Crampei de viata

Draga ea iarna,
iti multumesc enorm ca m-ai scutit de niste bani pe care i-as fi dat la sala. Datorita tie, pentru a treia oara in anotimpul asta, am iesit la dat zapada, cate 2-3 ore de fiecare data.
Iti multumesc pentru febra musculara, durerile de spate si toate cele care au derivat.
Iti multumesc ca m-ai facut sa merg cu RATB-ul si asa am economisit zeci de litrii de benzina, am citit cateva carti de-a lungul calatoriilor mele, am primit o amenda ca nu am avut bilet si am mai socializat si eu cu bucurestenii.
Iti multumesc ca m-ai facut sa vad cam cat timp pot sa fac de la birou pana acasa, PE JOS, in viscol si zapada pana la glezne, pentru ca au fost zile cand nu a circulat nici un mijloc de transport in comun.
Iti multumesc ca m-ai facut sa stau mai mult in casa, sa mai apuc sa fac un pic de curatenie, sa mai desenez si sa mai pictez, sa mai scriu cateva randuri la carte.

Cred ca ti-am multumit destul si ti-ai dat seama ca am fost ironica, nu?
Una peste alta, SA TE IA NAIBA, si pleaca de unde ai venit si nu ne mai bantui atat!!!

1. Pentru ca ne uram intre noi: Ardeleni vs. bucuresteni, olteni vs. moldoveni, posesori de Logan vs. posesori de BMW sh de la nemti, admiratori ai lui Mircea Badea vs. critici ai lui Mircea Badea, dinamovisti vs. stelisti, corporatisti vs. antreprenori, cumparatori vs. dezvoltatori imobiliari etc...
2. Pentru ca suntem "Gica Contra" din nastere. Orice initiativa in mintea noastra este sortita esecului: "Cum, afacere in agricultura? Nu ai nicio sansa. Sa vinzi cartofi la piata, nuuuu! Sa deschizi un chiosc, nuuu, te mananca mafia locala, iti sparg astia magazinul, vine banca si iti ia casa, etc, etc...". Nici nu vedem ca altii reusesc in jurul nostru... "Eh, astia au pile".
3. Pentru ca indiferent cat de scurt este drumul de parcurs sau cat de aglomerat este traficul, noi ne urcam in masina: "Ca sa ajung mai repede".
4. Pentru ca nu ne bucuram de viata: Suntem mici robotei doborati de grija zilei de maine.
5. Pentru ca vecinii mai vechi din bloc se considera proprietarii ai locurilor de parcare publice din fata blocului.
6. Pentru ca ridicam 100 de biserici si 2 scoli.
7. Pentru ca ne infofolim copiii cu 2 tricouri si 3 pulovere chiar daca sunt 20 de grade afara.
8. Pentru ca suntem saraci din cauza prostiei si nu ne dam seama... Nu am vazut in viata mea un om destept si muncitor care sa fie si sarac.
9. Pentru ca suntem egoisti: Investim tot ce avem in propriile locuinte, insa nu vrem sa dam niciun ban pentru reparatia blocului in care traim, pentru parcuri, pentru curatenie publica, pentru multe altele...
10. Pentru ca l-am ales de trei ori pe Iliescu si de doua ori pe Basescu.
11. Pentru ca desi avem o multime de femei frumoase, suntem o natie de "frustrati".
12. Pentru "Guta, Salam, Minune .... "
13. Pentru cozile de la loto de Craciun si inainte de alegeri.
14. Pentru ca nu suntem capabili sa ne adaptam la noile tehnologii. Parintii si copiii lor nu prea au ce discuta si pentru ca parintii nu sunt capabili sa porneasca un mp3 player sau sa intre pe yahoo.
15. Pentru ca la nunta invitam toti cunoscutii si necunoscutii: "Ca sa iesim bine".
16. Pentru ca McDonald's este un succes in Romania.
17. Pentru ca romanii peste 40 de ani care mai fac ocazional un sport sunt atat de rari incat intorci capul dupa ei prin parcuri.
18. Pentru ca burta la barbat este 'sexy'.
19. Pentru ca padurile noastre dupa 1 Mai arata ca o groapa menajera.
20. Pentru ca nu facem nimic daca nu suntem platiti.
21. Pentru ca nu intelegem termenul "solidaritate sociala" - multi dintre noi considera ca banii pe care ii dau la fondul de pensii sunt un fel de "depozit bancar" pentru batranete. Nicidecum ca acesta este ajutorul nostru pentru batrani si bolnavii care nu mai pot munci.

M-am intrebat de cateva ori ce s-ar intampla daca anumite persoane ar ajunge sa imi citeasca blogul. Desigur, pot sa restrictionez accesul unora, insa nu asta e ideea.
Ce s-a intampla daca anumite "personaje principale" din povestirile mele ar citi ce am scris despre anumite intamplari.
Una dintre variante ar fi ca poate ar intelege mai bine cat de intens au fost traite acele intamplari. Desigur ca as putea sa cad in ridicol in acceptiunea lor, dar este alegerea mea ce si cat, cum, cand postez.
Sa luam un exemplu: presupunem, prin absurd, ca EL ajunge sa citeasca. Ii trebuie ceva timp liber si rabdare ca sa ajunga sa citeasca tot. Dar... citeste! Ce e de facut apoi? Este logic ca eu nu am de unde sa stiu daca citeste sau nu, decat daca se exprima intr-un anume sens. Si..., tinand cont ca astept de vreo 6 luni sa se exprime intr-un fel sau altul, eu zic ca sunt in siguranta! :)
Pana la urma ce mare branza? Oricine poate scrie orice. Oricine poate citi aceste aberatii si poate sa aiba o parere sau nu.
Si totusi... daca ar citi?
Internetul asta face minuni cateodata. Si google-ul la fel. Dar am speranta ca se considera destul de superior ca sa nu stea sa caute aiurea in eter vre-un blog al unei ratacite in meandrele amorului neimplinit.
Si, daca ma gandesc mai bine, sa-l citeasca frate. Macar e cat de cat cursiv, nu cred ca am facut multe greseli gramaticale sau am aberat extrem de deranjator.
Si daca a citit si nu a reactionat ar trebui sa ma simt prost? Nu. Ori nu are ce sa spuna ori nu este destul de interesant sau interesat ca sa se deranjeze.
Una peste alta, tinand cont de faptul ca unii oameni ce ar putea sa fie subiecte picante pentru mine, ma citesc, nu imi permit sa (mai) fac greseala de a se afla printre subiecti. Stiu cel putin 2 persoane care, atunci cand vor citi fraza asta, vor zambi!

