Crampei de viata

Asta da ambitie!!!!!!!!!!

Am fost la targul de carte Gaudeamus. Mare dezamagire. Mai ales ca m-am dus cu portofelul si buzunarele goale. Dar si datorita faptului ca a fost o mareeeeeeeeee aglomeratie, agitatie si nu se putea respira.
Noroc ca am iesit la aer, insa am dat peste mirosul persistent de mici la gratar.
Acum, sa nu fim absurzi. Daca nu am dat peste pitzy sau cocalari, ceva trebuia sa strice atmosfera, nu?
Am ramas totusi surprinsa sa vad ca se calca lumea in picioare pentru carti. Nu stiam ca tineretul (era predominant) mai citeste atat de mult. Placuta surpriza.
Drumul spre casa a fost relativ rapid. Am avut norocul sa prind loc in autobuzul 282 care ma lasa fix in fata blocului, cu toate ca asta a insemnat sa fac aproape tot traseul lui.
Si am ajuns in zona Floreasca. Aici am facut 4 ani de zile liceul. Si, cand a oprit autobuzul in statia Garibaldi, mi-am adus aminte de cate sute de ori am stat si am asteptat acolo masina si cate amintiri placute am din acea statie. Acolo a inceput prima mea poveste de dragoste!
Ahhh, amintiri, amintiri...

Aceasta replica rostita de Tom Hanks in "Forest Gump" se potriveste de minune simtamintelor mele actuale.
Nu am o cutie cu bomboane de ciocolata, dar am un mare borcan cu Nutella.
Si in felul acesta as putea descrie, plastic vorbind, viata mea de acum.
Se poate observa ca un borcan mare de Nutella descrie faptul ca exista aspecte pozitive si ceva fericire dulce, ca ciocolata.
Exista multe reusite pe plan profesional (si la scoala si la job), exista o armonie in familia mea (parintii ce si-au implinit un mare vis, bunic ce ne bucura cu puterea lui de a lupta cu varsta si greutatile batranetii, frate care imi demonstreaza ca 2 oameni, aparent total diferiti pot avea o casnicie frumoasa) si o groaza de prieteni care ma inconjoara si pe care ma pot baza in orice moment.
Ok...si ce lipseste? Lipseste cealalta jumatate a intregului.
Dar, cutia de ciocolata sau borcanul cu Nutella pot rezerva surprize intr-adevar.
Am descoperit ca daca nu poti avea toata cutia dintr-o data, poti avea din cand in cand cate o bomboana. Si bomboanele pe care le-am descoperit eu sunt atat de bune si dulci, incat pot substitui momentan un camion de cutii de ciocolata, nu doar o cutie.
Aceste bomboane fac parte dintr-o cutie foarte scumpa, o cutie pe care, daca mi s-ar propune sa o am doar pentru mine, as refuza. Este mult prea valoroasa ca si cutie si are un efect mult mai bun daca este daruita cu portia.
Este ca un "pansament pentru sufletul meu agitat".
Si savurez momentele, devin lacoma cand mi se ofera, dar totusi... exista un gust de pelin prezent in borcan. Pelin ce ma face sa ma gandesc in continuu (ca o proasta ce sunt) la ceea ce as fi putut avea, dar nu am sanse sa obtin.
Nu pot sa imi explic nici macar mie de ce, in loc sa savurez la maximum ceea ce am, ma tot gandesc la ceea ce nu mai pot avea.
Probabil pentru ca reprezinta o afacere neterminata. Probabil pentru ca lasitatea si lipsa de curaj a LUI a facut ca ceea ce se arata ceva promitator sa se dispreseze ca un fum de tigara intr-un bar de cartier.
Mi-am propus sa elimin cat se poate de repede acest gusta amar din borcanul meu cu ciocolata, dar...

Dupa cum am scris intr-un post anterior, am primit 2 comenzi literaro-artistice.
Pe una dintre ele (cea cu sceneta) am onorat-o.
Si a avut un succes nebanuit in randul viitorilor protagonisti.
In seara aceasta (28.11) are loc premierea. Nu pot fi prezenta, dar am incredere in capacitatile actoricesti ale prietenelor mele, drept urmare, prevad un succes naucitor.

Cea mai tare stire de azi de prin ziare.
O scroafă din Axedale, Australia, a stârnit panică la ferma unde ”locuieşte”. Zilele trecute, animalul “balonat” a dat un pârţ atât de puternic, încât a declanşat alarma de scurgere gaze. Speriat, proprietarul fermei a chemat ajutoare. Cei 15 pompieri sosiţi la faţa locului au detectat, chicotind, “defecţiunea”.
=)))))))))

Existe momente in viata cand iti doresti ca o noapte sa nu se mai termine. Sau poate nu o noapte, poate cele cateva ore insiruite consecutiv care te-au facut "cea mai fericita fiinta de pe pamant".
Pana acum ceva vreme eram ferm convinsa ca nu se poate sa te simti bine si sa savurezi o partida de amor daca nu erai indragostita. Ca fetele iubesc cu inima, ca ele nu pot face doar sex, ca ele fac dragoste!
Intr-un fel asa e. Dar cum trebuie sa evoluam continuu, accept noul/vechiul trend.
Deci da... se poate face sex multtttt si bunnnnnn si fara alte implicari.
Aici insa e nevoie de ceva foarte important. SA AI CU CINE. Si acela SA AIBA CU CE.
Am mai spus si ma repet. Faza cu marimea care nu conteaza este o mare vrajeala. Este spusa ori de femei care se multumesc cu ce au in pat si nu mai doresc sa evolueze sau sa caute ceva mai bun, ori e spusa de vre-un barbat care isi accepta frustrarea celor cativa centimetrii in minus.
Nu discriminez pe nimeni, dar ar cam trebui sa ne trezim la realitate si sa acceptam adevarul asa cum este el.
Si da, este important si ce faci, dar mai ales, CUM o faci.
Si cand nevoia se amplifica cu dorinta, ar trebui sa ai grija sa nu existe materiale inflamabile in zona pentru ca ies scanteiiiiiii!
Una peste alta, e al draqului de bine si bun ceva intens, in portii mici si rare.
Si, evident, ca te trezesti dimineata cu acel zambet, imbecil in felul lui, dar cu un farmec aparte.
Mi s-a mai intamplat de cateva ori sa merg pe strada si sa am impresia ca toata lumea imi stie secretul si ca ma simpatizeaza.

