Crampei de viata

Chiar daca n-o mai vezi zambind
Chiar daca, chiar daca n-o mai simti venind
Chiar daca, chiar daca nu intelegi cum s-a-ntamplat
Chiar daca n-o mai poti suna
Chiar daca, chiar daca n-o mai poti chema
Chiar daca doar amintirile au ramas de atunci cu voi
Chiar daca nu-i mai poti vorbi
Chiar daca, chiar daca n-o poti intalni
Chiar daca, chiar daca toata lumea e-intre voi
Chiar daca el nu-i vinovat
Chiar daca stii si n-ai uitat
Chiar daca lumea s-a impartit stupid la doi
Chiar daca viata v-a speriat
Chiar daca stii, el n-a uitat si telefonul suna, suna mereu...
Ce mult te-a iubit...
Ce mult te-a iubit...
Ce mult te-a iubit...
Cat te-a iubit de mult...
hiar daca nu te vede
Chiar daca, chiar daca nu mai crede
Chiar daca, chiar daca nu mai stie unde esti
Chiar daca, chiar daca o mai vezi trecand
Chiar daca, la brat cu sotul ei mergand
Chiar daca din cand priveste inapoi...
Ce mult te-a iubit...
Ce mult te-a iubit...
Ce mult te-a iubit...
Cat te-a iubit de mult...

M-am gandit mult la acest topic... Si o conversatie recenta m-a determinat sa scriu asta.
Fiecare dintre noi are un trecut, o serie de "ecsi" despre care isi aminteste cu placere sau nu. Acesti "ecsi" au la randul lor prieteni si prietene, cu care, daca sunt ok, te imprietenesti. Pe unii ii ignori, pe altii ii apreciezi si cu unii chiar devii prieten/a. Despre asemenea oameni as vrea sa va povestesc.
Mi s-a intamplat sa cunosc, datorita unui ex, niste oameni extraordinari. Sunt oameni de care te atasezi de la prima vedere. Ai ce discuta cu ei, ai preocupari comune, te intelegi de minune. Exista pentru mine o asemenea persoana, A., cu care ma intelegeam foarte bine. Vorbeam cate in luna si in stele, ne intelegeam din priviri. Este din alt oras, din orasul bunicilor ex-ului. Ne vedeam mai rar decat am fi vrut, dar am petrecut momente extraordinare. Odata terminata relatia, mi-a fost foarte greu sa ma intorc in acel oras, sa dau ochii cu persoanele pe care le stiam acolo. Nu e vorba despre rusine sau altceva, este vorba despre cat de multe amintiri imi reveneau in minte doar revazand acele locuri. drept urmare, intalnirile cu A. nu au mai avut loc, telefoanele se rareau din ce in ce mai mult.
Ce as putea sa fac in acest caz??? Imi este dor de ea, ca prietena, amica, dar...
Desigur ca nu este singura persoana de care m-am atasat si pe care nu am mai vazut-o sau nu am mai vorbit, dar ea este cea mai apropiata, de aceea am mentionat-o.
Este inevitabil ca revederea acestor persoane pe care nu ai fi avut cum sa le cunosti altfel, sa nu iti aduca aminte de persoana pe care ai pierdut-o, sa nu iti aduca aminte de momentele petrecute in acele locuri, de discutii, de petreceri, de bune, de rele...
Mi-am promis si i-am promis ca o voi vizita, voi vorbi mai des la telefon cu ea, ne vom intalni... dar... simt ca singurele discutii vor duce la un moment dat la acele amintiri pe care vreau sa le ingrop undeva, in adancul sufletului...
Acestia un oamenii pe care suntem obligati sa ii uitam, nu din vina lor, din vina noastra ca vrem sa ingropam trecutul, sa ne desprindem de ceea ce ne-a ranit, ne-a facut sa suferim, sa plangem, sa ne intrebam "de ce?", "cu ce am gresit?", "ce a fost bine sau rau?".
Daca voi gasi solutia prin care sa reusesc sa depasesc acest handicap ce ma face sa ma instrainez de oamenii dragi, promit sa vi-o povestesc.

