pe geam si, daca nu stiam exact unde am parcat, chiar nu mai vedeam masina. Acum arata ca o mica dubita. Alba. Crescuse cu aproape 30 cm ininaltime si era flancata de cam tot atatia.
Doamne, si ma f***a o lene!!! Dar nah, unde este un barbat cand ai nevoie de el? Sunt buni la dat zapada si la dus gunoiul. :D Nobile indatoriri.
Ok, repet faza de acum cateva saptamani. Imbrac costumul de sky, ca sa nu mor de frig. Aratam ca un fucking blue alien. Apare o mare problema insa. Acum imi este mare costumul. Il am de vreo 2 ani si este ca si nou pentru ca, in profunda mea ura pentru iarna, nu l-am folosit decat pentru o singura excursie la munte, unde, am stat in cabana, logic!
Deci, revenind la problema, ce naiba sa fac? Imi pun curea la pantalonii de sky. Alta solutie nu era. Foarte tareee! Ok. Trag caciula pe ochi, pun manusile si car lopetile pana jos. Si dai si lupta si dai si lupta.
Doamneeee, cata zapadaaaaa! Eram pana in gat in ea si ea pana in gat cu mine! am lopatit la zapada vreo 2 ore. Obositor!!!
Intr-un final, dupa lupte seculare, de vreo 2 ore, am terminat! Phiuuu.
Partea cea mai frustranta a fost ca au existat vreo 2 vecini care m-au asistat de la geam in toata sfortarea mea cu natura si radeau. Radeau ca imbecilii impotenti pentru ca doar atat puteau sa faca. M-au aplaudat la sfarsit. Singura mea reactie a fost o injuratura pe masura micimii mintii lor, fapt ce i-a frapat. Sunt o domnisoara, ce p**a mea. Pot sa injur cat vreau si pe cine vreau.
In toata valtoarea asta era sa imi gasesc dragostea! Ehh, asa e viata. Alta data ma plangeam ca trece cu tramvaiul pe langa mine, ca "zboara", ca... sa-i ia dracu! Un boschetar a trecut pe langa mine. A cazut intr-o profunda admiratie. Ma enerva. Cand a vazut ca sunt aproape de final a zis ca sunt foarte sexy, asa, dand la lopata. Am incercat sa il alung verbal. Mai rau il intaratam. Am incercat sa arunc cu zapada il el. S-a ferit! Pana la urma mi-am luat inima in dinti, am schimbat lopata pentru zapada cu aia pentru sapat si m-am pus sa il alerg. Si de nu l-am alergat de am facut o noua poteca prin zapada.
La dracu... poate ca era romantica intalnirea asa... Love in zapada!
Pana la urma chinurile au luat sfarsit. Am incercat sa ma duc la magazin sa cumpar ceva, dar m-am razgandit cand am fost intampinata cu un ropot de rasete de catre tantiile de la butic.

Si am urcat in casa. Eram doborata de atata munca. Acum am inteles de ce am ales scoala. Nu sunt buna de sapa si de lopata.
Evident ca ma dureau toate mainile (am mai mult de 2... :D) si aveam nevoie de un masaj.
Unul care sa fie cam asa:


Tinand cont ca eu sunt blonda, am nevoie de un negru!!!