Nu intentionez sa transform blog-ul in "1001 de nopti", dar traiesc niste momente la intensitate maxima si pot sa strig cat ma tin plamanii asta!
Sac!
P.S. Iubesc momentele din ziua urmatoare cand eu si locul "actiunii" inca poarta mirosul parfumului sau.

Lume, lume... mi-am facut cont pe Facebook.
Doar pentru ca sa ma joc online cu prietenii mei.
Atat!!!
E funny site-ul asta. Are multe chestii dragute.
Drept urmare, am gasit un fel de test care mi-a dat un rezultat INGRIJORATOR!!!
You'll pass away:
Date: March 3 of 2025 at 2:40 pm.
Cause: Hit by lightning while skydiving
Age: 43 years old.

Deci... trebuie sa profit cat pot de mult de cei 15 ani care mi-au mai ramas din viata.

Am mai scris in post-urile trecute ca iubesc foarte mult arta si mi-as fi dorit sa am macar un talent. Dar am fost harazita cu alte atribute pentru care sunt foarte recunoscatoare.
Drept urmare, nu imi ramane decat sa apreziez arta (de orice fel) facuta de altii. Si, in putinul meu timp liber, sa incerc sa mazgalesc sau sa ordonez niste cuvinte pe hartie.
Cunoscutii apreciaza avantul meu si uite asa, peste noapte, m-am trezit cu 2 "comenzi" :D.
Una dintre ele este un colaj despre Franta sau Paris. Poze, text, dar totul intr-o maniera artistica, melancolica, pariziana...
Al doilea proiect (cel urgent) este scrierea unei scenete pe care o vor interpreta prietenele mele la un bal mascat.
Tipic mie, imi place sa lucrez foarte mult in conditii de stres, drept urmare, voi da bice si sa vedem ce iese.

Intrebare: - Zebrele sunt negre cu dungi albe, sau albe cu dungi negre.
Raspuns: - Da.

In cadrul unui experiment sociologic, unei grupe de 50 de oameni in care erau in mod egal femei si barbati i s-a dat un text si insarcinarea sa aseze in cadrul acelui text o virgula.
Textul era: "Daca barbatul ar stii realmente valoarea pe care o are femeia ar merge in patru labe ."
Toti barbatii au asezat virgula dupa cuvantul "are". Toate femeile au asezat virgula dupa cuvantul "femeia".

Daca as avea 1 milion de euro...
Ohhh... cate as face cu atatia bani.
Am de ales intre doua aspecte. Cel financiar si cel sufletesc.
Cred ca pana la urma se intalnesc aceste aspecte intr-un anumit punct.
Probabil ca in prima faza as sta cateva ore sa meditez asupra imensului noroc care "a picat" pe capul meu.
Apoi as da o mare petrecere. Cu toti prietenii. Intr-un loc frumos. De fitze (sa vedem si noi cum e in Bamboo, ce draqu'). Apoi, 2-3-4 zile as face shopping. La greu! Mi-as cumpara toate prostiile de care probabil ca nu o sa am nevoie, dar e bine sa le ai! As incheia toate socotelile cu bancile si mi-as achita toate datoriile. As pleca in cea mai lunga excursie, in cel mai dorit loc de catre mine.
Si apoi...?
Da, as putea sa traiesc bine-mersi din dobanda banilor ramasi dupa excentritatile de la inceputul euforiei mele de milionara in euro. Nu m-as mai gandi cat mai e pana la ziua de salariu, pentru ca probabil mi-as da demisia de la serviciu (sau nu...). M-as rasfata mult, dar exista posibilitatea ca, la un moment dat, sa ma plictisesc de atata lux si buna-stare. Ar deveni BANAL.
Ce as mai putea sa fac?
Sa traiesc cu sentimentul ca banii cumpara orice. Cu bani poti sa te intreti, poti sa te protejezi de eventualele boli (ca ai acces la spitale si policlinici), poti sa iti satisfaci orice capriciu...
Asta, teoretic...
Dar, oare, BANII ADUC FERICIREA???
Stiu sigur ca o intretin... dar m-as multumi doar cu atat?
Normal ca orice supozitie este facuta doar pe baza de imaginatie, pentru ca inca nu am castigat atatia bani. Dar...
Cred totusi ca daca as avea atat de multi bani, i-as investi pe toti in fabrica ce produce fericire (stiu sigura ca exista asa ceva; este imposibil sa nu existe). Si mi-as cumpara de toti emotii, sentimente, indragosteala... fericire!
Frumos vis... din pacate o sa ma trezesc in curand.

Acest post este un fel de concluzie.
Declar de la bun inceput ca imi iubesc parul. Este frumos si ma mandresc cu el.
Drept urmare, il ingrijesc mult. A suferit totusi multe. A trebuit sa se supuna tuturor capriciilor mele. A fost scurt, lung, cu suvite si in aproape toate culorile (mai putin roz sau verde).
La origini, el este negru taciune. Dar a trecut prin faza ciocolatie, negru albastrui, negru movuliu, rosu intens, aproximativ portocaliu. In prezent este un blond ca spicele de grau.
Nu voi mai continua elogierea podoabei mele capilare, dar a trebuit sa fac un intro.
Ce am observat eu de-a lungul timpului, impactul aspectului exterior este foarte mare pentru cei din jur.
Conteaza foarte mult daca esti slaba sau grasa, daca ai picioare lungi sau nu, daca ai un fund frumos si bine definit, sani proeminenti (aia mici nici nu sunt luati in considerare). Si, da, conteaza foarte mult si culoarea parului.
Am observat ca negrul maturizeaza si, in unele, cazuri imbatraneste.
Rosul aprins socheaza. Lumea se uita la tine ca la urs. Unii cu admiratie, altii isi fac cruci.
In schimb... blondul... ehhhh... alta gasca in alta traista.
Lumea se comporta altfel cu o blonda.
O blonda are mai multe avantaje. Nu mai este trimisa la cratita daca face vreo greseala in trafic. Este lasata sa se bage in fata taximetristilor sau a ratb-istilor (MINUNE, STIU!!!).
Unei blonde i se deschide usa la bloc, serviciu, magazin.
O blonda este salutata de catre toata lumea la birou sau in mediile pe care le frecventeaza destul de des (aceleasi medii pe care le frecventa si cand era bruneta sau roscata).
O blonda este privita altfel in mijloacele de transport in comun. I se adreseaza tot felul de intrebari: "unde este strada X", "cat este ceasul", etc.
O blonda este judecata mai mult. Daca este blonda, in cele mai multe cazuri este doar BLONDA si atat!