In vremurile in care traim, omenirea are o varietate foarte mare de resurse, tehnologii si o cunoastere extensiva pe care o aplica diverselor evenimente si situatii din dorinta de a explora lumea in care traim. De exemplu: am explicat fenomenul curcubeului, am construit sateliti, am facut primii pasi pe Luna... Totusi, curiozitatea e in natura umana si, oricat de multe am afla, intotdeauna ne vom dori mai mult si vom cauta mistere dinolo de intelegerea noastra. De aceea, exista oameni care continua sa creada in OZN-uri. De ce a ramas aceasta credinta atat de populara? Oare oamenii se simt singuri sau acesta este urmatorul pas in evolutia umanitatii - gasirea unei civilizatii mult mai avansate?
Oamenii tind sa considere obiectele pe care nu le-au mai vazut inainte OZN-uri pentru ca experienta este ciudata si neasteptata. Totusi, in momentul in care li se da o explicatie stiintifica pentru misterul la care au fost martori, oamenii sunt dezamagiti pentru ca necunoscutul a fost rezolvat. Destul de ciudat, dar acest lucru nu-i face decat sa-si doreasca sa demonstreze ca, de fapt, ce au vazut ei este cu totul altceva si astfel incepe vanatoarea. Incep sa scruteze rabdatori cerul noptii pana cand incep sa vada planeta Venus stralucind aproape de linia orizontului, si-si fac aparitia pasari migratoare cu pene colorate ce reflecta lumina felinarelor... Astfel de lucruri sunt repede catalogate ca fiind drept OZN-uri de catre omul dornic de aventura.
Cercetatorii au explicat aceasta atractivitate fata de teoria OZN-urilor ca fiind un raspuns subconstient la eterna cautare a motivelor pentru care aceste lucruri ciudate se intampla. Omul, ca un explorator curios, are uimitoarea abilitate de a memora si sustine lucrurile familiare care se intampla in viata de zi cu zi. In acelasi timp, aceasta abilitate este o slabiciune care duce la la un singur lucru: vedem ceea ce vrem sa credem si ne fascinam singuri de ceea ce ne-am convins sa credem.
Pe de alta parte, aceasta credinta in existenta OZN-urilor poate fi rezultatul speculatiilor care au loc intre stiinta, religie si faptele concrete. Acest lucru face ca mintea umana sa ia in considerare posibilitatea existentei OZN-urilor, a vietii pe alte planete si calatoria stelara. Poate ar fi mai bine ca umanitatea sa ia intai in considerare cunostintele pe care le are deja si sa le relationeze. Poate ar fi mai bine sa ne observam intai pe noi si planeta pe care locuim pana sa ne ridicam ochii spre alte sisteme solare...
Tind sa cred ca unul dintre cele mai puternice motive pentru a crede in OZN-uri este "nevoia". Ca si stramosii nostrii, oamenii din ziua de azi "au nevoie" de mituri pe care sa nu le poata explica stiintific. De asta, uneori ne mintim singuri, schimband intentionat circumstantele situatiei pentru ca ea sa nu se mai incadreze in nicio explicatie logica. Curiozitatea, disputa si rezervele asupra modului cum identificam "un fenomen ciudat", sunt cele care ne hranesc convingerea in ceea ce priveste existenta unei alte civilizatii superioare.