Nu mai am nici o sansa.
Daca saptamana trecuta mi-am luat o frumusica amenda pentru ca mi-a fost lene sa imi cumpar bilet, azi iar am avut o aventura in RATB.
Mergeam eu in mare graba dimineata catre birou. (Pentru cei care nu stiu, eu intru la 8.30 si de eu plec de acasa in jur de ora 9 - 9.15). In mare graba, dupa cum spuneam, mergeam, si era sa iau o cazatura de toata frumusetea cand am vrut sa urc pe refugiul de la tramvai.
Caciula pe ochi, mp3-ul in urechi (urla Muse) si grabita. Nu numai ca vroiam sa ajung la birou, cat mai mult de faptul ca venea tramvaiul si eu eram o blonda esuata pe sina lui.
Si dau sa urc. Si alunec. Nu era grav daca ma loveam, era grav ca ma vadea toata lumea. Si era ceva lume in statie, nu gluma.
Noroc cu cele 18 luni de balet ca am fentat miscarea de pravalire stradala si m-am redresat. In valtoarea baletarii mele am observat o mana care se dorea sa ma ajute. Sa ma ridice, daca era sa cad, sau sa ma sprijine sa nu cad.
Mana aceea era atasata de un corp. Un corp de barbat. Pana aici a fost!!!
Acest specimen avea prea multe elemente care mi-au disturbat dimineata si ziua, ulterior.
Semana foarte bine cu cineva care este in mintea si inima mea de aproape 1 an de zile si avea ochii asemanatori unei vechi iubiri.
De ce????
Si apoi, culmea a fost ca, in tramvaiul relativ gol, a stat aproape de mine.
Ma asez pe scaun, deschid cartea sa citesc. Cum naiba sa citesc cand simteam ca se uita la mine? Mai citeam 2-3 cuvinte, ridicam privirea. Am facut asta de inca ma doare gatul. Pe parcursul calatoriei cu tramvaiul (si este ceva de mers, aproximativ de la un capat la celalalt) nu am reusit sa citesc decat 1/2 de pagina.
A coborat la un moment dat.
Am oftat.
Am calatorit mai departe, dar gandul imi ramasese prins intre refugiul de tramvai de la mine din cartier pana la statia unde a coborat el.
Imi venea sa ma dau jos in aceeasi statie, sa ma duc in mijlocul strazii, sa ridic mainile spre cer si sa tip cat pot de tare: DE CE????????? DE CE MI SE INTAMPLA MEREU ACEEASI FAZA???
Cateodata Dumnezeu are un simt al umorului foarte macabru.

Deci... nu mai vreau sa calatoresc nici cu tramvaiul!
Unica sansa ar mai ramane troleibuzul. Cine stie ce se mai intampla si acolo?!
Hmmm... vom vedea. Deja devine atat de interesant!!!

Un/O eleva de clasa a XII-a a descoperit adevaratul adevar. A spus clar si la obiect:

Imi plac ochii.
Unul dintre primele lucruri pe care le observ la un om sunt ochii. Nu conteaza atat de mult culoarea, cat ceea ce exprima ei. Exista si cazuri cand te pierzi involuntar in culoarea lor. Ori gasesti un albastru nemarginit, ori un verde crud, sau un negru taciune. Nu degeaba sunt numiti oglinda sufletului. Ei exprima cel mai bine trairile sufletesti. Poti sa vezi toata bucuria unei persoane, licarirea aceea care nu se poate mima. Poti simti tristetea care este tradata uneori si de lacrimi.
Ochii vad tot, chiar si ceea ce nu si-ar dori cateodata sa vada.

Imi plac mainile.
Mainile au magie. Ele pot crea orice. Aproape orice ne trece prin cap. Desigur ca este nevoie si de talent si pricepere, dar, in principiu, mainile fac totul.
Ele maingaie. De cate ori nu am tresarit fiecare dintre noi la simpla atingere a persoanei dragi? De cate ori nu am mangaiat un animal si i-am simtit blana sau pielea? De cate ori nu am atins apa, aerul, pietrele, ceva cald, ceva rece, ceva uscat, ceva ud? De cate ori nu am tarit momente unice in viata noastra doar pentru ca am atins ceva?
Mainile acopera ochii, daca nu vroiam sa vedem ceva, mainile imbratiseaza o persoana draga, mainile mangaie, mainile protejeaza, mainile cara greutati, mainile gatesc, spala, calca... Mainile au magie si sunt magice.
Am cunoscut persoane care, cu ajutorul mainilor, au creat opere memorabile, opere ce mi-au incantat ochii, sufletul, inima...

Imi plac buzele.
Am declarat in trecut ca sarutul reprezinta gestul suprem al adevaratei iubiri. Consider ca este mai presus decat sexul in sine. Este mult mai erotic, mai senzual si mai intim.
Acesta este rolul buzelor. Fie ele mici sau mari, groase sau subtiri, moi sau aspre, naturale sau machiate, simpla atingere a lor pot crea senzatii cu adevarat minunate.
Un adevarat sarut poate sa valoreze cat 1 milion de declaratii de dragoste, 2 milioane de cadouri si alte cateva milioane de promisiuni. Il simti pe celalalt atat de aproape de tine incat realizezi ca in jurul tau nu mai este nimic important si ca lumea este compusa din 2. Voi 2.