Ca si concluzie generala, daca esti blonda (sau macar te prefaci), s-ar putea sa ai mai multe de castigat!
Acum depinde de blonda si de ceea ce vrea ea de la viata ei.
Daca ai devenit blonda doar pentru ca ai vazut asta o mare provocare, felicitari. Incearca sa ramai cat mai mult asa. S-ar putea sa fie cea mai distractiva si pseudo-educativa din viata ta. Daca doar esti blonda... sincere pareri de rau.

Fetelor, vopsiti-va cositele asa cum credeti voi ca va simtiti. Nu credeam ca o sa spun asta vreodata, dar... blondul rulz. Cel putin deocamdata.

Water intoxication

Water intoxication (also known as hyper-hydration or water poisoning) is a potentially fatal disturbance in brain functions that results when the normal balance of electrolytes in the body is pushed outside of safe limits by over-consumption of water.
Normal, healthy (both physically and nutritionally) individuals have little reason to worry about accidentally consuming too much water.
Nearly all deaths related to water intoxication in normal individuals have resulted either from water drinking contests, in which individuals attempt to consume high amounts of water, or long bouts of intensive exercise during which electrolytes are not properly replenished, yet excessive amounts of fluid are still consumed.

2000 i.Hr. - Ia si mananca radacina asta.
1000 d.Hr. - Radacina asta e pagana, mai bine spune rugaciunea asta.
1850 d.Hr. - Rugaciunea e superstitie, mai bine bea potiunea asta.
1940 d.Hr. - Potiunea asta e facuta din untura de sarpe, mai bine ia pastila asta.
1985 d.Hr. - Pastila asta nu e eficienta, mai bine ia antibioticul asta.
2000 d.Hr. - Antibioticul e artificial. Ia si mananca radacina asta.

Am primit un email funny.
Asa da sef...

"După mulţi ani de serviciu, un om realizează că nu a fost promovat, nu a fost transferat, nu i s-a mărit salariul, nu i s-au dat prime şi că firma nu face nimic în acest sens. Deci omul s-a decis ca într-o dimineaţă, să meargă la managerul direct, iar după schimbul de amabilităţi, a început să-i menţioneze şefului observaţiile sale.
ŞEFUL, uitându-se la el, a râs şi l-a rugat să ia loc spunând:
- Prietene, dar tu nu ai lucrat in compania asta nici măcar o zi !
Omul a fost surprins să audă aceasta dar şeful a continuat să explice:
- Câte zile sunt într-un an ?
- 365 zile iar o dată la 4 ani sunt 366 zile.
- Câte ore are 1 zi ?
- 24 ore.
- Câte ore munceşti pe zi ?
- 8 ore/zi (de la ora 8.00 la 16.00).
- Aşa, deci cât la % dintr-o zi munceşti ?
Angajatul face calculele şi zice:
- 8 ore/24 ore = 1/3 dintr-o zi (adică 33,3%).
- Foarte bine, deci cât reprezintă 1/3 dintr-un an ?
- 122 (1/3 x 366 zile = 122 zile).
- Vii la lucru în week-enduri ?
- Nu, domnule.
- Câte zile de week-end sunt într-un an ?
- 52 Sâmbete şi 52 Duminici, în total 104 zile week-end.
- Merci. Dacă eliminăm din cele 122 zile cele 104 zile week-end, câte zile
ramân ?
- 18 zile.
- OK ! De obicei, în fiecare an ai circa 3 săptămâni de Concediu de Odihnă. Acum, elimină cele 15 zile din cele 18 zile rămase. Câte zile mai rămân ?
- 3 zile.
- Lucrezi de Anul Nou, Paşte şi Crăciun ?
- Nu, domnule.
- Bun. Elimină cele 3 zile de Sărbătoare din zilele rămase. Câte zile mai rămân ?
- Niciuna, domnule.
- Păi... Ce mai doreşti ?
- Am înţeles, domnule. Vă mulţumesc, domnule pentru toţi banii pe care mi-i oferiţi. Îmi pare rău că am încercat să fur de la companie !"

De abia azi mi-am facut curaj sa vad si eu "Eternal sunshine of a spotless mind". Da, stiu ca e deja legenda si ca a aparut in 2004, dar nu am considerat pana acum ca este cazul sa il vad. Probabil pentru ca mi-era frica sa nu mi se intample ceva asemanator (stupid, stiu, dar...).
Ce ar fi daca tot ce era in film ar fi posibil (sau e deja)?
Cum ar fi daca am putea sa platim pe cineva si, intr-o noapte, sa ne stearga din memorie ceva care ne chinuie, doare, bantuie?
M-am intrebat daca as apela la asemenea servicii...
Probabil ca daca ar fi destul de recenta intamplarea (fix atunci te doare cel mai rau), da, as face-o.
Si totusi...
Pansand-mi ranile de pe suflet (eu am un asemenea pansament pentru sufletul meu zbuciumat), sustin sus si tare ca as pastra toate amintirile. Si bune si rele. Fiecare dintre ele are farmecul ei. Ce am mai incerca noi sa invatam din ele daca le stergem?
Si, plus de asta, daca ele exista in sufletul nostru, inseamna ca, la un moment dat, au insemnat ceva pentru noi. Ne-au influentat cu ceva viata sau ne-au facut sa traim niste momente unice. Sunt sigura ca le putem ascunde (daca nu le mai vrem pentru o perioada) in sertarasele din sufletul nostru si sa le scoatem la un moment dat.
Eu zic sa le pastram!

