Crampei de viata

M-am gandit mult la acest topic... Si o conversatie recenta m-a determinat sa scriu asta.
Fiecare dintre noi are un trecut, o serie de "ecsi" despre care isi aminteste cu placere sau nu. Acesti "ecsi" au la randul lor prieteni si prietene, cu care, daca sunt ok, te imprietenesti. Pe unii ii ignori, pe altii ii apreciezi si cu unii chiar devii prieten/a. Despre asemenea oameni as vrea sa va povestesc.
Mi s-a intamplat sa cunosc, datorita unui ex, niste oameni extraordinari. Sunt oameni de care te atasezi de la prima vedere. Ai ce discuta cu ei, ai preocupari comune, te intelegi de minune. Exista pentru mine o asemenea persoana, A., cu care ma intelegeam foarte bine. Vorbeam cate in luna si in stele, ne intelegeam din priviri. Este din alt oras, din orasul bunicilor ex-ului. Ne vedeam mai rar decat am fi vrut, dar am petrecut momente extraordinare. Odata terminata relatia, mi-a fost foarte greu sa ma intorc in acel oras, sa dau ochii cu persoanele pe care le stiam acolo. Nu e vorba despre rusine sau altceva, este vorba despre cat de multe amintiri imi reveneau in minte doar revazand acele locuri. drept urmare, intalnirile cu A. nu au mai avut loc, telefoanele se rareau din ce in ce mai mult.
Ce as putea sa fac in acest caz??? Imi este dor de ea, ca prietena, amica, dar...
Desigur ca nu este singura persoana de care m-am atasat si pe care nu am mai vazut-o sau nu am mai vorbit, dar ea este cea mai apropiata, de aceea am mentionat-o.
Este inevitabil ca revederea acestor persoane pe care nu ai fi avut cum sa le cunosti altfel, sa nu iti aduca aminte de persoana pe care ai pierdut-o, sa nu iti aduca aminte de momentele petrecute in acele locuri, de discutii, de petreceri, de bune, de rele...
Mi-am promis si i-am promis ca o voi vizita, voi vorbi mai des la telefon cu ea, ne vom intalni... dar... simt ca singurele discutii vor duce la un moment dat la acele amintiri pe care vreau sa le ingrop undeva, in adancul sufletului...
Acestia un oamenii pe care suntem obligati sa ii uitam, nu din vina lor, din vina noastra ca vrem sa ingropam trecutul, sa ne desprindem de ceea ce ne-a ranit, ne-a facut sa suferim, sa plangem, sa ne intrebam "de ce?", "cu ce am gresit?", "ce a fost bine sau rau?".
Daca voi gasi solutia prin care sa reusesc sa depasesc acest handicap ce ma face sa ma instrainez de oamenii dragi, promit sa vi-o povestesc.