Crampei de viata

Daca o viata cat de cat ordonata, cu monotoniile ei cotidiene este influentata de anumiti stimuli, devine dezordonata.
Rutina fiecarei zile incepea cu alarma de la telefon care anunta ca e cazul sa incepi o noua zi de munca (sau..., ma rog..., de activitate). Dupa "lupte seculare" in care incercai sa te convingi ca degeaba mai tii ochii inchisi pentru ca trebuie sa te trezesti, iti faceai tabieturile si incepeai ziua. Serviciul sau alte activitati din care, teoretic, trebuiau sa iasa bani te tineau prins ore intregi.
Alta alarma te anunta ca gata... ai terminat si este cazul sa te relaxezi. Si mergeai sa te intalnesti cu prietenii, te duceai la un suc, la un film, sau pur si simplu, te odihneai.
Toate avea o logica si un sens firesc.
La un moment dat, dupa ceva liniste, cunosti pe cineva. Si iti place, te atrage, ti se pare interesant. Dar, se dovedeste, la un moment dat, ca este ceva imposibil. Ceea ce gandeste doar una dintre partile implicate nu este de ajuns pentru a putea sa consideri ca fiind ceva in 2. Si dupa ce acest factor iti disturba ordinea, neimplinirea dorintei continua sa te macine.
Apoi, munca sau activitatea ta, iti da motive de indoiala. Si, fix cand te astepti mai putin, apare o ocazie. Si incepi si analizezi pe toate partile plusurile si minusurile si nu stii daca merita sa te risti sa faci acest pas sau nu. Iti este greu. Ceea ce faci te pasioneaza, te provoaca, dar nu iti ofera decat satisfactii personale, psihologice si de moral. Si, din pacate, astea nu iti platesc nici ratele in banca nici intretinerea. Mai exista insa si factorul uman. Nu ai numai colegi, ai multi PRIETENI. Si toti suntem constienti ca ochii care nu se vad, se uita.
Si uite asa, esti pus in situatia in care trebuie sa alegi. Sa accepti provocare unui nou job care te va implini si pe plan material si te va face sa evoluezi, sau sa te ocupi in continuare de voluntarismul care te pasioneaza si sa ai niste persoane dragi alaturi de tine, zi de zi.
Cam greu de ales.
Cel mai greu este insa sa te convingi pe tine insuti ca nu mereu iti sunt impartasite sentimentele ce vin din inima si ca sunt momente in viata cand ti se ofera ocazii si trebuie sa ai taria de a lua niste decizii.
Dezordinea din viata ordonata pune incet, incet stapanire si te trezesti in fata unui dead-line cand trebuie sa spui ce vei face in viitor pentru tine.

Avem azi specialitatea zilei: ghiveci de feelings-uri.
Ce e ala??? E cam ca o stare de spirit care te macina si te face sa te urci pe pereti, sa nu mai dormi noaptea si sa visezi (in putinul ala timp in care adormi) tot felul de tampenii.
Este compus din mai multe ingrediente, care, puse toate la un loc, dau un gust dulce-amar-acrisor vietii.
Nu exista o reteta fixa, scrisa intr-o mare carte de bucate. Este dupa cum se nimereste. Adaugi la inceput un pic de sperante amestecate cu dorinte in cantitati cat de cat egale. Mai pui un pic de sentimente din inima (in special cele de amor) pe care le poti condimenta cu dorinte de a avea o persoana draga alaturi sau, din contra, cu regrete si suspine pentru cineva pierdut.
Pentru inceput le flambezi usor in alcool, urmand apoi sa mai adaugi si altele.
Poti continua cu niste franturi de dorinte de a reusi mai mult in cariera, de a avea mai multe rezultate exceptionale si mai multa inspiratie de a actiona conform dictonului:"omul potrivit la locul potrivit"!
Urmeaza sa adaugi o aroma de necesitatea de a castiga mai multi bani si de promisiune ca daca nu ti se intampla asta printr-o marire subita de salariu, vei juca la loto.
Se mai pune si dorinta unei vacante ideale.

Alaturi de toate astea adaugi ceea ce posezi in prezent, si fizic si psihic, le amesteci si gata. Ai obtinut ghiveciul cu feelings-uri.

Daca ai incredere ca esti un bucatar iscusit... enjoy it!

