Crampei de viata

A man goes to the famous Lucas Carton restaurant in Paris with his girlfriend and orders the 1928 Mouton.
The waiter returns with a bottle full of wine, pours a small amount in the glass for tasting.
The customer picks up the glass, smells the wine, and puts it down on the table with a thud. "This is not the 1928 Mouton."
The waiter assures him it is, and soon there are another twenty people surrounding the table, including the chef and the manager trying to convince the man that the wine is the 1928 Mouton. Finally someone asks him how he knows t hat it is not the 1928 Mouton. "My name is Phillipe de Rothschild, and I make the wine."
Finally, the original waiter steps forward and admits that he poured the Clerc Milon 1928. "I could not bear to part with our last bottle of 1928 Mouton. You know Clerc Milon, it is in the same village as Mouton, you pick the grapes at the same time, the same cepage, you crush in the same way, you put them into similar barrels. You bottle at the same time, you even use eggs from the same chickens to fine them. The wines are the same, except for a small matter of geographic location."
Rothschild beckons the waiter forward, and whispers to him, "When you return home tonight, ask your girlfriend to remove her underwear. Put one finger in one opening, another finger in the other, then smell both the fingers. You will understand what difference a small distance in geographic location makes...

Nu stiu cum faci tu, draga Simona, dar parca imi ghicesti gandurile, starea mea din unele zile.
Iar ai nimerit-o azi cu mailul tau. Multumesc pentru acest video. Iar ai atins un punct sensibil.