Si mai eu un crez: toate se intampla cu un motiv. Se intampla atunci cand trebuie (cel mai des atunci cand nu te astepti).
Poate asa reusesc sa ma desprind de obiceiul pe care il am de vre-un an: sa caut potcoave de cai morti.
Un singur lucru mai adaug: am oua sa ii dau chiar eu sa citeasca articolele despre sau cu el.
Lectura placuta!

Daca ala negru cu coada si furca care exista in maruntaiele pamantului ar fi facut preselectie pentru o asistenta, cert as fi castigat detasat competitia.
Why? Pentru ca pot!
Stiam de mult ca o vorba doare mai mult decat o palma si mai stiam ca poti sa ridici sau sa dobori un om cu vorbele, dar nu ma vedeam in stare sa devin asa.
Ehhh, uite ca se poate.
M-am hotarat sa fiu altfel decat eram pana acum.
Why? Pentru ca pot.
Mi s-a spus ca ceea ce NU mi se intampla, cu toate ca imi doresc, poate fi cauzat de faptul ca ceva din "sistemul" meu nu functioneaza cum ar fi trebuit sa o faca.
Ok!!! Un raspuns cat se poate de pertinent si realist.
Pai, daca pana acum eram fata buna, ajutam pe toti, aveam incredere in lume, lasam de la mine pentru chestii minore sau chiar mari, incercam sa impac si capra si varza ca sa nu se supere nimeni, ma ofeream pentru orice, si, nu a mers "sistemul" cum ar fi trebuit, am zis sa incerc sa fiu exact pe dos.
O sa fiu rea, nesimtita, o sa jignesc de cate ori o sa am ocazia, o sa ma doara in cur de toti si de toate, o sa fiu exact invers decat eram pana acum.
O sa pot?
Probabil ca imi va fi foarte greu si probabil ca multe lume nu o sa merite unele chestii, dar deja m-am saturat sa fiu Zana Maseluta care este f****a in cur de toti, tocmai pentru este buna.
Ehhh, sa vedem ce iese!!!

AVERTISMENT: in acest articol vor exista injuraturi.
Mama ei de zapada!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Doamne cat urasc iarna! Din toata inima!
Dupa ce ca e un frig de mori mai sunt si nevoita sa plec zi de zi de acasa si sa calaresc nametii pana la birou. Si dai si circula cu transportul in comun, ca deh, este chiar sport extrem cu masina pe vremea asta (mai ales cu cauciucuri de vara).
Si am asteptat sa se potoleasca potopul rece ca sa ies iar la munca. P**a mea! A doua oara pe anul asta cand am iesit sa dau zapada.
In primul rand masinuta mea este parcata in spatele blocului. Deci, in vecii vecilor nu va trece o deszapezitoare pe acolo.
Ma uitam pe geam si, daca nu stiam exact unde am parcat, chiar nu mai vedeam masina. Acum arata ca o mica dubita. Alba. Crescuse cu aproape 30 cm ininaltime si era flancata de cam tot atatia.
Doamne, si ma f***a o lene!!! Dar nah, unde este un barbat cand ai nevoie de el? Sunt buni la dat zapada si la dus gunoiul. :D Nobile indatoriri.
Ok, repet faza de acum cateva saptamani. Imbrac costumul de sky, ca sa nu mor de frig. Aratam ca un fucking blue alien. Apare o mare problema insa. Acum imi este mare costumul. Il am de vreo 2 ani si este ca si nou pentru ca, in profunda mea ura pentru iarna, nu l-am folosit decat pentru o singura excursie la munte, unde, am stat in cabana, logic!
Deci, revenind la problema, ce naiba sa fac? Imi pun curea la pantalonii de sky. Alta solutie nu era. Foarte tareee! Ok. Trag caciula pe ochi, pun manusile si car lopetile pana jos. Si dai si lupta si dai si lupta.
Doamneeee, cata zapadaaaaa! Eram pana in gat in ea si ea pana in gat cu mine! am lopatit la zapada vreo 2 ore. Obositor!!!
Intr-un final, dupa lupte seculare, de vreo 2 ore, am terminat! Phiuuu.
Partea cea mai frustranta a fost ca au existat vreo 2 vecini care m-au asistat de la geam in toata sfortarea mea cu natura si radeau. Radeau ca imbecilii impotenti pentru ca doar atat puteau sa faca. M-au aplaudat la sfarsit. Singura mea reactie a fost o injuratura pe masura micimii mintii lor, fapt ce i-a frapat. Sunt o domnisoara, ce p**a mea. Pot sa injur cat vreau si pe cine vreau.
In toata valtoarea asta era sa imi gasesc dragostea! Ehh, asa e viata. Alta data ma plangeam ca trece cu tramvaiul pe langa mine, ca "zboara", ca... sa-i ia dracu! Un boschetar a trecut pe langa mine. A cazut intr-o profunda admiratie. Ma enerva. Cand a vazut ca sunt aproape de final a zis ca sunt foarte sexy, asa, dand la lopata. Am incercat sa il alung verbal. Mai rau il intaratam. Am incercat sa arunc cu zapada il el. S-a ferit! Pana la urma mi-am luat inima in dinti, am schimbat lopata pentru zapada cu aia pentru sapat si m-am pus sa il alerg. Si de nu l-am alergat de am facut o noua poteca prin zapada.
La dracu... poate ca era romantica intalnirea asa... Love in zapada!
Pana la urma chinurile au luat sfarsit. Am incercat sa ma duc la magazin sa cumpar ceva, dar m-am razgandit cand am fost intampinata cu un ropot de rasete de catre tantiile de la butic.