Am enumerat ceea ce imi place mie cel mai mult la o persoana. Acestea sunt amanuntele care imi atrag atentia si, daca priviti cu atentie, ele sunt centrate intr-o anumita parte a corpului. Este inutil sa mai mentionez ca pe langa asta, iubesc creierul unei persoane care este capabila sa il foloseasca. Acestea fiind spuse, s-ar crede ca daca ar fi dupa mine, as putea sa ma multumesc doar un cap. Dar nu. Si celelalte parti ale corpului sunt importante, dar nu ma fascineaza atat de mult.
Fac insa o mica rectificare: la baieti imi plac toate capetele... :D

P.S. Doar nu credeati ca sunt chiar atat de indragostita sau de deprimata incat sa nu inchei un articol intr-o nota amuzanta, nu?

Ma chinui de ceva vreme sa imi adun gandurile pentru acest post.Am intrat in acest an cu niste reminescente din cel precedent, drept pentru care trebuie sa refulez ca sa nu mai stresez lumea din jurul meu cu atitudinea de emo ce ma stapaneste de ceva vreme.
Daca as fi baiat/barbat si as citi acest titlu, m-as simti jignit de primul cuvant din el. Cum adica "gunoi"? Pai... e simplu. Exista tot felul de relatii, tot felul de cupluri. Acum nu fac sondaje sau statistici ca sa stiu cine pune capat unei aventuri/relatie/casnicie mai des. Exista insa cazuri cand EA decide ca nu mai merge si incheie socotelile (nu, nu il omoara daca la asta v-ati gandit). Pur si simplu considera ca nu mai merge ceea ce era intre ei 2 si atunci gata. Punct. Finish. Caput.
Exista tot felul de posibile reactii din partea LUI. Poate sa sufere (daca a tinut la EA si la relatie), poate sa i se rupa in 14 daca era ceva de complezenta, etc...
Ideea e ca daca EA a gasit ceva mai bun, mai dulce, mai roz, mai sclipitor, poate sa plece, la fel de bine cum fac si ei la randul lor. Si, atunci, el sufera. Cunosc cazuri in care s-a cazut in mare depresie. Unii si-au pierdut job-ul, au pierdut ani de facultate, au pierdut prieteni care nu l-au inteles sau nu i-au putut accepta perioada de sihastrie auto-impusa, au pierdut multe.
Si... ce face el? Isi jura in barba ca se va razbuna. Din pacate nu o face cu persoana care i-a pricinuit gaura in inima/suflet, ci face asta cu toata fetele/femeile ce vor urma in viata lui.
[Vreau sa mentionez aici ca eu consider ca daca un barbat sufera dupa o relatie, inseamna ca a iubit cu adevarat! Ar trebui sa apreciem asta, pentru ca se intampla foarte rar. Este un fel de curcubeu dupa ploaie. Deci rar.]
Drept urmare, daca apare cineva prin preajma lui si el isi da seama ca ar putea fi o ulterioara caprioara ce merita sa fie vanata, ataca. Si ea, daca ridica coada, inseamna ca este interesata. Sa presupunem ca el nu este fiu de politician sau rezident pe Dorobanti. Este un baiat/barbat normal. Deci daca e interesata de el inseamna ca il place asa cum e el si nu pentru banii lui sau sutele de cai putere din motorul masinii.
Dar el, ca sa se razbune pentru suferinta din trecut, doar se foloseste de ea. O abureste (sau nu... unii nici macar nu isi mai dau silinta sa faca asta), o imbata (si la propriu si la figurat) si profita. Evident ca este de comun acord, deci nu se pune problema de altceva, dar, atat...
Si poate ea a vazut in el o persoana buna, frumoasa, inteligenta, spontana... o persoana pe gustul ei, o persoana langa care ar fi petrecute ceva momente minunate.
L-a considerat o comoara.
Dar el este prea orgolios, prea doritor de razbunare, prea ametit de puterea pe care crede ca o are asupra ei (si chiar o are). Si daca fata/femeia pica in plasa, victoria este si mai savuroasa.Sunt ferm constienta ca fiecare avem plusuri si minusuri, dar de ce trebuie mereu sa ne raportam la acelasi set de valori cand ne gandim sa ne alegem o persoana langa care am putea sa petrem momente placute?
Ok, sa zicem ca primeaza "ambalajul", ca de aceea s-au inventat hainele si cosmeticele de firma, pastilele de slabit sau remodelarea corporala, dar nu sunt esentiale. Nu mereu.
Si cum ramane cu fata/femeia care a avut comoara in mana cateva momente si acum se uita la mana care este goala, pentru ca ea, "comoara" a considerat ca satisfacerea unui capriciu fiziologic este de ajuns pentru moment?