Ce vremuri erau pana prin anii 50. Din punct de vedere al placerilor sexuale atinse si al compatibilitatii, barbatul era singurul care conta, placerile femeii sau atingerea orgasmului de catre aceasta fiind ceva insignifiant, de neluat in seama, ba chiar destul de iesit din comun daca se intampla din greseala. Femeia era, in acceptiunea masculina, obiectul de care te tineai cand faceai sex, furnizor de placere si aducator de urmasi.
Perioada postbelica a cunoscut o inflorire a conceptului de egalitate a femeilor cu barbatii in toate domeniile, inclusiv in acest delicat domeniu al vietii sexuale. Daca inainte o femeie era destul de fericita ca barbatul nu o bate prea des, o respecta intr-o anumita masura si o lasa sa stea la masa odata cu el, astazi femeile gasesc o gramada de motive pentru a fi nefericite, imposibilitatea atingerii orgasmului fiind unul dintre cele mai importante.
Vina in aceasta problema o poarta intotdeauna barbatul, dupa cum reiese din toate discutiile pe care le au femeile intre ele cu privire la performantele pertenerilor. Principala problema este nesincronizarea, barbatul consumand actul sexual ori prea repede ori prea tarziu. Isi pune oare vreo femeie problema ca ea este cea care ar avea niscaiva dificultati? Nu prea. Rar se intalnesc femei care sa spuna chestii de genul: "Cred ca sunt frigida, m-a tinut saracul 45 de minute si tot nu am simtit mai nimic". Majoritatea prefera formulari de genul: "Al meu nu reuseste niciodata sa ma satisfaca" sau "Nu stiu ce sa ma mai fac cu el".
Profitand de faptul ca barbatii ajung la orgasm in majoritatea cazurilor, iar a excita un barbat nu prea e mare smecherie, fiind si la indemana bunicii sa il aduca pe bunicul in pozitie de drepti, toate studiile din ultimul timp se adreseaza fericirii femeii.
Dintre acestea, cele mai multe au ca aspect central comunicarea dintre parteneri, practic femeia trebuie sa-l indrume pe barbat in a actiona in asa fel incat sa o aduca la apogeul satisfactiei sexuale. Ce efect are aceasta? In mod normal, sexul este pentru barbati o rabufnire a tuturor instinctelor animalice, o partida buna este una in care spontaneitatea se imbina cu uitarea de sine si trecerea in latura mai putin umana, instinctiva, a personalitatii. Pai cum sa mai vorbesti de spontaneitate daca femeia iti transforma actul sexual intr-un reportaj de pe Discovery, gasind oportun sa-ti transmita, in timpul raportului sexual, ca a citit undeva ca, daca ti-ai ridica un picior mai sus si i-ai pune gleznele dupa urechi, placerea ar fi mai mare pentru amandoi datorita stimularii mai intense a clitorisului si fortei de frecare mai mari dintre penis si peretii vaginului.
E normal sa-ti piara toata pofta si sa incerci sa termini cat mai repede o partida de sex care incepe sa semene cu o ora de dirigentie cu o diriginta sfatoasa de saizeci de ani. De unde si pana unde sa mai ai chef de nebunii cand partenera iti vine cu DVD-uri de genul "5 pasi pentru o viata sexuala fericita" in care ti se indica cele mai incomode pozitii, toate in scopul de a o multumi pe ea. Frustrarile cauzate de incercarile ei nu prea subtile de a-ti arata ca s-ar putea si mai bine duc de regula la adoptarea din partea ta a unei pozitii de genul: "Daca nu-ti place, n-ai decat sa-ti gasesti alt prostovan sa stea in cap ca sa te faca sa te simti bine" , care nu poate avea efecte prea faste in cadrul cuplului.
Pentru linistea si sanatatea vietii intime, v-as sugera sa fiti mai deschise si spre problemele lui si intensitatea placerii lui si sa aveti tact in tot ceea ce priveste discutiile legate de sex. In fond, nu se stie a cui este vina.

P.S. Ce gandire masculina ma stapaneste in ultima vreme........