A fost o data o fetita micuta, speriata, care plangea pe marginea trotuarului.
Parea ca se lovise sau ca patise ceva grav dupa cum se manifesta.
M-am apropiat de ea. Nu am putut sa nu observ ochii mari, incredibil de mari si parul blond, strans in doua cozi impletite. Era foarte frumoasa.
La primul contact, cand i-am atins usor mana, s-a speriat si, pentru cateva secunde, s-a oprit din plans, reluandu-l mai apoi mai frenetic.
Am intrebat-o cum se numeste si ce a patit de plange atat de tare si devastator.
Nu mi-a raspuns, insa mi-a intins un caiet cu copertile tari, din carton, suspinand adanc.
M-am uitat un pic confuza, cand la ea, cand la caiet, dar l-am luat. Nu stiam daca puteam sa il deschid sau nu, daca trebuia doar sa il tin eu, daca vroia ca eu sa citesc ce este scris in el.
Fetita cu ochii mari si cozile blonde a ghicit dilema mea si a spus scurt si rapid: "Citeste... am luat nota 4 la caiet, pentru ca doamna invatatoare a zis ca nu asa ar trebui sa gandeasca o fetita de 9 ani... Citeste..., te rog".
Cateva secunde am ramas blocata. Nu stiam cum sa reactionez. Am deschis caietul. Pe prima pagina era numele fetitei. Pana si numele era frumos si o caracteriza in totalitate.
Pe urmatoarea pagina, ca si titlu, era scris: "Ce pacat mare ca sunt cam grasa...". In josul paginii era desenata o copila, cu cozile impletite si ochii mari (autoportretul schitat chiar de ea), sub forma unui balon umflat.
Am dat pagina. Aici scria : "Ce rau ca nu sunt mai frumoasa...". Textul era insotit iar de un desen. Tot o fetita cu parul impletit, dar fata ei era distorsionata in mod expres, mainile si picioarele erau disproportionate.
Pe pagina urmatoare aveam sa gasesc scris: "Ce pacat mare ca nu sunt mai destepta...". Evident ca era insotit de autoportretul ei, insa, de data asta, avea capul desenat foarte, foarte mic in comparatie cu restul corpului.
Am continuat sa citesc acest caiet.
Pe urmatoarea pagina scria: "Ce rau ca nu sunt mai populara...". Aici, desenul era foarte sugestiv. In prim-plan era ea si, in spate, sub forma de grupuri, erau reprezentati alti copii (probabil prietenii ei sau cei pe care si i-ar fi dorit ca prieteni).
In continuare, pe alta fila, am gasit scris: "Ce mare pacat ca nu-mi sunt impartasite sentimentele...". Era desenata ea si, in spatele ei, un baietel mic, cu parul ciufulit. Intrei ei doi era o inima franta, o jumatate indreptata catre ea, iar cealalta catre el.
"Ce rau ca nu am ce mi-as dori..." scria pe alta pagina. Desenul ce insotea aceasta afirmatie o reprezenta pe ea gandindu-se la multe jucarii, carti de colorat si creioane, plastilina si animalute de plus.
Am continuat sa citesc. Vorbea despre cat de rau ii pare ca isi supara parintii, ca nu asculta de cei care sunt mai mari decat ea, ca se cearta cu colegii de scoala, cu copiii de la bloc, ca nu mananca tot, etc...
Pana la ultima fila a caietului am trait cu impresia ca este foarte pesimista si, intr-adevar, gandea mult prea grav pentru varsta ei. Acest lucru mi s-a parut totusi excelent. Daca alti copii la 9 ani de abia incearca sa se detaseze de fusta mamei, sa lase "biberonul" intr-un colt al camerei si sa realizeze ca deja stiu sa scrie si sa citeasca, fetita din fata mea aproape ca a reusit sa scrie si sa deseneze la fel de mult si de intens cat pentru un eseu serios despre conditia umana, vazuta totusi prin ochii mari ai unei copile de 9 anisori.
Mai aveam ultima pagina.
Chiar daca plangea, tragea cu ochiul la reactiile mele, era foarte atenta la ce citesc si simteam cu imi analizeaza fiecare miscare a ochilor, fiecare respriratie, tot.
M-a oprit cand am vrut sa dau si ultima pagina. A pus manuta ei pe mana mea si s-a uitat in ochii mei. S-a oprit din plans, a suspinat si m-a intrebat: "Tu ce nota mi-ai fi dat pentru asta, daca erai invatatoarea mea?"
Ce puteam spune acum? Cum trebuie sa ii raspund? Daca ii spun ca imi pare prea pesimista ori nu va intelege, ori se va supara si mai mult. Daca ii spun ca m-a impresionat extrem de mult o sa creada ca o complimentez doar pentru ca sa se linisteasca. Dificil...
I-am luat manuta in mainile mele, m-am apropiat usor de obrajii ei uzi de lacrimi, i-am sarutat usor si i-am soptit la ureche: "Este cel mai trist, frumos, interesant si naucitor lucru pe care l-am citit in 20 si ceva de ani. Esti cu adevarat speciala, micuto!"
A zambit, a inclinat capul intr-o parte si mi-a spus ca am voie sa citesc si ultima pagina.
Emotii ciudate mi-au invadat sufletul. Avand in vedere tot ce se intamplase in ultimele 30 de minute (ce au parut insa o vesnicie), imi era si teama ce ar putea sa fie scris pe ultima fila a caietului.
Am dat pagina. Am observat inca de la inceput ca s-a straduit sa scrie foarte frumos aici, iar mesajul era absolut ravasitor: "Si totusi..., ce bine ca exist...". Era desenata iar ea, acum zambind, cu bratele desfacute, gata sa imbratiseze pe oricine, inconjurata de prieteni, jucarii...
Am citit de doua ori aceasta pagina. Era cel mai frumos si sugestiv paragraf citit de catre mine undeva.
Era sinteza a tot ceea ce ar trebui noi sa insemnam pentru ceilalti si ceilalti pentru noi.
Copila se numea...

