Crampei de viata

Aseara ma plimbam pe banda biciclistilor din fata, spatele sau laterala Casei Poporului (niciodata nu stii). "Aseara" este un termen inexact. Era 2 dimineata si bulevardul aproape pustiu mirosea a iarba proaspat cosita si a asfalt incins.

Ma gandesc intens cand ma plimb si, poate de aceea, evit sa plimb prea des. Spatiul vast in care paseam m-a dus firesc cu gandul la singuratate. Daca timp de multe saptamani principala mea preocupare (filosofica) a fost propria mea singuratate (mai degraba simtita decat traita) de cateva zile incoace ma confrunt cu atatea alte singuratati incat propria mea situatie mi se pare caracterizata de o similitudine aproape deranjanta (pentru idealurile mele de unicitate).

Nu pot sa nu remarc in lumea contemporana mie, tendinta oamenilor de a isi lega soarta de un alt individ mult mai tarziu decat in deceniile, secolele sau chiar mileniile trecute. Astfel, casatoria suporta un proces de degradare (in timp si in esenta) care se transpune in realitatea cotidiana prin:

" - Hai frate, lasa-ma cu casatoria."
" - Mai intai sa-mi traiesc viata si apoi ma leg"
" - Dupa 35 de ani m-oi gandi si la insurat/maritat".

Nu am cum sa remarc pozitia "vietii" in raport cu "casatoria". Daca stramosii nostrii vedeau viata in interiorul casniciei, noi vedem in mod clar viata in afara actului de la primarie. Daca in lumea araba (si nu numai) viata incepea cu casnicia (fetele se casatoreau de la 11, 12 ani), in lumea contemporana viata se termina cu casnicia iar respectiva casnicie este vazuta ca o moarte, o fundatura, un preambul al mortii (si, chiar uneori, o moarte figurativa).

Totusi, la fel ca si in preistorie, exista si pe taramul secolelor noastre o teama extrema. Mi-as dedica cateva luni din viata cercetarii acestei frici primordiale numai din curiozitatea de a afla daca frica de singuratate a individului este sau nu mai mare decat teama de moarte. Foarte adevarat este ca cele doua temeri sunt extrem de inrudite - de fapt baza lor este comuna. Omul nu poate supravietui decat in colectiv, in comunitate. Acest fapt este mai valabil astazi chiar decat atunci cand traiam in pesteri. Teama de singuratate este atat reactie a simtului de autoconservare cat si prosdus al marketingului, filozofiei si conceptelor contemporane.

Totusi, deviind putin, suntem niste singuratici. Cuplurile nu mai sunt demult cupluri in adevaratul sens al cuvantului asa cum dragostea capata noi valente pierzand vechi valori. Unirea unor singuratati distincte este o realitate cu mult mai valabila decat alungarea singuratatii prin crearea unui singular "noi".

Here on my own - asta este realitatea. All by myself - recomandarea. Cautarea divertismentului, a antesteziantelor, a reprezentarilor, a superficialitatilor, aparentelor, povestilor (multe, intense dar artificiale) este doar o cale pe care, in mijlocul unei confuzii generale si generalizate, o alegi - asa cum o fac toti ceilalti. "Toti ceilalti" este elementul cheie - astfel chiar daca suntem ABSOLUT singuri (simtim asta) alegerea in spiritul turmei ne apropie de o colectivitate si de o senzatie de apartenenta - chiar daca nu facem altceva decat sa alegem, realegem si re-re-alegem mereu si mereu singuratatea.

Desigur acesta este doar un fel de eseu. Nu o poveste.