Si am urcat in casa. Eram doborata de atata munca. Acum am inteles de ce am ales scoala. Nu sunt buna de sapa si de lopata.
Evident ca ma dureau toate mainile (am mai mult de 2... :D) si aveam nevoie de un masaj.
Unul care sa fie cam asa:


Tinand cont ca eu sunt blonda, am nevoie de un negru!!!

Nu mai am nici o sansa.
Daca saptamana trecuta mi-am luat o frumusica amenda pentru ca mi-a fost lene sa imi cumpar bilet, azi iar am avut o aventura in RATB.
Mergeam eu in mare graba dimineata catre birou. (Pentru cei care nu stiu, eu intru la 8.30 si de eu plec de acasa in jur de ora 9 - 9.15). In mare graba, dupa cum spuneam, mergeam, si era sa iau o cazatura de toata frumusetea cand am vrut sa urc pe refugiul de la tramvai.
Caciula pe ochi, mp3-ul in urechi (urla Muse) si grabita. Nu numai ca vroiam sa ajung la birou, cat mai mult de faptul ca venea tramvaiul si eu eram o blonda esuata pe sina lui.
Si dau sa urc. Si alunec. Nu era grav daca ma loveam, era grav ca ma vadea toata lumea. Si era ceva lume in statie, nu gluma.
Noroc cu cele 18 luni de balet ca am fentat miscarea de pravalire stradala si m-am redresat. In valtoarea baletarii mele am observat o mana care se dorea sa ma ajute. Sa ma ridice, daca era sa cad, sau sa ma sprijine sa nu cad.
Mana aceea era atasata de un corp. Un corp de barbat. Pana aici a fost!!!
Acest specimen avea prea multe elemente care mi-au disturbat dimineata si ziua, ulterior.
Semana foarte bine cu cineva care este in mintea si inima mea de aproape 1 an de zile si avea ochii asemanatori unei vechi iubiri.
De ce????
Si apoi, culmea a fost ca, in tramvaiul relativ gol, a stat aproape de mine.
Ma asez pe scaun, deschid cartea sa citesc. Cum naiba sa citesc cand simteam ca se uita la mine? Mai citeam 2-3 cuvinte, ridicam privirea. Am facut asta de inca ma doare gatul. Pe parcursul calatoriei cu tramvaiul (si este ceva de mers, aproximativ de la un capat la celalalt) nu am reusit sa citesc decat 1/2 de pagina.
A coborat la un moment dat.
Am oftat.
Am calatorit mai departe, dar gandul imi ramasese prins intre refugiul de tramvai de la mine din cartier pana la statia unde a coborat el.
Imi venea sa ma dau jos in aceeasi statie, sa ma duc in mijlocul strazii, sa ridic mainile spre cer si sa tip cat pot de tare: DE CE????????? DE CE MI SE INTAMPLA MEREU ACEEASI FAZA???
Cateodata Dumnezeu are un simt al umorului foarte macabru.

Deci... nu mai vreau sa calatoresc nici cu tramvaiul!
Unica sansa ar mai ramane troleibuzul. Cine stie ce se mai intampla si acolo?!
Hmmm... vom vedea. Deja devine atat de interesant!!!

Imi plac ochii.
Unul dintre primele lucruri pe care le observ la un om sunt ochii. Nu conteaza atat de mult culoarea, cat ceea ce exprima ei. Exista si cazuri cand te pierzi involuntar in culoarea lor. Ori gasesti un albastru nemarginit, ori un verde crud, sau un negru taciune. Nu degeaba sunt numiti oglinda sufletului. Ei exprima cel mai bine trairile sufletesti. Poti sa vezi toata bucuria unei persoane, licarirea aceea care nu se poate mima. Poti simti tristetea care este tradata uneori si de lacrimi.
Ochii vad tot, chiar si ceea ce nu si-ar dori cateodata sa vada.

Imi plac mainile.
Mainile au magie. Ele pot crea orice. Aproape orice ne trece prin cap. Desigur ca este nevoie si de talent si pricepere, dar, in principiu, mainile fac totul.
Ele maingaie. De cate ori nu am tresarit fiecare dintre noi la simpla atingere a persoanei dragi? De cate ori nu am mangaiat un animal si i-am simtit blana sau pielea? De cate ori nu am atins apa, aerul, pietrele, ceva cald, ceva rece, ceva uscat, ceva ud? De cate ori nu am tarit momente unice in viata noastra doar pentru ca am atins ceva?
Mainile acopera ochii, daca nu vroiam sa vedem ceva, mainile imbratiseaza o persoana draga, mainile mangaie, mainile protejeaza, mainile cara greutati, mainile gatesc, spala, calca... Mainile au magie si sunt magice.
Am cunoscut persoane care, cu ajutorul mainilor, au creat opere memorabile, opere ce mi-au incantat ochii, sufletul, inima...

Imi plac buzele.
Am declarat in trecut ca sarutul reprezinta gestul suprem al adevaratei iubiri. Consider ca este mai presus decat sexul in sine. Este mult mai erotic, mai senzual si mai intim.
Acesta este rolul buzelor. Fie ele mici sau mari, groase sau subtiri, moi sau aspre, naturale sau machiate, simpla atingere a lor pot crea senzatii cu adevarat minunate.
Un adevarat sarut poate sa valoreze cat 1 milion de declaratii de dragoste, 2 milioane de cadouri si alte cateva milioane de promisiuni. Il simti pe celalalt atat de aproape de tine incat realizezi ca in jurul tau nu mai este nimic important si ca lumea este compusa din 2. Voi 2.

Am enumerat ceea ce imi place mie cel mai mult la o persoana. Acestea sunt amanuntele care imi atrag atentia si, daca priviti cu atentie, ele sunt centrate intr-o anumita parte a corpului. Este inutil sa mai mentionez ca pe langa asta, iubesc creierul unei persoane care este capabila sa il foloseasca. Acestea fiind spuse, s-ar crede ca daca ar fi dupa mine, as putea sa ma multumesc doar un cap. Dar nu. Si celelalte parti ale corpului sunt importante, dar nu ma fascineaza atat de mult.
Fac insa o mica rectificare: la baieti imi plac toate capetele... :D

P.S. Doar nu credeati ca sunt chiar atat de indragostita sau de deprimata incat sa nu inchei un articol intr-o nota amuzanta, nu?