Mi-a fost teama de ziua de azi. Parca vroiam sa nu mai am baterie la telefon. Nu vroiam sa il aud cand suna. Si totusi...
A sunat. Era domnul profesor. Era dezamagit, dar mandru in acelasi timp.
Cum pot fi doua sentimente antagonice prezente la aceeasi persoana in acelasi timp? Simplu... depinde din ce unghi privesti problema.
Daca acum doua saptamani invatam pe rupte gramatica limbii engleze (am avut 4 zile la dispozitie), saptamana trecuta am dat examen la asta (proba eliminatorie, de altfel), saptamana asta asteptam rezultatele.
Luni mi-a fost teama sa sun. Marti mi-am facut curaj, dar nu exista inca un raspuns. Trebuia sa astept seara urmatoare, de miercuri, sau o joi dimineata. Am uitat miercuri sa sun. Acest amanunt s-a sters din memoria mea, asa cum se intampla cans stergi tabla la scoala dupa ce te-a ascultat la cea mai grea lectie de matematica (sau... chimie).
Dar... a venit joi. A sunat telefonul. Era doamnul profesor. Am inghetat. Parca nu am vrut sa raspund. Dar... am zis "Alo...", urmat de un salut respectuos.
Domnul profesor a raspuns la salut. Mi-a spus ca s-au afisat rezultatele. Am intrat la locurile de la stat, la zi, cu frecventa, fara plata.
FELICITARI MIE, desigur... Dar... nu auzeam cuvantul magic... Cand imi va spune ceva si despre BURSA??? De ce nu zice nimic si despre asta???
Parca a intuit gandurile mele. Din pacate, despre bursa nu are inca informatii, dar... se zaresc nori negrii la orizont...
Cei de la Comisia Europeana au distribuit mai putine locuri anul aceste (50 in loc de 80), drept urmare, sansele de a reusi sa prind un loc sunt mici... jenant de mici!
Dar..., totusi, speranta moare ultima. Atata timp cat nu s-au definitivat aceste aspecte, mai exista o farama de sansa.
Desigur, cei de dinaintea mea mai pot renunta. Unii dintre ei nu doresc aceasta bursa pentru ca regulile si termenele impuse de catre CE nu pot fi indeplinitede catre toti.
Deci..., usor, usor pot urca spre locurile fruntase.
Acum, totul depinde de noroc, sansa si de planul pe care cel de sus il are schitat pentru mine!
Nu se stie niciodata ce se poate intampla in urmatoarele minute, mai ales peste cateva ore, zile, luni...
Oricum, de luni, 12.10.2009, sunt domnisoara Claudia, DOCTORAND IN CHIMIE FIZICA!
Hai ca nu-i de colea, nu???

Ceea ce urmeaza mai jos sunt gandurile lui Paulo Coelho, pe care le-am primit cu ceva timp in urma de la o prietena. Nu stia ea ca acestea reprezinta fix aceasta perioada a vietii mele. Cert este ca aceste cuvinte mi-au ridicat mult moralul la un moment dat. Multumesc mult Simona!