Ma tot chinui sa gasesc un subiect interesant. Unul la care sa am CE sa studiez, UNDE sa studiez si care sa aiba si rezultate satisfacatoare.
Am gasit pe http://epochtimes-romania.com/article.php?article_id=54472 un articol care prezinta un posibil domeniul pe care as vrea sa ma orientez: NANOTEHNOLOGIA si NANOMATERIALELE.

"Nanotehnologia. Probabil ca nu realizati prea clar despre ce este vorba, dar nu sunteti singurul. Folosirea tot mai frecventa a acestei tehnici a adus in prim plan atat oameni de stiinta, cat si organizatii non-guvernamentale. Toti se tem ca s-a facut prea putin pentru evaluarea potentialelor riscuri - generate de stiinta care tocmai infloreste - pentru oameni si mediul inconjurator. Peste 800 de produse cu structuri moleculare modificate sunt deja disponibile pe pietele comerciale. Printre acestea putem gasi creme protectoare impotriva radiatiilor solare, aditivi alimentari, imbracaminte care nu se pateaza si nu se sifoneaza, aparate sportive stabile si usoare, piese de masini, ustensile de bucatarie rezistente la bacterii, vopsele rezistente la zgarieturi si sosete lipsite de miros.
Armata ia in considerare posibilitatea folosirii nanoparticulelor pentru mai buna aprindere a combustibililor si pentru explozibilii din bombe. In afara de aceasta, se intentioneaza revolutionarea medicinei, agriculturii, a „energiei verzi” si a mediului inconjurator prin intermediul noii tehnologii.
S-au cercetat mii de posibilitati de utilizare, saptamanal fiind introduse noi produse si anuntate noi patente. Cele mai multe sunt in ramurile automobilismului, medicinei, cosmeticii si electronicii.
In 2007 produsele obtinute prin nanotehnologii, vehiculate pe piata mondiala se ridicau la valoarea de 103 miliarde de euro, pana in 2015 asteptandu-se o crestere de pana la 2,1 trilioane de euro.
Stiinta domeniului microscopic
Parul uman are un diametru de cca. 100 000 de nanometri. Fibrele de carbon, nanotuburi in miniatura, sunt de 20 de ori mai puternice decat otelul sau kevlar-ul de aceeasi greutate. Nanotehnologia este stiinta domeniului microscopic, care permite modificarea materialelor chimice la nivel molecular, adica la o scara situata la a miliarda parte dintr-un metru. Nanoparticulele pot imbunatati in mod substantial functiile aproape oricarui produs sau pot da nastere la produse cu totul noi. Nanotehnologia este tratata drept urmatoarea revolutie stiintifica, de un rafinament extrem.
Sustinatorii acestei stiinte promoveaza punctul de vedere conform caruia, crearea de noi produse prin modificarea materiei la nivel molecular ar putea duce (printr-o dezvoltare stiintifica prudenta) la un salt economic, imbunatatindu-se astfel calitatea vietii.
Reversul medaliei este deocamdata doar foarte putin cunoscut, iar evaluarea comportamentului acestei particule minuscule „fabricate de om” ar putea deveni problematica pentru industrie si guverne, conform celor afirmate de toxicologul Shane Jouneay, ofiter sef executiv la Institutul de Consulting si Training in Toxicologia Nanotehnologiei din Nova Scotia, Canada.
Nanomateria are o alta chimie
„Nanoparticulele introducandu-se in atat de multe produse, exista in mod firesc ingrijorarea, ca ele vor ajunge in corpul uman, unde pot provoca reactii nedorite. Iar pe partea de mediu problemele raman aceleasi ca si in cazul celorlalte chimicale: trebuie urmarite, apoi reizolate, pentru a vedea ce urmari au, ceea ce este foarte greu la ora actuala” ne spune Jouneay. In timp ce avem metode suficiente de determinare a gradului de toxicitate al noilor medicamente citostatice sau al pesticidelor, acest lucru nu este valabil in domeniul nanometric, „deoarece aici comportamentul substantelor prezinta diferente mari fata de ceea ce am studiat pana acum.”
Aceste particule minuscule cu proprietati deosebite, au de asemenea un comportament diferit si provoaca o intoxicare diferita de cea a chimicalelor traditionale. Una dintre ingrijorari este faptul ca nanoparticulele se comporta ca si cum ar fi absente, dar pot ramane in corp, provocand cancer. Studiile au demonstrat ca nanoparticulele sunt transportate de la plaman la ficat sau chiar la creier. Alte cercetari au demonstrat efecte daunatoare la plante sau la pesti, al caror creier a suferit unele deteriorari la 48 de ore dupa adminstrarea de nanoparticule.
Dupa ce in 2006, in Gemania 77 de persoane au avut probleme cu respiratia, a avut loc un feed-back legat de produsul utilizat de catre acestea, bazat pe nanoparticule, numit „Magic Nano”, folosit la curatirea bailor.
In acelasi timp Grupul ETC - o noua organizatie de studiu - si-a reinnoit apelul facut in 2003 catre toate laboratoarele de nanotehnologie din intreaga lume de a-si inceta cercetarile in acest domeniu si de a se retrage de pe piata produsele care contin nanoparticule produse in mod artificial.
Pentru unii savanti insa, reglementarile in vigoare sunt suficiente si vor ca cercetarile sa avanseze, pana ce se vor trage concluzii stiintifice asupra toxicitatii nanoparticulelor.
Multe tari implementeaza sau planuiesc implementarea de sisteme de strangere de date de la firmele care utilizeaza nanotehnologii. Conform Environment Canada, informatiile sunt folosite in elaborarea de lucrari cadru, necesare stabilirii unor reglementari.
Conform opiniei d-nei Journaey, este exterm de greu de stabilit ce anume inseamna nanomateriale. Cat despre autoritatile guvernamentale, acestea sunt foarte nepregatite din punctul de vedere al reglementarilor, „deoarece exista o problema de alt ordin: a determina ce anume trebuie reglementat in acest domeniu.” Nu se stie cum interactioneaza aceste nanomateriale cu ecosistemele, cum pot fi detectate in mediul inconjurator, daca ajung in lantul alimentar sau daca pot fi absorbite prin piele.
„Stim atat de multe si in acelasi timp nimic despre poluarea mediului inconjurator” declara presei canadiene un toxicolog de la Consiliul de Aparare al Resurselor Naturale din Washington.
Implementarea nanocipurilor
Au aparut de asemenea intrebari asupra influentelor de natura etico-sociala, pe care le-ar avea nanotehnologia, daca aceasta ar imbunatati abilitatile umane, cum ar fi puterea din membre sau acuitatea vizuala. Sau daca ar exista microcipuri implementate direct in creierul uman pentru a permite accesul la Internet sau folosirea anumitor softuri prin simpla apelare. Intr-un viitor nu prea indepartat, asemenea progrese ar putea deveni realitate.
„Folosirea nanotehnologiilor in corpul uman pentru intarirea abilitatilor umane este o tema interesanta, multi crezand ca aceasta va deveni si cea mai importanta din secolului 21”, declara Patrick Lin, director al Grupului de Etica a Tehnologiilor Emergente, din cadrul Universitatii Politehnice de Stat din California. „Nanotehnologia ne ajuta sa micsoram aparatele din ce in ce mai mult. Aparatele devin tot mai minuscule si pot fi integrate in hainele noastre sau pot fi implementate chiar in corpurile noastre.”
Cercetatorii se tem, ca in lipsa unei cercetari adecvate si a promovarii in constiinta publica, se va ajunge la o reactie a societatii impotriva utilizarii nanomaterialelor.
Momentan, dupa cum crede Lin, chimistii ar interpreta toxicitatea nanoparticulelor intr-un fel, iar toxicologii in altul, fapt pentru care firmele care produc nanomateriale ar trebui ajutate sa faca cunoscuta experienta lor din acest domeniu.
In continuare Lin sustine: „Nanotehnologia este o combinatie de trei - patru limbi diferite. Este chimie, biologie si toxicologie. Cercetarile necesita persoane care sa poata naviga cu adevarat prin aceste taramuri. La ora actuala exista doar putini oameni care pot intelege simultan ambele laturi: toxicologia si nanotehnologia.”"