Pentru ca masina are mici probleme si nu am nici benzina, de cateva saptamani bune calatoresc cu mijloacele de transport in comun. Sincer, e mai simplu. Fac doar 1 h pana la birou. Cu masina, am facut si 4 h in unele zile, deci... traiasca traficul din Bucuresti.
Nu mi-am facut abonament pentru ca sunt zile cand nu trebuie sa calatoresc asa, drept urmare, imi incarc cardul cu bilete. Dar, pana azi, nu stiam cum sa controlez cat mai am pe card. Deci, cand validez vad daca a mers sau nu.
Ca de obicei, am plecat foarte tarziu de acasa, deci m-am suit direct in tramvai si am scos cardul sa validez. Surprizaaaaa... sold 0. Oups... "ar trebui sa cobor sa incarc cardul" imi spuneam in sinea mea. M-am gandit eu ca peste 3 statii ar fi ok sa cobor pentru ca se afla toneta de bilete fix in statie, deci nu mai trebuie sa merg mult. Dar... s-au aliniat stele in asa fel, incat, s-a ridicat cineva de pe scaunul langa care stateam eu.
Hmmm... normal ca ma asez. E mai comod sa citesti daca stai pe scaun decat in picioare cand trebuie sa te tii de bara, sa ai grija de geanta, etc, etc.
Si m-am asezat. A venit statia in care trebuia sa cobor pentru a incarca bilete pe card.
Dar imi era o asa mare leneeeee. Am zis ca daca pana acum nu au venit deloc controlorii, doar n-o sa vina tocmai azi.
Ehh, si uite asa, stateam eu linistita si citeam din cartea pe care nu o mai pot lasa deoparte de ceva vreme si, cu fix 1 statie inainte de capatul tramvaiului (unde trebuia sa cobor si eu) urca nenorocitii! CONTROLORII.
Am crezut ca mor. Nu-mi venea sa cred cat ghinion pot sa am!!! Tocmai azi, tocmai acum! Offf!
Nu mai aveam ce sa fac. Am stat calma (ciudat pentru mine), am facut pe blonda (chiar sunt) si l-am lasat sa scrie amenda. Era foarte surprins domnul controlor cum de sunt asa de calma, cum de nu am bani la mine sa platesc amenda, cum de sunt atat de calma si mai ales, CUM DE SUNT ATAT DE CALMA!
"Dar chiar nu va deranjeaza ca luati amenda???"
"Cum dracu poti sa ma intrebi asa ceva, tocmai tu, controlor? Normal ca ma deranjeaza."
"Sigur nu ai bani sa platesti amenda?"
"Adica pe loc? Ce e asta, un fel de spaga legala?"
"Nuuuuu..."
"Sigur nu aveti bani???"
"Da frate, nu am, ce nu intelegi???"
"Dar sa stiti ca va dau amenda..."
Deja ma enervase.
"Bai tataie, da-mi in plm mai repede amenda ca deja ma enervezi... Si asa am intaziat la birou, scrie acolo si mai taci ca esti mai rau ca o tzatza de la piata."
A scris amenda, mi-a dat-o si i-am multumit.
L-am lasat asa... parca era surprins ca nu a sarit lumea din tramvai la gatul lor, parca a fost prea usor.
Ehhh, acum ma gandesc daca sa o platesc sau nu... Poate da, poate nu...

Fiecare dintre noi are niste pitici pe creier. Ai mei sunt multi, dar, dintre ei, se deosebesc 3 mari si tari. Imi plac la nebunie 3 lucruri: culoarea mov (in orice nuanta, forma), Hello Kitty (pentru novici) si cartile.
Iubesc cartile. Eram disperata la inceputul fiecarui an scolar sa miros manualele noi si sa le rasfoiesc ca sa vad daca mai erau pagini lipite pe la colturi si le desfaceam cu linia. De obicei astea erau spre mijlocul sau chiar sfarsitul manualului si ma gandeam cand o sa ajungem la lectia respectiva. Ajunsesm sa dorm cu ghiozdanul deschis langa pat ca sa simt mirosul cartilor toata noaptea.
Sysy girl ati putea spune. Dar nah, am mai spus, fiecare cu piticii lui.
Acum, de cand am crescut si am inceput sa am salariu, din nimicul meu imi cumpar carti. Am o ambitie sa imi completez toata colectia de la Editura Trei plus multe alte sute de carti ce ma asteapta pe rafturi. Am insa o mare dezamagire: ca sunt foarte scumpe si nu imi pot permite tot ce vreau, cand vreau.
S-a intamplat insa ca prin toamna, cand eram cu 2 prietene pe la Carturesti (locul unde as sta 24h din 24) sa imi sara in ochi noua aparitie de la editura mentionata mai sus. Era vorba despre "Opus pistorum" a lui Henry Miller.
Ahhh, Henry... I love you!!!
Stiam despre el, vazusem filmul Henry si June (il recomand celor care nu sunt pudici si care nu au principii comuniste si inchizitioniste despre ceea ce inseamna sa iti traiesti viata).
Fiind noua aparitie, costa o gramada de bani. Hmm... Dilema, dilema. Sa platesc telefonul sau sa cumpar cartea??? (era aceeasi valoare)
Nu m-am putut desprinde de carte si ma gandeam ca daca as fura-o, aia de la intrare de la Carturesti sunt sprinteni si o sa ma prinda... Off...
Evident ca am inchis ochii, am scos portofelul din geanta si am plecat spre casa de marcat fara sa ma mai uit inapoi sau sa ma gandesc mai in profunzime. Am cumparat-o. Am iesit din librarie si... yupyyyy... cartea era a mea.
Au fost cei mai bine cheltuiti bani din viata mea. Am fost fascinata inca de cand am citit coperta exterioara si eram ferm convinsa ca in maxim 3 zile o s-o asez langa celelalte carti deja citite.
Cu experienta lui Sade (Justine si Juliette) si a lui Masoch (Venus invesmantata in blanuri) imi imaginam ca aceasta lectura va fi usoara, asa, ca o ploaie de vara.
Am ramas insa surprinsa sa descoper cea mai porcoasa, directa si porno lectura din viata mea de cititor fidel de literatura erotica.
Redau mai jos cateva comentarii despre aceasta carte, sustinand ca daca pana si prietena mea pudica si-a cumparat-o si a citit-o, inseamna ca merita.
Oricum, de gustibus non disputandum.

