Crampei de viata

Ce paradox!
Din liceu imi doresc sa ma casatoresc, sa am o familie numeroasa: socrii, cumnati, verisori, nepoti, copii. Si totusi, atrag si resping barbatii. Cand simt ca va fi bine, renunt. Cred ca mi-e teama ca voi dezamagi cand se va descoperi ca nu sunt perfecta, nici pe departe asa puternica cum vreau sa par, ca nu stiu si nu pot fi permanent amabila si zambareata. Mi-e rusine ca nu pot fi FEMEIA IDEALA.

An de an fac bilant.
Intrari si iesiri. Cat dau si cat primesc. An de an imi propun tinte: sa fiu mai buna, sa ajut cat mai mult.
Acum doi ani, o perioada buna: mi-am schimbat job-ul, am terminat masteratul, am plecat in concediu, am cunoscut oameni, colegi minunati, oameni care mi-au schimbat viata, mi-am facut noi prieteni.
Am invatat ca, pentru a face fericiti pe cei din jur, trebuie sa caut fericirea in interiorul meu. Am inceput sa admir verdele firului de iarba, ciripitul pasarilor, caldura razelor de soare, picaturile de ploaie.
Am inteles ca, CINEVA, acolo sus ma iubeste. Citeam, de curand, ca tot ce facem, facem cu ajutorul LUI si pentru EL. Se pare ca nimic nu e intamplator. Probabil viata mea avea alt traseu.
Pentru acest an din cartea vietii mele, ajunsa la pagina nr.27, imi doresc:
- sa devin logodnica, sotie si mama (cat mai curand posibil). Nimic altceva nu m-ar face sa ma simt mai implinita si utila;
-sa botez un copil;
-sa fac acte caritabile;
-sa am un concediu de vis in mijlocul naturii (sa alerg pe pajisti verzi si insorite, sa joc badminton si volei, sa-mi imbratisez si sarut omul drag, sa rad in hohote, de fericire).

Promit sa va impartasesc pe rand, implinirea fiecarei dorinte din cele enumerate.
Voi ce dorinte aveti?