"Intotdeuna este bine de stiut cand anume se termina o etapa din viata. Daca insisti a te mentine in ea dincolo de timpul rezonabil, iti vei pierde bucuria si simtul a ceea ce se afla in afara ei. Inchide cicluri, sau usi, sau capitole.
Important este sa le poti inchide si sa lasi in urma momente ale vietii, momente care se incheie.
Ti-ai terminat munca?
Ti s-a incheiat o relatie?
Nu mai locuiesti in acea casa?
Trebuie sa pleci intr-o calatorie?...
Poti petrece mult timp din prezentul tau, scufundandu-te in "de ce-uri", in a revedea caseta si a incerca sa intelegi cum si pentru ce motiv se intampla cutare si cutare lucruri. Dar te vei consuma degeaba si la nesfarsit, caci in viata, tu, eu, prietenii, fiii, fratii tai, noi toti, ne indreptam inevitabil catre a inchide capitole, catre a da pagina, a termina etape sau momente din viata, si de a merge inainte.
Nu ne putem afla in prezent, ducand dorul trecutului. Nici macar intrebandu-ne "de ce". Ceea ce s-a intamplat, s-a intamplat, si trebuie sa te eliberezi, sa te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenti intarziati, nici angajati ai unor firme care nu mai exista, nici a pastra legaturi cu cei care nu vor sa aiba legaturi cu noi.
Faptele trec si trebuie lasate sa treaca!
De aceea, cateodata este asa de important sa distrugi amintiri, sa faci un cadou, sa-ti schimbi casa, sa rupi hartiile, sa arunci documentele vechi si sa viznzi sau sa faci cadou o carte.
Schimbarile externe pot simboliza procese interioare de evolutie. A uita, a se desprinde, a se avanta. In viata, nimeni nu joaca cu cartile insemnate, asa ca ai de invatat cum sa pierzi si cum sa castigi. Trebuie sa ne eliberam, sa dam pagina si sa traim numai cu ceea ce ne ofera prezentul. Trecutul a trecut. Nu astepta sa ti-l dea nimeni inapoi, nu te astepta sa te recunoasca nimeni, nu astepta ca, vreodata, cineva sa isi dea seama cine ai fost. Lasa deoparte resentimentul. Repetarea cu incapatanare a "filmului tau personal" iti va face rau sufletului si mintii si te va invenina si amari.
Viata nu se afla decat inainte, niciodata inapoi. Daca treci prin viata lasand "usi deschise" pentru orice eventualitate, niciodata nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trai ziua de astazi cu multumiri. Iubiri sau prieteni pe care nu ti scoti din suflet? Posibilitati de a te intoarce? La ce? Nevoia de explicatii? Trairi care au invadat cuvintele?
Daca le pori infrunta chiar acum, fa-o. Daca nu, lasa-le sa se duca, inchide capitolele! Spune-ti tie insuti ca nu le mai vrei inapoi. Dar nu din mandrie sau orgoliu, ci pentru ca TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inima, din acea incapere, din acea casa, din acel birou, din acea meserie.
Tu insuti nu mai esti cel de acum 2 zile, sau 3 luni, sau 1 an. Prin urmare, nu exista nimic catre care sa te intorci. Inchide usa, da pagina, inchide ciclul. Nici tu nu vei fi acelasi, nici mediul la care te intorci nu va fi acelasi, caci nimic nu ramane imobil sau static in viata. Pentru sanatatea ta mentala si sufleteasca, desprinde-te de ceea ce nu se mai regaseste in viata ta.
Adu-ti aminte ca nimeni si nimic nu este indispensabil. Nici o persoana, nici un loc, nici o munca. Nimic nu este vital pentru a trai, pentru ca atunci cand ai venit pe lume, ai venit singur.
Este, asadar, obisnuit sa traiesti cu tine insuti si este o indatorire personala sa inveti sa traiesti singur, fara acea apropiere fizica de care iti vine greu sa te desparti astazi.
A se desprinde este un proces de invatare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ti aminte, nimic si nimeni nu este indispensabil. Este numai obicei, rutina, nevoie. Deci, inchide, incheie, curata, arunca, oxigeneaza, desprinde-te, scutura-te, elibereaza-te. Sunt multe cuvinte care inseamna sanatate mintala si, oricare ai alege, te va ajuta sa metgi inainte in liniste.
Asta e viata!"

Daca se poate reprezenta cumva ce fac, ce simt, ce vreau, ce am, ce NU am, asa e cel mai sugestiv.

De ce nu am eu incredere in oameni? Pentru ca nu merita!
Nu am incredere in nimeni. Nici macar in mine cateodata. De aceea este foarte dureros cand iti sunt inselate asteptarile.
Probabil ca asta ma va face ca, in continuare, sa adopt "politica" aplicata la un moment dat, de a ma retrage in propria-mi cochilie.
Am ajuns la concluzia ca oamenii sunt parsivi.
Se poate ca, manati de anumite simtaminte, sa isi piarda mintile si sa reactioneze aiurea, dar de aici, pana la un fel de pseudo-santaj e ceva cale de batut.
Am gresit cand am amestecat prietenia cu "iubirea" fizica. Eram foarte sigura ca se va trece in altele, dar WTF...
Sper ca maturitatea logica ce ar trebui sa caracterizeze unele persoane sa isi faca de data asta datoria si sa se impuna.
Si pana la urma asa e de mii de ani. Poti sa "te dai in barci" de n-ori pe zi cu cineva si, de fapt, gandul si inima sa iti fie pe undeva, prin alt cartier, prin alt bloc, pe la etajul 7.
Chiar daca stii ca e in zadar si ca fanteziile nu tin loc de "antrenamentul" in sine, tot incerci.
E greu, foarte greu!
Am trecut in extrema cealalta si am vazut ca situatia nu e roz deloc (nici macar mov).
Un singur lucru e clar si de la sine inteles: FETELE BUNE AJUNG IN RAI, FETELE RELE AJUNG UNDE VOR ELE!!!