"Un roman inedit al lui Henry Miller, descoperit şi publicat pentru prima oară în Statele Unite, în 1983
Pistor – oris (latină) = Miller (engleză) = morar
Iată o carte explozivă, care are potenţialul de a reintroduce ideea de cenzură pe piaţa editorială românească. Nu este vorba despre literatură erotică, ci de o supradoză de pornografie de cea mai pură calitate. Romanul a fost scris între anii 1941–1942 la Los Angeles pentru un prieten librar aflat la ananghie. Miller i-a încredinţat treptat, pe măsură ce scria, manuscrisul amicului său, cu intenţia ca, din vânzările lui, acesta să-şi poată susţine financiar librăria. Prin urmare, Milton Lubovitski a vândut textul pe sub mână câtorva celebrităţi de la Hollywood din vremea aceea. Mult timp nu s-a ştiut mai nimic despre el, fiind considerat oarecum secret datorită caracterului său pornografic. Textul lui Miller a ieşit la lumină mai târziu, devenind un clasic al literaturii libertine. Opus Pistorum este, prin excelenţă, chintesenţa erotismului din lucrările lui Miller, cartea fiind un amestec de ficţiune şi autobiografie, înţesată cu scene care depăşesc graniţa obscenului şi care sfidează orice limită morală sau etică.
«…O carte care, din start, ridică o asemenea avalanşă de întrebări… trebuie să fie fascinantă. Sau fascinant de perversă. Sau perversă la modul fascinant, ceva ce te trimite cu gândul la un Marchiz de Sade eşuat într-un Paris babilonian al tuturor promiscuităţilor.» Dan-Silviu Boerescu
«Pentru mine, obscenitatea este un lucru bun, pentru că înseamnă a povesti lucruri adevărate, iar mie îmi place să scriu despre realitate şi nu să o ascund în mod ipocrit.» Henry Miller"

Pentru ca precedentul post cu acelasi subiect a avut un succes nebanuit, am mai gasit o completare. Enjoy!

- cei care iti plac, te costa…
- foarte putini merita pastrati mai mult de un sezon…
- daca nu ii iei potriviti, s-ar putea sa te bata…
- cei comozi nu te atrag, iar cei care te atrag nu vor sa intre…
- oricat le-ai vorbi, nu devin mai maleabili…
- unul singur nu e de ajuns decat pentru cenusarese…
- unii merita lasati la usa…
- lumea te judeca in functie de ei…
- alte femei te invidiaza pentru ai tai, iar tu invidiezi alte femei pentru ai lor…
- cei sireti trebuie legati…
- toti trebuie calcati in picioare !!!

Ma chinui de ceva vreme sa imi adun gandurile pentru acest post.Am intrat in acest an cu niste reminescente din cel precedent, drept pentru care trebuie sa refulez ca sa nu mai stresez lumea din jurul meu cu atitudinea de emo ce ma stapaneste de ceva vreme.
Daca as fi baiat/barbat si as citi acest titlu, m-as simti jignit de primul cuvant din el. Cum adica "gunoi"? Pai... e simplu. Exista tot felul de relatii, tot felul de cupluri. Acum nu fac sondaje sau statistici ca sa stiu cine pune capat unei aventuri/relatie/casnicie mai des. Exista insa cazuri cand EA decide ca nu mai merge si incheie socotelile (nu, nu il omoara daca la asta v-ati gandit). Pur si simplu considera ca nu mai merge ceea ce era intre ei 2 si atunci gata. Punct. Finish. Caput.
Exista tot felul de posibile reactii din partea LUI. Poate sa sufere (daca a tinut la EA si la relatie), poate sa i se rupa in 14 daca era ceva de complezenta, etc...
Ideea e ca daca EA a gasit ceva mai bun, mai dulce, mai roz, mai sclipitor, poate sa plece, la fel de bine cum fac si ei la randul lor. Si, atunci, el sufera. Cunosc cazuri in care s-a cazut in mare depresie. Unii si-au pierdut job-ul, au pierdut ani de facultate, au pierdut prieteni care nu l-au inteles sau nu i-au putut accepta perioada de sihastrie auto-impusa, au pierdut multe.
Si... ce face el? Isi jura in barba ca se va razbuna. Din pacate nu o face cu persoana care i-a pricinuit gaura in inima/suflet, ci face asta cu toata fetele/femeile ce vor urma in viata lui.
[Vreau sa mentionez aici ca eu consider ca daca un barbat sufera dupa o relatie, inseamna ca a iubit cu adevarat! Ar trebui sa apreciem asta, pentru ca se intampla foarte rar. Este un fel de curcubeu dupa ploaie. Deci rar.]
Drept urmare, daca apare cineva prin preajma lui si el isi da seama ca ar putea fi o ulterioara caprioara ce merita sa fie vanata, ataca. Si ea, daca ridica coada, inseamna ca este interesata. Sa presupunem ca el nu este fiu de politician sau rezident pe Dorobanti. Este un baiat/barbat normal. Deci daca e interesata de el inseamna ca il place asa cum e el si nu pentru banii lui sau sutele de cai putere din motorul masinii.
Dar el, ca sa se razbune pentru suferinta din trecut, doar se foloseste de ea. O abureste (sau nu... unii nici macar nu isi mai dau silinta sa faca asta), o imbata (si la propriu si la figurat) si profita. Evident ca este de comun acord, deci nu se pune problema de altceva, dar, atat...
Si poate ea a vazut in el o persoana buna, frumoasa, inteligenta, spontana... o persoana pe gustul ei, o persoana langa care ar fi petrecute ceva momente minunate.
L-a considerat o comoara.
Dar el este prea orgolios, prea doritor de razbunare, prea ametit de puterea pe care crede ca o are asupra ei (si chiar o are). Si daca fata/femeia pica in plasa, victoria este si mai savuroasa.Sunt ferm constienta ca fiecare avem plusuri si minusuri, dar de ce trebuie mereu sa ne raportam la acelasi set de valori cand ne gandim sa ne alegem o persoana langa care am putea sa petrem momente placute?
Ok, sa zicem ca primeaza "ambalajul", ca de aceea s-au inventat hainele si cosmeticele de firma, pastilele de slabit sau remodelarea corporala, dar nu sunt esentiale. Nu mereu.
Si cum ramane cu fata/femeia care a avut comoara in mana cateva momente si acum se uita la mana care este goala, pentru ca ea, "comoara" a considerat ca satisfacerea unui capriciu fiziologic este de ajuns pentru moment?