Telefonul meu este in moarte clinica.
Cred ca simte ca vreau sa il inlocuiesc cu unul nou.
Drept urmare, incepe sa se razbune. Se inchide brusc, nu mai suna, i se termina bateria intr-o zi...
Si am zis ca e cazul sa fac un pic de curatenie in el.
Am inceput cu mesajele.
Mare greseala... Foarte mare greseala!
Am inceput sa sterg din cele de la banci, de la leasing (toate ma anuntau ca am de platit facturi). Mai erau si cele monosilabice de la prieteni, d'alea de genul: "ok", "da", "multumesc", "vin acum, fii pregatita :P".
Am ajuns la categoria sms-uri care ar trebui sterse, dar nu am curajul sa o fac...

Si le-am luat treptat. In ordine descrescatoare. Mi-au trezit amintiri placute din zilele de august si septembrie (doua luni foarte intense).

Am ajuns la cele din iulie. Mi-a fost un pic teama sa le deschid. Aveam un nod in stomac si inima a inceput sa bata in ritm alert. Ingerasul de pe umarul drept ma sfatuia sa nu le deschid. Macar atat daca nu am curaj sa le sterg. Dracusorul de pe umarul stang ma impingea sa le deschid: "citeste-le... o sa iti aduci aminte cat de mult ti-a batut inima cand ai primit cadou de ziua ta aceste sms-uri... o sa suspini cand iti vei aminti ce s-a intamplat dupa ce ai dat curs unei invitatii dintr-un asemenea mesaj... CITESTE-LEEE, CITESTE-LEEE...".

Masochismul in exces din mine m-a facut sa le deschid. Si le-am citit. Si mi-am amintit.

Mi-am amintit ca mi-am incalcat promisiunea facuta la inceputul anului, aceea de a nu ma mai indragosti aiurea. Mi-am amintit ca am condus in 2 nopti cu o viteza nebuna, intr-o avansata stare de ebrietate din Colentina pana in Tineretului pentru a fi alaturi de el. Imi amintesc ca betia sentimentelor si a trairilor intense au anulat betia celo cateva sticle de vin rosu consumate. Imi amintesc... multe!

Si... nu. Nu am sters mesajele. Nu am sters nici numarul de telefon, chiar daca nu l-am mai folosite de atunci pentru ca SUNT INCAPATANATA SI AM PRINCIPII, ce dracu!!!

Apoi am gasit mesajele care mi-au amintit de altcineva si de un joc foarte frumos, care, insa s-a terminat brusc si relativ repede.

Offff!

Nu vreau sa le sterg si nici nu o sa fac asta. Astept sa se strice telefonul si sim-ul ca sa dau vina pe ei si pe soarta!

Uras oamenii care scriu articole la comanda.
Urasc faptul ca pe 9 din 10 bloguri sunt articole despre inevitabilele alegeri (al meu nu se pune, ca eu nu am facut propaganda nimanui, eu am blamat o campanie).
Urasc faptul ca toti si-au pus link-uri catre blogurile candidatiilor la presedintie.
DE CE???
Chiar nu mai e nimic altceva interesant?
Nu mai aveti povesti prin suflet pe care sa le scrieti?
Nu mai aveti intamplari care merita povestite?
NU MAI AVETI IMAGINATIE???

Cand eram mica nu am vrut sa devin doctorita sau printesa. Am vrut sa fiu baiat. Din fericire m-am dezvoltat armonios, pe toate planurile, am toate curbele si scobiturile ce ma declara fata.

Am primit pe mail recenzia acestei carti: SUCCESUL IN VIATA de Brian Tracy.
Nu este genul meu de literatura, dar sunt cateva chichite care merita macar o data citite.