Trebuie sa intelegem asta!

Hello Kitty nu are nici un talent artistic.
Hello Kitty vrea sa isi dezvolte latura artistica.
Hello Kitty si-a facut un nou blog in sensul asta.
E cu poze funny.
Deocamdata de pe net, pt ca Hello Kitty nu are aparat foto, dar... isi doreste.
Aici e: http://hello-kitty-is-an-artist.blogspot.com/

Incep prin a-i multumi maestrului Andrei pentru articolul lui (http://sssfinxxx.wordpress.com/2009/10/02/test-luscher-online/). M-a tentat sa fac si eu testul. Este foarte interesant, insa, mai interesante sunt rezultatele.
Voila de vezi:
Free personality analysis from ColorQuiz.com. Generated on Fri Oct 2 03:40:26 2009.
Your Existing Situation:
Works well in cooperation with others. Needs a personal life of mutual understanding and freedom from discord.
Your Stress Sources:
Wants to overcome a feeling of emptiness and to bridge the gap which she feels separates herself from others. Anxious to experience life in all its aspects, to explore all its possibilities, and to live it to the fullest. She therefore resents any restriction or limitation being imposed on her and insists on being free and unhampered.
Your Restrained Characteristics:
Exacting in her emotional demands and very particular in her choice of partner. The desire for emotional independence prevents any depth of involvement. Feels that she is burdened with more than her fair share of problems. However, she sticks to her goals and tries to overcome her difficulties by being flexible and accommodating. Able to achieve satisfaction through sexual activity.
Your Desired Objective:
Takes easily and quickly to anything which provides stimulation. Preoccupied with things of an intensely exciting nature, whether erotically stimulating or otherwise. Wants to be regarded as an exciting and interesting personality with an altogether charming and impressive influence on others. Uses tactics cleverly so as to avoid endangering her chances of success or undermined others' confidence in herself.
Your Actual Problem:
Seeks to avoid criticism and to prevent restriction of her freedom to act, and to decide for herself by the exercise of great personal charm in her dealings with others.
Your Actual Problem #2:
Has a fear that she might be prevented from achieving the things she wants. This leads her to employ great personal charm in her dealings with others, hoping that this will make it easier for her to reach her objectives.

Daca va impinge curiozitatea, incercati aici: http://www.ColorQuiz.com/

Ma enervez pe mine. Pe ambitia mea. Pe promisiunile pe care mi le fac mie insami.
Mi-as dori sa nu am atata ambitie.
Mi-as dori sa fiu mai proasta. Mai tuta. Mai... simpla. Mai... iunie... iulie...
Am ajuns ca acum sa urasc luna iulie. De la ea mi se trag toate ranile de pe suflet din anul asta.
Vreau sa cedez, dar nu ma lasa asta... ambitia asta, s-o ia naiba...
Vreau sa strig in gura mare ca mi-e dor de tine. Sa ma auzi...
LA DRACUUUUUU...!!!
Mi-e dor de tine, mi-e dor de tine, mi-e dor de tine, mi-e dor de tine, mi-e dor de tine, mi-e dor de tine, mi-e dor de tine, mi-e dor de tine, mi-e dor de tine!!!

TE URASC CA AI PUS STAPANIRE PE MINE, PE SUFLETUL MEU SI NU IMI DAI PACE!