Am terminat anul cu o poezie superba.
Incep anul cu alta poezie superba, de data asta scrisa de William Ernest Henley.

Am ales sa inchei seria articolelor pe 2009 cu cea mai frumoasa poezie de dragoste pe care am citit-o pana acum.
Este opera lui Andrei Pavel si face parte din culegerea sa de poezii intitulata Arta deceptiei. Poezia incheie capitolul Amintiri pierdute.

SUNTEM NEBUNE.
Punct.
Acum incep sa ii inteleg si pe amaratii astia de barbati. Am zis ca incerc...
Pai, pe bune acum, cum sa isi mai dea seama in ce directie sa se indrepte ca sa inceapa sa faca ceva in privinta noastra (a femeilor) daca noi ne schimbam atitudinea si starea ca secundarul de la ceas?!
Ba vrem, ba nu vrem. Vrem, dar... stai asa... ca parca nu merge asa usor, ca parca ar fi mai bine asa... sau nu asa... invers... dar stii, eu vreau ceva stabil, eu nu sar asa in pat din prima (si in gandul ei e deja intr-o capra 69 sau de 69 de ori in capra), eu sunt cuminte, nu am mai facut asta niciodata (cacat... e cea mai mare fantezie a ta dar ti-e frica sa recunosti)... Si cate si mai cate!!!
Vorbeam azi cu un prieten si ma intreba de ce dracu ne place sa fim mintite?
Sunt doua raspunsuri la aceasta intrebare: 1. daca fata cauta scuze inseamna ca nu e interesata si asa incearca sa scape; 2. suntem atat de instabile emotiononal incat le sugeram in mod direct barbatilor ce sa ne spuna ca se ne "convinga".
Eu nu cred in faza de prietenie intre un barbat si o femeie. Da, exista, insa la un moment dat totul se reduce la fizic(a). Si, sincer, oricat de beat sau treaz ai fi, toate femeile iti par bune la un moment dat (valabil si invers).
Asa ca... sa o lasam balta bai fetelor. Un lucru e clar. Ambele sexe gandesc la fel. Poate ca suntem noi atrase de niste tipologii anume, dar tot o gaura avem de umplut si ei au cu ce sa faca asta.
Nu mai are rost sa ne ascundem dupa cires. Sunt sigura ca nu exista femeie care sa nu isi fi imaginat cum arata amicul ei gol intr-un anumit moment, cum ar face dragoste iubitul prietenei ei bune (cum ar face-o in 3, daca ar gandi ca mine), sau ce senzatii i-ar starni prietena ei sau a amicului ei.
Toti suntem bipolari. Toti tanjim la lucruri extreme dar unora le e frica sa recunoasca asta. Si cei care o fac sunt criticati, marginalizati, declarati vulgari si nesimtiti, sau, in cel mai rau caz, obsedati.
Nu-i nimic, atunci cand femeile se vor organiza si vor merge in grup la psiholog, le vor face programare si barbatiilor.

Asta ar cam vrea sa arate ca o lista a greselilor din 2009 si a posibilitatilor de rezolvare a lor.
Pai... am facut o groaza de porcarii anul asta. Per ansamblu a fost un an 60% de cacat si 40% cand a mirosit a trandafiri mov.
- m-am indragostit de un imbecil. Si asta tot datorita tembelismului meu irecuperabil si ireparabil. Imi promisesem sa nu fac asta, dar aveam 2 ani de pauza si relaxare emotionala si parca lipsea ceva framantare sentimentala. Si mi s-a pus pata. Si, cum nu imi place sa pierd, NICIODATA, am facut sapaturi, am recurs la santaj sentimental, am fost penibila, dar am reusit. Am reusit sa il am, chiar daca numai fizic. Psihic era numai in mintea mea. Nu am sa uit niciodata cand, in momentele penibile (dar si dragute in acelasi timp) de dinaintea primei noastre partide de sex, incercam sa incropim o discutie si am spus ceva de genu': "te cunosc de cateva luni de zile..." si raspunsul a fost: "ma stii de cateva luni de zile... de cunoscut nu ma cunoasti inca!". Una peste alta, cel pe care il stiam de prin februarie a reusit sa ma bage in patul lui (cu voia mea) prin august, de vreo 2 ori. And then...? Nimic. Deci, AM PIERDUT... si am spus mai sus ca nu imi place sa pierd... NICIODATA.
Solutia? Pai orgoliul meu inca sangereaza rauuu. Si pentru mine este o chestie neterminata pentru ca nu exista un final la ea. Repet, pentru mine. Pentru ca, se pare ca eu am pus suflet si am luat-o ca fiind mai mult decat este de fapt. Nu vreau sa ma razbun pentru ca tin foarte mult la el, dar vreau sa inchei aceasta chestie, in orice fel, dar sa o inchei, sau, in cel mai optimist scenariu, sa o continui...
- am ramas la acelasi job. El, este un job antrenant, frumos, cu multe responsabilitati si care aduce mari satisfactii pe plan profesional si iti mangaie orgoliul. Dar atat. Salariul este ingrozitor de mic si sistemul este intr-o mare groapa de gunoi. Am refuzat un contract de studii in alta tara tocmai pentru ca nu am putut sa renunt la 3 ani de munca. Si am ramas cu acelasi salariu, chiar mai mic in ultimele 2 luni (traiasca statul roman care ne-a obligat sa ne luam concediu fara plata). Deci, situatie de cacat.
Solutia? Am gasit ceva auxiliar. Un castig neasteptat dar care presupune o munca titanica. Mi-am castigat dreptul la o bursa europeana pentru doctorat. In chimie. Prietenii mei glumesc pe seama asta; cica ultima femeie doctor in chimie a fost ucisa in revolutia din decembrie '89. Dar pana sa ajung sa patesc asta trebuie sa devin sotie de presedinte al tarii... hahahaha. Aici pot sa spun ca mirosea a trandafiri mov.
- m-am axat mai mult pe descoperirea si explorarea laturii mele artistice. Am scris pe blog, am inceput sa scriu o carte, am desenat foarte mult si am avut primele doua proiectele: de scris o sceneta si de facut un referat artistic despre Paris... in franceza. Am vazut ca este mai usor sa desenezi si sa colorezi cu creioane decat cu pensula pe panza. Dar, incercarea moarte n-are si prin exercitiu te perfectionezi.
Solutia? Am in plan sa imi completez colectia cu literatura erotica, sa imi cumpar domeniu pe net, sa termin cele 6 tablouri/colaje pe care le-am inceput, sa imi amenajez o camera din apartament ca birou de lucru cu tot cu sevalet, sa ma apuc de cursuri de arta teatrala si actorie (si sa joc in prima mea piesa adevarata, pe scena unui teatru), sa ma apuc iar de cursurile de balet.
Aici chiar miroase a 100 de trandafiri mov.
- am stat acasa in concediul de asta-vara. De cacat, dar macar am avut timp pentru mine. Chiar am stat 3 saptamani cu mine si am realizat ca este chiar interesant. Din pacate asta a mai sensibilizat un pic relatia cu gasca, ca nah... ochii care nu se vad, se uita. Am reusit insa sa vad marea de 2 ori si de fiecare data a fost foarte antrenant. Prima data am plecat la ora 00.00 din Bucuresti si am condus ca o nebuna pana la Liberty Parade. Am mai prins cateva ore si a fost foarte tare. Apoi am fost la concert la Duffy, in Mamaia, intr-o vineri, cand "eram foarte bolnava si nu m-am putut duce la birou".
Solutia? Sa imi gestionez mai bine farama de finante pe care o posed si sa imi planific si sa si achit din timp tot ce presupune vacanta si timp liber.