"Stii cum sunt prinse maimutele in Africa? Vanatorul pune o piatra de marimea unui ou de gaina intr-o scorbura cu diametrul de sase centimetri. Maimutele il urmaresc de la distanta si sunt macinate de curiozitate.
Apoi vanatorul se indeparteaza la cativa metri. Imediat apare o maimuta care baga mana in scorbura. Ea simte ca acolo este un obiect si incearca sa-l scoata. Dar diametrul scorburii este mult prea mic. Sigur, maimuta isi poate scoate mana in orice moment, dar pentru aceasta este nevoie sa dea drumul pietrei si s-o piarda.
Frica de a pierde o tine pe loc.
Vanatorul se apropie si baga maimuta in sac!
Te-ai gandit vreodata ca majoritatea lucrurilor pe care le faci zilnic le faci din frica de a nu pierde ceea ce ai deja?
De dimineata cand te trezesti si te speli pe dinti (pentru a nu pierde zambetul ala din reclama) pana seara cand te arunci in pat obosit (pentru a nu pierde somnul de frumusete), totul este o goana cu mainile deschise pentru a pastra ceea ce ai acumulat.
Lucrurile pe care le avem ajung sa ne detina si sa ne controleze viata.
Ai castigat o masina la un concurs - dintr-o data nu mai poti dormi noaptea de frica sa nu ti-o fure hotii.
Ai primit un caine - nu mai poti pleca in weekend la mare pentru ca trebuie sa ii dai mancare si sa ii duci cacatelul la gunoi.
Paradoxul zilelor noastre este ca suntem din ce in ce mai ocupati sa strangem lucruri fara sa observam ca de fapt suntem mai ocupati sa nu pierdem lucruri pe care practic nu le-am avut niciodata.
Uite-te in jurul tau unde esti chiar acum, acasa, la birou, pe strada si pune-ti intrebarea : care sunt lucrurile fara care n-as putea trai daca ar disparea brusc?
Fac un pariu cu tine ca ai putea trai fericit fara laptop, telefon mobil, crema de ras, crema de fata, pantofi de firma, sacou in dungulite, sistem audio 5.1, masina de spalat automata cu cincizeci de programe, cuptor cu microunde, masina de serviciu, masina de concediu, masina cu clima bizonica, remorca, 100 de perechi de sosete, cinci perechi de pantofi, aer conditionat, jocurile pe computer, blogul pe care scrii zilnic, internet, counter-strike, mobila scumpa si pune tu inca 1000 de lucruri pe care le vezi...
Alergi de dimineata pana seara nu pentru a deveni mai liber, ci pentru a deveni mai sclav. Lucrurile pe care le cumperi nu te fac mai liber, ci doar te inrobesc mai tare.
Cu fiecare cutie care se asaza pe dulapul tau esti mai las si mai fricos. Mai plin de frica de a incerca sa simti, sa traiesti.
Fiecare lucru nou pe care il cumperi aduce cu el o doza de frica egala cu valoarea pe care i-o dai. Cu cat un lucru pare mai valoros pentru tine, cu atat ti-e mai frica sa nu-l pierzi. Si, cand ti-e frica sa nu pierzi, exact asta se intampla: PIERZI .
Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi jobul, incepi sa nu mai risti, sa faci doar ce e strict necesar, ajungi indolent si esti data afara.
Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi iubitul/iubita incepi sa devii prea disponibil, sa faci orice compromis si esti parasit.
Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi masina, nu dormi noaptea si te imbolnavesti, stai prin spitale si trebuie s-o vinzi ca sa poti da spaga.
Cineva imi povestea ca in evreieste nu exista verbul “a avea” ci doar unul care se traduce mai bine prin “a administra” . Nu “AI” nici unul din lucrurile pe care le “ai”.
Azi sunt la tine, maine nu mai sunt. Si in timpul asta tu traiesti cu frica de a nu pierde ceea ce nici nu ai!
Oare degeaba sportivii care “nu mai au nimic de pierdut” joaca mai bine de obicei? Atunci cand nu mai ai nimic de pierdut nu-ti pasa care e deznodamantul: conteaza doar ceea ce faci acum, aici.
Nu mai conteaza cat risti. Nu mai conteaza ca oamenii se uita ciudat la tine cand te manifesti altfel.
Esti liber cand scapi de frica de a pierde.
Poti face asta in sapte pasi.
1. Fa o lista cu lucrurile pe care le-ai adunat de-a lungul vietii si care te-au impiedicat sa faci ceea ce iti doreai la un moment dat.
2. Arunca lista la gunoi. Listele nu rezolva problemele. Doar accentueaza frica.
3. Fa o lista cu lucrurile pe care ti-ai dori sa le faci inainte sa mori.
4. Arunca si lista asta.
5. Uite-te in jur, ia primul lucru pe care nu l-ai mai folosit de mai mult de o luna si arunca-l intr-o cutie. Mai priveste in jur si ia-l pe al doilea. Vezi ce a ramas si ia-l pe al treilea. Nu te opri pana cand nu ai in imediata ta apropiere doar lucrurile pe care le folosesti des. De preferat zi de zi, saptamana de saptamana. (Cand m-am mutat unde stau acum, cu trei luni in urma aveam impresia ca sunt foarte multe lucruri de carat si adunat si o sa dureze enorm. Un sfert din ele le-am aruncat cand le-am sortat.) Ce sens are sa pastrezi perechea aia veche de ghete pe care o ai de acum cinci ani cand tocmai ti-ai luat alta anul trecut? etc.
6. Traieste o zi fara telefon si internet. Pleaca la munte, la mare, oriunde si inchide tot ce inseamna aparat cu baterii sau fara. Gandeste-te apoi cat de liber te-ai simtit.
7. Risca. Fa lucrul de care te temi cel mai mult. Daca ti-e frica sa nu pierzi autobuzul, mergi pe jos. Vei fi fericit!"

Inca mai fac parte din categoria mentionata in titlu: "tineretul Romaniei". Spun asta nu ca sa ma simt eu mai tanara ci pentru ca este realitatea. Am deja 6 ani in campul muncii, dintre care, ultimii 3 la prezentul job.

Job dragut. Prost platit (foarte prost as putea spune), dar cu imense satisfactii profesionale. In 3 ani de zile, am reprezentat tarisoara asta draga pe la conferinte internationale si negocieri europene. Am vazut Bruxelles-ul de zeci de ori si am reusit sa vad locuri in care nu imi imaginam ca voi ajunge vreodata. Asta este partea frumoasa a delegatiilor si norocul de a avea cateva ore libere pentru a putea sa vizitezi ceva; in rest, negocieri zi-lumina, responsabilitati, decizii, hotarari!