Ascult la birou Radio Guerrilla. Sunt nebuni astia... Dar asta probabil ca ma face sa ii ascult. Si, stresata de kkturile de la birou (lucrez intr-un minister care a avut pana ieri un ministru psd-ist), am tras cu urechea la o caterinca de-a celor de la radio. M-a destins. O redau mai jos. Este un articol de pe www.realitatea.net. Genial... :)))))

Oamenii se ştiinţă au descoperit o lume a bărbaţilor - sperma musculiţelor de vin conţin o substanţă chimică care face femelele să muncească imediat după împerechere.

Studiul realizat a mai arătat că masculul leneş zboară să-şi facă siesta după activitatea sexuală, iar femelele ce abia s-au împerecheat au un stil de viaţă mai "aventuros" decât virginele speciei.
Musculiţele sunt cel mai active la apus şi răsărit, dar de obicei se odihnesc după-amiaza pentru a-şi conserva energia şi pentru a se proteja de razele solare.
Atât masculuii cât şi femelele speciei dorm în cele mai călduroase perioade ale zilei, dar sperma muştelor este acoperită cu o "peptidă a sexului", care declanşează o perioadă intensă de activitate domestică a femelelor.
Peptida este produsă de o glandă a masculului, echivalentul prostatei la om, iar efectele pot dura şi zece zile.
Descoperirea a fost făcută de profesorul Elwyn Isaac de la Universitatea Leed, Facultatea de Ştiinţe Biologice, când investiga somnul la femelele musculiţei de vin.

Ehhh? Asa da. Cu toate ca ar trebui sa fiu de partea "femelelor", trebuie sa subliniez ca apreciez utilitatea masculilor in acest caz. DOAR IN ACEST CAZ!!!

Am primit pe mail urmatoarea povestioara. Enjoy!