Am terminat anul cu o poezie superba.
Incep anul cu alta poezie superba, de data asta scrisa de William Ernest Henley.

Am ales sa inchei seria articolelor pe 2009 cu cea mai frumoasa poezie de dragoste pe care am citit-o pana acum.
Este opera lui Andrei Pavel si face parte din culegerea sa de poezii intitulata Arta deceptiei. Poezia incheie capitolul Amintiri pierdute.

- Am asa o pofta de chiftelute marinate... de n-ai idee..., zise el si se uita cu ochii lui mari la mine.
Lasase asa, capul intr-o parte ca si catelusii care cersesc atentie. Apoi m-a mangaiat usor si s-a dus catre frigider. Cumparase carne tocata, oua si condimente pentru chiftelute. Mi le-a aratat si a zambit cu toti dintii. Deci era premeditata, nu i s-a facut pofta brusc.
Nu aveam nici un chef sa gatesc la ora 1 noaptea, mai ales ca urma sa plecam a doua zi devreme. Am oftat. Si-a dat seama ca nu vreau, drept urmare a inceput sa isi miste corpul ca si cum ar fi dat din coada si chitaia.
Normal ca am cedat. Puteam sa nu?
- Ok... daca ti-e pofta... dar ma duc sa ma schimb... nu pot sa gatesc, mai ales sa prajesc carnea asta in hainele in care avea de gand sa dormmm...
-Nu, nu te schimba, te rog!
- Dar o sa miroasa a mancare si nu imi place. Trebuie sa ma schimb. Nu suport sa stau in casa cu hainele in care dorm, mai ales sa gatesc cu ele.
- Nu! Te implor, lasa-le pe tine. Am o fantezie cu bucataresele, mai ales daca hainele lor miros a mancare...
Iar a ranjit cu toti dintii!
Hmm, o provocare, o porcosenie, poate iese de ceva interesant...
Am facut un compromis si am ramas cu hainele acelea pe mine.
M-am apucat de calit ceapa, de framantat carnea, de pus orez, oua, etc... El a incins uleiul, mi-a pregatit faina si... dai si prajeste blondo, la ora 2 noaptea chiftele... ca nah... ii e omului pofta.
Eram murdara de faina pe maini. Se lipise carne de faina si toate de mainile mele. M-a apucat stranutatul si m-am umplut toata de faina... AVEAM DRACI... MULTI!
Statea pe un scaun langa mine si radea. Radea ca ma chinui si stia ca ma enerveaza cand rade asa...
N-am mai rezistat, am luat de chiftea prospat fainata si i-am lipit-o pe ochi. S-a blocat. Nu a mai ras. Am crezut ca s-a suparat pentru ca este mai coleric decat mine (da... exista) si eram sigura ca va spune 2-3 vorbe de duh si va pleca sa se culce.
Dar nu. A luat chifteaua cruda de pe ochi, a muscat din ea si a venit sa ma sarute. Stie ca imi place sa mananc carne cruda. L-am sarutat si mi-a pasat bucata. M-a mirat ca nu s-a suparat. Cu cealalta mana mi-a ridicat bluza si a inceput sa ma mangaie. A apropiat incet mana in care avea chifteua si m-a atins usor. Era rece. Nu am schitat nici un gest de dezaprobare. Era al dracului de kynky.
M-a intors brusc si cu o miscare de care nu il credeam in stare mi-a dat pantalonii jos. L-am simtit apoi. Era tare "bucuros". Nu a mai asteptat sa reactionez in vre-un fel si l-am simtit inauntru. Tot.
Imi adulmeca mirosul de prajeala din haine si era extrem de excitat. Am incercat sa ii spun ca se arde ce e pe foc, dar nu i-a pasat. M-a intors din nou si m-a urcat pe masa.
Nu are rost sa mai precizez ca s-a ars ce era pe foc si s-a umplut bucataria de fum. Imi era frica sa nu se sesizeze vecinii si sa cheme pompierii (cine ma stie, cunoaste problema mea cu pompierii).
A fost cea mai flamanda partide de sex din viata mea si am savurat-o la maximum.
Oricum, prima si a treia prajeala au fost salvate. Si a reusit sa manance 2 chiftelute. Maine ii fac si marinate ca stiu ca vrea.