Un nou topic de discutie aparut pe forumul prietenilor subsemnatei: Care pe care? si derivatele acestuia.
Ceea ce urmeaza este opinia din partea masculina:
Cine cui i-o trage? Uite o intrebare destul de recenta. Pana nu demult, era simplu: cerculetul cu sageata penetra cerculetul cu cruce, activul i-o tragea pasivului si asa mai departe. Asta desigur daca pui intrebarea din punctul de vedere al "cine pe cine" penetreaza, insa intrebarea se pune cine cui i-o trage.
Pai mai intai sa vedem ce inseamana a poseda, a trage, a avea la pat si desigur popularul, vulgarul si carnalul a fute. Conform dex-ului, a poseda inseamana a domina, a stapani, a dispune de ceva… sau cineva. Tot in dex aflam ca a poseda mai inseamna a avea raporturi sexuale cu o femeie. Nimic mai adevarat insa apare o problema… cine e femeia? Pana acum 50 de ani stiam. Acum insa…
Daca ne uitam prin simbolistica aflam ca societatea a impartit indivizii in 2 categorii “tare” si “slab”, fiecare din aceste categorii au fost atribuite unui gen sexual “tare” pentru masculi si “slab” pentru femele. In momentul in care s-a facut impartirea se facea referire la tot regnul animal. Aici lucrurile sunt simple, ele, animalele, exceptand cateva specii printre care si oamenii, se reproduc doar pentru perpetuarea speciei. Impartirea a fost preluata in mod automat si de catre oameni si acceptata ca atare, in timp insa ideea de “tare” care poseda “slab” s-a schimbat. Ca o introducere la urmatoarea categorisire putem folosi faptul ca “tare” poseda “tare” si “slab” poseda “slab”. Si atunci apar “activii” si “pasivii” in definitia homosexualitatii “activii” sunt dominatorii, iar “pasivii” cei dominati.
Plecand de la catalogarile de mai sus deja putem afirma ca in ziua de azi nu mai constituie o regula ca sexul tare sa posede sexul slab, il poate penetra si doar atat. Si acum apare alta intrebare. Se stie foarte bine ca penetrarea fara acordul celui penetrat cade sub incidenta legii si se cam pedepseste. Deci cu alte cuvinte activul poate poseda pasivul doar cu voia lui, barbatii pot sa le-o traga femeilor doar daca acestea vor. Si iata intrebarea: oare cum poate fi cineva de acord cu ceva atata timp cat nu-i creeaza placere? Raspuns: nu poate.
Si uite cum ajungem la concluzia ca de fapt pasivii sunt cei care decid cand vor sa fie posedati. Si oare in momentul in care un individ controleaza si decide cand sa se intample un anumit lucru, nu este cel ce poseda?


Mi-a fost destul de greu sa conving acest reprezentant al asa-zisului sex tare despre corectitudinea acestei teorii. Initial a sarit ca ars si a sustinut ca este cea mai revolutionara idee feminista pe care a auzit-o vreodata (normal si evident ca asa este...!). Apoi, analizand toate aspectele, mi-a dat dreptate.
Pentru ca asa e.
Nu sunt si nu am fost nicodata de acord cu ideea ca unii sunt sexul slab si altii tare. Dupa ce se diferentiaza asta? Daca stau bine sa ma gandesc...sexul nostru este mereu tare si al lor e moale, si, daca nu intervine partea femeiasca...asa le ramane.
De ce sunt ei sexul tare? Ca cica fac fata mai usor efortului fizic. Ca cica nici o femeie nu poate munci pe santier, furnale sau mina. Ok, poate ca asa e... dar faptul ca esti mai tare in muschi te fac tare in sex? Nu cred..., chiar din contra.
Se mai considera superiori ca cica fara ei nu se poate perpetua specia... De acord cu o parte. Dar daca raman cativa si buni, traiasca banca de sperma si fertilizarea in vitro. Deci..., la o adica..., in curand, nici la asta nu o sa mai fie nevoie de ei.
Si... se reproduc. Si apoi? Daca ai un pic de noros ai parte de 15 minute de un sex animalic care se lasa cu ceva umed care mai pateaza si lenjeria de pat la o adica. Si??? Cine trage 9 luni de zile? Cine se transforma din sirena in balena? Cine isi pierde toate vitaminele din corp, parul, dinti si isi blesteama zilele de dureri de spate si de toate cele? EI? NU CRED!!! Nu nasc si nici macar nu isi pot imagina cum este sa o faci si ca tati sunt relativ nesemnificativi!
DAR EI SUNT SEXUL TARE!!! Mi se pare mie sau sunt foarte frustati in general???