Este foarte impresionant si mangaitor in orgoliu cand stai la o masa ovala cu placuta pe care scrie ROMANIA in fata ta si stii ca in momentul ala tu esti tara in sine. Acolo nu reprezinti ministerul si nici pe tine ca persoana, acolo reprezinti tara. Tot ce spui se consemneaza si se noteaza. O groaza de noi legi si reglementari care sunt in vigoare in tara asta acum se negociaza acolo.

Pe langa asta, ti se mai da ocazia sa poti transmite opiniile si propunerile celorlalti experti din tara referitoare la unele problematici.

Hai ca o dau prea in limbaj ministerial si nu e bine. Revenind la subiectul initial, mi s-a oferit ocazia sa organizez la Bucuresti, un eveniment cu banii europeni (de la Comisia Europeana). Un workshop cu tema problematicii de care ma ocup de vreo 3 ani si ceva. Am invitat unitatile din subordinea mea (adica a ministerului) si industria implicata.

Din start a insemnat ca A TREBUIT SA LUCREZ CU ROMANII! Am sa mentionez acum si, probabil ca am sa ma repet in acest articol, urmatoarea afirmatie: decat sa lucrezi cu romanii, mai bine iti bagi un bat in fund!!!

Este inimaginabil cum se pot bate pe o delegatie la Bucuresti. Cate telefoane data pe ascuns fata de sefi, cate presiuni, cate si mai cate... Am vorbit in saptamana de dinaintea workshopului ore intregi la telefon. Vroiau sa stie cum sunt camerele in hotel. O stimabila doamna a pus o intrebare care m-a blocat (si, va jur, ca asta mie nu mi se intampla des!!!): vroia sa stie daca va avea camera pe nord sau pe sud, pentru ca dansa nu poate dormi la sud!!!

Un stimabil domn m-a tinut 20 minute la telefon pentru ca era foarte curios ce meniu se va servi in pauza de pranz si daca se poate fuma in hotel!!!

INCREDIBIL!!!!

Altii aveau probleme cu transportul, unii vroiau sa vina cu avionul (ca nu au zburat si ei niciodata), alta stimabila doamna m-a intrebat daca pot sa ii aranjez sa mai stea stea o noapte in plus (pe banii europeni, desigur) pentru ca si-a aranjat niste analize la o clinica din Bucuresti!!!

Depasind (cu o imensa stupoare) aceste momente penibile si jenante (ajunsesem sa imi fie rusine de rusinea lor), a venit magica zi. Probabil ca se asteptau ca workshopul sa fie condus de vre-un sef, vre-un director, ministru, etc...

Surpriza le-a fost imensa cand au descoperit ca la prezidiu era o blonda cu ochii albastrii si care (dupa varsta), era cea mai tanara din sala. Mi-am pus ambitia sa le arat ca se poate face treaba si la varsta asta, incercand sa le dau peste nas comentariilor rautacioase din pauze ("cum o fii sa treci direct de la gradinita la prezidiul unui workshop de nivel european...").

Spre iumirea tuturor si fericirea mea, am reusit sa ii tin in frau si invitatii de peste hotare care au avut prezentari la acest workshop (2 din Germania, 1 din Danemarca, 1 din Slovenia, 1 din Polonia) m-au felicitat pentru eveniment.

DECI DA! SE POATE! Tineretul din ziua de azi nu este reprezentat numai de cei care stau in autobuz pe scaun si care sfideaza batranii ce se sprijina de bara in fata lor, nu este reprezentat numai de cei care ambaleaza masinile de la taticu' si mamica care fura banii nostrii ca sa aiba el/ea cu ce sa plateasca sucul din Dorobanti, nu inseamna doar cei care se drogheaza in scoli, parcuri, cluburi, nu este cel din pozele de pe hi5 sau de pe pitzipoanca.org sau cocalari.com.

Tineretul din ziua de azi participa si castiga olimpiade, lucreaza pe 2 lei in institutii de prestigiu dar reprezinta Romanica cu "succesuri" prin strainatate, face filme de succes si se premiaza la festivaluri, isi elibereaza spiritul creativ si talentul nemasurat creind opere geniale, scrie carti, iubeste, studiaza la nivel inalt in tara si in strainatate...

TINERETUL DIN ZIUA DE AZI MERITA UN PIC MAI MULT RESPECT!!!

AM VRUT SA DEMONSTREZ PRIN ACEST ARTICOL CA NU TREBUIE NEAPARAT SA AI PESTE 40 ANI SI SA FII O MOLUSCA IN STARE DE RELICVA SI SA AI UN PERETE PLIN DE DIPLOME CARE NU ITI FOLOSESC LA NIMIC PENTRU A FI BAGAT IN SEAMA!

DACA VREI, POTI!!!

9 noiembrie 2009.
Aproape iarna.
Si totusi... ZIUA IN CARE A RASARIT IAR SOARELE PE STRADA MEA.
De azi, subsemnata, este doctoranda cu bursa la Universitatea Politehnica Bucuresti, la Facultatea de Chimie-Fizica.
Pentru cei care cunosc, planul de a face "bombita atomica" este pe cale de a se implinii.

Glumesc!

De cele mai multe ori, cand se intampla ceva in viata mea (bun sau rau), incerc sa asociez cu o melodie sau un film.
Ultimele luni le pot asocia cu noul album al lui Pink - Funhouse. Genial!!!