BAD SEX IS BETTER THAN A GOOD DAY AT WORK!!!

SUNTEM NEBUNE.
Punct.
Acum incep sa ii inteleg si pe amaratii astia de barbati. Am zis ca incerc...
Pai, pe bune acum, cum sa isi mai dea seama in ce directie sa se indrepte ca sa inceapa sa faca ceva in privinta noastra (a femeilor) daca noi ne schimbam atitudinea si starea ca secundarul de la ceas?!
Ba vrem, ba nu vrem. Vrem, dar... stai asa... ca parca nu merge asa usor, ca parca ar fi mai bine asa... sau nu asa... invers... dar stii, eu vreau ceva stabil, eu nu sar asa in pat din prima (si in gandul ei e deja intr-o capra 69 sau de 69 de ori in capra), eu sunt cuminte, nu am mai facut asta niciodata (cacat... e cea mai mare fantezie a ta dar ti-e frica sa recunosti)... Si cate si mai cate!!!
Vorbeam azi cu un prieten si ma intreba de ce dracu ne place sa fim mintite?
Sunt doua raspunsuri la aceasta intrebare: 1. daca fata cauta scuze inseamna ca nu e interesata si asa incearca sa scape; 2. suntem atat de instabile emotiononal incat le sugeram in mod direct barbatilor ce sa ne spuna ca se ne "convinga".
Eu nu cred in faza de prietenie intre un barbat si o femeie. Da, exista, insa la un moment dat totul se reduce la fizic(a). Si, sincer, oricat de beat sau treaz ai fi, toate femeile iti par bune la un moment dat (valabil si invers).
Asa ca... sa o lasam balta bai fetelor. Un lucru e clar. Ambele sexe gandesc la fel. Poate ca suntem noi atrase de niste tipologii anume, dar tot o gaura avem de umplut si ei au cu ce sa faca asta.
Nu mai are rost sa ne ascundem dupa cires. Sunt sigura ca nu exista femeie care sa nu isi fi imaginat cum arata amicul ei gol intr-un anumit moment, cum ar face dragoste iubitul prietenei ei bune (cum ar face-o in 3, daca ar gandi ca mine), sau ce senzatii i-ar starni prietena ei sau a amicului ei.
Toti suntem bipolari. Toti tanjim la lucruri extreme dar unora le e frica sa recunoasca asta. Si cei care o fac sunt criticati, marginalizati, declarati vulgari si nesimtiti, sau, in cel mai rau caz, obsedati.
Nu-i nimic, atunci cand femeile se vor organiza si vor merge in grup la psiholog, le vor face programare si barbatiilor.