Nu stiu cum am putut sa neglijez atata vreme o trasatura atat de tipica sexului feminin. Este vorba despre una dintre ocupatiile lor preferate, in care investesc mari cantitati de energie, precum si inovatie lingvistica, pe care, daca le-ar canaliza in alte directii, poate, cine stie, Doamne-ajuta, ar ajunge si ele sa realizeze ceva memorabil, vreo opera de arta sau vreo descoperire stiintifica epocala. Nu neg ca pana acum nu ar fi existat astfel de cazuri, dar am banuiala vaga ca ele s-au datorat mai mult accidentului sau lipsei din imediata apropiere a unor tentatii mai puternice.
Azi va voi vorbi despre barfa. Sarea si piperul vietii, cum obisnuiesc ele sa spuna. Ma intreb de unde impulsul acesta de necontrolat, tavalugul de vorbe, presupuneri, supozitii, ipoteze si concluzii, una mai nastrusnica decat alta si in contradictie mereu sporita cu logica si bunul-simt.
Giovanni Pappini spunea ca acolo unde se strang doua persoane, o a treia va "muri". Sansele ca un asemenea lucru sa se intample cresc considerabil in cazul in care este vorba despre doua femei. Ascutimea limbii lor, la care s-a ajuns prin slefuire maxima timp de secole si secole de frustrari si rautate sustinuta, perseverenta si transmisa de la bunica la mama si mai departe, nu prea da gres. In plus, varful ei este in permanenta inmuiat in otrava, anihiland astfel din start orice speranta la supravietuire.
Pana la urma, de ce o fac? O fac din plictiseala, o fac pentru ca imaginatia lor este limitata cumva intre noile trenduri in moda si numarul de barbati din viata lor (aici exista o acerba competitie), o fac din frustare pentru ca nimic nu le satisface mai mult decat gandul ca exista cinava mai rau, mai urat, cu mai multe insuccese decat ele. In plus, tirul vorbelor veninoase este orientat in cele mai multe dintre cazuri tot impotriva celor asemenea lor, tot impotriva altor femei. Nimic nu le este mai strain decat solidaritatea. Cineva e pe cale sa divorteze, cineva s-a ingrasat, cineva si-a pierdut locul de munca sau pur si simplu nu a ales cea mai potrivita coafura la o petrecere, atunci in mod clar trebuie sa primeasca lovitura finala. Esti cazut la pamant, sangerand, ai in gura gustul amar al esecului? Stai linistit, undeva in apropiere, o hoarda iti va aplica ultima impunsatura de pumnal. Se va ocupa garantat si gratuit de anihilarea ta totala, fara drept de apel sau sansa la mantuire si reabilitare.
Cam astfel arata situatia in cazul in care subiectul traverseaza o pasa neagra. Femeile, corbi deghizati, nu cunosc placere mai mare decat infruptarea cu lacomie din cadavrul nefericirii altuia.Sigur, exista si situatia inversa. Esti fericit, iti merg toate din plin? Ele se vor ocupa, indatoritoare ca de obicei, sa-ti maculeze bunastarea. Daca ai obtinut un loc bun de munca, ai avut pile. Daca te-ai recasatorit, esti un afemeiat/ o femeie usoara (dupa caz). Sau sotia ti-e supraponderala si asta e singurul motiv care a determinat-o sa te ia de barbat.
Oricum ar merge viata ta, ochiul vigilent, care nu doarme niciodata, al barfei feminine, va sti. Uneori, porportiile la care se ajunge sunt absolut halucinante. Te poti trezi intr-o buna zi ca toti cred la birou despre tine ca ai o aventura cu secretara doar pentru ca la o tombola ea a castigat articolul cumparat de tine. Urmatorul pas este sa afle numarul nevestei tale si s-o anunte, din solidaritate, desigur. Sa nu te surprinda nimic. In astfel de cazuri, cel mai bine este sa mentii tacerea. Taci si indura cu stoicism. Daca negi, vor spune ca esti homosexual si ca de-asta refuzi avansurile bietei secretare, care te iubeste sincer si dezinteresat. Orice cuvant spus de tine este prins ca intr-un carusel al lipsei de logica si deformat, redefinit; in fiecare gura, din sirul interminabil, prin care va trece i se vor atribui noi sensuri si noi calitati. Profita de dreptul tau de a nu spune nimic, caci intortocheate sunt caile barfei!
Exista un argument extrem de frecvent pe care ele il aduc pentru a-si acoperi activitatea favorita, accesibila tuturor varstelor si categoriilor sociale. Si anume "noi nu barfim, povestim". Cu varianta "criticam" adaugand ca "o critica constructiva nu face rau". Ceea ce ma intreb eu este unde se afla rezultatul acestor activitati deosebit de constructive? Santul nu este un edificiu, doamnelor, si, din cate vad, pare sa se adanceasca mereu, mereu, neincetat. Prin el, nu circula niciun izvor cu apa cristalina, ci numai laturi si duhori care voua, in mod ciudat, fiinte atat de delicate si unse, vorba aceea, cu alifii, creme si parfumuri fine, nu va muta nasul din loc.