Cat despre ceea ce va urma in anul ce vine??? Offf, nici nu vreau sa ma gandesc. O sa am foarta multa treaba la job, am cel putin 2 nunti la care trebuie sa particip moarta-coapta (la una dintre ele chiar organizez petrecerea burlacitelor... sa vedeti aici dezmat, nu gluma!), sa ma apuc serios de scoala si sa stau ore intregi in laborator, printre studenti si substante chimice (asta chiar imi doresc foarte mult), sa imi termin de scris cartea, sa mai slabesc cel putin 10 kg, sa il fac pe printul (cu tot cu calul sau alb) sa gaseasca adresa mea, sa fiu mai egoista si sa ma respect mai mult.
Deci... promit sa echilibrez balanta. Sa miroasa mai mult a trandafiri mov si mai putin a altceva.

Semnez, ZOE.

... sau, doi politisti numarau o trila.
Am avut aceste cateva zile libere cu ocazia sarbatorilor de iarna. Si le-am petrecut cu familia si prietenii. Asa e cel mai frumos.
Mosul nu a fost foarte generos, dar, saracul de el, il cred. Ce imi doream eu nu avea cum sa incapa intr-o cutie sau intr-o punga de cadouri. De fapt, nici nu e ceva material... Whatever...
Am sa incerc insa sa va explic trilema mea. Trilema este de fapt o dilema si inca un pic...
Sunt sigura ca exista in viata fiecaruia dintre noi persoane pe care nu le puteti suferi. Care, in principiu, au facut ceva rau in trecut si care v-au suparat cu ceva, drept urmare, acum nu le puteti suferi. Pana alaltaieri exista si in viata mea cineva de genul asta.
Aici incepe prima parte din trilema mea.
Este draguta, desteapta, poate cam prea libertina si mi-a furat iubitul din clasa a VII-a. De atunci nu o mai pot suferi. Am mai spus ca am simtul proprietatii foarte bine dezvoltat. Din clasa a VII-a pana acum ne-am mai intalnit si toata lumea si-a dat seama ca daca as fi vrut sa o fi paruit de cateva ori.
Vineri seara insa, am iesit cu ea si inca 3 persoane intr-un bar. Ce se poate intampla cand se aduna 3 fete si 2 baieti (acestia din urma straini mie)? Toate discutiile duc la sex. Am glumit destul de mult pe seama unuia dintre ei si..., mai in gluma, mai in serios, discutia s-a mutat catre noi doua. Cum am avut deja o experienta girl-to-girl si ea isi doreste, m-am aratat dispusa. Si uite asa, s-a aprins scanteia in mintea ei. A tot tinut sa imi mentioneze ca ea a vorbit serios si ca se gandeste cu ardoare la asa ceva. INCREDIBILLLLLL! Dupa aproximativ 13 ani de ura si nervi, sexul dezamorseaza tot.
Si am inceput sa o privesc cu alti ochi. Este destul de kynky si are o imaginatie bogata. Si... cred ca ar iesi ceva scantei. Hmmm... Astept sa faca primul pas. Pana la urma ea trebuie sa ceara, eu sunt aici.
A doua parte a trilemei o reprezinta o bucatica din felul meu de a fi. Cea mai buna prietena a mea a spus ca ma vede mai degraba mama decat sotie (asta insa intr-un viitor foarteeee indepartat). De ce? Pentru ca eu nu cred in casnicie, nu cred ca pot exista oameni fideli, nu cred ca poti sa stai cu cineva ani si ani de zile in aceeasi casa si sa formezi FAMILIA PERFECTA. Ciudat ar spune cei care ma cunosc, tinand cont de faptul ca ai mei se cunosc de 38 de ani si au o casnicie veche de 28 de ani. Dar altele erau vremurile. Altele erau conceptiile, dorintele, nevoile. Cu toate ca sunt inconjurata de amici casatoriti sau cuplati de ani de zile, nu mai cred in ceva stabil. Poate ca nu mai am incredere in oameni... sau in mine.
Drept urmare sustin sus si tare ca eu nu ma marit si nu vreau copii.
Si cred ca pierd foarte mult din cauza asta. Cred ca "am pierdut puncte" si in fata LUI cu asta.
Si tot zilele astea mi s-a demonstrat ca mai exista baieti care vor asa ceva (familie, casnicie, copii). WTF? Gresesc eu? ... Se pare ca da. Am sa invat sa imi tin gura. Sa pastrez aceste ganduri pentru mine si poate nu voi mai speria oamenii din jurul meu.
A treia parte este totusi felul meu de a fi, per ansamblu. Eu iubesc oamenii. Si mai ales prietenii. Eu ajut mereu, cu ce pot, cat pot. De cele mai multe ori, din ratiuni financiare, nu am putut sa fiu mereu ACOLO sa fac ACEL LUCRU cot la cot cu ceilalti. Dar intentionam asta. Recunosc ca sunt curioasa, dar ma doare al dracului de mult cand raman ultima care afla x chestii, cand sunt ultima invitata in x loc, doar pentru ca nu eram acolo cand s-a discutat despre acel x lucru. Imi place sa cred ca prietenii sunt prieteni indiferent de disponibilitatea sau indisponibilitatea unora dintre noi.
Apoi, poate ma implic prea mult. Poate pun prea mult suflet in orice lucru neinsemnat si un eventual esec sau refuz doare de o mie de ori mai mult decat in mod normal.
Poate sunt prea sfatoasa si cred ca detin adevarul absolut (acest lucru mi-a fost reprosat). Dar eu nu am sustinut niciodata asta. Doar, datorita faptului ca imi place sa comunic, imi spun parerea. Asta nu inseamna ca ce spun eu e litera de lege (ciudata alaturare de cuvinte tinand cont ca eu CHIAR FAC LEGI la job).
Si poate ca IMI PASA PREA MULT. Prin definitie eu sunt foarte egoista, dar cand e vorba de actiuni ce implica si relatiile (fie ca e vorba de cele cu prietenii sau de cele cu baietii/barbatii), sunt repetenta cu coronita (cred ca o sa inregistrez replica asta pentru ca ma defineste 100%).