Asta ar cam vrea sa arate ca o lista a greselilor din 2009 si a posibilitatilor de rezolvare a lor.
Pai... am facut o groaza de porcarii anul asta. Per ansamblu a fost un an 60% de cacat si 40% cand a mirosit a trandafiri mov.
- m-am indragostit de un imbecil. Si asta tot datorita tembelismului meu irecuperabil si ireparabil. Imi promisesem sa nu fac asta, dar aveam 2 ani de pauza si relaxare emotionala si parca lipsea ceva framantare sentimentala. Si mi s-a pus pata. Si, cum nu imi place sa pierd, NICIODATA, am facut sapaturi, am recurs la santaj sentimental, am fost penibila, dar am reusit. Am reusit sa il am, chiar daca numai fizic. Psihic era numai in mintea mea. Nu am sa uit niciodata cand, in momentele penibile (dar si dragute in acelasi timp) de dinaintea primei noastre partide de sex, incercam sa incropim o discutie si am spus ceva de genu': "te cunosc de cateva luni de zile..." si raspunsul a fost: "ma stii de cateva luni de zile... de cunoscut nu ma cunoasti inca!". Una peste alta, cel pe care il stiam de prin februarie a reusit sa ma bage in patul lui (cu voia mea) prin august, de vreo 2 ori. And then...? Nimic. Deci, AM PIERDUT... si am spus mai sus ca nu imi place sa pierd... NICIODATA.
Solutia? Pai orgoliul meu inca sangereaza rauuu. Si pentru mine este o chestie neterminata pentru ca nu exista un final la ea. Repet, pentru mine. Pentru ca, se pare ca eu am pus suflet si am luat-o ca fiind mai mult decat este de fapt. Nu vreau sa ma razbun pentru ca tin foarte mult la el, dar vreau sa inchei aceasta chestie, in orice fel, dar sa o inchei, sau, in cel mai optimist scenariu, sa o continui...
- am ramas la acelasi job. El, este un job antrenant, frumos, cu multe responsabilitati si care aduce mari satisfactii pe plan profesional si iti mangaie orgoliul. Dar atat. Salariul este ingrozitor de mic si sistemul este intr-o mare groapa de gunoi. Am refuzat un contract de studii in alta tara tocmai pentru ca nu am putut sa renunt la 3 ani de munca. Si am ramas cu acelasi salariu, chiar mai mic in ultimele 2 luni (traiasca statul roman care ne-a obligat sa ne luam concediu fara plata). Deci, situatie de cacat.
Solutia? Am gasit ceva auxiliar. Un castig neasteptat dar care presupune o munca titanica. Mi-am castigat dreptul la o bursa europeana pentru doctorat. In chimie. Prietenii mei glumesc pe seama asta; cica ultima femeie doctor in chimie a fost ucisa in revolutia din decembrie '89. Dar pana sa ajung sa patesc asta trebuie sa devin sotie de presedinte al tarii... hahahaha. Aici pot sa spun ca mirosea a trandafiri mov.
- m-am axat mai mult pe descoperirea si explorarea laturii mele artistice. Am scris pe blog, am inceput sa scriu o carte, am desenat foarte mult si am avut primele doua proiectele: de scris o sceneta si de facut un referat artistic despre Paris... in franceza. Am vazut ca este mai usor sa desenezi si sa colorezi cu creioane decat cu pensula pe panza. Dar, incercarea moarte n-are si prin exercitiu te perfectionezi.
Solutia? Am in plan sa imi completez colectia cu literatura erotica, sa imi cumpar domeniu pe net, sa termin cele 6 tablouri/colaje pe care le-am inceput, sa imi amenajez o camera din apartament ca birou de lucru cu tot cu sevalet, sa ma apuc de cursuri de arta teatrala si actorie (si sa joc in prima mea piesa adevarata, pe scena unui teatru), sa ma apuc iar de cursurile de balet.
Aici chiar miroase a 100 de trandafiri mov.
- am stat acasa in concediul de asta-vara. De cacat, dar macar am avut timp pentru mine. Chiar am stat 3 saptamani cu mine si am realizat ca este chiar interesant. Din pacate asta a mai sensibilizat un pic relatia cu gasca, ca nah... ochii care nu se vad, se uita. Am reusit insa sa vad marea de 2 ori si de fiecare data a fost foarte antrenant. Prima data am plecat la ora 00.00 din Bucuresti si am condus ca o nebuna pana la Liberty Parade. Am mai prins cateva ore si a fost foarte tare. Apoi am fost la concert la Duffy, in Mamaia, intr-o vineri, cand "eram foarte bolnava si nu m-am putut duce la birou".
Solutia? Sa imi gestionez mai bine farama de finante pe care o posed si sa imi planific si sa si achit din timp tot ce presupune vacanta si timp liber.

Cat despre ceea ce va urma in anul ce vine??? Offf, nici nu vreau sa ma gandesc. O sa am foarta multa treaba la job, am cel putin 2 nunti la care trebuie sa particip moarta-coapta (la una dintre ele chiar organizez petrecerea burlacitelor... sa vedeti aici dezmat, nu gluma!), sa ma apuc serios de scoala si sa stau ore intregi in laborator, printre studenti si substante chimice (asta chiar imi doresc foarte mult), sa imi termin de scris cartea, sa mai slabesc cel putin 10 kg, sa il fac pe printul (cu tot cu calul sau alb) sa gaseasca adresa mea, sa fiu mai egoista si sa ma respect mai mult.
Deci... promit sa echilibrez balanta. Sa miroasa mai mult a trandafiri mov si mai putin a altceva.

Semnez, ZOE.