Maria se trezise cam târziu luni dimineaţă, sărise peste câteva etape premergătoare mersului la lucru, chiar şi peste fardat, lucru neobişnuit pentru ea - de obicei stătea câte douăzeci de minute în faţa oglinzii. "Mă fardez în maşină, nu mai am timp să stau acum să mă aranjez", işi spuse.
Acest lucru, plus excesul de viteză exact în dreptul unui radar amplasat între două intersecţii de pe Splaiul Unirii fusese motivul pentru care o oprise agentul de circulaţie. Avea trusa de farduri în poală, pensula într-o mână şi oglinda retrovizoare îndreptată nefiresc în jos, într-o poziţie care o trăda. Nu a mai avut nici un argument care să-i susţină nevinovăţia în faţa agentului de circulaţie, era evident cu ce se ocupa ea în timp ce conducea.
- Bună dimineaţa, doamnă. Agent Popescu de la Poliţia Rutieră (...) Permisul şi talonul la control, vă rog.
- Domnişoară! Avocat Maria B.
- Mă scuzaţi, actele, vă rog.
- Ştiţi, mă grăbeam tare, am o şedinţă la ora 9 şi nu-mi pot permite să întârzii.
- Înseamnă că aveţi maşina timpului, pentru că este deja 9:25.
- Vedeţi! Este foarte important să...
- Îmi pare rău, mă simt nevoit să vă reţin permisul, sunteţi un pericol pentru trafic.
- Dar... - Îmi pare rău.
A doua zi se trezi şi mai târziu decât în dimineaţa precedentă.
Îşi aminti instant de povestea de luni dimineaţă şi rememorarea faptelor o plesni aproape la fel de tare ca gândul că a uitat să cumpere cafea pentru dimineaţa asta şi că, peste toate astea mai presus decât orice - va trebui să meargă la birou cu troleibuzul. Ea cu troleibuzul?! Să-şi frece deux-piece-ul de toţi nespălaţii, să respire acelasi aer cu pulimea într-un spaţiu închis de câtiva metri pătraţi?
- Futu-l în gură de neşcolarizat, mi-a oprit carnetul! Ţăranul dracului! îşi spuse cu voce tare. Da, să creadă el că-mi frec eu coatele de toată pleava în transportul în comun. Să le-o trag, iau maşina!
Plecă cu gândul că ceea ce se întâmplase în ziua precedendă fusese decât un accident, pe ea nu o oprise niciodată vreun poliţist, sau dacă o oprise zâmbise frumos şi plecase în secunda urmatoare fără nici un fel de problemă. Fusese doar o întamplare nefericită faptul că ieri o oprise un impertinent. Asta nu o să se mai repete niciodată. Nu în viaţa asta. Cel puţin cât o să fie tânara şi atrăgătoare...
Dacă Doamne fereşte se întamplă din nou să mă oprească vreun imbecil, am să ma folosesc de datele Cristinei, ea are carnet dar nu-l foloseşte niciodată pentu pentru că n-are maşină. Seems fair to me, îşi zise în timp ce băga cheia în contact.
Hotărî, ca măsura de precaţie, să nu meargă totuşi cu viteză foarte mare şi să nu vorbească la mobil în timp ce conducea.După nici o mie de metri un agent îi făcu semn să tragă pe dreapta.
- Futu-vă!!!
Imposibil! Acum ce-am mai făcut?! Formă un număr de telefon la repezeală:
- Andrei, o să te sune un poliţist, fii foarte atent: o să te întrebe de mine. Atenţie! NU SUNT CINE ŞTII TU CĂ SUNT!!!
Apucă să închidă în grabă şi să arunce telefonul pe scaunul din dreapta înainte ca poliţistul să se aplece către ea.
- Bună dimineaţa, doamnă. Agent Ionescu de la Poliţia Rutieră a (...) Permisul şi talonul dvs, vă rog.
- Domnişoara... făcu Maria gâtuită de emoţii.
- Mă scuzaţi, actele, vă rog.
- Ştiţi, nu le am la mine, mă grăbeam când am plecat şi...
- Cum vă numiţi, va trebui să facem o verificare.
- Cristina F. La doua minute după ce dădu prin staţie poliţistul primi un răspuns de la colegi.
- Domnişoara Cristina F, unde aveţi domiciliul?
- Strada Sibiu 12!
Yes, îşi spuse satisfacută, în gând.
- Şi cum se numesc pe părinţii dvs?
Maria amuţi. De unde dracu' să ştie ea cum îi chema pe părinţii ţoapei de Cristina, nu mai ştia mare lucru despre Cristina măcar, nici dacă mai trăieşte, de unde să ştie de mă-sa şi de tac-su, dacă nu cumva şi aceştia erau deja la 2 metri sub pământ de mult timp, pentru că nici Cristina nu mai era tocmai tânără, cugeta pentru sine Maria. Îşi putu aduce aminte adresa pentru că nu putea uita placuţete cu numele străzii şi numarul, le văzuse de atâtea ori când erau prietene şi mergeau una pe la alta în vizită, nu le-ar fi putut uita.
Dar numele părintilor Cristinei?
Dumnezeule, poate fi mai rău de atat?
De ce mi se întamplă MIE? îşi spuse înca odată.
Trase aer în piept şi reveni cu jumatate de gura: - Nnnu ştiu... eu le spun "mami" şi "tati"...
Linişte. Poliţistului nu-i venea să creadă. Din acest motiv nu mai scoase nici un cuvânt timp de câteva momente bune.
- Domnişoară, nu abuzaţi de bunătatea mea. Trebuie să...
- Nu, pe cuvânt domnule, uitaţi, îl sunăm acum pe prietenul meu să vă confirme că SUNT Cristina! Lua precipitată telefonul fără măcar să aştepte să i se confirme că acest lucru era necesar, formă numărul lui Andrei şi i-l înmână agentului.
- Bună ziua, Agent Ionescu de la Poliţia Rutieră a (...). Puteţi să-mi confirmaţi, vă rog, ce spune prietena dvs?
- Ce anume?
- Prietena dvs... Cum o cheamă pe prietena dvs, domnule, în primul rând... ? întrebă agentul deja nervos. Linişte... Cum o cheamă?! De unde mama dracului să ştie el drept cine se dăduse Maria?! Aceasta din grabă omisese să-i dea acest mic detaliu.
- Nnnu ştiu domnule, ştiţi... eu când o fut îi zic "iubi"!