Doamneeee, cata nehotarare vad in jurul meu...
Toata lumea vrea cate ceva. Daca intrebi ce vrea, nu stie sa iti raspunda. Daca reprosezi ca nu stie ce vrea sare pana la cer...
Deci???
Unii vor stabilitate in viata lor agitata (cine oare?). Intrebata ce inseamna stabilitate in viziunea ei, persoana a tinut sa mentioneze ca vrea sa se aseze intr-un loc si totul sa fie bine. Ce o fi insemnand asta? Vrea o relatie stabila? Vrea pe cineva care sa ii asigure confortul emotional care ii lipseste? Si daca asigurarea acestui confort implica inventarea unei rutine (curatenie, mancare, spalat de vase si haine, copil, etc...) ce face?
Cat de mult suntem dispusi sa ne sacrificam pentru a avea ceea ce ne dorim?
Stiu din propria-mi experienta ca orice are un pret. Si parca cel mai mare greu de platit pret este acela al libertatii. Suntem, sau este dispus/a sa plateasca asemenea pret doar pentru ceva care crede ca ii lipseste?
De ce nu incercam sa ne uitam totusi la ceea ce avem?
De ce toti oamenii vor mai mult, mai mult?
Nu este cateodata de ajuns ceea ce avem?
Luam un exemplu: om normal, sanatos (fizic, nu neaparat si "psihic"), cu un job cat de cat sigur, cu prieteni multi si buni, cu o familie intreaga si sanatoasa, cu un acoperis deasupra capului, cu o masinuta care functioneaza (si nu este ultima fitza si mai si plateste rate la ea), cu mici datorii (ca altfel nu ar mai simti nevoia sa merga la serviciu asteptand salariul ca sa le plateasca). Pana aici am descris un om relativ banal, normal, de clasa mediu, cu mari aspiratii sa ajunga in viitor cineva sau ceva mai bun decat este acum.
Acest om are insa ceva ce ii lipseste. Probabil (mai mult ca sigur) ca ii lipseste o jumatate. Nu neaparat ACEA JUMATATE, dar ii lipseste...
As mai lua un exemplu. Tot un om, care are tot ce am descris mai sus, plus ACEA JUMATATE. Insa, nici acesta nu este fericit, pentru ca ii lipseste rodul iubirii dintre el si jumatatea accea a lui (a omului).
In ambele cazuri sunt doaua probleme. Doua lipsuri. Diferite ca si problematica, ca si putere a omului simplu de a le realiza. Dar..., luate separat, fiecare reprezinta ceva foarte important pentru fiecare in parte si, fiecare in parte considera asta un impediment in calea fericirii sale.
Si totusi, cand s-au gasit cat de cat niste rezolvari, acele persoane au refuzat. Pentru ca nu reprezenta ceea ce isi doreau.
Ce e de facut?

Caffeine
This is why the world produces more than 16 billion pounds of coffee beans per year. It's actually an alkaloid plant toxin (like nicotine and cocaine), a bug killer that stimulates us by blocking neuroreceptors for the sleep chemical adenosine. The result: you, awake.
Water
Hot H2O is a super solvent, leaching flavors and oils out of the coffee bean. A good cup of joe is 98.75 percent water and 1.25 percent soluble plant matter. Caffeine is a diuretic, so coffee newbies pee out the water quickly; java junkies build up resistance.
2-Ethylphenol
Creates a tarlike, medicinal odor in your morning wake-up. It's also a component of cockroach alarm pheromones, chemical signals that warn the colony of danger.
Quinic acid
Gives coffee its slightly sour flavor. On the plus side, it's one of the starter chemicals in the formulation of Tamiflu.
3,5 Dicaffeoylquinic acid
When scientists pretreat neurons with this acid in the lab, the cells are significantly (though not completely) protected from free-radical damage. Yup: Coffee is a good source of antioxidants.
Dimethyl disulfide
A product of roasting the green coffee bean, this compound is just at the threshold of detectability in brewed java. Good thing, too, as it's one of the compounds that gives human feces its odor.
Acetylmethylcarbinol
That rich, buttery taste in your daily jolt comes in part from this flammable yellow liquid, which helps give real butter its flavor and is a component of artificial flavoring in microwave popcorn.
Putrescine
Ever wonder what makes spoiled meat so poisonous? Here you go. Ptomaines like putrescine are produced when E. coli bacteria in the meat break down amino acids. Naturally present in coffee beans, it smells, as you might guess from the name, like Satan's outhouse.
Trigonelline
Chemically, it's a molecule of niacin with a methyl group attached. It breaks down into pyridines, which give coffee its sweet, earthy taste and also prevent the tooth-eating bacterium Streptococcus mutans from attaching to your teeth. Coffee fights the Cavity Creeps.
Niacin
Trigonelline is unstable above 160 degrees F; the methyl group detaches, unleashing the niacin—vitamin B3—into your cup. Two or three espressos can provide half your recommended daily allowance.

Intrebare la un examen de fizica la Universitatea din Copenhaga:
CUM SE POATE MASURA INALTIMEA UNEI CLADIRI CU UN BAROMETRU?
Raspuns student:
Se masoara lungimea barometrului, se leaga barometrul cu o sfoara si se coboara de pe acoperisul cladirii; inaltimea cladirii = lungimea barometrului + lungimea sforii.
Studentul a fost dat afara de la examen.
Studentul a facut contestatie, care a fost acceptata pentru ca s-a considerat ca intrebarea nu impunea o anumita solutie.
Dar cum raspunsul sau nu putea edifica examinatorul asupra cunostintelor de fizica dobandite la cursul respectiv, o noua examinare a avut loc.
Raspuns student: Se arunca barometrul de pe cladire si se masoara timpul pana la impactul cu solul. Inaltimea cladirii = (g*t^2)/2.
Examinatorul solicita o alta solutie.
Raspuns student: Daca este o zi insorita, se aseaza barometrul pe cladire si se masoara umbra de pe sol. Cunoscand lungimea barometrului si a umbrei, totul se reduce la o simpla problema de asemanare.
Examinatorul solicita o alta solutie.
Raspuns student: Se leaga barometrul cu o sfoara si este lasat sa oscileze liber lasol si pe cladire. Cum perioada de oscilatie depinde de acceleratiagravitationala (g), se poate masura inaltimea cladirii in functie de variatia "g".
Examinatorul solicita o alta solutie si atrage atentia studentului ca este ultima sa sansa.
Raspuns student: Solutia pe care o asteptati de la mine banuiesc ca este masurarea presiunii la sol si pe cladire - presiune care variaza cu inaltimea - si determinarea inaltimii cladirii in functie de variatia de presiune. Dar aceasta este o solutie de-a dreptul plicticoasa, de aceea va mai propun una: Se poate propune administratorului cladirii un targ avantajos: Imi puteti spune in schimbul acestui frumos barometru care aste inaltimea cladirii...?
Studentul acesta a fost Nils Bohr, singurul absolvent al Universitatii din Copenhaga laureat al premiului Nobel.