1. In Hong Kong, sotia inselata are voie legal sa il omoare pe sotul adulterin, dar poate face acest lucru doar cu mainile goale. Amanta, pe de alta parte, poate fi ucisa prin orice mijloc.
2. Exista un caz inregistrat de barbat care a devenit obsedat de propria masina. Studentul avea ceva cu marca de masini Austin Metros si, in special, cu masina personala. Isi decorase camera cu fotografii ale masinii si obisnuia sa conduca pana intr-un loc ferit de ochii lumii si sa se masturbeze folosind teava de esapament.
3. In Indonezia, pedeapsa pentru masturbare este decapitarea.
4. Viteza media de ejaculare este de 45km/h. Odata intrati in vagin, dureaza 5 minute sa traverseze teritoriul de 15 cm pana la cervix, in mare parte pentru ca nu mai pot zbura si trebuie sa o ia la picior.
5. Volumul mediu al unei ejaculari este de 4 cc., adica cam cat o lingurita, dar variatiile sunt enorme in functie de individ. Continutul caloric al unui ejaculari este intre 2 si 5 calorii. Concentratia medie de spermatozoizi este de 20 milioane spermatozoizi pe milimetru. Intre 300 si 500 de milioane de spermatozoizi sunt eliberati la fiecare ejaculare, iar un barbat produce in medie in timpul vietii 1,2 trilioane de spermatozoizi.
6. Oamenii si delfinii sunt singurele specii care fac sex de placere.
7. Cel mai puternic muschi din corpul uman este limba.
8. Vanzatoarele topless sunt legale in Liverpool, Anglia - dar numai in magazinele in care se vand pesti tropicali.
9. Cel mai mic penis - Exista cateva cazul in literatura de specialitate despre penisuri care nu depasesc 1 cm in erectie - micropenisuri. Cei nefericiti sa fie echipati cu un astfel de organ in miniatura pot face o operatie de reconstructie si sa-l mareasca pana la aproximativ 7 cm, ceea ce banuiesc ca e o imbunatatire.
10. Capnolagnia - Pentru unii oameni nu exista senzatia mai tare decat sa priveasca pe cineva fumand. Apoi, aduna mucurile de tigara ale persoanei iubite, le plaseaza intre buzele lor si se masturbeaza.
11. In Liban, barbatii au voie legal sa aiba relatii sexuale cu animale, dar animalele trebuie sa fie femele. O relatie cu un animal mascul este pedepsita cu moartea.
12. Exista barbati in Guam al caror job este sa calatoreasca prin tara si sa defloreze tinere virgine, care ii platesc pentru privilegiul de a face sex pentru prima oara... Motivul: Legea in Guam interzice virginelor sa se casatoreasca.
13. Orgasmul unui porc dureaza 30 de minute.
14. Unii lei se imperecheaza si de 50 de ori pe zi.