Una peste alta, noul an se anunta greu. Foarte greu. Trebuie sa imi revizuiesc comportamentul, sa fiu mai miserupista, sa am mai multa grija de mine si, daca tot sunt neagra in cerul gurii (asa spune mama cateodata... ma considera rea), pai atunci sa se vada asta.

Si totusi... poate sunt doar refulari de sfarsit de ani... sau nu.

People tend to hold overly favorable views of their abilities in many social and intellectual domains.
The authors suggest that this overestimation occurs, in part, because people who are unskilled in these domains suffer a dual burden: Not only do these people reach erroneous conclusions and make unfortunate choices, but their incompetence robs them of the metacognitive ability to realize it.
Across 4 studies, the authors found that participants scoring in the bottom quartile on tests of humor, grammar, and logic grossly overestimated their test performance and ability.
Although their test scores put them in the 12th percentile, they estimated themselves to be in the 62nd.
Several analyses linked this miscalibration to deficits in metacognitive skill, or the capacity to distinguish accuracy from error. Paradoxically, improving the skills of participants, and thus increasing their metacognitive competence, helped them recognize the limitations of their abilities.

Am terminat de citit cartea "Fantasmele erotice ale barbatiilor" scrisa de ziarista Nancy Friday.
Scrisa e mult spus. De fapt aceasta ziarista a facut un pas foarte inteligent. A dat un anunt in ziar si pe cateva site-uri ca ar fi interesata sa primeasca scrisori cu ceea ce este in mintea barbatiilor cand este vorba de fantezii, emotii, trairi. De fapt, cam la ce fantazeaza barbatii atunci cand fac sex (ca dragoste fac foarte rar) sau cand se masturbeaza.
Citisem inainte "Fantasmele erotice ale femeilor" de aceeasi autoare si imi lasase o impresie relativ dezamagitoare. Dar, ma gandeam ca poate femeile nu au fost foarte sincere, sau, ele, pentru ca iubesc, nu prea au nevoie sa fantazeze. Se implica atat de mult in actiunea de sine, incat nu mai au timp sa fantazeze. Au fost cateva fantasme insa pe care le pot considera relativ deplasate sau "cam bolnave", dar mintea omului este nemarginita.
Trecand acum la fantasmele barbatiilor, ma asteptam la multa pornografie verbala, la multa desconsiderare a femeii, la ganduri "foarte murdare" si porcosenii.
Am fost surprinsa sa vad ca in 550 de pagini barbatii viseaza aproximativ 75-80% cum sa isi satisfaca mai bine iubita/sotia/amanta/prietena si apoi sa spunem ca ca se gandesc la EI.
In afara de capitolele cu fetisism pentru haine, placerea lor pentru dusurile reci (nu este vorba de dusurile propriu-zise... promit sa revin cu un articol explicativ in viitor) si putinele cazuri de sadism (spre dezamagirea mea), barbatii chiar simt nevoia sa isi faca partenera sa se simta bine.
Am ramas surprinsa sa vad ca majoritatea fanteziilor lor se concentreaza pe dorinta de a-si satisface femeia din pat. Unii dintre ei nici nu mai dadeau mare importanta orgasmului propriu, ci considerau orgasmul ei ca implinirea si satisfactia personala suprema.
Una peste alta, pot spune ca este o carte nerecomandata pudicilor sau celor care vad sexul ca o datorie sau ca pe un tabu.
Nu stiu cat de mult poti invata din ea, ca, pana la urma, din punctul meu de vedere, fiecare om ar trebui sa aiba propriile sale fantezii, nu sa le imprumute de la altii.
Dar... este interesant sa observi ca langa fiecare dintre noi exista mereu o persoana care se poate gandi chiar in momentul acesta la tot felul de "chestii", fara ca tu, cel de langa el, sa iti dai seama, sau fara ca el/ea sa se dea de gol.

Revin la dorinta mea de a avea puterea sa pot citi gandurile oamenilor... Cred ca as ramane foarte surprinsa si mi-as putea schimba parerea despre unii dintre cei de langa mine.