Si de aici ne intrebam iar care pe care?
Nu vroiam sa transform asta intr-o declaratie deschisa de feminism accentuat, dar ma puteti contrazice?
A poseda (asa cum a zis "colaboratorul" meu) nu presupune impunerea prin forta fizica sau amplitudinea miscarii de du-te-vino. Presupune dorinta, ambitia si disponibilitatea.
Cel care preia initiativa il poseda pe celelalt si chiar nu conteaza daca sexul ii atarna sau nu. Cel care savureaza si este dedicat mai mult in acele momente poseda, si chiar nu conteaza daca este cel care da sau cel care primeste.
Deci, dragii mei posesori de sex tare, mai ganditi-va putin si analizati de cate ori ati posedat si de cate ori ati fost posedati. Pentru unii dintre voi balanta s-ar putea inclina in defavoarea voastra, insa asta nu va opreste sa nu deveniti buni, mai buni, cat se poate de buni (este o utopie...stiu!!!).

Posedati-va cu grija.

Romanul este petrecaret din fire. Pentru el calendarul unui an este compus din sarbatori nationale, regionale, sfinti de toate felurile, zile ale orasului si, desigur, weekend-uri.
Si, cum nu era de ajuns, am mai importat cate ceva, asa, ca sa nu ne plictisim. Si am luat de la "mentorii" nostrii americani, faimoasa Valentine's Day.
Este o zi in care se celebreaza ideea de marketing, nu cea de iubire sau indragosteala. Pentru ca da, tot ceea ce inseamna acesta zi trebuie sa fie rosu, in forma de inima si eventual de ciocolata. Cu fundite, cupidoni, norisori, aripioare de ingerasi...booooooooooring!!!
Vezi oameni disperati ce alearga de colo-colo sa cumpere cadouri. De ce????
Daca primesti cadou in aceasta zi, trebuie sa faci si tu la randul tau. Asta e clar. Si de ce sa primesti/dai ceva? Este sau devine o obligatie? Cred ca este mult mai original daca esti un pic altfel si iesi din turma. Pana la urma, cine se iubeste, se iubeste in fiecare zi (de cate ori poate si vrea).
De ce trebuie sa fim toti la fel? Ok. O duci la o cina romantica (la o masa pe care o rezervi de prin iulie), ii daruiesti bombonele cu crema roz de capsuni, ii torni sampanie (in speranta ca o ametesti mai rau ca de obicei, poate se va simti si va presta asa cum iti doresti), ii aduci un mare buchet de trandafiri rosii (alta idee incredibil de originala).
Si apoi?
O aduci a la maison, speri sa poate si ea desuu-ri rosii cu danteluta (original, nu???), o dezbraci si, daca nu ai ametit-o prea rau cu sampania ca sa adoarma, mototolesti lenjeria de pat impreuna cu ea.

Concluzia: tot acolo ajungi, adica in pat. Si pentru ce sa mai cheltui atatia bani? Sau vrei sa ii demonstrezi ca poti face asemenea eforturi pentru ea ca sa te rasplateasca si ea apoi?
Adica... traiasca Valentine's Day, cand poti "cumpara" de la noua sau vechea iubita o partida de sex!
Si atunci? Care e faza?
Nu zic ca aceste gesturi (flori, bobo, inimioare) nu sunt impresionante, dar poti fi romantic si tandru si altfel.
Si daca asa esti tu ca om, in general, (adica romantic), de ce nu poti transforma oricare alta zi in Valentine's Day?

Cat dureaza o saptamana?
Cam 7 zile, 168 de ore, 10080 de minute, 604800 secunde.
E mult... sau poate fi extrem de putin. Poate trece foarte repede sau extrem de greu. Poate insemna foarte mult sau nimic. O poti petrece frumos, sau nu. Cu mare bucurie, sau cu tristete, dezamagire, suparare.

In ultima vreme am tot auzit despre sintagma asta: "peste o saptamana o sa...".
Peste o saptamana ea il va revedea pe EL.
Peste o saptamana ea il va suna pe EL pentru a afla daca ma raman impreuna sau nu, daca mai exista o alta sansa pentru relatia lor.
Ea va profita de o ocazie speciala, ziua sa de nastere, pentru se reintalni cu EL.
Si ea... spera ca il va revedea pe EL.