Nice, nu??? :P

Una dintre intrebarile care ma bantuie in ultima vreme este daca invatam ceva vreodata in ceea ce priveste domeniul amoros. Mi-am promis de multe ori atunci cand am gresit ca nu vor mai repeta. "Nu voi mai face asta, nu voi mai crede, ba voi crede, nu voi mai da o a doua sansa, nu ma voi mai grabi, nu voi mai spune lucruri atat de dure". As putea sa umplu pagini intregi cu ceea ce mi-am promis.
Si, inainte sa apuc sa-mi formulez clar cele zece porunci, ma si pomeneam incalcandu-le. Sunt convinsa ca nu sunt singura. Ati patit-o si voi, nu-i asa? Cel putin prietenele mele cu siguranta da.
Cateodata parcursul pe care ne angajam incepe sa ne dea senzatia de deja-vu. Stai asa, parca am mai patit asta, parca am mai spus asta... Memoria se dovedeste a fi tradatoare si amintirile asupra relatiilor trecute nu ne feresc deloc de relatiile actuale sau viitoare. Ne impiedicam de aceleasi praguri, suntem la fel de naive si de increzatoare, avem acelasi elan si aceeasi capacitate de daruire ca la inceput. In chestiunile inimii, ne dovedim cele mai proaste eleve. Ori de cate ori ni se preda o lectie, ne dovedim induiosator de incapabile sa o punem in practica. Astfel, suntem niste repetente notorii si nu reusim sa absolvim niciodata cursul asta.
In inima noastra, suntem cu toate virgine, nu-i asa, doamnelor? De-asta, lacrimile continua sa curga si la a doua si la a treia si la a n-a iubire. La fel, zambetele continua sa infloreasca, uitand, absolut amnezice, de riscurile la care ne supunem.
Oare capacitatea noastra de a crede, de a ne indragosti, de a ne arunca intr-o relatie cu capul inainte, fara hamuri si fara parasuta, fara sa ne astepte jos vreo plasa de siguranta este cu adevarat nelimitata?
Cand ma gandesc la toate regulile si legile pe care ni le formulam atunci cand suntem in faza de declin a unei povesti, pe care juram sa le respectam si sa ne supunem lor fara niciun fel de abatere, aproape ca-mi vine pana si mie sa ma minunez de cat de labila, schimbatoare, capricioasa este firea feminina. Ne trasam adevarate scenarii, nu suntem departe de a publica un manual de instructiuni despre cum sa manuiesti o relatie de cuplu. Mai avem putin si facem si scheme cu legende explicative. Ni se pare ca suntem mai intelepte decat Dalai-Lama, mai hotarate ca insecta numita calugarita in ritualul de imperechere, mai mature decat bunicile noastre.
Totul suna atat de clar in capul nostru, totul devine atat de limpede, avem cheile intregului univers, ne asteapta o viata linistita si sigura in pace si armonie cu noi si cu restul lumii. De ce? Pentru ca noi si numai noi am atins acel ideal de neatins, acel "nosce te ipsum", stim tot ce ne trebuie, avem toate uneltele pentru a ne fauri un viitor maret si luminos.
Si deodata, intuneric total! Mers in bezna, bajbaind dupa o lumina care nu catadicseste sa se aprinda, nu avem doar fluturi in stomac, ci o intreaga gradina zoologica isi face de cap in podul palmelor, in spatele genunchilor si cam peste tot unde are chef. Mai stim ceva din cunostintele si principiile noastre, sapate in piatra ieri? Nu. Azi nu mai suntem de piatra, suntem ciocolata si bezea si serbet, atat de dulci incat ne-am putea imbolnavi iubitii de diabet. Si iar ne aruncam fara sa ne luam masuri de siguranta, iar nu avem asigurare pentru niciun fel de dezastru si pot sa vina peste noi toate cutremurele si toti torentii, cu bolovani si noroi si trunchiuri de copaci, si toate calamitatile acestei lumi. Noi suntem acolo, imbracate in bluzite si rochite cu dantele, cu flori in maini, ochelari chic de soare si parfumuri fine pe piele. La datorie. Asteptam oarbe si zambind mai ceva ca niste stewardese in timpul prabusirii avionului sa fim calcate, zdrobite, facute una cu pamantul.
Cand ne trezim a doua zi, ne ridicam uitand ce am promis peste noapte, cand inghetam incercand sa ne croim drum printre ruine. Ce daca avem ramurele de copaci si ganganii prin par, pamant sub unghii? Ne scuturam cu dezinvoltura de ele, am si uitat cum ne-am zgariat si de ce avem rimelul scurs pe toata fata.
Sau poate ma insel eu si sunt si absolvente printre noi. Eu mi le imaginez asa, ce pe niste PR-iste sau experte HR. Nu stiu de ce.

Te-am dezamagit sau te-am abandonat?
Ar trebui sa ma simt vinovata sau sa imi las judecatorii sa se incrunte?
Pentru ca am vazut sfarsitul inainte sa incepem,
Da, am vazut ca erai orbit si stiam ca eu castigasem.
Asa ca am luat ce era al meu printr-un drept etern.
Ti-am purtat sufletul prin noapte.
E posibil sa se fi sfarsit dar nu ma voi opri aici,
Sunt aici pentru tine, numai de ti-ar pasa.
Mi-ai atins inima, mi-ai atins sufletul.
Tu mi-ai schimbat viata si telurile.
Si dragostea e oarba si stiam asta cand
Inima mea era orbita de tine.
Ti-am sarutat buzele si ti-am sprijinit capul.
Ti-am impartasit visele si am ti-am impartasit patul.
Te cunosc bine, iti cunosc mirosul.
Am fost dependenta de tine.
La revedere, iubitul meu.
La revedere, prietenul meu.
Tu ai fost "acela".
Tu ai fost "acela" pentru mine.
Sunt o visatoare dar ma pot trezi
Nu-mi poti zdrobi spiritul - imi poti lua doar visele.
Si pe masura ce te te indepartezi, sa-ti amintesti de mine,
Sa-ti amintesti de noi si de ceea ce eram
Te-am vazut plangand, ti-am vazut zambetul.
Te-am vazut dormind pentru o vreme.
As prefera sa fiu mama copilului tau.
Mi-as petrece o viata cu tine.
Iti cunosc temerile si tu pe ale mele.
Am avut indoielile noastre dar acum suntem bine.
Si te iubesc, jur ca e adevarat.
Nu pot trai fara tine.
La revedere, iubitul meu.
La revedere, prietenul meu.
Tu ai fost "acela".
Tu ai fost "acela" pentru mine.
Si inca iti tin mana in mana mea.
In mana mea atunci cand sunt adormit.
Si imi voi indura sufletul in timp,
Cand ingenunchez la picioarele tale.
La revedere, iubitul meu.
La revedere, prietenul meu.
Tu ai fost "acela".
Tu ai fost "acela" pentru mine.
Sunt atat de goala, iubitule, sunt atat de goala.
Sunt atat, sunt atat, sunt atat de goala.

Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece
Zece pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa
Zece zile trec absurd de nu stiu
Nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putine
Doua stele, paralele,
Stele, lacrimi innodate si
Lumina de la ele
Pentru tine toateP
atru printi cu trei castele
Ape, lanturi fermecate si
Tot cerul peste ele
Pentru tine toate
Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece
Zece pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa
Zece zile trec absurd de nu stiu
Nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putine
Sapte zane, toate bune
Licurici, sperante-n noapte si
Piticii din poveste
Pentru tine toate
Noua magi in faptul serii
O potcoava sus departe, si
Comorile din suflet
Pentru tine toate
Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece
Zece pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa
Zece zile trec absurd de nu stiu
Nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putïne

M-am tot gandit cum sa incep acest articol... Vreau sa caracterizez persoanele din viata mea... Si aici ma refer la fetele din "gasca", de la serviciu, cunostiinte, etc...


Sunt sigura ca fiecare dintre noi are o gasca de prietene cu care iese in oras, merge la cumparaturi, sta la un suc, la o tigara si la o barfa nevinovata. Dar,... nu toate aceste fete sunt la fel de apropiate. Consider ca sunt mai multe categorii: amicele: fetele alea pe care le cunosti, le placi, te simti bine cand sunt langa tine, dar fata de care nu iti poti descarca sufletul sau nu le poti povesti prea multe pentru ca nu esti sigura de sinceritatea lor. Prietenele, sunt atat de rare si putine ca ar putea pe drept cuvant numite "pe cale de disparitie"; dar cele care sunt... este bine sa le tii aproape. Despre confidente... eh, aici este discutabil. Sunt sigura ca fiecare dintre noi s-a simtit mai apropiata de o anumita prietena sau amica, careia i s-a confesat in momente de restriste. Acum... din proprie experienta vorbind, cred ca trebuie sa fim fffff atente... Mi s-a intamplat ca o astfel de prietena/confidenta/amica sa ma dezamageasca. Nu pot spune ca a profitat de mine, pentru ca a fost o chestie reciproca; eu aveam nevoie de un umar pe care sa plang, sa ma descarc si ea avea nevoie de informatii. Mda... Pe moment nu o credeam in stare de asa ceva, chiar imi parea sincera, dar... vorba aia: se intampla si la case mai mari. Poate o sa spuneti ca nu e adevarat (si aici ma refer la cei care stiu istoria si care vor citi acest articol), dar eu asa am simtit, simt si voi simti mereu. M-am simtit foarte ranita, daca va puteti imagina, aceasta dezamagire intrecea suferinta pricinuita de pierderea a doi ani din viata prin incheierea unei relatii.
Ea, in schimb, actrita desavarsita trebuie sa recunosc, ma asculta pe mine, ma compatimea si dupa aceea plimba vorba, gandurile, suferinta mea catre ex. Acest lucru mi se pare cel mai urat posibil pe care ti-l poate face o prietena/amica/confidenta. Nu am reactionat cum as fi vrut, pentru ca insemna sa ma cobor la un nivel inferior, dar asta nu inseamna ca nu voi pandi momentul... da, da, stiu, "razbunarea-i arma prostului", insa eu nu gandesc asa; iti trebuie ceva materie cenusie activa pentru a te gandi la un fel de razbunare, asa ca...
In momentul de fata ea nu mai exista pentru mine sub nici un fel de forma materiala sau spirituala, dar, din respect pentru cea mai buna prietena a mea, trec cu vederea prezenta ei si tot ce se refera la ea.

Mda... sper ca nu v-am facut sa va schimbati parerea despre mine cu acest articol, dar eu asa sunt, mereu spun ce cred/simt/traiesc...

Evit sa ii judec pe cei din jur fiindca stiu ca nu-mi este permis. Nu pentru ca as avea sufletul mai cald decat al unei alte persoane, fiindca nu-l am, ci pentru ca pur si simplu imi amintesc cate ar fi de spus despre mine.
Asadar, ori de cate ori o persoana savarseste gesturi absolut tampite in numele iubirii, ma privesc in oglinda, strang din dinti si-mi spun ca undeva trebuie sa scrie ca este permis din moment ce niciuna nu scapam de aceste clipe de cecitate neuronala.
Imi amintesc cate stupiditati am savarsit eu insami. Si imi gasesc scuze pentru fiecare dintre ele, alegand argumente mult mai putin solide decat pareau pe atunci.
Imi amintesc zecile de amenintari rostite doar pentru a scoate la iveala un “te iubesc” sugrumat, sutele de vorbe rostite numai spre placerea lui si miile de randuri in care l-am implorat sa imi ofere o explicatie indiferent cat de neadevarata, numai pentru a-mi gasi un pretext de a-l ierta. Si apoi mai sunt desigur miliardele de ocazii in care m-am mintit cu nerusinare pe mine insami si m-am invinovatit pe nedrept numai pentru a-l scoate pe el basma curata.
Si totusi...
Si totusi cand ii vad pe cei din jur iubind fara cap si fara coada, indragostindu-se de te miri cine si te miri de ce, folosind fara rusine iubirea ca pretext pentru inselaciune, ma umplu de dezgust si imi jur iar si iar ca nu voi permite sa (mai) indragesc pe oricare.
Nu e corect si nu e bine sa iubesti ca in razboi. Nu e normal sa iti arunci orgoliul la gunoi si nu-i permis sa-ti incalci principiile de viata numai pentru ca iti simti calcaiele incinse. Chiar daca eu, precum un lup moralist, manata de ceea ce vad si nu ceea ce simt, va vorbesc despre ceea ce este corect in dragoste, sper ca voi veti avea mai mult cap, mai mult orgoliu, mai multa speranta pentru a face acel lucru corect.
Iar mai apoi sa invatati cat mai multe persoane sa procedeze intocmai.

Iata ca a venit si vremea unui nou inceput, unui nou set de promisiuni si planuri... care, sper, vor fi duse la bun sfarsit in acest an in care tocmai am pasit.
Asadar...
Incepand cu acest an incep o noua viata. Din acest an voi fi o alta persoana, poate nu mai buna, dar cu siguranta mai fericita.
Voi fi mai hotarata, mai sigura pe mine, voi invata sa spun “Nu” atunci cand trebuie si cand este mai bine pentru mine sa refuz, dar sa zic “Da!” atunci cand sufletul imi cere, insa logica ma lasa fara grai.
Voi fi mai calculata, insa nu mai fricoasa, voi face pasi putini, dar mari.Incepand cu acest an voi fi mai fericita, mai plina de viata si de speranta.
Voi savarsi fapte pentru care, poate, voi plange mai tarziu, insa cu siguranta voi evita momentele in care regret ceea ce nu am facut.
Incepand cu acest an voi putea sa citesc mai bine oamenii, sa-mi sortez mai bine prietenii, sa separ ce-i bun de ceea ce imi face rau, evitand astfel sa mai fiu dezamagita de cei pe care ii iubesc mai mult.
Ma voi indragosti de cine trebuie. Nu pentru ca ma voi stradui eu, ci pentru ca acela sortit mie va sari de unde ma astept mai putin si imi va inveseli existenta. Apoi, el imi va dovedi ca acela pe care il socoteam suflet pereche a fost doar un miraj dureros.
Incepand cu acest an voi privi catre viitor si nu catre trecut. Nu ma voi intoarce inspaimantata, ori de cate ori mi-e frica sa fac un pas important, catre cel ce-mi raneste sistematic sufletul. Voi crede mai mult in realitatea palpabila decat in vise. Chiar daca sper ca, insiruindu-mi dorintele pe aceasta cale, ele se vor indeplini (desi, stiu bine, s-a intamplat in repetate randuri).
Va invit si pe voi sa imi urmati exemplul. Nu uitati, o dorinta rostita este pe jumatate indeplinita!

La multi ani!