Intr-o saptamana poti avea o vacanta de vis sau 7 zile de chin, cu greutati.
Deci..., cat de mult inseama o saptamana?
Cred ca poate insemna mult timp in care astepti in fiecare secunda sa vina urmatoarea secunda pentru ca apoi urmatoarea; poti ajunge sa le numeri pe fiecare in parte si poate parea o vesnicie.
Sau poate trece la fel de repede ca o secunda.

Dupa ultimele vesti, ea nu a mai trebuit sa astepte o saptamana pentru a afla daca el ii mai da o sansa... i-a dat-o chiar in urmatoarea seara. Dar ea... tot va trebui sa mai astepte o saptamana pana sa se revada cu EL.

Cat desprea ea... pai... poate fi o saptamana, doua... o luna, doua... mai mult, mai putin... O vesnicie, doua...

Am trait sa o vad si pe asta. Am ajuns sa il parafrazez pe scumpul si iubitul nostru conducator, Base.
Dar DA..., da frate... mie imi plac glumele mele...si, fara sa fiu modesta, tuturor le plac glumele mele. Dar na..., cum nu exista padure fara uscaturi, asa nu exista numai fani. Nu dau tuturor autografe si nu sunt numai oameni care ma idolatrizeaza. Asta presupune statutul de VIP. Si fani si ne-fani, ca nah... altfel am trai intr-o lume perfecta.
Si cand faci asta de ani de zile si nimeni nu se supara nu incepi sa iti pui intrebari daca e bine sau nu, daca faci glume proaste sau bune, deplasate sau la locul lor.
Dar exista momente cand ti se arunca in fata acuze stupido-stiintifico-fantastice. Cum ca faci si dregi chestii care deranjeaza. Si, ajungi la un moment in care paharul se tot umple pentru ca realizezi ca faza cu picatura chinezeasca este serioasa.
Incerci sa treci cu vederea, sa ignori cat poti de mult, dar... cedezi.
Imi cer scuze ca ma duce capul, ca pot raspunde provocarilor cu inteligenta si idei inovatoare si ca pot face fata chiar si celor mai cretine si stupide incercari. Am ajuns la momentul la care, fara falsa modestie, regret ca ma duce capu'.
Am ajuns sa spun sus si tare: "Regret ca respir, ca vad ca asta deranjeaza!"
Si da, intr-un grup de 16-17 persoane, care se cunosc intre ei de multa vreme, unii chiar de 10 ani daca nu mai mult, iti permiti sa faci glume. Ce fel de glume credeti ca sunt cel mai des folosite, daca nu alea despre SEX???
Self-esteem-ul meu a jubilat de curand cand am realizat ca o provocare inocenta a starnit valuri, valuri intr-un cerc restrans. Ce vina am eu ca pot bea bere fara sa inclin sticla? Eu sunt vinovata ca pot sau el e vinovat ca m-a provocat? Si nu inteleg o chestie... daca pot, de ce sa nu o fac??? Daca o cere, de ce sa nu ii dau? Daca cere, inseamna ca are nevoie. Daca are nevoie inseamna ca nu are parte. Unde e buba? Cel mai indicat ar fi sa ne uitam in gradina noastra si apoi peste gard la vecinu'. Si daca tot o ceri, fi barbat (daca te crezi) pana la capat si nu arunca pisica in curtea altuia/alteia!!!
Si da, repet... IMI PLAC GLUMELE MELE!
As putea sa continui sa fiu ironica spunand ca imi pare rau ca s-a micsorat numarul "victimelor" glumelor mele BUNE, dar nu o spun.
Cat despre ce am sa fac in viitor..., e simplu..., imi voi imparti persoanele in 2 grupuri si voi incerca, in speranta ca reusesc, sa dau fiecaruia ceea ce cred eu ca merita. Probabil ca baietii mei deja zambesc si stiu eu sigur la ce se gandesc..., dar nu. Decat este un cadru organizat si participa toata lumea :P.

Inchei prin a propune sa ne intalnim toti (cum o facem de altfel fff des), ne imbracam toti in costumele lui Adam si ale Evei, stingem lumina si ne amestecam.
SA VEDEM ACUM CINE FACE GLUME PROASTE SI CINE FACE GLUME BUNE!!!